Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1372/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1372

Ședința publică din 10 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 2: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 3: Sas

Grefier

Pe rol, judecarea recursurilor declarate de reclamanta, domiciliată în municipiul S,-, -.A,.14, județul S și pârâtul SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SCO. S, cu sediul în municipiul S, B-dul 1 - 2. nr.21, județul S, împotriva sentinței nr.1051din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal se prezintă consilier juridic, pentru pârâtul recurent, lipsă fiind reclamanta recurentă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Consilier juridic, pentru pârâtul recurent, referindu-se la motivele invocate în scris la dosar, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea ca nefondată a acțiunii formulată de reclamantă. A depus la dosar pentru practică judiciară, sentința nr.1442 din 29.06.2009 a Tribunalului Suceava.

Cu privire la recursul declarat de reclamantă a solicitat respingerea lui ca nefondat, pentru motivele arătate în întâmpinare.

Declarând dezbaterile închise, după deliberare,

CURTEA

Asupra recursurilor de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 13.02.2009 reclamanta a chemat în judecată pârâtul Spitalul Județean de Urgență "Sf. cel " S pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța acesta să fie obligat la sporului de spital de urgență de 5% pentru perioada 13.02.2006 - 08.08.2007 și a contravalorii tichetelor de masă de 20 pe lună pentru perioada 13.02.2006 - 08.08.2007.

În motivarea acțiunii arată reclamanta că, în conformitate cu art. 10 din Legea nr. 270/2003 este îndreptățită la plata sporului de urgență, în calitate de asistent medical școlar făcând parte din "departament de urgență, o structură de asistență medicală prespitalicească și transport medicalizat."

Referitor la tichetele de masă arată reclamanta că este îndreptățită la acordarea lor conform Legii 148/1992 și că se înscrie în categoria personalului bugetar care beneficiază de tichete de masă pe care nu le-a primit deși ceilalți asistenți medicali angajați de pârât beneficiază de aceste drepturi.

În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 41 alin. 2, art. 53 din Constituția României, art. 5 alin. 3 din Codul muncii, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 139 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară 2005 - 2007.

Prin întâmpinare, pârâtul Spitalul Județean de Urgență "S cel " S, prin întâmpinare a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că în Anexa nr. 3 lit. "b" pct. 4 din Ordinul nr. 721/2005 este prevăzută acordarea sporului de 15% pentru activități în condiții ce solicită o încordare psihică foarte ridicată sau a cărui activitate se desfășoară în condiții deosebite precum și acordarea sporului de 5% din salariul de bază pentru persoanele de specialitate medico-sanitară din spitalele județene, altele decât cele clinice.

Mai arată pârâtul că, potrivit art. 4 din Regulamentul de acordare a sporurilor, în situația în care unele categorii de personal, datorită specificului activității își desfășoară activitatea în locuri de muncă care se regăsesc în una sau mai multe grupe, vor beneficia de un singur spor și anume, de cel mai mare.

Întrucât reclamanta a beneficiat în perioada 13.02.2006 - 08.08.2007, de sporul de 15% la salariul de bază, ea nu poate beneficia și de sporul de 5% pentru spital de urgență.

Referitor la tichetele de masă arată pârâtul că unitățile de primiri urgențe din cadrul spitalului au fost finanțate din bugetul asigurărilor sociale până în anul 2007, având prevăzute sumele necesare pentru acordarea tichetelor de masă în timp ce cabinetele medicale școlare au fost finanțate întotdeauna de la bugetul de stat, capitolul "Transferuri", neavând alocate fonduri pentru acordarea tichetelor.

În drept, pârâtul a invocat prevederile art. 149 alin. 1, art. 150 alin. 1, art. 151 alin. 1, art. 152 alin. 1 și 2, art. 190 alin. 1, art. 196 alin. 1 și 2 din Codul muncii, art. 5 pct. 2 din Ordinul nr-, art. 93 alin. 5 și art. 237 alin. 1 lit. r, s, t, u și alin. 3 din nr. 72/2006, art. 411din OG 23/2007, Ordinul 1523/2008, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007.

Prin sentința civilă nr.1051 din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr- a fost admisă în parte acțiunea, a fost obligat pârâtul să plătească în favoarea reclamantei sporul de spital județean de 5% din salariul de bază pentru perioada 13.02.2006 - 8.08.2007 și a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata contravalorii tichetelor de masă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Conform Contractului Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară pe anii 2005 - 2007, înregistrat la Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și familiei sub nr.2678/2005, anexa nr.4.3.D se acordă un spor de 5% din salariul de bază "personalului de specialitate medico-sanitar din spitalele județene, altele decât cele clinice și din Spitalul Municipal H".

Nu poate fi reținută apărarea pârâtului potrivit căruia reclamanta nu este îndreptățită la plata acestui spor întrucât activitatea ei nu se încadrează într-unul din compartimentele enumerate la art.10 din legea nr.270/2003.

Astfel, potrivit fișei postului reclamantei aceasta îndeplinește activități privind acordarea primului ajutor în caz de urgență, elevilor, supraveghează transportul acestora la unitățile sanitare, asigură acordarea primului ajutor în caz de urgențe medico-chirurgicale în perioada examenului de bacalaureat.

Din compararea textului de lege cu răspunderile ce-i revine reclamantei privind activitatea medicală de urgență rezultă că aceasta își desfășoară activitatea într-un departament de urgență cu asistență medicală prespitalicească și transport medicalizat" astfel încât este îndreptățită la acordarea sporului de 5%.

În cuprinsul aceluiași contract colectiv de muncă, anexa nr. 4.3. lit. D pct. 3 se prevede acordarea unui spor de 5% personalului de specialitate medico-sanitar din structurile ambulatorii de specialitate care acordă servicii medicale în specialitățile: pediatrie, obstetrică - ginecologie și ocrotire".

Or, reclamanta își desfășoară activitatea în departamentul grădinițe și școli și acordă servicii medicale în specialitatea "pediatrie" astfel încât este îndreptățită la plata acestui spor.

Într-adevăr, potrivit art. 4 din regulamentul privind acordarea sporurilor la salariul de bază - Ordinul nr. 721/2005 cu modificările și completările ulterioare, "în situația care unele categorii de personal își desfășoară activitatea în locuri de muncă care se găsesc în una sau mai multe grupe, vor beneficia de un singur spor și anume, de cel mai mare".

Potrivit art. 3 din același regulament și art. 13 din nr.OUG 115/2004, aceste grupe sunt: gr. I privind condiții deosebit de periculoase, grupa II privind condiții ce solicită o încordare psihică foarte ridicată; grupa III privind condiții foarte grele de muncă; grupa IV privind personalul care lucrează în unități sanitare aflate în localități cu condiții deosebite de muncă.

Aceste grupe fac obiectul anexei 4.2. la Contractul colectiv de muncă respectiv grupa I-a; anexa 4.3. - grupa II; anexa 4.5. - grupa III și anexa 4.4. - grupa IV.

În speță, reclamanta se încadrează doar în grupa II - condiții ce solicită o încordare psihică foarte ridicată astfel încât nu îi sunt aplicabilă dispozițiile art. 4 din regulament, dispoziții care nu fac referire și nu au aplicabilitate în cea ce privește sporurile din cadrul aceleiași grupe (ci doar persoanele care se încadrează în mai multe grupe) astfel încât pot primi mai multe sporuri în cadrul aceleiași grupe.

Ca urmare, cererea reclamantei de acordare a sporului de spital de urgență de 5% este întemeiată.

Cât privește tichetele de masă reține instanța că, potrivit art. 40 din Legea bugetului de stat nr. 511/2005 "în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă unele instituții publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevăzute sume cu această destinație".

Această dispoziție a fost preluată și în Legea 379/2006 a bugetului de stat, în art. 24 care prevede că "în bugetele instituțiilor publice, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv ale activităților finanțate integral din venituri proprii, nu sunt cuprinse sume pentru acordarea tichetelor de masă".

OUG nr. 88/2006 pentru modificarea și completarea unor acte normative prin care se acordau drepturi sociale, precum și unele măsuri în domeniul cheltuielilor de personal, publicată în MO nr. 941/2006 prevede că "instituțiile publice centrale și locale, indiferente de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu se acordă tichete de masă în anul 2007."

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Spitalul Județean de Urgență "S cel " S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că reclamanta putea beneficia de un singur spor aferent fiecărei grupe și anume cel mai mare și nu așa cum, printr-o interpretare greșită a art.4 din regulamentul de acordare a sporurilor, instanța de fond a motivat că reclamanta poate primi mai multe sporuri în cadrul aceleiași grupe, respectiv grupa a II-

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă.

Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că este îndreptățită la plata contravalorii tichetelor de masă 20 pe lună pentru perioada 13.02.2006 - 8.08.2007.

A arătat recurenta că tichetele de masă se acordă în conformitate cu prevederile art.139 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară pe anii 2005-2007, articol care nu face distincție cu privire la locul de muncă al beneficiarului sau la activitatea pe care o desfășoară.

Mai arată recurenta că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.1 și următoarele din Legea nr.142/1998, art.41 alin.2, art.53 din Constituția României, art.5 alin.3 din Codul muncii, art-14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art.139 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură sanitară 2005 - 2007 pentru a pretinde contravaloarea tichetelor de masă.

În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod procedură civilă.

Intimatul recurent Spitalul Județean de Urgență "Sf. cel " Saf ormulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantă, solicitând respingerea acestuia ca nefondat motivat de faptul că partea nu este îndreptățită la acordarea tichetelor de masă.

Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs, Curtea reține următoarele:

Ordinul 721/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind sporurile la salariile de bază în conformitate cu prevederile art.13 din nr.OUG115/2004 aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.125/2005, prevede în Anexa 1 la art. 4 că, în situația în care unele categorii de personal, datorită specificului activității, își desfășoară activitatea în locuri de muncă care se găsesc în una sau mai multe grupe, vor beneficia de un singur spor aferent fiecărei grupe, și anume de cel mai mare.

În același sens sunt și dispozițiile art. 4 din Anexa 4 la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de ramură sanitară pe perioada 2005 - 2007.

Potrivit dispozițiilor art.11 alin.1 lit.c din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă clauzele contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Din analiza dispozițiilor mai sus arătate rezultă clar și, neechivoc că și reclamanta care își desfășoară activitatea într-un loc de muncă ce se încadrează în grupa a II-a, poate beneficia de un singur spor aferent grupei și anume de cel mai mare.

Atât Regulamentul de acordare a sporurilor cât și Contractul Colectiv de Muncă vorbesc de activitate ori locuri de muncă care se regăsesc "în una sau mai multe grupe" și nu numai în mai multe grupe de muncă.

Reclamanta a beneficiat de sporul de 15% din salariul de bază ce se acordă personalului de specialitate medico-sanitar din cabinetele medicale organizate în grădinițe, școli și unitățile de învățământ superior, spor reglementat în Anexa 3, lit.B pct.4, astfel încât, în aplicarea dispozițiilor Regulamentului și Contractului Colectiv de Muncă, nu poate beneficia și de celelalte sporuri solicitate.

În ce privește acordarea tichetelor de masă reține instanța că potrivit dispozițiilor art. 139 din Contractul Colectiv de muncă, angajatorul este obligat să acorde tichete de masă potrivit Legii nr.142/1998, în conformitate cu prevederile legale prevăzute pentru unități finanțate de la bugetul de stat și de la bugetul asigurărilor sociale de sănătate.

Prin Legea nr.142/1998 a fost reglementată posibilitatea acordării tichetelor de masă de către angajator salariaților săi.

Aceste tichete reprezintă o alocație individuală de hrană, suportată integral pe costuri de angajator.

Tichetele se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unități din sectorul bugetar și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pentru celelalte categorii de angajatori (art.1 alin.2 din Legea nr. 142/1998).

Prin legea tichetelor de masă nu s-a stabilit în mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci a fost insitutit un drept opțional -" salariații pot primi o alocație individuală de hrană" (art.1 al.1) - și care este condiționat în ceea ce privește aplicarea la instituții finanțate de la bugetul de stat de prevederea unor asemenea sume cu această destinație în buget.

Prin Legea nr.379/2005, privind bugetul de stat pe anul 2006, la art.24, s-a prevăzut în mod expres că nu se pot aproba sume pentru acordarea tichetelor de masă, întrucât în buget nu sunt prevederi cu această destinație.Nici pentru anul 2007 prin Legea bugetului nu au fost prevăzute sume cu această destinație (Legea nr.486/2006).

Art.23 din OUG 115/2004 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar dispune că personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.

Or, cabinetele medicale școlare în cadrul cărora a desfășurat activitatea reclamanta, sunt finanțate de la bugetul de stat, prin Ministerul Sănătății, astfel încât nu poate beneficia de plata contravalorii tichetelor de masă.

Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă și art.312 alin.1 din același act normativ, urmează ca instanță să respingă recursul declarat de reclamantă ca nefondat și să admită recursul declarat de pârât, să modifice în parte sentința civilă atacată în sensul că va respinge ca nefondat capătul de cerere privind acordarea sporului de 5%.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate care nu sunt contrare prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECID E:

Admite recursul declarat de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ "SF. C " S cu sediul în municipiul S, B-dul 1 - 2. nr.21, județul S, împotriva sentinței nr.1051din 11 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge ca nefondat capătul de cerere privind acordarea sporului de spital de 5% formulat de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Spitalul Județean de Urgență "Sf. cel "

Menține restul dispozițiilor sentinței ce nu sunt contrare prezentei decizii.

Respinge recursul declarat de reclamanta, domiciliată în municipiul S,-, -.A,.14, județul S, împotriva aceleiași sentinței, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Tehnodact.

2 ex. 27.11.2009

jud.fond:

Președinte:Bratu Ileana
Judecători:Bratu Ileana, Mitrea Muntean Daniela, Sas

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1372/2009. Curtea de Apel Suceava