Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1448/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia nr.1448
Ședința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Dana
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Bratu
Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B cu sediul în mun. B--30, Sector 1, împotriva sentinței nr. 1033 din 1 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentantul pârâtului-recurent, reprezentanții pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean B Grădinița NR.10 D și Consiliul Local D și i intimați, și.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA:
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 07.04.2009, i, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, au chemat în judecată pe pârâții Grădinița cu nr.10 D, Consiliul Local D, Inspectoratul Școlar Județean B și Ministerul Educației, Cercetării și, solicitând obligarea acestora la plata diferențelor de drepturi salariale începând cu data 01.01.2007, decurgând din aplicarea salariului minim garantat pe țară stabilit prin art. 40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național ( la care urmează să se facă referire ca fiind ) nr. 2895/29.11.2006 și la daune interese pentru plata cu întârziere a acestor drepturi, reprezentând actualizarea sumelor în funcție de indicii de inflație precum și a dobânzii legale aferente, cu cheltuieli de judecată
În motivare, i au precizat că potrivit art. 40 alin.4 din, începând cu 1 ianuarie 2007, salariul minim brut negociat pentru un program complet de lucru este de 440 lei.
Or, conform art.3 alin. 1 lit. a, contractul la nivel național este aplicabil salariaților din toate unitățile din țară indiferent de forma de capital social, cu atât mai mult cu cât este partea semnatară contractului. Cu toate acestea, clauzele contractului unic nu au fost aplicate.
S-a mai arătat că prin neplata la timp a diferențelor salariale au fost prejudiciați, pe de o parte prin acțiunea de devalorizare a inflației, iar pe de altă parte prin lipsirea de folosință a banilor.
În drept, s-au invocat disp. art. 28 alin. 2 din Legea sindicatelor, art. 40 alin. 4 din încheiat la 29 noiembrie 2006 și disp. art. 161 alin. 4 Codul Muncii.
Pentru dovedirea acțiunii, i au depus probe cu înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Bad epus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă.
Prin sentința civilă nr.1033 din 1.09.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației, Cercetării și T B; admisă în parte, acțiunea, au fost obligați pârâții Grădinița nr.10 D și Consiliul Local D să plătească diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat lor, pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2008, reclamantei pentru perioada 01.01.2007 - 30.04.2007, reclamantei pentru perioada 01.04.2007 - 31.10.2007, reclamantei pentru perioada 01.09.2007 - 28.02.2008. iar reclamantului, pentru 1/2 norma aferentă intervalului 01.01.2007 - 30.04.2007; obligați pârâții Grădinița nr.10 D și Consiliul Local D să plătească reclamantelor actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, precum și dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000 de la 07.04.2009 până la data plății efective și a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Conform art. 11 alin. 1 lit.d din Legea 130/1996 privind contractele colective, clauzele își produc efectele "pentrutoțisalariați încadrați întoate unitățiledin țară".
Prin urmare, acestea sunt aplicabileinclusiv salariaților din sectorul bugetar.
Această concluzie este confirmată de altfel, și de disp. art. 12 alin. 1 teza 1 din aceeași lege care permite în mod expres personalului din sectorul bugetar încheierea de contracte colective la nivelele inferioare.
Deși, într-adevăr în continuare, la teza a II a, se menționează că "prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale"această regulă nu se aplică și în cazul pârâtului întrucât se află într-o situație de excepție, negociind și semnând (anexa 7 la contract).
Practic prin semnarea contractului unic, a concretizat art. 95 din Legea 128/1997 privind Statutul personalului didactic, care nu exclude aplicarea ci, dimpotrivă, dispune că "personalul didactic de la toate nivelurile învățământuluiare drepturi și obligațiicare decurg din prevederilecontractului colectiv de muncă".
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Educației Cercetării și B, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că între această parte și cadrele didactice nu există nici un fel de raporturi juridice de muncă și nu există nici obligații din partea acestuia cu privire la calcularea și plata salariilor.
Pe fondul cauzei a arătat recurentul că prevederile contractului colectiv de muncă sunt utilizabile la negocierea salaiului personalului contractual care negociază drepurile salariale prin contracte colective sau individuale de muncă și nu pentru salariații din sectorul bugetar ale căror drepturi salariale sunt stabilite prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 3041Cod procedură civilă, art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă Legea nr. 128/1997, Legea nr. 130/1996, OG nr. 11/2007 și OG 10/2007.
Intimații, legal citați nu au formulat întâmpinări.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Așa cum dispune art.10 din HG nr.538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, în vederea cuprinderii în bugetul instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat a finanțării proporționale cu numărul de elevi sau preșcolari, asigurată din bugetele locale, procedura este următoarea:
Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune spre aprobare Ministerului Educației și Cercetării criteriile și standardele pentru stabilirea finanțării proporționale a instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă criteriile și standardele după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
Pe baza criteriilor și standardelor aprobate Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar de Stat propune Ministerului Educației și Cercetării costurile medii anuale orientative, în funcție de niveluri și profiluri de instruire, în funcție de care se stabilește finanțarea proporțională.
Ministerul Educației și Cercetării aprobă costurile medii anuale orientative după consultarea federațiilor sindicale semnatare ale contractului colectiv de muncă.
După aprobarea costurilor medii anuale orientative se comunică de către Ministerul Educației și Cercetării inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului B, în vederea stabilirii necesarului de fonduri pentru finanțarea proporțională.
Astfel, reține Curtea, această parte justifică în cauză calitate procesuală pasivă.
Acțiunea lor în plata unor drepturi salariale a fost întemeiată pe art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr. 2895/29.XI.2006, dispoziție prin care se stabilesc coeficienții minimi de ierarhizare care se aplică la salariul minim negociat pe unitate, având în vedere încadrarea, calificarea și condiția de pregătire profesională a salariaților, precum și standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.
Trebuie reținut faptul că i fac parte din categoria personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic din învățământ. Personalul didactic și didactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997, modificată prin nr.OG 11/2007, aprobată prin Legea nr. 220/2007, iar în cazul personalului nedidactic din învățământ salarizarea se face conform nr.OG 10/2007, aprobată prin Legea nr. 231/2007.
În situația instituțiilor bugetare, prin contracte colective de muncă nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale (art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996).
În baza acestei prevederi cu caracter general, Statutul personalului didactic (Legea nr. 128/1997) dispune ca drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii.
Art. 48 alin. 1 teza ultimă din același act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, art. 48 al. 3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar.
Ce rezultă din aceste dispoziții legale: că salariul de bază și sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.
Tot Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art. 104 al. 4).
Însă, drepturile salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996.
Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului de care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art. 238 din Codul muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.
Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.
Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
El își găsește aplicare și în cazul lor, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, dar numai clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamantului, este stabilit prin dispoziții legale și în acest caz operează interdicția reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".
Reține astfel Curtea că dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea lor și nu se aplică acestor părți, întrucât, în acest caz, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să admită recursul și să modifice în parte sentința civilă atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B cu sediul în mun. B--30, Sector 1, împotriva sentinței nr. 1033 din 1 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă nr.1033 din 1.09.2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- în sensul că;
Respinge acțiunea formulată de i, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu nr.10 D, Consiliul Local D, Inspectoratul Școlar Județean B și Ministerul Educației, Cercetării și,ca nefondată.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud.fond:
Tehnored. ex.2/25.XI.2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
IV. - Caracterizarea cererii în raport de care
s-a soluționat pricina -Drepturi bănești.
II. - Soluția la instanța de fond. Respins excepția lipsei calității procesuale pasive a B, admisă în parte, acțiunea, au fost obligați pârâții Grădinița nr.10 D și Consiliul Local D să plătească diferența de drepturi salariale dintre salariul de bază de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat lor, pentru perioada 01.01.2007 - 31.03.2008, reclamantei pentru perioada 01.01.2007 - 30.04.2007, reclamantei pentru perioada 01.04.2007 - 31.10.2007, reclamantei pentru perioada 01.09.2007 - 28.02.2008. iar reclamantului, pentru 1/2 norma aferentă intervalului 01.01.2007 - 30.04.2007; obligați pârâții Grădinița nr.10 D și Consiliul Local D să plătească reclamantelor actualizarea acestor sume în raport de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective, precum și dobânda legală prevăzută de OG nr.9/2000 de la 07.04.2009 până la data plății efective și a fost respins ca nefondat capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.
III. - Soluția în recurs - Admis recursul declarat de pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și B cu sediul în mun. B--30, Sector 1, împotriva sentinței nr. 1033 din 1 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă - în dosarul nr-. Modifică în parte sentința civilă nr.1033 din 1.09.2+009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr- în sensul că;Respinge acțiunea formulată de i, prin reprezentant Sindicatul Învățământului Preuniversitar B, în contradictoriu cu pârâții Grădinița cu nr.10 D, Consiliul Local D, Inspectoratul Școlar Județean B și Ministerul Educației, Cercetării și,ca nefondată. Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
FIȘA ÎN CIVIL - conflicte de muncă
JUDECĂTORIA III. CURTEA DE APEL SUCEAVA
Sentința nr. Decizia nr. 1448/17.11.2009
Judecători Dosar nr-
Complet: - - -
II. TRIBUNALUL BOTOȘANI - -
Sentința nr. 1033/1.09. 2009 -
Judecători:
Art. 48 alin. 1 teza ultimă din același act normativ dispune că salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, art. 48 al. 3 prevăzând elementele pe baza cărora se stabilesc salariile de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar.
Ce rezultă din aceste dispoziții legale: că salariul de bază și sporul nu pot face obiectul unei negocieri în cadrul contractelor colective de muncă, fiind stabilite conform legii.
Tot Legea nr. 128/1997 prevede că sunt supuse negocierii colective drepturile și obligațiile privind protecția muncii (art. 89 alin. 2), asigurarea transportului și a cazării de către instituțiile de învățământ superior pentru cadrele didactice care domiciliază în alte localități (art. 104 al. 4).
Însă, drepturile salariale a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale, nu pot face obiectul unei negocieri colective în cadrul contractelor colective de muncă, așa cum impune art. 12 al. 1 din Legea nr. 130/1996.
Legea nu stabilește expres toate clauzele pe care trebuie să le cuprindă contractele colective la diferite niveluri, deci inclusiv cel la nivel național. Există din acest punct de vedere principiul libertății depline a părților privind stabilirea conținutului contractului de care îl încheie, singurele limite fiind cele formulate la art. 238 din Codul muncii și art. 12 din Legea nr. 130/1996 privind clauzele interzise.
Faptul că Ministerul Educației și Învățământului este semnatar al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nu are nici o relevanță în cauză.
Fiind un contract colectiv de muncă unic la nivel național, clauzele lui se aplică pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din țară, așa cum impune art. 11 alin. 1 lit. d din Legea nr. 130/1996 și art. 241 alin. 1 lit. d din Codul muncii.
El își găsește aplicare și în cazul lor, personal didactic, didactic auxiliar și nedidactic, dar numai clauzele care reglementează alte drepturi și facilități, nu și clauzele ce reglementează salariul de bază, întrucât acesta, în cazul reclamantului, este stabilit prin dispoziții legale și în acest caz operează interdicția reglementată de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996.
Aceste clauze ale contractului colectiv de muncă unic la nivel național își găsesc aplicare în cazul salariaților ale căror drepturi salariale nu sunt stabilite prin dispoziții legale.
Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune: "Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și condițiile prevăzute de prezenta lege".
Reține astfel Curtea că dispozițiile art. 40 din contractul colectiv de muncă unic la nivel național nu au fost stabilite în favoarea lor și nu se aplică acestor părți, întrucât, în acest caz, salariile de bază au fost stabilite prin dispoziții legale, iar art. 12 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 dispune că nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să admită recursul și să modifice în parte sentința civilă atacată, în sensul că va respinge acțiunea ca nefondată.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii.
Președinte:Mitrea Muntean DanaJudecători:Mitrea Muntean Dana, Sas Laura, Bratu