Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2055/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2055
Ședința publică din data de 16 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Vasilica Sandovici
JUDECĂTOR 2: Carmen Pârvulescu
JUDECĂTOR 3: Ioan Jivan
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de către pârâții Primăria comunei M și Consiliul Local M împotriva sentinței civile nr. 1456/28.05.2009 pronunțată de către Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar al județului T și cu pârâtele Școala cu clasele I-VIII M și Școala cu clasele I-VIII, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților. Procedura de citare este îndeplinită legal.
Recursul este scutit de taxă de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că prin registratura instanței la data de 14.12.2009 reclamantul a depus la dosar note de ședință.
Instanța, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiune, reclamantul în numele și pentru membri de sindicat, a solicitat în contradictoriu cu pârâții pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care aceștia din urmă să fie obligați să achite membrilor sindicatului angajați ai pârâtului 1 drepturile bănești cuvenite și neachitate acestora, reprezentând - primă concediu de odihnă pentru anii 2006 si 2007, sume actualizate în funcție de rata inflației, până la data efectuării plății efective.
În motivare, reclamantul a arătat că membrii săi de sindicat sunt îndreptățiți la primirea primelor de concediu de odihnă, însă pârâții refuză acordarea acestora, invocând dispozițiile art. 48 - 50 din Legea 128/1997 privind statutul personalului didactic, precum și dispozițiile contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ, dispoziții reluate și în contractul colectiv de muncă la nivelul județului T, art. 37, respectiv art. 36.
Prin sentința civilă nr. 1456 din 28 mai 2009, Tribunalului Timișs -a admis acțiunea formulată de reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membri de sindicat (indicați în tabelul nominal), în contradictoriu cu pârâții Școala cu clasele I-VIII M, Școala cu clasele I-VIII Nerau, Primăria M - Instituția Primarului și Consiliul Local M, obligând pârâtele de I unitate de învățământ la plata primelor de vacanță, cuvenite si neacordate membrilor sindicatului reclamant, pe anii 2006 si 2007, prime ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație pana la data plății efective.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că potrivit art. 59 alin. 3 și 4 din Contractele Colective de Muncă Unice la Nivel Național aferente anilor 2003-2007, s-a prevăzut că "prin contractele colective de muncă de la celelalte niveluri se poate stabili ca, în raport cu posibilitățile economico-financiare ale unității, pe lângă indemnizația de concediu, să se plătească și o primă de vacanță. Indemnizația de concediu și, după caz, prima de vacanță se plătesc înainte de plecarea în concediu."
Așadar, prin aceste convenții nu s-a recunoscut dreptul la acordarea primelor de vacanță pentru toți salariații față de care acestea produc efecte juridice, ci s-a prevăzut doar posibilitatea reglementării acestui drept prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de ramură ori unități.
Dreptul invocat de către reclamanți a fost recunoscut prin art. 37 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Învățământ pentru anii 2003-2004, prelungit succesiv până în anul 2007. acestui contract au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Interpretând gramatical clauzele acestui contract colectiv care, potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv, art. 5 alin. 1 din Contract, produce efecte pentru toți salariații din învățământ, se poate deduce că reclamanților li se cuvine acordarea primei de vacanță, deoarece aceasta a fost stabilită ca un drept subiectiv, mai exact ca o posibilitate recunoscută de lege (căci clauzele actului menționat au putere de lege, conferită de către părțile semnatare).
Raportat la considerentele referitoare la forța obligatorie a contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, atât pentru angajatori, cât și pentru salariați instanța a apreciat că acțiunea promovată este întemeiată, în ciuda faptului că Legea nr. 128/1997 nu prevede dreptul la prima de vacanță, aceasta putând fi recunoscută direct în baza convenției adoptate în temeiul Legii nr. 130/1996.
A constatat că, potrivit contractelor colective de muncă încheiate la nivel de ramură, de care se prevalează reclamanții, primele de vacanță se acordă de către angajatori "din venituri proprii". Ori, contractul colectiv de muncă încheiat între partenerii sociali, nu definește noțiunea de "din venituri proprii", fapt ce duce la concluzia că trebuiau să se prevadă de către conducătorii acestor instituții, aceste cheltuieli cu personalul din subordine in bugetul de venituri și cheltuieli ale instituțiilor de învățământ pârâte.
Împotriva sentinței sus menționate au declarat recurs, în termen legal, pârâții Primăria Comunei M - Instituția Primarului și Consiliul Local M, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, în vederea completării probatoriului și stabilirea corectă a cadrului procesual, cu cheltuieli de judecată. Susține că hotărârea este netemeinică și nelegală atât sub aspectul cadrului procesual stabilit, cât și asupra motivării de fapt a acesteia. S-a invocat lipsa calității procesuale pasive a acestor instituții, în susținerea acesteia invocând dispozițiile Legii nr.215/2001, arătându-se că în cauză capacitate juridică are doar Inspectoratul Școlar Județean T, care însă nu a fost parte în acest proces.
S-a mai arătat că instanța de fond a soluționat cauza la primul termen de judecată, fără a administra probele ce se impuneau și fără a li se comunica vreun alt înscris în afara cererii de chemare în judecată, cu toate că în considerentele hotărârii se face referire la mai multe înscrisuri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.6 și urm. Cod procedură civilă.
Prin notele de ședință depuse la dosar, intimatul reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurenților, susține că este neîntemeiată, deoarece în conformitate cu prevederile art.XIII din nr.OUG32/2001 aprobată prin Legea nr.374/2001, "începând cu anul 2001 finanțarea instituțiilor de învățământ preuniversitar de stat se asigură din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază îți desfășoară activitatea, cu excepția cheltuielilor privind". Între excepțiile enumerate neregăsindu-se salarizarea personalului din unitate, arătând că în același sens sunt și prevederile nr.HG538/2001 și cele ale art.167 din Legea învățământului nr.84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora finanțarea unităților de învățământ preuniversitar se asigură din fonduri alocate bugetelor locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea.
Cu privire la fondul cauzei, cere a se avea în vedere că deși se contestă temeinicia drepturilor membrilor de sindicat, aceasta nu a fost motivată, invocându-se doar lipsa probelor și a mandatului președintelui de a semna acțiunea. Ca atare, critica referitoare la probatoriu este nefondată, câtă vreme părțile se află într-un litigiu de muncă ce trebuie soluționat cu celeritate pe de o parte, iar pe de altă parte, recurenții nu au solicitat administrarea de probe cu toate că în astfel de litigii sarcina probei revine angajatorului.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 3041Cod procedură civilă, Curtea constată că este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Este adevărat că raportul de muncă este încheiat între cadrele didactice și unitatea de învățământ conform art. 11 alin. 5 din Legea nr. 128/1997, dar, potrivit art. 167 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ sunt finanțate prin bugetele locale ale unităților administrative și, în același sens, prevăd și dispozițiile art. XIII din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 32/2001.
Raportat la obiectul acțiunii, recurenții au calitate procesuală pasivă în cauză, avându-se în vedere dispozițiile art. 68 alin.1 lit. e și f din Legea nr. 215/2001, conform cărora printre atribuțiile principale pe care le îndeplinește primarul, ca reprezentant legal al unității administrativ teritoriale, se regăsește și întocmirea proiectului bugetului local și a contului de încheiere a exercițiului bugetar, ce sunt supuse spre aprobare Consiliului Local al municipiului, exercitând, totodată, și funcția de ordonator principal de credite.
În ce privește celelalte motive de fond, instanța a dat o justă interpretare textelor legale incidente în cauză, stabilind că reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar T, în numele și pentru membri de sindicat, sunt îndreptățiți la plata primelor de vacanță, drept care este reglementat în dispozițiile art.59 alin.3 și 4 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național, aferente anilor 2003-2007, dreptul invocat fiind de altfel recunoscut prin art.37 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003-2004 prelungit succesiv până în anul 2007, în care părțile contractante au convenit "ca personalul din învățământ să beneficieze de următoarele premii: g) o primă de vacanță din venituri proprii, în condițiile legii", precum și că "prima se acordă o dată cu indemnizația de concediu". Potrivit art. 7 alin. 2 și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, respectiv art. 5 alin. 1 din contractul în discuție, norma contractuală sus-citată produce efecte pentru toți salariații din învățământ.
Într-adevăr, Legea nr. 128/1997 nu prevede expres acordarea acestui drept, însă, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, atât cel de la nivel național, cât și de cel la nivel de ramură învățământ.
Conform art. 241 alin. 1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel național produce efecte obligatorii asupra tuturor salariaților angajați. Art. 8 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel național pe 2007-2010 prevede că, în raporturile de muncă dintre angajați și angajator, se aplică cu prioritate reglementările mai favorabile pentru salariat, indiferent dacă acestea se găsesc în contractul colectiv de muncă sau în lege.
Din coroborarea prevederilor art. 30 alin. 1 și art. 11 alin.1 lit. c și d din Legea nr. 130/1996 cu cele ale art. 241 și art. 243 alin.1 din Codul muncii rezultă că aplicarea clauzelor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură învățământ, în toate unitățile și instituțiile de învățământ și pentru toți salariații din învățământ este obligatorie.
În strânsă legătură cu cele mai sus-menționate, instanța reține că, în lipsa unei dispoziții legale exprese care să condiționeze în vreun fel acordarea drepturilor salariale sub forma primelor de concediu ori să statueze asupra cuantumului acestora, clauzele contractului individual de muncă încheiate la nivelul ramurii de învățământ nu ar putea fi în vreun fel înlăturate, nici prin apărarea referitoare la lipsa veniturilor proprii ale unității de învățământ, cu atât mai mult cu cât aceasta nu se autofinanțează, iar bugetul ei de venituri și cheltuieli este supus aprobării unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află.
În concluzie, existența sau inexistența resurselor financiare, nu poate avea vreo influentă asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute în contractul colectiv de muncă, ci (eventual) doar asupra modului de executare a hotărârii.
Față de cele ce preced, cum sentința atacată este legală și temeinică sub aspectul motivelor de recurs invocate, în temeiul dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, se va respinge recursul pârâților ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul pârâților Primăria comunei M și Consiliul Local M, declarat împotriva sentinței civile nr. 1456/28.05.2009 a Tribunalului Timiș, pronunțată în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamantul Sindicatul Independent al Învățământului Preuniversitar al județului T, în numele membrilor de sindicat și cu pârâții Școala cu clasele I-VIII M și Școala cu clasele I-VIII.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 decembrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. /12.01.2010
Tehnored. 2 ex./12.01.2010
Prim inst.: Tribunalul Timiș -,
Președinte:Vasilica SandoviciJudecători:Vasilica Sandovici, Carmen Pârvulescu, Ioan Jivan
