Speta drept civil. Decizia 1655/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - Litigiu de muncă-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1655
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Mitrea Muntean Daniela
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Frunză
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de Colegiul Tehnic G B, cu sediul în mun. B,-, județul B, împotriva sentinței nr. 1070 din 23 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal s-au prezentat - secretar șef și -u - secretar pentru recurent și contestatorul intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care reprezentantele recurentului au depus la dosar adresa nr. 544 din 9.04.2008, precum și dispozițiile nr. 23 din 1.04.2008 și nr. 44 din 5.11.2009.
Instanța, constatând recursul în stare de judecată, a acordat cuvântul la dezbateri.
Reprezentantele recurentului au solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Contestatorul intimat a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Botoșani, ca legală și temeinică.
Declarând dezbaterile închise, după deliberare,
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată:
La data de 2 iulie 2009, contestatorul a formulat, pe rolul Tribunalului Botoșani, în contradictoriu cu intimatul Colegiul Tehnic "G " B, contestație împotriva Dispoziției 25/15.06.2009, de încetare a contractului de muncă, solicitând reintegrarea în muncă și obligarea la despăgubiri.
În motivarea în fapt a contestației, așa cum a fost precizată ulterior, s-a arătat că încetarea contractului său de muncă pe perioadă determinată ar fi nelegală, deoarece a avut loc după cele 24 de luni în care ar fi putut să se deruleze, cumulat, contractele pe perioadă determinată.
Totodată, s-a arătat că măsura ar fi și netemeinică, deoarece, "a servit conștiincios unitatea" pe întreaga perioadă a încadrării și nu i-a creat nici un fel de probleme.
În drept, contestatorul a invocat, în precizările la acțiune, disp. art. 84 alin. 1 Codul muncii și a depus în apărare înscrisuri.
Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea contestației, întrucât, în urma desfacerii la 20.06.2009 a contractului de muncă al titularului postului, contestatorul a intrat sub incidența art. 82 alin. 2 Codul muncii, potrivit căruia, în cazul în care, contractul pe perioadă determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului de muncă al salariatului titular.
În plus, nu se putea organiza un concurs, pentru angajarea din nou a contestatorului, după desfacerea contractului titularului, deoarece, era interzis prin art. 22 din OUG34/2009, care prevedea blocarea postului vacant.
Prin sentința nr. 1070/23.09.2009 a Tribunalului Botoșani - Secția civilă, pronunțată în dosarul nr-, s-a admis contestația formulată de contestatorul împotriva deciziei nr. 25/15.06.2009 emisă de intimatul Colegiul Tehnic "G "
S-a anulat decizia nr. 25/15.06.2009 emisă de intimată.
Intimata a fost obligată să reintegreze contestatorul pe postul deținut anterior și să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul, de la data desfacerii contractului de muncă, respectiv 20 iunie 2009, până la data reintegrării efective pe post.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Contestatorul a fost angajat al intimatei, în funcția de tâmplar - muncitor III, prin contractul individual de muncă încheiat pe o perioadă determinată de 11 luni, respectiv începând cu 1 mai 2007 și până la 10 aprilie 2008.
Peste aproximativ un an (în luna aprilie 2009), fost semnat un nou contract pe perioadă determinată, respectiv pentru 14 luni și 15 zile, prevăzându-se expres mențiunea: "pe perioada cuprinsă între data de 1.04.2008 și data de 15.06.2009, pe perioada suspendării contractului individual de muncă al titularului pe post".
Prin Dispoziția 24/15 iunie 2009, colegiul a dispus, începând cu 20.06.2009, desfacerea disciplinară a contractului de muncă al salariatului, cel considerat ca fiind titularul pe post.
Totodată, prin Dispoziția nr. 25 din 15.06.2009, s-a dispus și încetarea contractului de muncă al contestatorului, începând tot cu 20.06.2009, "în baza art. 82 alin. 2 Codul muncii, coroborat cu art. 56 lit. j Codul muncii ".
La soluționarea cauzei, prima instanță a avut în vedere că, potrivit art. 81 lit. a Codul muncii, contractul de muncă poate fi încheiat pentru o durată determinată în situația "înlocuirii unui salariat în cazul suspendării contractului său de muncă".
De asemenea, conform art. 82 Codul muncii:
"(1) Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni.
(2) În cazul în care contractul individual de muncă pe durată determinată este încheiat pentru a înlocui un salariat al cărui contract individual de muncă este suspendat, durata contractului va expira la momentul încetării motivelor ce au determinat suspendarea contractului individual de muncă al salariatului titular".
Totodată, potrivit art. 80:
"(2) Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
(3) Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, dar numai înăuntrul termenului prevăzut la art. 82 și de cel mult două ori consecutiv.
(4) Între aceleași părți se pot încheia succesiv cel mult 3 contracte individuale de muncă pe durată determinată, dar numai înăuntrul termenului prevăzut la art. 82".
Este de observat că, într-adevăr, la data încheierii primului contract al contestatorului - 1 mai 2007 - titularul se afla în concediu fără plată, fiindu-i aprobat însă concediul doar până la 1 aprilie 2008, motiv pentru care tocmai aceasta a fost și data până la care fusese stabilită durata primului contract al contestatorului, ca înlocuitor.
Cu toate acestea însă, așa cum rezultă din Decizia 24/15 iunie 2009, muncitorului (care fusese în concediu fără plată timp de 1 an de zile, până la 1 aprilie 2008) nu i s- mai aprobat prelungirea concediului peste această dată.
Or, în acest context, contestatorul a fost menținut ca salariat o perioadă îndelungată, de aproximativ 1 an, până în aprilie 2009, fără a i se încheia vreun contract și în formă scrisă.
Din acest motiv, prima instanță a apreciat că, dată fiind perioada îndelungată în care s-au derulat raporturile de muncă în acest fel, precum și faptul că, pentru validitatea contractului de muncă pe perioadă determinată, condiția este aceea a formei scrise, rezultă că, în realitate, cel de-al doilea contract al contestatorului, început în fapt de la 1 aprilie 2008, avut caracterul unui contract pe durată nedeterminată.
De altfel, în condițiile în care, cererea titularului postului, de prelungire a concediului fără plată, fusese respinsă (acesta trebuind, deci, să se prezinte la lucru începând cu 1 aprilie 2008, însă nu a făcut-o nici până în prezent), angajatorul avea obligația să ia măsuri cu privire la desfacerea contractului titularului. (Mai ales că, art. 268 Codul muncii impune pentru sancționare termenul de 6 luni de la data săvârșirii abaterii - absențele nemotivate ale titularului).
Iar dacă angajatorul ar fi procedat astfel, la timp, încetarea contractului titularului ar fi avut loc înainte de intrarea în vigoare a OUG 34/2009, care prevede blocarea posturilor, situație în care, de această dată, contestatorul ar fi fost angajat în locul titularului pe o perioadă nedeterminată.
În concluzie, având în vedere obligativitatea formei scrise la încheierea contractelor de muncă pe perioadă determinată și constatând că această condiție nu a fost îndeplinită în speță timp de peste 1 an de zile, rezultă că cel de-al doilea contract al contestatorului, care a început cu 1 aprilie 2008, fost încheiat pe perioadă nedeterminată și nu determinată, așa cum este prevăzut retroactiv, în mod nelegal, în înscrisul respectiv (contractul nr. 184/2009).
Faptul că, în aprilie 2009, angajatorul a transpus și în formă scrisă cel de-al doilea contract al contestatorului, (care - așa cum s-a arătat mai sus - era, în fapt, la acel moment, pe perioadă "nedeterminată", dar, cu toate acestea, a menționat retroactiv durata ca fiind "determinată"), nu poate fi folosit de intimat împotriva contestatorului, în condițiile în care, conform art. 38 Codul muncii, "salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege", iar "orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute sau limitarea lor este lovită de nulitate".
Or, contestatorul avea deja câștigat dreptul mai favorabil al duratei contractului pe perioadă nedeterminată.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs intimatul Colegiul Tehnic "G " B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, arătând că este rezultatul aplicării greșite a legii, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii contestației formulate de contestatorul, cu toate capetele de cerere.
În motivarea acestei căi de atac, recurentul a arătat, în esență, că prima instanță nu a ținut cont și de împrejurările descrise în preambulul deciziei de desfacere disciplinară a contractului de muncă al titularului pe post și anume faptul că acestuia nu i s-a mai aprobat a doua cerere de concediu fără plată și că începând cu data de 01.04.2008 a fost considerat ca absent nemotivat de la serviciu, începându-se împotriva sa cercetarea disciplinară. Tot începând cu data de 01.04.2008, în temeiul disp. art. 51 al. 2 și 52 al. 1 lit. a din Codul muncii, contractul de muncă al titularului pe post a fost suspendat din cauza absențelor nemotivate și pe durata cercetării disciplinare prealabile. Așa fiind, începând cu data de 01.04.2008, a intervenit o altă cauză de suspendare a contractului de muncă al titularului pe post și anume suspendarea pe durata cercetării sale disciplinare, spre deosebire de prima cauză de suspendare și anume aprobarea cererii sale de concediu fără plată. În aceste condiții, au devenit aplicabile dispozițiile art. 84 (2) lit. a) din Codul muncii, pe care instanța de fond în mod greșit nu le-a luat în considerare. Aceasta a fost și explicația pentru care recurentul a încheiat cu contestatorul un nou contract de muncă pe durată determinată cu nr. 433/01.04.2009 și nu un simplu act adițional la primul contract având ca obiect doar prelungirea duratei primului contract. Fiind vorba de un alt contract de muncă, deveneau din nou aplicabile disp. art. 82 al. 1 și 2 Codul muncii, începând să curgă o nouă perioadă de 24 de luni, în care a intervenit atât desfacerea disciplinară a contractului de muncă al titularului pe post, cât și încetarea contractului de muncă al contestatorului în baza art. 82 (2) din Codul muncii. Atât desfacerea disciplinară a contractului titularului, cât și încetarea contractului de muncă al contestatorului au intervenit după o perioadă de 14 luni și 20 de zile de la data când a început executarea celui de-al doilea contract de muncă, deci cu respectarea termenului de 24 de luni prevăzut de art. 82 (1) din Codul muncii.
De asemenea, recurentul a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că era obligat să dispună desfacerea disciplinară a contractului de muncă al titularului pe post în termenul de maxim 6 luni prevăzut de art. 268 Codul muncii. Așa cum rezultă din prevederile art. 263 (1) din Codul muncii, angajatorul are prerogativa și dreptul de a aplica sancțiuni disciplinare și nu obligația de a proceda astfel. Mai mult, în perioada scursă până la emiterea deciziei de desfacere a contractului de muncă al titularului pe post, s-a desfășurat cercetarea disciplinară prealabilă a acestuia, încercându-se repetat convocarea sa pentru notă explicativă, etapă obligatoriu de parcurs. Instanța a greșit și când a motivat că cel de-al doilea contract de muncă încheiat cu contestatorul trebuie considerat ca fiind încheiat pe durată nedeterminată, în pofida faptului că durata acestui contract era determinată, prin acordul de voință al părților, pentru perioada 01.04.2008 - 15.06.2009, aplicându-se greșit disp. art. 84 al. 1 din Codul muncii. Chiar dacă, prin însumarea duratei celor două contracte se ajunge la 25 de luni și 15 zile (cu o lună și 15 zile peste durata de 24 de luni prevăzută de art. 82 (1), situația juridică nu se rezolvă prin nesocotirea duratei exprese a celui de-al doilea contract, convenite prin acordul de voință al părților, ci prin reducerea duratei celui de-al doilea contract la durata maximă de 24 de luni prevăzută de lege, adică până la data de 01.05.2009. Ori, la data de 01.05.2009, era deja în vigoare nr.OUG 34/2009, intrată în vigoare la data publicării sale în nr. 249/14.04.2009, care prin art. 22 (1) bloca orice concurs sau examen pentru ocuparea unui post vacant din cadrul autorităților sau instituțiilor publice ale statului. Mai mult, nu există nici o garanție că dl. ar fi ocupat postul vacant în urma unui concurs sau examen, chiar dacă nu ar fi intrat în vigoare nr.OUG 34/2009.
Recurentul a apreciat că prin soluția dată și motivarea acesteia, prima instanță a nesocotit aceste dispoziții legale, pe de o parte, cele care îl obligă să organizeze concurs sau examen pentru ocuparea oricărui post vacant, iar pe de altă parte, dispozițiile nr.OUG 34/2009 care au blocat scoaterea la concurs sau examen a acestor posturi. De asemenea, recurentul a arătat că soluția instanței este nelegală și sub un alt aspect: considerând contractul de muncă încheiat cu contestatorul începând cu data de 01.04.2008 ca fiind pe durată nedeterminată s-a ajuns la situația inadmisibilă ca, pe un singur post să existe 2 salariați cu contracte de muncă pe durată nedeterminată, respectiv contestatorul și titularul postului.
Analizând sentința recurată, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Criticile recurentului vizează faptul că prima instanță a apreciat că, dată fiind perioada îndelungată în care s-au derulat raporturile de muncă între părți, precum și faptul că pentru validitatea contractului de muncă pe perioadă determinată condiția este aceea a formei scrise, rezultă că în realitate cel de-al doilea contract al contestatorului, început în fapt de la 1 aprilie 2008, avut caracterul unui contract pe durată nedeterminată.
Curtea constată că art. 80 al. 2, 3 din Codul muncii, prevede:
"(2) Contractul individual de muncă pe durată determinată se poate încheia numai în formă scrisă, cu precizarea expresă a duratei pentru care se încheie.
(3) Contractul individual de muncă pe durată determinată poate fi prelungit și după expirarea termenului inițial, cu acordul scris al părților, dar numai înăuntrul termenului prevăzut la art. 82 și de cel mult două ori consecutiv.", iar art. 82 al. 1 din Codul muncii prevede: " Contractul individual de muncă pe durată determinată nu poate fi încheiat pe o perioadă mai mare de 24 de luni."
Prin urmare, exprimarea legiuitorului, referitoare la forma în care se poate încheia contractul individual de muncă pe durată determinată, nu lasă loc niciunei interpretări, dispozițiile legale sus-menționate fiind, deci, imperative.
Or, aceste dispoziții nu au fost respectate, având în vedere faptul că intimatul a fost menținut ca salariat o perioadă îndelungată, de aproximativ 1 an, până în aprilie 2009, fără a i se încheia vreun contract și în formă scrisă, deși forma scrisă era obligatorie.
Prin urmare, în mod corect prima instanță a apreciat că, în realitate, cel de-al doilea contract al contestatorului, început în fapt de la 1 aprilie 2008 (nr. 184/2009), a avut caracterul unui contract pe durată nedeterminată, iar nu determinată, așa cum s-a prevăzut retroactiv.
Fiind un contract încheiat pe durată nedeterminată, dispoziția nr. 25/15.06.2009, emisă de către recurent, prin care s- dispus că, începând cu data de 20.06.2009, încetează contractul de muncă al muncitorului, conform art. 82 (2) din Codul muncii, coroborat cu art. 56 lit. j Codul muncii - Legea 53/2003, apare ca fiind nelegală, astfel încât, în mod corect prima instanță a anulat-o și l-a obligat pe intimatul recurent să reintegreze contestatorul pe postul deținut anterior și să-i plătească acestuia o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data desfacerii contractului de muncă, respectiv 20 iunie 2009 până la data reintegrării efective pe post.
Potrivit disp. art. 38 din Codul muncii, "Salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege. Orice tranzacție prin care se urmărește renunțarea la drepturile recunoscute de lege salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate."
Contestatorul avea deja câștigat dreptul mai favorabil al duratei contractului pe perioadă nedeterminată, nefiind în culpă că a fost menținut ca salariat o perioadă îndelungată, de aproximativ 1 an, până în aprilie 2009, fără a i se încheia vreun contract și în formă scrisă, deși aceasta era obligatorie.
Pentru aceste considerente, constatând că criticile formulate prin cererea de recurs sunt neîntemeiate, iar sentința recurată este legală, în temeiul disp. art. 312 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Colegiul Tehnic G B, împotriva sentinței nr. 1070 din 23 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani - Secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 15 decembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
ptr.jud.-, aflată în,
semnează președintele instanței,
Red.
Tehnored.
Ex.2
Jud.fond:;
12.01.2010
Președinte:Mitrea Muntean DanielaJudecători:Mitrea Muntean Daniela, Bratu Ileana, Frunză
