Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1649/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - drepturi bănești -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.1649

Ședința publică din 15 decembrie 2009

PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela

JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana

JUDECĂTOR 3: Frunză

Grefier

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtulCONSILIUL JUDEȚEAN S,cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr.1765 din 15 octombrie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului recurent, reclamanții intimați, precum și reprezentanții pârâților intimați Inspectoratul Școlar Județean S, Școala cu clasele I-VIII nr.1 S și Municipiul S - prin primar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acesta.

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului de față, constată:

Prin acțiunea formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava sub nr- din 12.06.2009, reclamanții, -, prin reprezentant Sindicatul Județean Învățământ " " S în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII Nr. 1,cu sediul în mun. S,-, jud. S, Municipiul S - prin primar, Inspectoratul Școlar al Județului,cu sediul în mun. S,-, jud. S și Consiliul Județean au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea pârâților la plata salariului de bază minim brut, conform art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național 2007-2010, de 440 lei pentru personalul nedidactic necalificat, 528 lei pentru personalul nedidactic calificat și pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală, 550 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală, 572 lei pentru personalul didactic încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștri, 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare, respectiv 660 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurta durată, de la data pronunțării sentinței.

Au mai solicitat reclamanții obligarea pârâților la plata retroactivă a diferențelor salariale rezultate din suma datorată conform art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic Ia Nivel Național pe anii 2007 - 2010 și suma efectiv plătită, pentru perioada 1.01.2007 și până la data pronunțării hotărârii, actualizată în funcție de rata inflației la data efectivă a plății.

Au mai solicitat reclamanții ca pentru personalul didactic și didactic auxiliar căruia i se aplică nr.OG 15/2008 coeficientul de multiplicare 1 pentru perioada 01.01.2008 - 31.03.2008 suma de 300,156 lei; perioada 01.04.2008 - 30.09.2008 suma de 318,165 lei și perioada 01.10.2008 - 31.12.2008 suma de 346,800 lei

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în data de 29.12.2006 a fost înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 nr. 2895/2006 din 29.12.2006, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr. 5 din 29.01.2007.

Art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național () prevede:

"(1) Se stabilesc următorii coeficienți minimi de ierarhizare, pentru următoarele categorii de salariați:

a) muncitori:

1. necalificați = 7,

2. calificați = 1,2;

b) personal administrativ încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este:

1. liceală = 1,2,

2. postliceală = 1,25;

c) personal de specialitate încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este:

1. școala de maiștri = 1,3,

2. studii superioare de scurtă durată = 1,5;

d) personal încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare = 2.

(2) de salarizare de la alin. 1 se aplică la salariul minim negociat pe unitate.

(3) Salarizarea personalului încadrat conform alin. 1 se va stabili ținând cont și de standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective.

(4) Salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/oră, începând cu 1 ianuarie 2007. "

n raport de dispozițiile art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, este evident faptul că salariul de bază minim brut negociat pentru un program complet de lucru de 170 de ore, în medie, este de 440 lei, adică 2,59 lei/ora, începând cu 1 ianuarie 2007, iar pentru personalul încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este cea de studii superioare este de 880 lei.

Potrivit art. 2 alin.(l) din Contractul colectiv de muncă la nivel național, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național cuprinde drepturile și obligațiile angajatorilor și ale salariaților cu privire la condițiile generale de muncă prevăzute de legislația în vigoare, precum si cele convenite în procesul de negociere.

De asemenea, conform art. 3 alin. (1) lit. a) din același contract, clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt).

În același sens sunt și dispozițiile art. 11 alin. (l) lit. d) din Legea nr.130/1996, republicată, conform căruia: clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din tară, dar și cele ale art. 241 alin. (1) lit. d) din Codul muncii, potrivit căruia clauzele contractului colectiv de muncă la nivel național produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară.

De asemenea conform art. 101 din prevede că "Drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi sub nivelul celor stabilite prin contractele colective de muncă. "

Au mai precizat reclamanții că trebuie avut în vedere caracterul obligatoriu al Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național (), caracter garantat și de art. 41 alin. (5) din Constituția României, dar și faptul că acest contract a fost încheiat, așa cum rezultă din anexa 7 la acesta, de reprezentanții organizațiilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național și de reprezentanții Guvernului României, printre care și reprezentantul Ministerului Educației, Cercetării și

Reclamanții au mai arătat că nici Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de învățământ înregistrat la. cu nr. 5521/01/09.01.2004 și publicat în Monitorul Oficial al României - Partea a V-a, nr. 11/28.07.2004 și nici Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivelul Inspectoratului Școlar al Județului S, nu conțin clauze referitoare la salariul de bază minim brut în învățământ, astfel încât dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel național, care nu se regăsesc în contractele la nivelele inferioare, având în vedere caracterul obligatoriu al contractului național pentru toți salariații din toate unitățile din România sunt obligatorii pentru toți salariații și angajatorii din țară, indiferent de forma de capital social (de stat sau privat, român sau străin/mixt).

Au mai precizat reclamanții că, așa cum rezultă din actele anexate prezentei acțiuni, membrii de sindicat ale căror drepturi și interese le reprezentă sunt angajați ai unităților de învățământ pârâte și au, conform tabelului și adeverințelor emise de conducerea unității de învățământ, anexate prezentei cereri de chemare în judecată, salariul de bază brut mai mic de 440 lei pentru personalul nedidactic, respectiv 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar cu studii superioare.

Ori, în condițiile în care salariul este unul dintre elementele esențiale ale contractului individual de muncă, rezultă, fără nici un dubiu faptul că, prin neacordarea, începând cu 1.01.2007, a salariului de bază minim brut reglementat de art. 40 din, unitățile de învățământ încalcă dispozițiile art. 101 din acest contract colectiv de muncă.

Totodată salariul de bază minim negociat este de cel prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, începând cu data de 01.01.2007 și aceasta trebuie avut în vedere din acest moment și nu cuantumul anterior (de 390 lei) care, în mod netemeinic și nelegal se aplică în continuare. Raportarea trebuie făcută la acest nou salariu, în conformitate cu dispozițiile art. 40 alin. 4 din

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, ale art. 283 alin. (1) lit. c), art. 241 alin. (l) lit. d) din Codul muncii, ale art. 67 din Legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, ale art. 28 din Legea sindicatelor nr. 54/2003, ale art. 2 alin.(l), art. 3 alin.(l) lit. a), art. 101 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, ale art. 11 alin. (l) lit. d) din Legea nr. 130/1996, republicată.

În conformitate cu prevederile art. 242 Cod procedură civilă, reclamanta a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Pârâtul Consiliul Județean S, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că între Consiliul Județean S și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă. Pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca nefondată a cererii formulate de reclamanții având în vedere că art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 este nelegală întrucât contravine HG nr. 1825/2006, nr. 1507/2007 și HG nr. 1051/2008.

Pârâtul Municipiul S, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

Ceilalți pârâții, legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauză.

Prin sentința civilă nr.1765 din 15 octombrie 2009 Tribunalul Suceava - secția civilă a espins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Județean S, ca nefondată și a admis cererea formulată de reclamanți,a obligat pârâții să calculeze și să acorde reclamanților începând cu data de 01.01.2007 și până la data de 30.09.2008 drepturile salariale rezultate prin luarea în calcul a unui salariu de bază minim brut de 440 lei pentru personalul nedidactic necalificat, 528 lei pentru personalul nedidactic calificat și pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este liceală, 550 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este postliceală, 572 lei pentru personalul didactic încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este școala de maiștrii, 880 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare, respectiv 660 lei pentru personalul didactic și didactic auxiliar încadrat pe funcții pentru care condiția de pregătire este studii superioare de scurtă durată, corespunzător perioadei lucrate de fiecare reclamant (pentru personalul didactic și didactic auxiliar căruia i se aplică nr.OG15/2008 coeficientul de multiplicare 1 pentru perioada 01.01.2008 - 31.03.2008 suma de 300,156 lei; perioada 01.04.2008 - 30.09.2008 suma de 318,165 lei); a obligat pârâții să actualizeze în raport de rata inflației, drepturile salariale enunțate mai sus până la data plății efective.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut necesitatea de a se pronunța cu prioritate, în raport cu fondul cauzei, asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate, în sensul respingerii excepției, întrucât dispozițiile art. 7 alin. 3 din Legea 84/1995 prevede că învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea 486/2006, consiliul județean are atribuții în a repartiza sumele defalcate destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut următoarele:

Salariații reclamanți fac parte din categoria personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic și solicită obligarea pârâților la calcularea și acordarea salariului de bază pentru personalul didactic, didactic auxiliar căruia i se aplică nr.OG 11/2007 să se ia ca și coeficient de multiplicare 1 pentru perioada 01.01.2007 - 03.2007 suma de 225,889 lei, pentru perioada 01.04.2007 - 01.09.2007 suma de 261,005 lei și pentru perioada 01.10.2007 - 12.2007 suma de 300,156 lei; pentru personalul nedidactic căruia i se aplică nr.OG 10/2007 să se calculeze salariul de bază pentru perioada 01.01.2007 - 03.2007 - în cazurile în care acesta este sub minimul prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, în funcție de natura postului ocupat precum și de nivelul studiilor.

Din întregul probatoriu administrat în cauză instanța a reținut că personalul didactic și nedidactic auxiliar este retribuit conform Legii nr. 128/1997 modificată prin nr.OG 11/2007 luându-se ca și valoare a coeficientului de multiplicare 1 pentru perioada ianuarie - martie 2007 suma de 221,307, coeficientul de multiplicare 1 pentru perioada aprilie - septembrie 2007 suma de 221,307 lei și coeficientul de multiplicare 1 pentru perioada octombrie - decembrie 2007 suma de 259,593 lei.

Art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național prevede coeficienți minimi de ierarhizare pentru personalul calificat, necalificat, administrativ, de specialitate, pentru personalul încadrat în funcții pentru care condiția de pregătire este școală de maiștri, studii superioare de scurtă durată, acești coeficienți se aplică la salariul minim negociat pe unitate, salarizarea stabilindu-se ținând cont și de standardele ocupaționale corespunzătoare ocupației respective, iar potrivit alin. 4 al aceluiași articol salariul de bază minim negociat este de 440 lei începând cu 01.01.2007.

Ca atare aplicând coeficienții de multiplicare prevăzuți de nr.OG 11/2007 rezultă că ei duc la un salariu de bază sub minimul prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, de 440 lei. În aceste condiții, potrivit prevederilor art. 241 alin. 1, lit. d din Codul muncii - Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național produce efecte obligatorii pentru toți salariații încadrați astfel potrivit prevederilor art. 8 alin. 2 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național pe anii 2007 - 2010 salariatul are dreptul să se prevaleze de dispozițiile cele mai favorabile din Contractul Colectiv de Muncă Unic și Codul muncii. Astfel se reține aplicarea art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic sens în care se impune coeficientului de multiplicare să corespundă cu salariul de bază prevăzut de Contractul Colectiv de Muncă Unic, acesta trebuind să fie de 255,889 și nu 221,307 pentru ca salariul minim să fie cel prevăzut de art. 40 din Contractul Colectiv de Muncă Unic.

În continuare salariul de bază a fost indexat cu conform nr.OG 11/2007 cu 2%, începând cu 01.04.2007 și 15% începând cu 01.10.2007, situație în care rezultă că de la data respectivă salariul trebuia majorat cu coeficientul de ierarhizare 261,005 lei de la 01.04.2007 și cu coeficientul de ierarhizare 300,156 lei de la 01.10.2007, iar pentru personalul nedidactic salarizarea acestuia se face potrivit nr.OG 10/2007, situația în care se impune indexarea salariului de bază a acestui personal din învățământ reținându-se și pentru această categorie de personal incidența aceluiași art. 40 ca atare se impune indexarea salariului de bază a acestui personal ținând seama de natura postului și pregătirea profesională, astfel se vor majora cu 2% începând cu 01.04.2007 și cu 10% pentru perioada 01.10.2007 - 12.2007.

Referitor la solicitarea reclamanților ca pentru personalul didactic și didactic auxiliar căreia i se aplică OG nr. 15/2008 să se ia în calcul ca și coeficient de multiplicare 1, pentru perioada 01.01.2008 - 31.03.2008 suma de 300,156 lei; pentru perioada 01.04.2008 - 30.09.2008 suma de 318,165 lei și pentru perioada 01.10.2008 - 31.12.2008 suma de 346,800 lei, tribunalul apreciază că aceasta este întemeiată.

În acest sens tribunalul a avut în vedere că majorarea salarială acordată acestor categorii de personal prin OG nr. 15/2008, nu a ținut seama, la fel ca și în cazul OG nr. 11/2007 de nivelul coeficienților minimi de ierarhizare negociați prin Contractul colectiv de muncă la nivel național pe anul 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2895/29.11.2006, astfel cum au fost aceștia majorați prin OG nr. 11/2007.

Potrivit normei imperative prevăzută în art. 241 (1) lit. d Codul muncii clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din țară, în cazul contractului colectiv de muncă la nivel național.

Pentru considerentele prezentate mai sus pretențiile reclamanților sunt întemeiate, astfel încât instanța a admis acțiunea și în consecință a obligat pârâții la calcularea și acordarea drepturilor salariale potrivit prevederilor Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel Național, precum și la actualizarea acestor drepturi salariale la data plății efective.

Nu au putut fi primite apărările pârâtului Consiliului Județean S în sensul că prevederile art. 40 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 contravin dispozițiilor HG nr. 1825/2006, HG nr. 1507/2007 și HG nr. 1051/2008 întrucât în conformitate cu art. 8 alin. 4 din Legea nr. 130/1996 "La încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților au caracter minimal.". Ca urmare, în contractul colectiv de muncă se pot negocia drepturi la un nivel superior celor stabilite de lege neputându-se conveni asupra unor drepturi la un nivel inferior celor reglementate prin acte normative contrar celor susținute de pârâtul Consiliul Județean

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal, Consiliul Județean, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul a arătat că soluția pronunțată de instanța de fond este eronată, motivat de aceea că, a fost dată cu nesocotirea dispozițiilor art.12 din Legea nr.130/1996 cât și a art.3 alin.2 din la nivel național pe anii 2007 - 2010, potrivit cu care contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor publice, însă prin acestea nu pot fi negociate clauze referitoare la drepturile a căror acordare și al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

Analizând hotărârea recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și a criticilor formulate în recurs, care vizează dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea constată întemeiat recursul, pentru cele ce urmează:

Prin art.40 alin.4 din Contractul Colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei cu nr.2895/21 din 29.12.2006 s-a prevăzut, începând cu data de 1 ianuarie 2007, un salariu de bază minim brut negociat de 440 lei, adică 2,59 lei/lună pentru un program de lucru de 170 de ore.

Incontestabil, potrivit dispozițiilor art.239, art.241 alin.1 lit.d) din Codul muncii și art.11 alin.1 lit.d) din Legea nr.130/1996 republicată, contractele colective de muncă încheiate la nivel național acționează întocmai legii, fiind obligatorii erga omnes și se aplică pentru toți salariații, încadrați la toți angajatorii din țară, indiferent de data angajării sau afilierii lor la o organizație sindicală.

Pe de altă parte, art.8 alin.1 din Legea nr.130/1996, republicată, statuează că "clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege", iar dispozițiile art.12 alin.11 din același act normativ prevăd: "Contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauzele referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale".

Textul art.12 din Legea nr.130/1996 republicată, a fost preluat cu un conținut similar și în art.3 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, iar reglementarea interdicției conținute în normele evocate au în vedere specificul finanțării, de la buget, a unităților și instituțiilor publice și faptul că în aceste cazuri unele drepturi ale angajaților, inclusiv cele salariale, sunt stabilite prin dispoziții legale.

Art.157 alin.2 din Codul muncii, pe de altă parte, stipulează că "sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale se stabilește prin lege, cu consultarea organizațiilor sindicale reprezentative".

Aceste dispoziții legale sunt pe deplin aplicabile personalului din învățământ, întrucât potrivit dispozițiilor art.7 alin.3 din Legea nr.84/1995 republicată, învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale, iar fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în aceste bugete.

Pe de altă parte, potrivit art.48 alin.1 -4 din Legea nr.128/1997 privind Statutul personalului didactic: "Salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanța activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii, și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare".

Așadar, se constată că, prin norme imperative este exclusă posibilitatea negocierii prin acorduri individuale sau colective de muncă a cuantumului salariului de bază care constituie elementul principal și fix al salariului personalului didactic și didactic auxiliar, iar o astfel de negociere este permisă doar în privința altor drepturi elemente salariale, accesorii ale salariului de bază.

În privința salariului de bază ce constituie și elementul de referință la care se raportează celelalte drepturi salariale ale angajaților, s-a stabilit, în mod expres că negocierea colectivă sau individuală nu este permisă.

Dispozițiile art.48 alin.3 și 4 din Legea nr.128/1997 indică și elemente care contribuie la stabilirea salariului de bază pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, astfel: a) valoarea coeficientului de multiplicare 1,000 și b) coeficientul de multiplicare prevăzut în anexele 1 și 2 la acest act normativ, detaliați pe funcții didactice, grade didactice, vechime în învățământ și nivelul studiilor necesare, pentru personalul didactic, respectiv funcții, grade profesionale și nivelul studiilor, pentru personalul auxiliar.

Valoarea coeficientului de multiplicare se stabilește anual, prin hotărâre a Guvernului, în limita fondurilor bugetare alocate pentru cheltuieli salariale.

În consecință, dispozițiile art.40 din Contractul colectiv de muncă la nivel național nu sunt aplicabile la stabilirea salariului de bază al personalului didactic și didactic auxiliar, astfel încât față de aceste aspecte, faptul că pârâtul Ministerul Educației, Cercetării și Bap articipat la negociere și a semnat, este fără relevanță.

Pentru aceste considerente, curtea constată că în mod eronat instanța de fond a admis acțiunea reclamanților și a dispus obligarea pârâților la plata diferențelor salariale dintre salariul de bază de 528 lei și salariul de bază brut efectiv acordat începând cu data de 1.01.2007 și până la pronunțarea sentinței, precum și a accesoriilor la aceste sume, respectiv actualizarea în raport de inflație și dobânda legală.

De urmare, pentru aceste considerente, în temeiul art.312 alin.1,3 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul declarat de pârâtul Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară S și va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S, cu sediul în municipiul S,-, județul S, împotriva sentinței nr.1765 din 15 octombrie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă (dosar nr-).

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge ca nefondată acțiunea reclamanților, -,prin reprezentant Sindicatul Județean Învățământ " " S în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII Nr. 1,cu sediul în mun. S,-, jud. S, Municipiul S - prin primar, Inspectoratul Școlar al Județului,cu sediul în mun. S,-, jud. S și Consiliul Județean

Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, care nu sunt contrare prezentei decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

ptr.jud.-, aflată în,

semnează președintele instanței,

Red.

Tehnored.

Ex.2

Jud.fond:;

12.01.2010

Președinte:Mitrea Muntean Daniela
Judecători:Mitrea Muntean Daniela, Bratu Ileana, Frunză

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1649/2009. Curtea de Apel Suceava