Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 1669/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1669
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 3: Carmen Pârvulescu Dr. - -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de către reclamantul-recurent Sindicatul Învățământului Preuniversitar T și pârâții-recurenți Direcția Generală a Finanțelor Publice T și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ILî mpotriva sentinței civile nr. 1021/27.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții-intimați Inspectoratul Școlar al Județului T, Primăria L și Consiliul Local L, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamantul-recurent Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbaterea în fond a recursului.
Reprezentantul reclamantului-recurent Sindicatul Învățământului Preuniversitar din județul T solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea și modificarea în parte a sentinței supusă reformării, în sensul obligării la plata drepturilor salariale ce au făcut obiectul acțiunii principale și a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Local L și Primăria L - Instituția Primarului, pentru motivele expuse în cererea de recurs, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 1021 din 27 martie 2009, Tribunalului Timișs -a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membri de sindicat (indicați în tabelul nominal), în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII ". " L, Primăria L - Instituția Primarului si Consiliul Local L, Inspectoratul Școlar al Județului T si Ministerul Economiei si Finanțelor și a fost obligată pârâta de I unitate de învățământ la plata primelor de vacanță, cuvenite si neacordate Membrilor sindicatului reclamant, pe perioada ultimilor trei ani, anterior depunerii cererii de chemare în judecată, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu", dreptul invocat de către reclamanți fiind recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).
În consecință, instanța a apreciat că acțiunea promovată este întemeiată, în ciuda faptului că Legea nr. 128/1997 nu prevede dreptul la prima de vacanță, acesta putând fi recunoscut direct în baza convenției adoptate în temeiul Legii nr. 130/1996.
Împotriva sentinței a declarat recurs, în termenul legal, reclamanții, reprezentați prin Sindicatul Învățământului Preuniversitar T, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței supusă reformării, în sensul obligării la plata drepturilor salariale ce au făcut obiectul acțiunii principale și a pârâților Ministerul Finanțelor Publice, Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Local L și Primăria L - Instituția Primarului.
Reclamanții au susținut că în mod greșit instanța de fond, deși a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de către pârâții Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, Inspectoratul Școlar Județean T, Consiliul Local al Municipiului L și Primăria Municipiului L - Instituția Primarului și a admis în totalitate acțiunea, în dispozitivul sentinței a obligat doar pârâta unitate de învățământ la plata primelor de concediu solicitate.
În drept, s-au invocat dispozițiile art.3041Cod de procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe au declarat recurs și pârâții unitatea de învățământ Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă " " L, apreciind că greșit s-au interpretat dispozițiile Legii nr.128/1997, Legea 130/1996 și art.37 alin.1 lit.g din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, referitor la acordarea primelor de vacanță din venituri proprii și în condițiile legii, această unitate de învățământ nedispunând de venituri proprii, precum și Direcția Generală a Finanțelor Publice T în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, reiterând excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui minister, întrucât raporturile de muncă există între instituția angajatoare și angajați, iar atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților au în exclusivitate numai Ministerul Educației și Cercetării, prin Inspectoratele Școlare Județene și bugetele locale, fără ca Ministerul Finanțelor Publice să fie implicat în vreum fel în aceste relații.
Recursurile au fost întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Pârâtul intimat Inspectoratul Școlar al Județului Tad epus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că, potrivit art.167 din Legea nr. 128/1997, art.16 din nr.HG2192/2004 și art. 13 din G nr. 32/2001, Inspectoratul Școlar al Județului T nu are atribuții și competențe în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din unitățile de învățământ preuniversitar, această obligație revenind consiliilor locale, în calitate de ordonatori principali de credite, astfel că nu se poate reține o obligație de plată în sarcina Inspectoratul Școlar al Județului
Examinând recursurile declarate, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea apreciază că sunt întemeiate recursurile declarate de reclamant și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T și neîntemeiat recursul declarat de pârâtul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă " " L, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pârâtul Inspectoratul Județean T are calitate procesuală pasivă, calitate ce decurge din atribuțiile pe care acesta le are în ceea ce privește angajarea personalului didactic. Astfel, art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997 și Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ dau în sarcina Inspectoratului Școlar atribuția de angajare a cadrelor didactice, angajarea acestora pe post făcându-se prin dispoziția inspectorului școlar general.
Chiar dacă raportul de muncă, supus analizei, este derulat între cadrele didactice și unitatea de învățământ, conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, Curtea reține că, potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate in principal prin bugetele locale ale autorităților administrative. În același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/2001.
Consiliul Local are ca atribut, potrivit art. 36 alin. 4 litera d din Legea nr. 215/2001, aprobarea bugetului local și repartizarea fondurilor pe unitățile de învățământ preuniversitar.
În conformitate cu dispozițiile art. 20 alin. 1 din Legea nr. 500/2002 și art. 63 alin. 4 lit. a raportat la art. 63 alin. 1 lit. c din Legea nr. 215/2001, Primarul îndeplinește funcția de ordonator de credite asupra bugetului Consiliului Local, astfel încât are calitate procesuală pasivă în speță.
Instanța apreciază că, în favoarea legitimării procesual pasive a Consiliului Local al Municipiului L și a Primăriei Municipiului L - Instituția Primarului, pledează conținutul art. 39 și 40 din Normele metodologice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 2192/2004, prin care a fost atribuit unităților administrativ teritoriale un rol decizional în aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli lunare ale fiecărei unități de învățământ din raza sa teritorială. Altfel spus, repartizarea fondurilor necesare plății către reclamanți a drepturilor salariale solicitate nu este posibilă in lipsa unei decizii de aprobare a proiectelor de buget, întocmite anual de unitățile de învățământ, chiar dacă în speță este vorba numai de veniturile proprii ale angajatorului. Este adevărat că salariile se calculează de către instituția de învățământ la care este angajat membru de sindicat, însă pârâții chemați în judecată au calitate procesuală pasivă, calitate ce decurge din atribuțiile pe care le au în ceea ce privește asigurarea, aprobarea și repartizarea fondurilor necesare plății salariilor.
Întrucât asigurarea fondurilor bănești necesare plății drepturilor salariale ale reclamantului se face de către pârâții Consiliului Local al Municipiului L și a Primăriei Municipiului L - Instituția Primarului, aceștia au calitate procesuală pasivă, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive a acestor pârâți a fost soluționată în mod corect de către prima instanță, în sensul că nu este întemeiată.
Prin urmare, greșit a apreciat tribunalul că numai unitatea de învățământ trebuie obligată la plata primelor de vacanță.
Dacă motivele de fapt și de drept menționate mai sus susțin calitatea procesual pasivă a Inspectoratului Școlar Județean T și a unității administrativ-teritoriale, nu același lucru se întâmplă in privința legitimării Ministerului Finanțelor Publice de a figura ca subiect pasiv in raportul juridic supus analizei.
Asupra calității procesual pasive a recurentului Ministerului Finanțelor Publice, Curtea reține că, intr-adevăr, drepturile solicitate de autorii cererii principale sunt drepturi de natură salarială, potrivit art. 282 Codul Muncii, context în care părți în proces sunt, în principiu, numai reclamanții și pârâții (angajatorul și organele ierarhic superioare), care au atribuții în ceea ce privește salarizarea acestora, având în vedere că, într-un proces, calitatea de pârât poate aparține numai persoanei despre care se afirmă că a încălcat sau nu a recunoscut un drept.
Instanța nu identifică nicio dispoziție legală menită să justifice nașterea unui raport juridic intre reclamanți, pe de o parte, și Ministerul Finanțelor Publice, de cealaltă parte. În afara atribuțiilor de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete, legiuitorul nu a prevăzut, în sarcina acestui minister, atribuții legate de angajarea ori salarizarea personalului didactic, cu atât mai mult cu cât reclamanții invocă drepturi salariale pe care partenerii sociali s-au obligat să le plătească din fondurile proprii ale unităților de învățământ. Prin urmare, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă.
Sub aspectul fondului cauzei, tribunalul a dat o interpretare justă textelor legale incidente în cauză.
Într-adevăr, Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea unei prime de vacanță, însă, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel de la nivel național, cât și de cel la nivel de ramură învățământ.
Dreptul reclamanților la prima de concediu este consacrat, în mod evident, de art. 37 lit.g din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2008, în care părțile contractante au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 5 alin. 1 din contractul in discuție, norma contractuală sus-citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Conform art. 241 alin. 1 din Codul Muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați. Art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că în raporturile de muncă dintre angajați și angajator se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în lege.
Din coroborarea prevederilor art. 30 alin. 1 și art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996 cu cele ale art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul Muncii rezultă că aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie.
Din modul de redactare al clauzelor contractelor colective de muncă specifice învățământului rezultă, în mod clar, obligația de a se plăti prima de vacanță, deoarece art.37 din aceste contracte prevede că: " - convin ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii ", iar nu ca personalul să poată beneficia de astfel de premii dacă se vor realiza venituri proprii.
A interpreta clauza contractuală menționată în sensul că primele de vacanță se acordă condiționat de realizarea unor venituri proprii de către unitatea de învățământ, în condițiile în care unitățile de învățământ au posibilități limitate de a obține venituri proprii, deoarece scopul lor constă în prestarea unui serviciu public educarea elevilor, iar nu în desfășurarea unor activități aducătoare de profit, ar conduce la concluzia că o astfel de clauză a fost inserată în contractele colective de muncă fără intenția de a produce efecte. Or, potrivit art.977 și art.978 din Codul civil, o clauză se interpretează după intenția comună a părților, iar nu după sensul literal al termenilor, și în sensul ce poate avea un efect.
Prin urmare, dacă s-ar aprecia că dreptul reclamanților la plata primelor de vacanță este afectat de o condiție, care nu se va putea îndeplini, s-ar ajunge la golirea de conținut a clauzei contractuale ce-l reglementează, interpretare ce contravine dispozițiilor legale incidente în speță.
În ceea ce privește lipsa veniturilor proprii, instanța reține că pârâta, căreia îi revenea sarcina probei, nu a făcut nici o dovadă din care să rezulte că nu realizează venituri proprii.
Pentru considerentele expuse, în baza art. 304 pct.9, art. 3041și art. 312 alin.1- alin.3 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat de către reclamanții-recurenți prin reprezentant Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar din Județul T, împotriva sentinței civile pronunțată de Tribunalul Timiș, va modifica în parte sentința civilă menționată mai sus, va obliga pârâții Primăria L - Instituția Primarului, Consiliul Local L, Inspectoratul Școlar Județean T la plata primelor de vacanță cuvenite și neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe perioada ultimilor trei ani, anterior depunerii cererii de chemare în judecată, respectiv a datei de 4.12.2008, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective, respingându-se acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Totodată, se va respinge recursul declarat de pârâtul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă " " L, menținându-se în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul Sindicatul Învățământului Preuniversitar T și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice T împotriva sentinței civile nr. 1021/27.03.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Modifică în parte hotărârea recurată în sensul că obligă și pârâții Primăria L - Instituția Primarului, Consiliul Local L și Inspectoratul Școlar al Județului T la plata primelor de vacanță, cuvenite și neacordate, pe perioada ultimilor trei ani, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.
Respinge acțiunea față de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă I
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 11 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Dr.
Grefier,
Red. /13.11.2009
Tehnored.: L/ 2 ex./13.11. 2009
Prim inst.: și
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu
