Drepturi bănești. Practica juridica. Sentința 136/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
SENTINȚA Nr. 136
Ședința publică de la 21 2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 2: Daniela Vijloi Mădălina Maroga
Asistent judiciar: - -
Asistent judiciar:
Grefier:
Pe rol, judecarea acțiunii formulată de reclamanții, G, -, a, C, ( ), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor consilier juridic, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru comunicare întâmpinare, prin serviciul registratură pârâtul Ministerul Justiției a depus note scrise, iar reclamanții concluzii scrise și practică judiciară.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, se constată încheiată cercetarea judecătorească și se acordă cuvântul pe fondul acțiunii.
Consilier juridic pentru pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor cere admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a unității reprezentate și în consecință respingerea acțiunii formulată împotriva acesteia, iar pe fond solicită respingerea acțiunii.
CURTEA
Asupra acțiunii civile de față;
Prin cererea adresata Tribunalului Dolj la data de 26 martie 2008, reclamantii, G, -, a, C, ( ), au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj si Ministerul Economiei si Finantelor Publice solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
I- obligarea pârâților la plata diferențelor de salariu, calculate pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți de lege, corectate periodic în raport de evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de lege pentru determinarea și corecția valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, după cum urmează:
- pentru perioada 01.03.2005-30.09.2005, la valoarea de referință sectorială de 264,7 lei, conform OG nr. 9/2005;
- pentru perioada 01.10.2005-31.01.2006, la valoarea de referință sectorială de 297,4 lei, conform OG nr.9/;
- pentru perioada 01.02.2006-31.08.2006, la valoarea de referință sectorială de 312,3 lei, conform OG nr.3/2006;
- pentru perioada 01.09.2006-31.12.2006,la valoarea de referință sectorială de 331 lei, conform OG nr.3/2006;
- pentru perioada 01.01.2007-31.03.2007, la valoarea de referință sectorială de 358 lei, conform OG nr.10/2007;
- pentru perioada 01.04.2007-30.09.2007, la valoarea de referință sectorială de 365 lei, conform OG nr.10/2007;
- pentru perioada 01.10.2007-31.12.2007, la valoarea de referință sectorială de 405 lei, conform OG nr.10/2007;
cu actualizarea sumelor astfel determinate în raport de coeficientul de devalorizare a monedei naționale la data plății efective.
II- obligarea pârâților Curtea de Apel Craiova si Tribunalul Dolj la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă ale tuturor reclamanților;
III- obligarea Ministerului Economiei si Finatelor sa aloce fonduri necesare platii sumelor de incasat cu acest titlu, cu cheltuieli de judecată pe care le vor efectua în prezenta cauză.
În motivarea actiunii, s-a arătat că potrivit art. 1 din Legea nr.50/1996,salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete se face ținându-se seama de rolul,răspunderea,complexitatea,caracterul justiției ca putere de stat,de pregătirea și competența profesională,precum și de incompatibilitățile și interdicțiile prevăzute de constituție și de Legea nr.92/1992 pentru organizare judecătorească.
Potrivit art. 2 din Legea nr.154/1998 ispozițiile prezentei legi se aplică persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică, precum și persoanelor angajate pe bază de contract individual de muncă în sectorul bugetar.
Conform art. 3 din Legea nr.154/1998 n sensul prezentei legi, funcția de demnitate publică este acea funcție publică care se ocupă prin mandat obținut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, potrivit legii.
Au susținut că dispozițiile legii nr.154/1998 se aplică și celor care ocupă funcții asimilate cu funcțiile de demnitate publică,prevăzute în anexele la lege iar personalul auxiliar este numit de în funcție de președintele curții de apel în raza căreia urmează să-și desfășoare activitatea,așa cum prevede legea nr.567/2004.
Persoanele care ocupau funcțiile asimilate cu funcțiile de demnitate publică aveau dreptul, pentru activitatea desfășurată, la un salariu de bază lunar, în conformitate cu prevederile Anexei nr. III din același act normativ.
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. 1 din OG nr. 134/1999, începând cu luna septembrie 1999, valoarea coeficientului de ierarhizare a salariilor de bază ale personalului din organele autorității judecătorești,reglementată de Legea nr.50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești,este egală cu valoarea de referință sectorială prevăzută de Legea nr.154/1998.Această valoare de referință sectorială se corectează periodic,în raport cu evoluția prețurilor de consum,în condițiile stabilite de prevederile legale pentru sectorul bugetar.
Potrivit art. 1ind.1 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, indemnizațiile pentru magistrați și salariile de bază pentru celelalte categorii de personal din organele autorității judecătorești,se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică, alese și numite din cadrul autorităților legislative și executive. Această valoare de referință, corectată periodic, în raport cu evoluția prețurilor de consum, în condițiile stabilite de prevederile legale, se aplică de drept și personalului salarizat prezentei legi.
(2) Valoarea de referință sectorială prevăzută la alin. (1) constituie baza de calcul pentru stabilirea cuantumului indemnizației lunare a magistraților și a salariilor de bază corespunzătoare grilelor de intervale prevăzute pentru celelalte categorii de funcții de execuție.
(3) Ordonatorii principali de credite calculează nivelurile indemnizațiilor lunare și ale salariilor de bază ce corespund coeficienților de multiplicare și grilelor de intervale prevăzute în anexele nr. 1, 2, 4, 5 și 5 ind. 1 la prezenta lege și valorii de referință sectorială stabilită la alin. (1), rotunjite din o mie în o mie de lei în favoarea personalului.
OUG nr. 2/2000 modifică coeficienții de multiplicare pentru unele funcții prevăzute în anexele V-VIII din Legea nr.154/1998.
În conformitate cu prevederile art. 2 alin. 3 din OG nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005 personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, indemnizațiile lunare pentru persoanele care ocupă funcții de demnitate publică alese și numite, precum și pentru persoanele care ocupă funcții asimilate cu funcții de demnitate publică, stabilite potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, cu modificările și completările ulterioare, sunt cele prevăzute în anexele nr. VIII și IX.
Legislația privind salarizarea magistraților și a personalului din instanțele judecătorești și parchete respectă principiul echilibrului puterilor legislative,executive și judecătorești în cadrul democrației constituționale.
Reclamanții au mai susținut că dispozițiile prevăzute în art. 3 alin. 1 din OG nr. 8/2007 încalcă acest principiu stabilind o valoare de referință sectorială inferioară,de 280,64 lei,deși la data intrării în vigoare a ordonanței de mai sus valoarea de referință sectorială era de 365 lei,conform OG nr.10/2007.
Acordarea unei valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine OG137/2000.
Pârâtul Ministerul d e Justitie a depus întâmpinare în cauză, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Prin incheierea din data de 03.09.2008, Tribunalul Dolja dispus scoaterea cauzei de pe rol si inaintarea spre competenta solutionare la Curtea de Apel Craiova, in temeiul art. II din OUG nr. 75/2008.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea urmeaza sa retina urmatoarele:
Prin G nr. 177 din 6 decembrie 2002 s-a reglementat salarizarea și alte drepturi ale magistraților astfel că în anexa nr. 1 s-au reglementat expres coeficienții de multiplicare pentru indemnizațiile magistraților și valoarea de referință sectorială pe baza cărora se calculează indemnizațiile magistraților din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, curților de apel, tribunalelor, judecătoriilor, parchetelor de pe lângă aceste instanțe, precum și ale personalului de specialitate juridică asimilat magistraților potrivit Legii nr. 92/1992, pentru organizarea judecătorească, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Într-adevăr prin art. 2 alin. 1 din OUG nr. 177/2002 s-a prevăzut că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută de lege pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite din cadrul autorităților legislativă și executivă. Această valoare, actualizată periodic potrivit dispozițiilor legale,se aplică de drept și magistraților în temeiul prezentei ordonanțe de urgență dar prin legea de aprobare a acestei ordonanțe - Legea nr. 347 din 10 iulie 2003, s-a modificat acest alineat, în sensul că indemnizațiile pentru magistrați se stabilesc pe baza valorii de referință sectorială, prevăzută în anexa nr. 1.
Prin această modificare, legiuitorul a statuat că indemnizațiile magistraților nu mai sunt supuse dispozițiilor legale care reglementează indemnizațiile pentru funcțiile de demnitate publică demnitari ci unei legi speciale prin care se stabilește modul de calcul al indemnizațiilor.
Totodată, s-a prevăzut expres și valoarea de referință pentru calculul indemnizației magistraților, aloarea de referință sectorială la acest moment fiind de 1.833.754 lei.
În consecință, susținerile reclamanților că trebuia să li se aplice valoarea de referință sectorială prevăzută de lege pentru funcții de demnitate publică este nefondată.
Prin art. 3 lit.e din OUG nr. 123 din 11 decembrie 2003 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului din sectorul bugetar, s-a prevăzut că ajorarea salariilor de bază prevăzută la art. 1, respectiv cu 6% în luna ianuarie 2004 față de nivelul din 31 decembrie 2003 și cu 6% în luna octombrie 2004 față de nivelul din 30 septembrie 2004, se aplică în mod corespunzător și celorlalte categorii de personal din sectorul bugetar astfel că valorilor de referință sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 prevăzute în anexele nr. 2, 4, 5 și 6 la Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare, valorilor de referință sectoriale în vigoare în luna decembrie 2003 pentru stabilirea indemnizațiilor magistraților potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, pentru stabilirea soldelor de funcție și de grad ale personalului militar potrivit prevederilor Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum au fost modificate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 180/2002, aprobată prin Legea nr. 89/2003, precum și a salariilor polițiștilor pentru funcția îndeplinită și pentru gradul profesional deținut, potrivit Ordonanței Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003.
Însă, valoarea de referință care a fost majorată, conform acestor dispoziții, este cea prevăzută de OUG nr. 177/2002.
G nr. 9/2005 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2005, personalului bugetar salarizat potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 24/2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază pentru personalul contractual din sectorul bugetar și personalului salarizat potrivit anexelor nr. II și III la Legea nr. 154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică, nu se referă la valoarea de referință sectorială pe baza căreia se calculează indemnizația pentru magistrați.
Prin art.1 alin.1 din OG nr.23/2005 privind creșterile salariale aplicabile magistraților și altor categorii de personal din sistemul justiției pentru anul 2005 s-a prevăzut că aloarea de referință sectorială prevăzută în anexa nr. 1 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 924 din 18 decembrie 2002, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 347/2003, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 octombrie 2005, cu 8% față de nivelul din luna decembrie 2004, de la 2.380.593 lei la 2.571.040 lei.
(2) Pentru perioada ianuarie - septembrie 2005, creșterea valorii de referință sectorială este de 45% din diferența calculată între valorile de referință sectorială prevăzute la alin. (1).
În consecință, nu se pot aplica magistraților dispozițiile privind valoarea de referință sectorială reglementată pentru funcțiile de demnitate publică atâta timp cât nu fac parte din categoria demnitarilor și au valoare de referință prevăzută expres de legiuitor.
Conform art.73 alin.1 din Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților,pentru activitatea desfășurată, magistrații au dreptul la o remunerație stabilită în raport cu nivelul instanței sau al parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în magistratură și cu alte criterii prevăzute de lege.
(2) Drepturile salariale ale magistratului nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lege. Salarizarea magistraților se stabilește prin lege specială.
În consecință, este atributul exclusiv al legiuitorului să stabilească indemnizațiile magistraților și modalitatea de majorare a valorii de referință sectorială.
Susținerea reclamanților că acordarea unor valori de referință sectorială diferite în salarizarea puterilor statului contravine OG nr.137/2000 este nefondată atâta timp cât Curtea Constituțională, prin decizia nr.818/03 07 2008, admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 din OG nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Cu privire la personalul auxiliar, instanța reține următoarele:
Legea nr.154/1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică stabilește, în anexe, în mod limitativ funcțiile de demnitate publică alese și numite, iar din cadrul autorității judecătorești au făcut parte, inițial, doar președintele urții Supreme de Justiție, icepreședintele, președinții de secție, judecătorii, funcții menționate expres în anexa II/2 la Legea nr.154/1998.
Numai acestea au fost funcții de demnitate publică, dar până în aprilie 2006, ulterior, toți magistrații fiind salarizați conform OUG nr.27/2006.
Magistrații de la judecătorii, tribunale și curți de apel precum și personalul auxiliar nu au fost nominalizați în anexele Legii nr.154/1998 astfel că dispozițiile legale ulterioare privind majorarea valorii de referință nu li se pot aplica.
Personalul auxiliar de la instanțele judecătorești a fost salarizat conform Legii nr.50/1996, lege specială de salarizare atât pentru grefieri cât și pentru magistrați până în anul 2006, respectiv 2007.
În anexa nr. 2 din Legea nr.50/1996, în vigoare la data de 01.09.2000 privind salarizarea personalului auxiliar de specialitate de la judecătorii și parchetele de pe lângă judecător s-au prevăzut atât coeficienți de multiplicare pentru personalul de specialitate auxiliar cât și valoarea de referință sectorială,1.140.800 lei. Această valoare de referință a fost majorată conform art. 3 lit. din nr.OUG 123/2003.
Ulterior, această valoare de referință sectorială a fost majorată prin mai multe acte normative, după cum urmează: 01 10 2004-31 12 2004,238,06 lei,01 01 2005-30 09 2005,246,63 lei,01 10 2005-30 03 2006,267,10 lei astfel încât la data de 30 09 2008 valoarea de referință să ajungă la suma de 296,03 lei.
Nu poate fi reținută afirmația reclamanților -personal auxiliar, în sensul că prin stabilirea altei valori de referință sectorială decât cea prevăzută pentru funcțiile de demnitate publică alese sau numite sunt încălcate dispozițiile Legii nr.303/2004 întrucât acest act normativ nu conține nici o dispoziție care să prevadă că drepturile salariale ale personalului auxiliar trebuie să fie egale cu cele ale persoanelor care ocupă funcții de demnitate publică alese sau numite din cadrul autorităților legislativă și executivă.
Art. 60 alin. 4 din Legea nr.567/2004 prevede că alarizarea personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea se stabilește prin lege specială astfel că valoarea de referință pe baza căreia se calculează salariile personalului auxiliar este cea prevăzută în legea de salarizare și nu pot fi calculate salariile pe baza unei alte valori de referință reglementată de lege pentru funcțiile de demnitate.
În consecință, dispozițiile legale nu se aplică decât destinatarilor legii și nu se pot aplica, prin analogie, altor categorii profesionale.
Referitor la susținerea că acordarea unor valori de referință sectoriale deferite în salarizarea puterilor statului contravine OG nr.137/2000, instanța constată că este nefondată atâta timp cât Curtea Constituțională, prin decizia nr.818/03.07.2008 a statuat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG.nr.137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Curtea Constituțională a reținut că un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a la substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art.1 alin.4 din Constituție, precum și prevederile art.61 alin.1 în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
Față de aceste aspecte, instanța urmează să respingă acțiunea ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, G, -, a, C, ( ), în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Dolj și Ministerul Economiei și Finanțelor, având ca obiect drepturi bănești.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 2008.
Presedinte, Judecator, Asistent Judiciar,
- - - -
Asistent Judiciar,
Grefier,
Red.Jud.-
Președinte:Mihaela MitrancăJudecători:Mihaela Mitrancă, Daniela Vijloi Mădălina Maroga