Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 27/R-CM
Ședința publică din 14 Ianuarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Lică Togan JUDECĂTOR 2: Maria Ploscă
JUDECĂTOR 3: Irina Tănase
Judecător: - -
Grefier: - -
S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile civile declarate de pârâtele -, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1 și, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1130/CM din data de 27.10.2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: avocat, pentru recurenta-pârâtă -membru, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar și intimații-reclamanți și, lipsind recurenta-pârâtă, intimatul-pârât și intimații-reclamanți, -, și.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Părțile prezente, având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.
Curtea constată recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestora.
Avocat, având cuvântul pentru recurenta-pârâtă -membru, solicită admiterea recursului, așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată. Arată că instituția dreptului salarial, reglementată de Codul Muncii, a fost apreciată de către instanțele de judecată ca putând fi modificată prin acordul părților. Precizează că indemnizația de concediere nu este un drept salarial, iar creanța nu poate fi modificată.
Intimații-reclamanți și, având pe rând cuvântul, solicită respingerea recursurilor. Arată că este vorba de niște sporuri salariale, nu indemnizații, iar acestea sunt prevăzute în contractul colectiv de muncă.
CURTEA:
Asupra recursurilor civile de față:
Prin acțiunea înregistrată la data de 25.04.2008, reclamanții, -, au chemat în judecată pe pârâtele - membru și, solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate reprezentând primele de Paște și C, stabilite potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, pentru anii 2004-2006, actualizate la data plății efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă pe unitate urma ca de Paște și C să beneficieze de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe, însă aceste drepturi salariale nu le-au fost acordate începând cu anul 2005. Reclamanții au mai susținut că pentru anul 2003 aceste suplimentări salariale au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, însă prevederea din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu a mai fost respectată începând cu anul 2005.
Prin întâmpinările formulate, pârâtele - membru și au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată, arătând că după intrarea în vigoare a contractului colectiv de muncă, prevederile acestuia s-au aplicat la nivelul întregii societăți și, în conformitate cu prevederile art.9 din Legea nr.130/1996, au produs efecte pentru toți salariații din unitate, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate, iar începând cu anul 2003, în contextul negocierilor referitoare la drepturile acordate salariaților și prin contractul colectiv de muncă, reprezentanții societății și cei ai au convenit ca pentru toți salariații societății drepturile salariale suplimentare de C și de Paște (art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă) să fie incluse în salariul de bază al fiecărui salariat, în acest sens fiind negociat și inserat în contractul colectiv de muncă art.168 alin.2.
Pentru anul 2004, textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a fost reflectat într-o manieră identică celei din 2003, iar în fiecare an părțile contractului colectiv de muncă au procedat la "republicarea" contractului colectiv de muncă, după negocierile purtate anual, textul art.168 din contractul colectiv de muncă fiind inclus în versiunile republicate anual în forma rezultată din negocierile din 2005.
Prin Decizia nr.3793/18.06.2007, Comisia Paritară a confirmat intenția părților cu privire la includerea bonusurilor cuvenite fiecărui salariat în salariul de bază, atât pentru anul 2003, cât și pentru anii următori, Comisia menționând în mod expres faptul că intenția reală a părților la negocierea contractului colectiv de muncă a fost aceea de a include bonusurile de C și de Paște în salariul de bază, începând cu anul 2003, însă, pentru a evita orice interpretări contrare în privința intenției reale a părților, precum și pentru a complini orice pretins viciu formal, Comisia Paritară a adoptat la data de 31.08.2007 Decizia nr.5140/2007 intitulată "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al și SC ", rin p. care s-a confirmat faptul că intenția reală a părților semnatare contractului colectiv de muncă a fost ca începând cu anul 2003, suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 să fie incluse în salariul lunar de bază al angajaților, precum și că, începând cu 2003, părțile au înțeles că art.168 alin.1 rămas fără obiect, luând în considerare faptul că primele nu mai erau individualizate în mod distinct, ci erau parte a salariului de bază ca întreg.
Cu ocazia negocierilor colective din anul 2005, în scopul de a exprima într-o manieră mai clară intenția reală a părților, prevederile contractului colectiv de muncă au fost modificate, întrucât s-a intenționat ca noua reglementare să prevadă cu certitudine faptul că operațiunea includerii drepturilor salariate mai sus-menționate în salariul de bază nu a avut aplicabilitate limitată, doar pentru anul 2003, ci continuă să producă efecte și în anii următori, fiind prevăzut în mod expres că "în anul 2003 suplimentările salariate de la alin.(1) al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
S-a invocat xcepția prescripției dreptului la acțiune potrivit art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, considerându-se că "ererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia".
Promovarea prezentei acțiuni la momentul de față este nejustificată, prematură în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins, drept afectat de îndeplinirea a cinci condiții, respectiv: valoarea concretă, modalitatea de acordare, condițiile, criteriile i mai ales beneficiarii.
La data de 23 octombrie 2008 tribunalul a pus în discuția părților excepția prescrierii dreptului la acțiune, fiind respinsă, cu motivarea că potrivit art.168 din contractul colectiv de muncă la nivel de, încheiat între părți, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, salariații - vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate -". După cum s-a prevăzut chiar în contractul încheiat între părți s-a menționat dreptul salariaților de a primi cu ocazia acestor două sărbători suplimentări ale drepturilor salariale. Discuția s-a purtat asupra textului legal aplicabil acestora, pentru calcularea termenului de prescripție.
Tribunalul a apreciat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, termenul de prescriere a dreptului la acțiune fiind de 3 ani, drepturile solicitate având caracterul de supliment al drepturilor salariale.
.e) a art.283 alin.1 din Codul Muncii se referă la neexecutarea contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, dar altele decât cele referitoare la drepturile salariale pentru care există în mod expres lit.c) a aceluiași text legal.
La data de 26.06.2008 s-a precizat în ședință publică locurile de muncă în concret pentru reclamanți, în sensul că, și - au raporturi de muncă cu, situație în care s-a dispus introducerea în cauză a acestei societăți.
Prin sentința civilă nr.1130/CM din 27 octombrie 2008, Tribunalul Argeșa admis acțiunea completată și a obligat pe pârâta să plătească reclamanților, și - drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.157 alin.1 din contractul colectiv de muncă, în cuantum de un salariu de bază mediu, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, și șomaj), pentru perioada Paște 2005 - decembrie 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective, precum și la plata sumei de 200 de lei cheltuieli de judecată.
A obligat pe pârâta să plătească reclamanților, și drepturile salariale suplimentare prevăzute de art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, conform adreselor nr.830 și nr.831/2008 emise de către pârâtă, din care vor fi deduse contribuțiile corespunzătoare impozitului și bugetelor de asigurări sociale (, și șomaj), pentru perioada Paște 2005 - decembrie 2007, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective, precum și la plata sumei de 200 de lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că eclamanții au fost salariații societăților pârâte, după cum reiese din mențiunile înscrise în carnetele de muncă ale acestora.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilește în cuprinsul art.168 alin.1 și art.157 alin.1 că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și C salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe și ".
La alineatul 2 al respectivului articol se precizează că, pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Contractul colectiv de muncă pe unitate, negociat și aplicabil la nivelul și, pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 a menținut dispozițiile art.168 alin.1 și art.157 alin.1, însă alineatul 2 al respectivului articol a fost modificat în forma "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat".
Urmare a acestor modificări ale alineatului 2 al art.168 din contractul colectiv de muncă invocat, societatea pârâtă nu a mai acordat salariaților, în cursul anilor 2004-2007, suplimentările salariale prevăzute de alin.1 al art.168.
Potrivit art.969 od civil, voința părților semnatare ale contractului colectiv de muncă a fost aceea de a păstra salariaților beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de alin.1 al art.168 și art.157 alin.1 și în cursul anilor 2004-2007, respectivele suplimentări fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003, nu și în următorii ani.
Pe de altă parte, părțile nu au consemnat în contractul colectiv de muncă pe anii 2004-2007 faptul că aceleași suplimentări salariale au fost incluse în salariile de bază pe anii precedenți.
În acest sens se poate observa că în procesul-verbal încheiat pentru ședințele din perioada 01.03.2005-06.05.2005 între patronat și sindicat s-a convenit în cadrul și, la pct.8, modificarea alineatului 2 al art.168 și art.157 alin.1 în sensul că "în anul 2003 suplimentările salariale de la alineatul 1 al prezentului articol au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat". Analizând gramatical textul s-a constatat că nu s-a specificat că "în anul 2003" și nu "din anul 2003", ceea ce denotă intenția părților de includere a suplimentului salarial doar pentru anul 2003 și nu începând cu anul 2003, pentru viitor. Și verbul folosit, "au fost introduse" în locul verbului "vor fi introduse", denotă aceeași manifestare de voință a părților că acele suplimente s-au inclus în salariul de bază exclusiv în anul 2003 și nu și în anii următori.
La dosar există o "Notă asupra precizării situației primelor de Paște și C, prevăzute în art.168 din contractul colectiv de muncă al și ", care ar fi emisă de Comisia Paritară, care este însă nedatată și nesemnată de toate părțile ce ar fi participat la elaborarea acesteia.
Tribunalul a apreciat că nu poate să o aibă în vedere din moment ce, potrivit art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996, coroborat cu art.244 Codul Muncii, nu s-a făcut dovada că modificările aduse contractului colectiv de muncă au fost aduse, în scris, la cunoștința organului la care se păstrează, devenind aplicabile de la data înregistrării sau la o altă dată ulterioară, potrivit convenției părților.
Tribunalul nu a reținut acest argument, al inexistenței dreptului reclamantului în lipsa parcurgerii etapelor indicate în contractul colectiv de muncă, dat fiind că dreptul s-a născut în momentul în care părțile au convenit asupra acestuia și a fost inserat în cuprinsul contractului colectiv de muncă începând cu anul 2003 și fiind preluat în toate contractele colective de muncă ale anilor următori, ce au fost înregistrate conform art.31 alin.2 din Legea nr.130/1996.
S-a reținut astfel că în lipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu se poate nega dreptul salariaților, asumat de părți prin contractele colective de muncă, de a beneficia de aceste suplimentări salariale.
Mai mult, pârâta nu a produs dovezi din care să reiasă că pentru anii 2004-2007 aceste suplimentări au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat ca în cazul anului 2003, deși sarcina probei îi incumba acesteia, potrivit art.287 Codul Muncii.
Și prin noile modificări aduse contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, prin actul adițional nr.1090/22.02.2008 la nivel de și s-au menținut drepturile salariale reprezentând Primele de Paște și
Deși se încearcă să se dea o altă interpretare art.168 din contractul colectiv de muncă invocat, art.7 din contractul colectiv de muncă pe 2008 la nivel de și prevede la alin.1 că "drepturile salariaților, inclusiv cele salariale, prevăzute în contractul colectiv de muncă, nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale, care au fost recunoscute anterior".
2 al aceluiași articol arată că "dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea".
Acest text se coroborează cu art.9 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2008 în care se stipulează că "interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se va face prin consens. Dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii, în favoarea salariatului".
Astfel, prin actul adițional de modificare a contractului colectiv de muncă invocat nu s-a renunțat la suplimentările salariale de Paște și C, acestea fiind menținute și pentru anul 2008.
Deoarece nu s-a făcut dovada includerii suplimentărilor salariale în salariul lunar nu s-au reținut apărările pârâtei în acest sens.
Majorarea sau indexarea salarială nu echivalează cu acordarea primelor ca urmare a includerii acestora în salariu.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, pârâtele "" B - membru și
Pârâta "" B - membru arată, în motivarea recursului formulat, că sentința instanței de fond este nelegală față de motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, solicitându-se reanalizarea cauzei sub aspectul prevăzut de art.3041Cod procedură civilă.
1. Sentința este nelegală sub aspectul respingerii excepției prescripției dreptului la acțiune.
Nu s-a avut în vedere că drepturile bănești solicitate de reclamanți rezidă dintr-un contract colectiv de muncă și nu un contract individual, fiind acordate ca și formulă de sprijin social în vederea acoperirii nevoilor de sărbători, situație în care nu pot fi asimilate cu sporurile de salariu.
Astfel, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă o neexecutare a obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, situație în care este aplicabil în speță art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, potrivit căruia cererea trebuia formulată în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
2. Promovarea acțiunii de către reclamanți este prematură, în raport cu prevederile contractuale ce impuneau o procedură prealabilă care avea drept consecință însăși nașterea dreptului pretins. Deși art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă obliga părțile la procedura prealabilă a efectuării de negocieri cu 15 zile înainte de evenimentele de Paște și de C, reprezentantul angajaților nu a participat la nicio acțiune în acest sens.
Ca urmare, sumele pretinse ca drept salarial de reclamanți nu îndeplinesc condițiile unei creanțe certe, lichide și exigibile și pe de altă parte, aceștia nu pot face dovada calității de titulari ai dreptului pretins.
3. Instanța de fond nu a avut în vedere că părțile au recunoscut că pentru anul 2003, suplimentările salariale solicitate de reclamanți au fost introduse în salariul de bază și interpretarea dată de Comisia Paritară alin.2 din art.168 din contractul colectiv de muncă are valoarea unei interpretări autentice, demonstrând că din anul 2004 intenția reală a părților a fost introducerea drepturilor salariale suplimentare în salariile de bază, cum de altfel s-a și procedat.
4. În mod eronat instanța a analizat textul art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că numai în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Nu s-a avut în vedere că prevederile sus arătate au fost menținute și în contractul colectiv de muncă aplicabil pe anul 2004, pentru anul 2005 nu s-a încheiat un nou contract colectiv de muncă, fiind prelungit prin act adițional cel existent, iar în anii 2006 și 2007 a fost reluată aceeași formulare a art.168 alin.2.
Comisia Paritară a interpretat clauza art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă în sensul că, la momentul negocierilor colective, voința comună a părților a fost aceea ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat.
Față de motivele arătate se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței civile atacate, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
La rândul său, pârâta a criticat sentința instanței de fond pentru netemeinicie și nelegalitate sub următoarele aspecte:
- Apreciind că drepturile solicitate au natura de drepturi salariale, în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.
În condițiile în care drepturile bănești în discuție au fost negociate prin contract colectiv de muncă, nu prin contract individual de muncă, ele nu pot fi asimilate sporurilor la salariu.
Drepturile salariale constituie contravaloarea muncii prestate, sunt menționate în contractul individual de muncă și se acordă periodic.
Prin urmare, se solicită a se constata că obiectul judecății îl constituie neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă, acestuia fiindu-i aplicabil termenul de prescripție reglementat de dispozițiile art.283 alin.1 lit. e) din Codul Muncii. Astfel, se arată, drepturile solicitate în cauză, raportat la data introducerii acțiunii, sunt prescrise.
- Se arată în al doilea motiv de recurs că motivarea sentinței este sumară și neconvingătoare.
Interpretarea gramaticală a dispozițiilor art. 158 alin. 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate este combătută de interpretarea logică a acestora.
Textul alin. 2 al art. 158 din contractele colective de muncă, în care se arată că în anul 2003 primele de Paște și de C au fost introduse în salariul fiecărui salariat nu ar mai fi avut niciun rost în anii următori dacă părțile semnatare nu ar fi urmărit un anumit scop prin menținerea lui în contract.
Alineatul care explică ce s-a întâmplat în anul 2003, menținut și în anii următori are rostul de a indica modalitatea de urmat în privința acordării acestor prime, adică faptul că și în 2004, 2005, 2006 se va proceda așa cum s-a procedat în 2003.
Această argumentație este întărită și de Actul Adițional din data de 25.10.2007, care arată sub semnătura patronatului și a celor două sindicate din cadrul societății, care a fost voința internă a părților.
- Al treilea motiv de recurs vizează împrejurarea că în mod greșit a fost obligată să plătească reclamanților prima de C pe anul 2007, în condițiile în care prin Adițional la data de 25.10.2007 s-a reglementat această problemă a primelor.
În drept, recursul este întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă.
Recursurile declarate sunt nefondate.
În ceea ce privește recursul pârâtei "" B - membru se rețin următoarele:
Referitor la primul motiv de recurs privind respingerea excepției prescripției dreptului la acțiune, se constată că potrivit art.283 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi soluționate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, iar potrivit art.283 lit.e, în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
În speță, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale neacordate.
Conform art.154 alin.1 și art.155 din Codul Muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza contractului individual de muncă și cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri.
Salariul de bază reprezintă partea fixă și principală a salariului și este un element de referință în raport de care se calculează celelalte drepturi ale angajaților, iar adaosurile și sporurile formează partea variabilă a salariului și se plătesc numai în raport de performanțele individuale ale fiecărui salariat pentru timpul în care munca este prestată în anumite condiții deosebite sau speciale, etc.
Rezultă astfel că art.154 alin.1 din Codul Muncii nu condiționează salariul de cuprinderea acestuia în contractul individual de muncă, ci doar îl definește ca fiind contraprestația muncii, aceasta din urmă fiind executată în baza contractului individual de muncă.
Drepturile salariale ale angajaților pot fi cuprinse și în contractul colectiv de muncă, ale căror clauze sunt obligatorii pentru părțile semnatare, iar în speță, recurenta pretinde că aceste suplimentări salariale au fost plătite reclamanților atunci când au fost incluse în salariu, ceea ce înseamnă că reprezintă drepturi salariale.
Pe de altă parte, art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă prevede pentru angajați "suplimentarea drepturilor salariale" cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, ceea ce înseamnă că prin folosirea acestui termen, chiar semnatarii acestui contract au recunoscut caracterul de drept salarial al primelor respective.
Față de cele arătate, fiind vorba de drepturi salariale, așa cum au recunoscut și părțile când le-au introdus în salariul de bază, în mod corect instanța de fond a apreciat că sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, care instituie un termen de prescripție de 3 ani pentru acțiunile privind plata unor drepturi salariale neacordate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs privind prematuritatea formulării acțiunii, se constată că, într-adevăr, potrivit art.168 alin.1 din contractul colectiv de muncă, cu minimum 15 zile înainte de Paște sau de C vor începe negocierile cu în vederea stabilirii valorii concrete a modalității de acordare, condițiilor, criteriilor și beneficiarilor. Același articol precizează că beneficiarii drepturilor salariale suplimentare sunt salariații, ceea ce înseamnă că este vorba despre toți salariații cărora le este opozabil contractul colectiv de muncă din momentul înregistrării acestuia. Reclamanții, fiind foști salariați ai pârâtei și deci părți în contractul colectiv de muncă, puteau formula acțiune împotriva societății pârâte.
Dreptul la primele de C și de Paște s-a născut astfel pentru reclamanți odată cu înscrierea acestui drept în contractul colectiv de muncă, iar pârâta nu poate invoca neparcurgerea procedurii prealabile deoarece și-ar invoca propria culpă.
De altfel, pe de o parte recurenta susține că acțiunea formulată este prescrisă, iar pe de altă parte că nu trebuia formulată.
C de-al treilea motiv de recurs se referă la faptul că sentința instanței de fond este greșită, întrucât nu s-a avut în vedere că sumele solicitate au fost încorporate în salariul de bază în toată perioada 2003-2005, iar cel de-al patrulea motiv de recurs se referă la interpretarea gramaticală a textului art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă, în sensul că trebuia interpretat că încă din anul 2003 suplimentările salariale de Paște și de C să fie introduse în salariul de bază.
Fiind vorba de motive care se referă la aceeași situație de fapt și încălcarea contractului colectiv de muncă, urmează a fi analizate împreună.
Curtea constată că în contractele colective de muncă pentru anii 2005, 2006 și 2007, art.168 alin.2 cuprinde aceeași mențiune ca în contractul din 2004, în sensul că "în anul 2003" suplimentările salariale pentru Paște și C au fost introduse în salariul de bază. Această formulare este neechivocă, astfel că textul nu poate fi interpretat gramatical în sensul că suplimentarea ar fi inclusă "din anul 2003". Interpretarea gramaticală reprezintă o interpretare a legii civile în funcție de metoda de interpretare folosită și constă în lămurirea unei dispoziții pe baza regulilor gramaticii, ținând cont, printre altele, de semantica termenilor utilizați.
Este corectă susținerea recurentei-pârâte în sensul că potrivit art.977 cod civil "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante, iar nu după sensul literal al termenilor", iar conform art.978 Cod civil "clauzele îndoielnice se interpretează în înțelesul în care ele pot produce un efect".
Nu rezultă însă că aceste reguli au prioritate față de interpretarea gramaticală, care nu poate fi înlăturată, așa cum eronat susține pârâta în recursul său.
Pe de altă parte, este sarcina pârâtei, care invocă neconcordanța dintre conținutul art.168 alin.2 și voința reală a semnatarilor contractului colectiv de muncă, să facă dovezi în sensul celor pretinse, ceea ce înseamnă că recurenta trebuia să dovedească împrejurările în care s-a încheiat contractul, tratativele și discuțiile care au fost purtate, adică elemente extrinseci contractului, deoarece în speță nu există elemente intrinseci care să ducă la această concluzie.
Dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă prevăd clar că, "cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe ".
Potrivit art.7 (2) din Legea nr.130/1996, republicată, privind contractul colectiv de muncă, "contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților", iar art.30 precizează că "executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți".
Recurenta a arătat că părțile au convenit includerea acestor compensații în salariul de bază, astfel că salariații și-au primit drepturile salariale în totalitate.
Într-adevăr, în contractul colectiv de muncă pe anul 2003, la art.168 alin.2 apare mențiunea că pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază.
Astfel de mențiuni nu apar însă în contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, iar instanța nu poate reține apărările recurentei, în sensul că această clauză, astfel cum a fost modificată în 2003, a fost valabilă și în perioada următoare deoarece mențiunea apare doar pentru anul 2003.
Așa cum rezultă din dispozițiile art.25 alin.1 și 3 din Legea nr.130/1996, contractul colectiv de muncă se depune și înregistrează la direcția generală de muncă și protecție socială județeană și se aplică de la data înregistrării. Și modificările aduse contractului colectiv de muncă își produc efectele tot la data înregistrării sau de la o altă dată ulterioară convenită de părți, conform art.31 din aceeași lege.
Precizările recurentei sunt valabile numai pentru anul 2003, dar drepturile aferente acestui an nu au făcut obiectul judecății.
În ceea ce privește interpretarea contractului în concordanță cu dispozițiile art.978 Cod civil, Curtea apreciază că faptul cuprinderii în art.168 alin.2 din contractul colectiv de muncă a mențiunii că în anul 2003 drepturile suplimentare de Paște și de C au fost incluse în salariul de bază, nu poate fi interpretat în nici un caz în sensul că includerea în salariul de bază s-ar fi făcut începând cu anul 2003, de vreme ce termenii folosiți în text sunt alții și, așa cum am arătat, o interpretare gramaticală a acestuia nu poate fi înlăturată.
În speță, interpretarea făcută de Comisia Paritară că suplimentările salariale au fost introduse din anul 2003, s-a făcut în iunie 2007, deci nu poate fi aplicabilă unei perioade anterioare, iar pe de altă parte, din înscrisul depus de pârâtă nu rezultă contractul colectiv de muncă la care se referă această interpretare, în speță fiind în discuție contractele colective de muncă pe anii 2005, 2006 și 2007.
Mai mult, la data de 18.06.2007 (data emiterii deciziei comisiei paritare) contractele colective de muncă la nivelul pe anii 2004, 2005 și 2006 își încetaseră deja efectele.
Față de cele arătate mai sus, Curtea constată că soluția instanței de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, recursul acestei pârâte va fi respins în totalitate ca nefondat.
Nu în ultimul rând este de remarcat contradicția dintre susținerile pârâtei făcute în motivele 2 și 3 de recurs. Astfel, pe de o parte, în cel de-al doilea motiv de recurs se susține că nu au fost stabilite cuantumul și calitatea reclamanților de beneficiari ai acestor drepturi, iar pe de altă parte, prin cel de-al treilea motiv de recurs se pretinde că drepturile salariale ce fac obiectul prezentei acțiuni au fost deja achitate reclamanților, fiind incluse în salariul de bază al acestora.
Deci pârâta are o poziție contradictorie, fie în sensul că nu datorează aceste drepturi, fie în sensul că deja le-a achitat, dovedind rea-credință în executarea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă.
În ceea ce privește recursul declarat de pârâta, instanța reține următoarele:
salariale solicitate prin acțiune se încadrează în partea variabilă a salariului, respectiv în categoria adaosurilor la salariu, reglementată de dispozițiile art.155 Codul Muncii.
Precizând și lărgind sfera acestor drepturi salariale, contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2005-2006, enumeră la art.41 adaosurile la salariul de bază, printre care se află și alte adaosuri, convenite la nivelul unităților.
Aceste adaosuri au ca premisă prestarea muncii pentru că ele se adaugă sau constituie o suplimentare, o mărire a drepturilor salariale obținute de angajat.
salariale de Paște și de C au fost de altfel incluse în salariul de bază al tuturor salariaților pentru anul 2003, ceea ce s-a recunoscut de către angajator.
Odată stabilită natura drepturilor bănești solicitate de drepturi salariale, s-a reținut corect la judecata în primă instanță incidența dispozițiilor art.283 alin.1 lit.c) Codul Muncii, care reglementează termenul de prescripție de 3 ani.
În contractele colective de muncă încheiate la nivelul pe anii 2004-2006, art.158 are un singur alineat, în care se prevede că de Paște și de C, salariații acestei societăți comerciale vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu mediu pe unitate.
Abia în contractul colectiv de muncă încheiat pe anul 2007 la nivelul se adaugă acestui alineat un al doilea, prin care se stabilește că în anul 2003 suplimentările salariale menționate în primul alineat au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
În contractul colectiv de muncă înregistrat la data de 19.06.2007 la A, negocierea acestor drepturi salariale suplimentare a fost preluată în forma anterioară cu cele două alineate. S-a schimbat numai numărul articolului din 158 în 157.
S-a susținut că în anul 2003 s-a inclus această suplimentare în salariul tuturor angajaților. Așa cum a arătat recurenta-pârâtă în apărare, odată inclusă în salariul de bază, suplimentarea salarială sau prima a încetat să mai aibă o identitate distinctă.
Prin urmare, față de salariul de bază mărit în anul 2003 prin includerea în acesta a suplimentărilor de Paște și C, părțile au negociat o nouă suplimentare a drepturilor salariale menținând respectiva clauză - art.158 alin.1.
Dacă intenția părților ar fi fost ca această obligație de acordare a suplimentărilor salariale să rămână fără obiect după sfârșitul anului 2003, salariul de bază fiind mărit deja, nu ar fi reiterat clauza privitoare la aceste suplimentări.
Este relevantă sub acest aspect și stabilirea acestor suplimentări salariale în funcție de salariul de bază mediu pe unitate, care diferă de la an la an.
O interpretare prin consens a acestor clauze contractuale - art.168 alin.1 și 2 - de altfel suficient de clare - este inutilă.
Mai mult, o astfel de interpretare nu poate determina o modificare a contractului colectiv de muncă ulterior încetării perioadei de aplicabilitate, căci ar fi încălcate prevederile art.30 și 31 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată.
Ca urmare, devin incidente regulile de interpretare de drept comun, având prioritate intenția comună a părților contractante.
Or, tocmai reiterarea clauzei privind acordarea suplimentărilor salariale de Paște și de C, în condițiile în care salariul de bază era mărit din anul anterior prin operația analizată mai sus, denotă intenția părților de a adăuga la un salariu de bază mărit suplimentări sau prime cu ocazia sărbătorilor respective.
Pe de altă parte, în cazul în care intenția părților ar fi fost aceea de a se recunoaște că suplimentarea a fost inclusă în salariile de bază așa cum sunt ele consemnate în carnetul de muncă, nemodificate, interpretarea ar echivala cu o renunțare ulterioară la drepturile cuvenite conform contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, interzisă de dispozițiile art.38 Codul Muncii coroborat cu art.236 alin.(4) Codul Muncii.
Pentru argumentele expuse anterior, se constată că nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este întemeiat.
Rezultă că nu se regăsesc, cu privire la hotărârea criticată, cazurile de nelegalitate și netemeinicie invocate, care se încadrează în prevederile art.304 pct.9 și art.3041Cod procedură civilă, urmând ca și recursul pârâtei să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele -, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1 și, cu sediul în Pitești,-, județul A, împotriva sentinței civile nr.1130/CM din 27 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./16.01.2009
Jud.fond: /
Președinte:Lică ToganJudecători:Lică Togan, Maria Ploscă, Irina Tănase
