Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1573/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 1573/R-CM

Ședința publică din 04 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Irina Tănase JUDECĂTOR 2: Lică Togan

JUDECĂTOR 3: Maria Ploscă

Judecător: - -

Grefier: - -

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de pârâtul MUNICIPIUL P PRIN PRIMAR, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.277/CM din data de 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile, respectiv: recurentul-pârât Municipiul Pitești-prin Primar, intimatul-reclamant Sindicatul Preuniversitar Muntenia, pentru membrii de sindicat, -, -, -, C, - și scu și intimații-pârâți Școala Nr.20 Pitești, Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal, Inspectoratul Școlar Județean A și Ministerul Educației, Cercetării și

Procedura este legal îndeplinită.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură, concluzii scrise din partea intimatului-reclamant Sindicatul Preuniversitar Muntenia.

Curtea constată recursul în stare de judecată și se retrage pentru deliberare.

CURTEA:

Asupra recursului civil de față:

Constată că, prin acțiunea înregistrată la data de 28.10.2008, reclamantul Sindicatul Preuniversitar Muntenia în numele și pentru membrii de sindicat, -, scu, -, -, C, a chemat în judecată pe pârâții Școala nr.20 Pitești, Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal " ", Municipiul Pitești - prin Primar, Inspectoratul Școlar Județean A și Ministerul Educației și Cercetării B, pentru a fi obligați la plata primei de vacanță pe perioada 2001-2008, actualizată cu indicele de inflație la data achitării sumelor în cauză.

Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei Școala nr.20 Pitești la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, precum și obligarea tuturor pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în vederea aplicării principiului egalității de tratament, personalul contractual trebuie sa beneficieze de prima de concediu pentru anii 2001-2008, potrivit dispozițiilor art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999 referitoare la statutul funcționarului public.

S-a făcut trimitere la Deciziile nr.XXIII/12.12.2005, nr.XII/05.02.2007 și nr.LXXVII/05.11.2007 pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, prin care dreptul la prima de vacanță a fost recunoscut polițiștilor, magistraților și personalului auxiliar al instanțelor, precum și funcționarilor publici, care prevede că la plecarea în concediul de odihnă funcționarii publici au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu.

Deoarece prin nr.OUG146/19.12.2007 s-a aprobat pentru funcționarii publici plata primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, reclamanții apreciază că numai prin acordarea primei de vacanță tuturor categoriilor de personal se realizează principiul constituțional al egalității cetățenilor, având în vedere faptul că și ei desfășoară activitate în domeniul administrației publice. Altfel s-ar produce o discriminare între personalul din învățământul preuniversitar și funcționarii publici, încălcându-se disp. art.1 ale Protocolului nr.12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Au mai susținut reclamanții că drepturile salariale pentru perioada 2001-2004 nu sunt prescrise întrucât potrivit prevederilor art.16 din Decretul 167/1958 termenul de prescripție s-a întrerupt prin recunoașterea dreptului prin nr.OUG146/2007. Prin acest act normativ pentru aprobarea plății primelor de concediu de odihnă suspendate în perioada 2001-2006, personalul din sectorul bugetar căruia până la intrarea în vigoare a acestui act normativ nu i s-au acordat primele de concediu de odihnă pentru perioada 2001-2006, trebuia să le primească în trei tranșe până în octombrie 2008.

Pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Taf ormulat întâmpinare prin care, pe cale de excepție, a invocat lipsa calității sale procesuale pasive, motivat de faptul că nu este angajatorul reclamanților și nu există niciun fel de raporturi juridice între cadrele didactice și această instituție. De asemenea, pârâtul în cauză nu este ordonator de credite pentru unitățile din învățământul preuniversitar de stat.

Tot pe cale de excepție a fost invocată și prescrierea dreptului la acțiune în raport de dispozițiile art.166 din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție aplicabil în cauză este de trei ani.

Pe fondul cauzei s-a susținut că personalul contractual din instituțiile de învățământ din sectorul bugetar este salarizat potrivit prevederilor Legii nr.128/1997, în care nu este prevăzută acordarea primei de vacanță, iar prin dispozițiile art.1 alin.2 din nr.OUG146/2007 se specifică faptul că în categoria personalului căruia îi sunt aplicabile prevederile prezentei ordonanțe de urgență intră funcționarii publici, funcționarii publici cu statut special, personalul auxiliar din sistemul justiției, membrii corpului diplomatic și consular al României, precum și alte categorii de personal care beneficiază de prima de concediu de odihnă în baza legilor speciale.

Tribunalul Argeș, prin sentința civilă nr.277/CM/11.02.2009 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și, respingând acțiunea față de acesta, precum și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 2001-2004.

A fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Școala nr.20 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe perioada 2005-2008, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în cadrul unității de învățământ pârâte, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective.

Au fost respinse cererile privind înregistrarea acestor drepturi bănești în carnetele de muncă și acordarea drepturilor bănești pentru perioada 2001-2004 și pentru viitor.

Pârâtul Municipiul Pitești a fost obligat să vireze pârâților Școala nr.20 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal fondurile necesare achitării drepturilor salariale solicitate.

Prin aceeași sentință a fost respinsă acțiunea față de Inspectoratul Școlar Județean

Au fost obligați pârâții Școala nr.20 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal la plata sumei de 112,74 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației, Cercetării și s-a reținut că potrivit art.12 din Legea nr.84/1995, planurile de învățământ sunt elaborate de către, iar modificarea și punerea în practică a acestora ține tot de activitatea acestui minister, însă în ceea ce privește plata drepturilor salariale și, respectiv a primelor de vacanță, acesta nu are nicio atribuție, nu există raporturi de muncă între acesta și reclamanți și nu este nici ordonator de credite pentru unitățile de învățământ preuniversitar. Pe cale de consecință, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât și a respins acțiunea față de Ministerul Educației, Cercetării și.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a analizat, în primul rând, dreptul reclamanților la prima de vacanță, astfel cum aceasta a fost solicitată prin acțiune.

Reclamanții au invocat în susținerea cererii de chemare în judecată existența dreptului la prima de concediu pe care o are funcționarul public în temeiul art.35 alin.2 din Legea nr.188/1999, precum și decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în recursuri în interesul legii.

Tribunalul a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile invocate de reclamanți, acestora neaplicându-li-se nici recursurile în interesul legii la care au făcut trimitere, după cum nu există nici o situație de discriminare față de alte categorii profesionale care au beneficiat de prima de concediu.

Astfel, potrivit art.241 alin.1 lit.(c)din Codul muncii, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel. De asemenea, contractul colectiv de muncă la nivel național prevede la art.8 alin.2 că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică, cu prioritate, reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc sau nu în contractul colectiv de muncă sau în prevederile legale.

Potrivit art.50 alin.12 din Legea nr.128/1997 - Statutul personalului didactic -personalul didactic beneficiază de premii și alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.

În această ordine de idei, contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură de învățământ a prevăzut, încă de la începutul apariției sale, dreptul personalului didactic la prima de vacanță ce trebuia acordată în plus față de indemnizația de concediu.

Conform art.37 lit.(g) din contractul colectiv de muncă amintit, părțile contractante convin ca personalul din învățământ să beneficieze de o primă de vacanță, care se acordă odată cu indemnizația de concediu.

Executarea contractelor colective de muncă este, potrivit disp.art.30 din Legea nr.130/1996, obligatorie pentru părțile semnatare.

Or, în cauză nu a intervenit nici o clauză de suspendare a acestui drept al personalului didactic la prima de vacanță, astfel încât să se pună problema suspendării cursului prescripției extinctive, nr.OUG146/2007 nefiind aplicabilă personalului din învățământ, ci categoriilor expres enumerate în preambulul acestui act normativ: polițiști, personalul din organele autorității judecătorești, funcționarilor publici, personalul din administrația centrală din, funcționarilor publici din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, personalului de la oficiile consulare, din misiunile diplomatice, institutele culturale românești, precum și personalului din sectorul bugetar ale căror drepturi la primele de vacanță au fost suspendate.

Așa fiind, tribunalul a apreciat că pentru perioada 2001 - 2005 dreptul reclamanților de a solicita contravaloarea primei de vacanță este prescris în raport de dispozițiile art.166 din Codul muncii.

Ca atare, a fost admisă în parte acțiunea și au fost obligați pârâții Școala nr.20 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de vacanță pe perioada 2005-2008, în raport de perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant în cadrul unității de învățământ pârâte, drepturi ce se vor actualiza cu indicele de inflație la data plății efective, conform art.161 alin.4 Codul muncii.

A fost respinsă cererea privind înregistrarea acestor drepturi bănești în carnetul de muncă, precum și cererea privind acordarea acestor drepturi bănești pentru perioada 2001-2004.

Totodată a fost respinsă și cererea privind înregistrarea acestor drepturi bănești în carnetul de muncă ca neîntemeiată, întrucât în carnetul de muncă se înregistrează încadrarea, schimbarea funcției, a salariului -inclusiv sporurile, precum și a locului de muncă, grupa de muncă, transferul, detașarea, întreruperea și încetarea activității, desfacerea contractului de muncă, cu precizarea temeiului legal și a situațiilor în care se păstrează vechimea neîntreruptă în muncă și în aceeași unitate. Potrivit art.1 alin.1 din Decretul nr.92/1976, în carnetul de muncă se înscrie și salariul de bază împreună cu alte drepturi ce se includ în acesta, ori de câte ori apar modificări. Prima de vacanță nu este inclusă în salariu, este un drept suplimentar al salariaților, astfel că nu se înscrie în carnetul de muncă.

Instanța a respins și cererea de acordare a drepturilor bănești pentru viitor, având în vedere disp. art.1084 și 1085 Cod civil.

În temeiul dispozițiilor art.13 din nr.OUG32/2001 pentru reglementarea unor probleme financiare, în raport de care începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea, a fost admisă acțiunea și față de pârâtul Municipiul Pitești care a fost obligat să vireze pârâților Școala nr.20 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal fondurile necesare achitării drepturilor solicitate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Acțiunea față de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean Aaf ost respinsă, de vreme ce printre atribuțiile reținute de art.142 din Legea nr.84/1995 nu este menționată și obligarea acestei instituții la plata către reclamanți a primei de vacanță.

În baza art.274 Cod procedură civilă, pârâții Școala nr.20 Pitești și Centrul Bugetar Colegiul Național Liceal au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 112,74 lei.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, pârâtul Municipiul Pitești prin reprezentanții săi legali, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că în mod greșit a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului, care nu este angajator al reclamanților, iar reclamanții reprezentați de sindicat nu sunt funcționari publici, nefiindu-le aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public.

S-a mai arătat că reclamanții beneficiază de drepturile prevăzute de Statutul personalului didactic și nu de cele ale Statutului funcționarului public, iar hotărârea recurată nu este motivată, deoarece invocarea prevederilor constituționale și ale contractului colectiv de muncă nu puteau conduce la admiterea acțiunii, în lipsa unor dispoziții legale în acest sens.

Recursul este nefondat.

Prima critică din recurs, privind lipsa calității procesuale pasive a recurentului, este nefondată pentru că pârâtul nu a fost obligat direct la calcularea și plata drepturilor salariale către reclamanți, nefiind angajator al acestora, ci doar la virarea sumelor necesare plății acestor drepturi.

Aceasta pentru că, potrivit art.13 din nr.OUG13/2001, începând cu anul 2001, finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază acestea își desfășoară activitatea.

În aceste condiții nu se poate reține că recurentul nu are calitate procesuală pasivă în cererea privind obligarea acestuia la virarea sumelor necesare achitării drepturilor salariale în litigiu.

Și cea de-a doua critică din recurs este nefondată în condițiile în care drepturile salariale au fost acordate de prima instanță în temeiul art.50 al.2 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic și a dispozițiilor Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ, care au fost analizate de tribunal și aplicate în cauză și nu a dispozițiilor Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarului public.

Și ultima critică din recurs, privind nemotivarea sentinței recurate, este nefondată față de considerentele reținute de prima instanță, considerente care fundamentează soluția pronunțată și care nu pot fi contradictorii sau străine de natura pricinii.

Examinând cauza sub toate aspectele, potrivit art.3041Cod procedură civilă, se constată că nu există alte motive de casare sau modificare a sentinței recurate.

În consecință, curtea, în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de pârâtul MUNICIPIUL P - PRIN PRIMAR, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.277/CM din data de 11.02.2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimați fiind reclamantul SINDICATUL PREUNIVERSITAR MUNTENIA, în numele și pentru reclamanții membri de sindicat, C, SCU, cu sediul în Pitești,--6, județul A și pârâții ȘCOALA NR. 20 P, cu sediul în Pitești, cartier,-, județul A, CENTRUL BUGETAR COLEGIUL NAȚIONAL LICEAL, cu sediul în Pitești,- județul A, INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN A, cu sediul în Pitești,--6, județul A și MINISTERUL EDUCAȚIEI, CERCETĂRII ȘI, cu sediul în B,--30, sector 1.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 4 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

Președinte, Judecător, Judecător,

- -, - -, - -,

Grefier,

- -,

Red.

Tehnored.

Ex.8/26.11.2009.

Jud.fond:.

.

Președinte:Irina Tănase
Judecători:Irina Tănase, Lică Togan, Maria Ploscă

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1573/2009. Curtea de Apel Pitesti