Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2114/2009. Curtea de Apel Craiova

DOSAR Nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A CIVILĂ ȘI PENTRU CONFLICTE DE munca ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 2114

Ședința publică din data de 15 Aprilie 2009

Completul compus din:

Președinte: JUDECĂTOR 1: Mariana Pascu

JUDECĂTOR 2: Ligia Epure

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier - -

*******

Pe rol, soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.7778/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru recurenta pârâtă depunând delegația de substituire, avocat, lipsind intimata reclamantă.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recursul este declarat și motivat în termenul legal, că prin serviciul registratură recurenta pârâtă a depus note de ședință, după care,

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constatând cauza în stare de soluționare acordă cuvântul părții prezente.

Avocat pentru recurenta pârâtă, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și modificarea sentinței instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Depune concluzii scrise.

CURTEA

Asupra recursului de față.

Prin sentința nr.7778/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr- s-a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de inimată.

S-a admis acțiunea formulată de petenta în contradictoriu cu intimata SC SA

S-a dispus obligarea intimatei la plata către petentă a drepturilor salariale reprezentând contravaloarea cotei de 4000 mc de gaze naturale anual pe perioada 01.08.2005- 11.12.2008, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.

S-a dispus obligarea intimatei la plata către petentă a drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă în luna octombrie în cuantum de un salariu minim pe ramură cf. art 176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pentru fiecare an, respectiv 2005,2006 și 2007, sume ce vor fi actualizate la data plății efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:

Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța înlăturat apărarea intimatei, apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură, sunt incidente prevederile art 283 alin. 1 lit. C din codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.

Potrivit dispozițiilor art. 168 alin.3 din CCM la nivel de unitate pe anii 2005-2007, cu ocazia unor evenimente anuale- Paști, Ziua, C, precum și în luna octombrie(pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu minim pe agent economic, calculat la data evenimentului, conform contractului colectiv de muncă.

A fost admis și capătul de cerere privind plata ajutorului material pentru aprovizionarea de toamnă iarnă cu motivarea că, potrivit dispozițiilor art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze in luna octombrie( pentru aprovizionarea de toamna - iarna ), salariatii vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa în cuantum minim de un salariu minim pe ramura, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

Mai mult decat atat, potrivit disp.art.243 din codul muncii executarea contractului colectiv de munca este obligatorie pentru parti.

Neindeplinirea obligatiilor asumate prin contractul colectiv de munca atrage raspunderea partilor care se fac vinovate de aceasta.

Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța a considerat că, intimata nu a respectat prevederile disp. art. 176 alin.1 si 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentari a drepturilor salariale, sub forma unui adaos in suma fixa, in cuantum de un salariu minim pe ramura.

Referitor la capătul de cerere privind acordarea contravalorii unei cote anuale de gaze naturale, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 178 alin.1 din la nivel de Grup de Unități din Industria pe anul 2007, petenta trebuia să beneficieze de un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

În anul 1997 salariații au beneficiat de o cotă de gaze naturale de 4.000./an, iar ulterior, în Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate s-a prevăzut că acest drept este compensat.

Această afirmație nu a fost dovedită și nu putut fi reținută din următoarele considerente:

O astfel de includere este contrară legii și ar determina un mod arbitrar din partea patronatului de a stabili un salariu de bază, în care sunt incluse toate drepturile bănești ce li se cuvin salariaților, fără ca acesta să poată fi controlat în primul rând de salariat, precum și de celelalte autorități, care au în competență acest aspect.

În al doilea rând, s-ar încălca clauzele negociate prin contractele colective de muncă pe ramură, cât și la nivel de unitate, care reprezintă legea părților prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă, conform dispozițiilor art. 236 codul muncii În al treilea rând, s-ar încălca dispozițiile art. 154 codul muncii care arată că salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat, în baza contractului individual de muncă, iar dispozițiile art.155 menționează că salariul cuprindesalariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precumși alte adaosuri;astfel că pârâta face confuzie între noțiunea de salariu în care se cuprind toate drepturile ce se acordă unui salariat în echivalent bănesc cu salariul de bază, care reprezintă salariul de încadrare al fiecărui salariat în parte, în raport de munca prestată, calificarea acestuia, funcția ocupată.

În art. 159 din codul muncii se reglementează salariul de bază minim brut pe țară și care reprezintă punctul de plecare pentru fiecare angajator în parte la stabilirea salariului de bază prin contractul individual de muncă.

În altă ordine de idei, dacă din salariul de bază s-ar deduce c/val. adaosurilor prevăzute la art.176 din CCM la nivel de ramură, respectiv Paști, C, aprovizionare toamnă-iarnă și c/val. ajutorului material reprezentând cota de gaze naturale de 4000 mc./anual, despre care intimata susține că au fost introduse în salariul de bază din anul 1997, ar rezulta un salariu de bază egal sau mai mic decât salariul minim pe economie.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta SC SA criticând-o pentru nelegalitate și temeinicie.

Prin motivele de recurs învederează că sub aspectul dispoziției legale incidente în materia prescripției extinctive, cererea reclamantei nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci o acțiune pentru plata altor venituri cerute în temeiul CCM.

Ca urmare, acțiunea reclamanților se încadrează sub aspectul prescripției extinctive în ipoteza art.283 lit. e codul muncii.

Cu privire la fondul cauzei, precizează că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, deoarece drepturile salariale reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă au fost introduse în salariul de bază în conformitate cu art.168 din CCM/1998 dovadă în acest sens fiind adresa 2412/1998.

Ca urmare, Sindicatul a și renunțat din 1999 la negocieri pe tema acordării distincte a venitului anual în luna octombrie pentru aprovizionare toamnă-iarnă.

Faptul că acest drept a fost inclus, se poate observa și prin corelarea modificărilor din cărțile de muncă.

Recurenta precizează că și ajutorul material reprezentând /val. cotei de gaze a fost introdusă încă din anul 1997 în salariul deb ază al fiecărui salariat. Astfel, potrivit art. 176 al.1 din CCM/1997, începând cu 01.06.1997, ajutorul material reprezentând /val. a 4000. de gaze ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază, iar în CCM/1998, la acest articol s-a menționat, că acest ajutor material a fost compensat prin CCM/1997.

Prin urmare, nu au mai existat negocieri cu privire la acordarea acestui ajutor datorită introducerii în salariul de bază a acestui drept, din adresa nr.1818/1997 rezultând că la calculul fondului de salarii repartizat s-au avut în vedere și prev. art.176 din CCM.

Potrivit dispoz. art. 187 al. 2 din CCM/2006 la nivelul ramurii Energie Electrică, Petrol și Gaze s-a prevăzut că salariații vor beneficia de acest ajutor doar în măsura în care nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Contrar celor reținute de instanța de fond, acest ajutor putea fi introdus în salariul de bază și legea nu a fost încălcată, ci doar instanța a făcut o aplicare greșită a acesteia.

Curtea constată a fi fondate doar criticile recurentei vizând modul de soluționare pe fond de către prima instanță a cererii privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionare toamnă - iarnă și cotă de gaze.

Este nefondată susținerea recurentei privind prescripția drepului la acțiune în temeiul dispoz. art.283 al.1 lit.e muncii, având în vedere natura juridică a acestor drepturi bănești -drepturi salariale așa cum rezultă din interpretarea art.154 CM care definește noțiunea de salariu și a disp.art.155 din CM care menționează componentele salariului respectiv salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri categorie din care fac parte și aceste drepturi bănești.

Din modalitatea de redactare a art. 168 și 176 din CCM rezultă că dreptul suplimentar acordat pentru aprovizionarea de toamnă, precum și cota de gaze sunt drepturi de natură salarială.

Dispoziția cuprinsă în art. 283 lit. e din reglementează dreptul material la acțiune în cazul neexecutării CCM, ori a unor clauze ale acestuia, altele decât drepturile salariale, întrucât în privința acestora, legiuitorul a dat o reglementate distinctă și anume, aceea cuprinsă la lit. caa celuiași art. 283 din.

Ca urmare obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate, iar dreptul la acțiune se prescrie în termen de 3 ani potrivit art.283 alin.1 litera din CM.

Critica recurentei privind modul de soluționare al cererii prin care reclamanții au solicitat acordarea drepturilor bănești aferente aprovizionării de toamnă este întemeiată pentru următoarele argumente:

Potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați,reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.

La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.

La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.

În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv- adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art. 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.

În CCM la nivel de ramură Energie Electrică,Petrol,Gaze/2004,2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.

Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.

Pentru a concluziona că această suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă. Verificarea cărților de muncă depuse în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.

Este fondată și critica privind modul de soluționare al cererii prin care reclamantele au solicitat drepturile bănești aferente cotei de gaze pentru următoarele argumente:

În anul 1997 la nivel s-a stabilit, potrivit art.176 din CCM/1997că ajutorul material reprezentând /valoarea a 4000. gaze naturale ce se acorda fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.

Această obligație a fost îndeplinită, dovadă fiind în acest sens înscrisurile depuse la dosar de recurentă, din care rezultă că aceasta, în luna august 1997 făcut cunoscut tuturor sucursalelor, că fondul de salarii aprobat pentru anul 1997 cuprinde toate drepturile salariale prevăzute în CCM, iar la calcularea acestui fond de salarii s-au avut în vedere prevederile art.176 din CCM.

Este motivul pentru care, în CCM la nivel /1998, la art.176 al.1 s-a făcut mențiunea că ajutorul material reprezentând /valoarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.

Este adevărat că,la art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Energie Electrică, Petrol și gaze /2006 s-a prevăzut că salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Acordarea acestor drepturi se regăsește și la art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.

Curtea constată astfel, că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale nu a fost încălcat ci a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997.

Este îndeplinită, astfel și condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură referitoare la împrejurarea că acest ajutor material va fi acordat salariaților din industria în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Pe cale de consecință în conformitate cu dispoz. art.312 Pr. Civilă, Curtea va admite recursul declarat de pârâtă, va modifica în parte sentința primei instanțe, în sensul respingerii cererii privind acordarea drepturilor salariale reprezentând cota de gaze de 4000 mc anual și cererii privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă.

Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA, împotriva sentinței civile nr.7778/11.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă, având ca obiect, drepturi bănești.

Modifică în parte sentința.

Respinge cererea privind acordarea drepturilor salariale reprezentând cota de gaze de 4000 mc anual și cererea privind acordarea drepturilor salariale reprezentând aprovizionarea toamnă - iarnă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 15 Aprilie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Red. Jud.

Tehn./Ex.3/08.05.2009

/ și

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Ligia Epure, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 2114/2009. Curtea de Apel Craiova