Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 131/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 131
Ședința publică de la 05 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Pruteanu
JUDECĂTOR 2: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 3: Carmen Bancu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de (), I -, I, -, -, și împotriva sentinței civile nr. 2434 din 22.10.2009 a Tribunalului Vaslui (dosar nr-), intimați fiind Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui și Ministerul Finanțelor Publice.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la al doilea termen și că prin serviciul registratură s-a depus la dosar întâmpinare de către intimata Curtea de APEL IAȘI, cu duplicat necomunicat recurenților. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată că întâmpinarea formulată de Curtea de APEL IAȘI este depusă peste termenul legal, și ca atare, nu se impune comunicarea.
Verificând actele și lucrările dosarului, și constatând recursul in stare de judecată, rămâne în pronunțare.
După deliberare.
CURTEA DE APEL
Prin decizia civilă nr. 443 dată de la data de 24 aprilie 2009, Curtea de APEL IAȘI a admis recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 26 din 16.01.2009 a aceleași instanțe, dispunând trimiterea spre rejudecare la ribunalul Vasluia cauzei ce formează obiectul dosarului nr-.
Prin cererea introductivă, reclamanții, I, I, -, -, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL IAȘI, Tribunalul Vaslui și Ministerul Economiei și Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii trei pârâți, la plata diferențelor de salarii calculate pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport cu evoluția prețurilor de consum astfel:
- pentru perioada 1 februarie 2005 - 30 septembrie 2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 ianuarie 2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG9/2005;
- pentru perioada 1 februarie - 31 august 2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 septembrie 2006 - 31 decembrie 2006, la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG3/2006;
- pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 31 martie 2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 aprilie 2007 - 30 septembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 octombrie 2007 - 31 decembrie 2007, valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG10/2007;
- pentru perioada 1 ianuarie 2008 și în continuare, la valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, în raport cu valoarea de referință sectorială pentru care au fost calculate salariile în perioadele de mai sus, cu precizarea că reclamanta a fost angajata până în luna august 2007.
Au mai solicitat reclamanții ca aceste diferențe salariale să fie actualizate cu indicele de inflație de la data când trebuiau acordate și până la plata efectivă, obligarea Ministerului Finanțelor Publice la alocarea fondurilor necesare achitării drepturilor salariale solicitate, precum și obligarea Tribunalului Vaslui la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cărțile de muncă cu indicarea caracterului permanent al plăților efectuate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în intervalul pentru care au formulat cererea au avut calitatea de magistrați și grefieri - personal auxiliar de specialitate și personal conex de specialitate la udecătoria Huși..
Invocă în principal reclamanții dispozițiile art.1din Legea 50/1996, art.2 și 9 din Legea nr.154/1998.
Totodată, au precizat că atât dispozițiile art. 1 alin.1 din OG 134/1999, cât și cele ale art. 11din OG nr. 83/2000 au stabilit în mod expres că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.
În schimb, prin OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr. 10/2007.
Reclamanții au apreciat că, procedându-se astfel, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării.
Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 280,64 lei, stabilită prin nr.OG8/2007, pentru personalul auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești. Drept urmare, prin OG nr. 8/2007 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin.4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin reclamanții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
Totodată, se apreciază că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine și spiritului OG nr. 137/2000, respectiv a art. 1 alin. 2 privind excluderea privilegiilor și discriminărilor în exercitarea drepturilor enunțate.
La termenul din 09.12.2008, reclamanții, -, au renunțat la judecată pentru perioada 01 februarie 2005 - 31 martie 2008.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților, arătând că începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr. 177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr. 177/2002. OG nr. 23/2005, și OUG nr. 27/2006. De asemenea, pârâtul a mai arătat că principiul echilibrului celor trei puteri în stat nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal.
A depus întâmpinare și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice- prin DGFP V, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că, în speță, raporturile juridice de muncă s-au stabilit între reclamanți și Ministerul Justiției, care are atribuții în salarizarea propriilor angajați, fără participarea Ministerul Finanțelor Publice. Ambii sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit dispozițiilor legale creditele bugetare aprobate unui ordonator principal de credite nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui ordonator de credite.
Totodată, elaborarea proiectelor legilor bugetare și de rectificare bugetară cu includerea sumelor pretinse se face de către Ministerul Finanțelor Publice pe baza proiectelor de buget ale ordonatorilor principali de credite - art.35 alin.1 din Legea nr. 500/2002.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a comunicat un punct de vedere.
Examinând probele cauzei în raport de motivele inserate în acțiune, și dispozițiile legale aplicabile, instanța de fond a reținut următoarele:
Conform disp.art. 137 Cod pr. civilă s-a analizat cu prioritate excepția invocată, privind lipsacalității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, pe care a apreciat-o ca fiind neîntemeiată, din următoarele considerente: calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice este justificată prin prisma dispozițiilor art. 1 din nr.OUG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, conform cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Nu s-a solicitat, de către reclamanți, finanțarea de către un ordonator principal de credite a altui ordonator principal de credite, ci alocarea, în buget, a sumele necesare efectuării plăților, în condițiile în care printre atribuțiile recurentului, reglementate de Legea nr. 500/2002, se regăsește și cea de coordonare a acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că rin p. acțiunea formulată, reclamanții, personal din sistemul justiției ( magistrați și personal auxiliar și conex ), au solicitat plata unor diferențe salariale rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
În principal, s-a reținut că reclamanții au invocat discriminarea rezultată din aplicarea unor acte normative în temeiul principiului egalității de tratament.In aceste condiții, jurisprudența,cauza Von Kamann rd - 14/83. a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor per soanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În speță, problema litigioasă este dacă între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul ce ocupă funcții de demnitate publica există analogie și comparabilitate în sensul determinat de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica Astfel, a stabilit în jurisprudența sa un set de elemente ce trebuie verificate când se pune o problemă ce ține de principiul egalității: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Conform art. 1 alin. 4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească în cadrul democrației constituționale.
Este evident astfel, că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.
Cu privire la salarizarea personalului din puterea judecătorească, în conformitate cu prevederile art.l, alin.l din OG134/1999 "începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publice alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. l din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1,2, 4,5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. l, rotunjite din o mie în o mie de lei. în favoarea personalului".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154.1998. privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin.l "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se prevede că " de bază pentru perso nalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului" (art. 3 alin. 1).
Referitor la salarizarea personalului din puterea legislativă și executivă, s-au reținut următoarele:
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 1) de baza în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referința universala, care se exprima în lei și care este baza unica de determinare a valorii de referința, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; c) valori de referință sectorială, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referință universală cu indicatorii de prioritate intersectorială, utilizate ca: baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respective, baza de calcul pentru salariile de baza corespunzătoare grilelor de salarizare specifice și baza de calcul al cuantumului indemnizației lunare.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată a prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Începând cu data de 1 ianuarie 2003, persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea 154/1998 fiind abrogat de art.15 din Legea 24/2000. Și celelalte acte normative ulterioare, OG 9/2005, OG 3/2006, 10/2007, care reglementează drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive prevăd doar o indemnizație stabilită în cuantum fix și nu ca produs al aplicării valorii de referință sectorială la un coeficient de multiplicare.
Rezultă din analizarea dispozițiilor legale anterior indicate că, între salarizarea funcțiilor din puterea electivă și puterea executivă, pe de o parte și puterea judecătorească, pe de altă parte, există un tratament diferențiat.
C de-al doilea element cerut de testul de discriminare, "cazuri egale" nu se referă la o echivalență de situații, ci mai degrabă la cazuri care sunt egale în aspectele lor relevante pentru situația analizată în speță. Din moment ce două situații pot fi egale din anumite puncte de vedere și diferite din alte puncte de vedere, pentru ca testul de comparabilitate să aibă sens, trebuie să avem în vedere acele criterii care au relevanță pentru obiectul care prescrie egalitatea de tratament.Aplicând acest test al comparabilității la situația de față, instanța constatat că nu există similitudine între aceste cazuri disparate în ceea ce privește salarizarea, întrucât nu se poate stabili un standard comun, standard care trebuie să vizeze valoarea de referință sectorială.
Astfel, forma de salarizare a personalului din cadrul autorităților legislative și executive, stabilită prin Legea 154/1998, cu modificările ulterioare, este o indemnizație stabilită într-un cuantum fîx, în privința cărora s-au aplicat creșteri procentuale, prin acte normative anuale.
Salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient de multiplicare, prevăzut diferențiat pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă sporurile legale, denumirea remunerării fiind diferită după cum aceștia au calitatea de magistrați ( indemnizație) sau de personal auxiliar ori conex ( salariu de bază).
Prin urmare, câtă vreme salarizarea personalului din cadrul autorităților legislative și executive nu are ca și bază de calcul valoarea de referință sectorială, nu există un criteriu de comparare a majorărilor survenite în intervalul 2005 - 2008 între veniturile celor două categorii.
Prin consecință, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării ( valoarea de referință sectorială), face ca cele două situații să nu poată fi privite ca egale.
În plus, se are în vedere faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească a fost majorată anual.
În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al remunerării de bază Curtea relevă jurisprudența, care în cauza Lithgow and others vs. United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, I, I, -, -, invocând disp.art.304 pct.8, 9 si 304 ind.1 proc.civ. si susținând faptul ca in mod greșit prima instanța a respins acțiunea pentru perioada 1 februarie 2005- 31 martie 2008.
Au arătat recurenții ca atât dispozițiile art. 1 alin.1 din OG 134/1999, cât și cele ale art. 11din OG nr. 83/2000 au stabilit în mod expres că indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive.În schimb, prin OG nr. 8/2007 privind salarizarea personalului din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, se stabilește valoarea de referință sectorială la suma de 280,64 lei, deși la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe, valoarea de referință sectorială era de 365 lei, conform OG nr. 10/2007.
Recurenții au apreciat că, procedându-se astfel, au fost încălcate principiile Constituției României, ale Codului muncii și ale Legii privind combaterea discriminării.
Aceasta întrucât, potrivit OG nr. 3/2006, valoarea de referință sectorială pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite era de 312,3 lei la 1 aprilie 2006, spre deosebire de cea de 280,64 lei, stabilită prin nr.OG8/2007, pentru personalul auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești. Drept urmare, prin OG nr. 8/2007 a fost încălcat principiul echilibrului puterilor legislative, executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale, principiu prevăzut de art. 3 alin.4 din Constituție și care include și componenta salarizării, ca element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri de stat.
Drepturile cu privire la salarizare recunoscute de lege nu pot fi diminuate unilateral, susțin recurenții, întrucât s-ar încălca și teoria dreptului câștigat rezultă din principiile prevăzute de Codul muncii. Astfel, drepturile persoanelor încadrate în muncă nu pot face obiectul vreunei tranzacții, renunțări sau limitări, ele fiind apărate de stat împotriva oricăror încălcări, a manifestărilor de subiectivism, abuz sau arbitrariu.
S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței si, pe fond, admiterea acțiunii.
Intimatul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamanților, arătând că începând cu intrarea în vigoare a Legii nr. 347/2003, care a modificat art.2 din OUG nr. 177/2002 nu există temei legal pentru ca indemnizațiile personalului din cadrul autorității judecătorești să fie stabilite pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive, indemnizațiile acestora fiind stabilite expres și exclusiv prin OUG nr. 177/2002. OG nr. 23/2005, și OUG nr. 27/2006. De asemenea, intimatul a mai arătat că principiul echilibrului celor trei puteri în stat nu presupune reglementarea drepturilor salariale în mod egal.
Analizând actele si lucrările dosarului in raport de criticile formulate si dispozițiile legale aplicabile, Curtea constata ca recursul este nefondat.
Prin acțiunea introductivă, reclamanții, personal din sistemul justiției,au solicitat plata unor diferențe salariale rezultate din corectarea valorii de referință sectorială prin raportare la valoarea de referință sectorială majorată periodic în beneficiul persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică.
În principal, Curtea relevă faptul că principiul egalității impune ca dreptul să trateze egal persoane aflate în situații comparabile, respectiv dreptul să trateze diferit persoane aflate în situații diferite. Statul încalcă principiul tratamentului egal, atunci când, pe parcursul elaborării legilor distinge între persoane care sunt în situații analoage, respectiv atunci când nu se iau în considerare diferențele efective între persoane. Statul este vinovat, deci, de adoptarea unei legislații care în mod direct, prin ea însăși, violează principiul nediscriminării ( cauza Thlimmenos, no.34369/97, 6 aprilie 2000).
În aceste condiții, jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
Curtea constată, însă, că în speță problema litigioasă este dacă între salarizarea celor două categorii profesionale, personalul din sistemul justiției și personalul ce ocupă funcții de demnitate publică, este analogie și comparabilitate în sensul determinat de Protocolul 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practica
a stabilit în jurisprudența sa un set de elemente ce trebuie verificate când se ridică o problemă ce ține de principiul egalității: (1) un tratament diferențiat aplicat (2) unor situații egale (3) fără a exista o justificare obiectivă și rezonabilă sau dacă (4) nu există proporționalitate între scopul urmărit și mijloacele folosite pentru atingerea acestui scop.
Conform art. 1 alin. 4 din Constituția României "Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale".
Este evident astfel că salarizarea nediscriminatorie, ca un element al noțiunii de echilibru al celor trei puteri în stat, trebuie avută în vedere pentru respectarea prevederilor constituționale.
În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea judecătorească Curtea notează:
În conformitate cu prevederile art.1 alin.1 din OG 134/1999 "Începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești, reglementată de Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, cu modificările și completările ulterioare, este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, precum și pentru administrația publică centrală și locală. Această valoare se corectează periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar".
Potrivit art. 11din OG83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești "indemnizațile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege, pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite, din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat potrivit prezentei legi". Aliniatul 2 prevede că "valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. 1 constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție". Aliniatul 3 prevede că "ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în Anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 51la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. 1, rotunjite din mie în mie de lei, în favoarea personalului".
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V - VIII din Legea nr. 154/1998, privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică.
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002 stabilește salarizarea și alte drepturi ale magistraților. Conform art. 2 alin.1 "indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite, din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale, se aplică de drept și magistraților, în temeiul prezentei ordonanțe de urgență".
Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 8/2007, privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției, se prevede că " de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare, pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcția deținută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum și de nivelul instanței sau al parchetului" (art. 3 alin. 1).
În ceea ce privește salarizarea personalului din puterea legislativă și executivă Curtea notează:
Potrivit art. 2 din Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a îndemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică "dispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar". Conform art. 3 din același act normativ, "funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat, obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii". Legea nr. 154/1998 se aplică și "celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică, prevăzute în anexele la lege".
Potrivit art. 5 din Legea nr. 154/1998 1) de baza în sectorul bugetar se stabilesc pe baza următoarelor elemente: a) valoarea de referința universala, care se exprima în lei și care este baza unica de determinare a valorii de referința, proprie fiecărui sector de activitate bugetară; b) indicatorii de prioritate intersectorială, exprimați în procente, diferențiați pe domenii de activitate; c) valori de referința sectoriala, exprimate în lei, rezultate din înmulțirea valorii de referința universala cu indicatorii de prioritate intersectoriala, utilizate ca: baza de calcul pentru configurarea grilelor de intervale specifice sectorului respective, baza de calcul pentru salariile de baza corespunzătoare grilelor de salarizare specifice și baza de calcul al cuantumului indemnizației lunare.
Potrivit art. 9 din Legea nr. 154/1998, se precizează că "Prin legea bugetului de stat se stabilesc: valoarea de referință universală și evoluția acesteia, în raport cu creșterea estimată prețurilor de consum, cu indicatorii de prioritate intersectorială și cu valorile de referință sectoriale, ținând seama de prioritățile rezultate din obiectivele, proiectele, programele propuse de ordonatorii principali de credite, precum și de evoluția salariilor din alte sectoare de activitate decât cele bugetare".
Începând cu data de 1 ianuarie 2003 persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite în cadrul autorităților legislative și executive beneficiază de o indemnizație fixă, art.5 din Legea 154/1998 fiind abrogat de art.15 din Legea 24/2000.
Și celelalte acte normative ulterioare, OG 9/2005, OG 3/2006, 10/2007 ce reglementează drepturile salariale ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive prevăd doar o indemnizație stabilită în cuantum fix și nu ca produs al aplicării valorii de referință sectorială la un coeficient de multiplicare.
C de-al doilea element cerut de testul de discriminare, "cazuri egale" nu se referă la o echivalență de situații, ci mai degrabă la cazuri care sunt egale în aspectele lor relevante pentru situația analizată în speță. Din moment ce două situații pot fi egale din anumite puncte de vedere și diferite din alte puncte de vedere, pentru ca testul de comparabilitate să aibă sens, trebuie să avem în vedere acele criterii care au relevanță pentru obiectul care prescrie egalitatea de tratament.
Astfel, forma de salarizare a personalului din cadrul autorităților legislative și executive, stabilită prin Legea 154/1998, cu modificările ulterioare, este o indemnizație stabilită într-un cuantum fix, în privința cărora s-au aplicat creșteri procentuale, prin acte normative anuale.
Salarizarea personalului din autoritatea judecătorească se face după un principiu unic, al aplicării valorii de referință sectorială, determinată prin lege, la un coeficient de multiplicare, prevăzut diferențiat pentru fiecare beneficiar, la care se adaugă sporurile legale, denumirea remunerării fiind diferită după cum aceștia au calitatea de magistrați ( indemnizație) sau de personal auxiliar ori conex ( salariu de bază).
Prin urmare, câtă vreme salarizarea personalului din cadrul autorităților legislative și executive nu are ca și bază de calcul valoarea de referință sectorială, nu există un criteriu de comparare a majorărilor survenite în intervalul 2005 - 2008 între veniturile celor două categorii.
Prin consecință, lipsa de echivalență într-unul din aspectele relevante în ceea ce privește modul de stabilire al salarizării ( valoarea de referință sectorială), face ca cele două situații să nu poată fi privite ca egale.
În plus, Curtea are în vedere faptul că valoarea de referință sectorială aplicabilă personalului din puterea judecătorească a fost majorată anual.
În ceea ce privește acest mod diferit de stabilire al remunerării de bază Curtea relevă jurisprudența, care în cauza Lithgow and others United, no.9006/80;9262/81;9263/81, 8 iulie 1986, reține că " Statele contractante beneficiază de o largă putere de apreciere în luarea deciziei dacă și în ce măsură aplicarea unor tratamente diferențiate în cazuri ușor diferite, dar care în general sunt similare, este necesară".
Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul și va menține sentința tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții (), I -, I, -, -, și împotriva sentinței civile nr. 2434 din 22.10.2009 pronunțată de Tribunalului Vaslui, sentința pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 05.02. 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red./Tehnored.
15.02.2010- 2 ex.-
Tribunalul Vaslui:;
.
Președinte:Daniela PruteanuJudecători:Daniela Pruteanu, Smaranda Pipernea, Carmen Bancu
