Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3076/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3076
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Sorina Petria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 5675/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat ales, cu împuternicire la dosar, și pentru intimatul-reclamant - avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen a fost acordat pentru ca intimatul-reclamant să-și formuleze punctul de vedere în legătură cu excepțiile invocate de unitatea pârâtă.
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune la dosar cerere de renunțare la excepția necompetenței teritoriale a Curții de Apel Craiova și excepția de neconstituționalitate a art. 298 alin. 2 Codul Muncii, cerere ce o reiterează și oral.
Avocat depune la dosar răspuns la excepțiile invocate și concluzii scrise și cere să se ia act de renunțarea la judecata excepțiilor invocate de recurenta-pârâtă.
Curtea, în temeiul art. 246 Cod proc. civ. ia act de manifestarea de voință a reprezentantei convenționale a unității pârâte. După care, nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii pentru motivele arătate în scris.
Avocat pentru intimatul-reclamant pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate drept temeinică și legală.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 5675 din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimata
S-a admis acțiunea formulată de petent în contradictoriu cu intimata
A fost obligată intimata la plata către petent a drepturilor bănești prevăzute de art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, reprezentând indemnizație de concediere în raport de vechimea în muncă.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a înlăturat apărarea intimatei, apreciind că sub aspectul acordării drepturilor salariale de orice natură (rezultate din contractele colective sau individuale de muncă) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de trei ani și nu aceleia invocată de către intimată și prevăzută la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.
In ceea ce privește fondul cauzei, s-a reținut că reclamanții beneficiază cumulativ atât de suportul financiar potrivit Planului Social, precum și de indemnizația de concediere reglementată de art. 50 alin. 1 din CCM pe anii 2004-2007.
Argumentele acestei interpretări au avut în vedere dispozițiile - pct. 5 din Planul Social pe; care califică pachetele financiare de la pct. 4 ca fiind suport financiar ce se adaugă la drepturile reglementate de CCM la nivel de unitate; - art. 8 din CCM pe anii 2004-2007 care, în alin. 1, stabilit că "părțile se obligă ca în perioada de aplicare a prezentului CCM să nu promoveze și să nu susțin proiecte de acte normative a căror adoptare ar conduce la diminuarea drepturilor ce decurg din CCM"; - art. 7 alin. 1 și 2 CCM pe anii 2004-2007 în care s-a prevăzut "drepturile salariaților prevăzute în prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională, anterior încheierii actul contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea".
De asemenea, au fost avute în vedere dispozițiile CCM pe anul 2002, respectiv art.50 alin. 1 în sensul că acordarea indemnizației de concediere se acordă în raport cu vechimea în muncă, iar în alin. 2 al aceluiași art.50 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile, se aplică și acestea, dispoziții care au primit aceeași reglementare în CCM pe anul 2003, contract în care, la art. 50 alin. 4 s-a prevăzut că dacă există reglementări mai favorabile se aplică și acestea.
In CCM pe anii 2004-2007 nu s-a mai prevăzut prevederea de la alin. 4, fiind înlocuită cu mențiunea completării prevederilor din Planul Social, iar la art. 9 din CCM pe anii 2004-1007 s-a prevăzut - că interpretarea clauzelor din prezentul contract colectiv de muncă se face prin consens, iar dacă nu se realizează consensul clauza se interpretează, conform principiilor dreptului muncii în favoarea salariatului, iar interpretarea că - salariații beneficiază doar de suportul financiar potrivit Planului Social, fără a beneficia de indemnizația de concediere reglementată de art. 50 alin. 1, înseamnă a interpreta această cauză în defavoarea salariaților.
S-a mai reținut că, prin ul de la data 13.09.2006 nu s-a putut modifica în favoarea salariaților, indemnizațiile de concediere, așa cum susține pârâta în apărare, deoarece conform adresei nr. 3175 din 21 iunie 2002, emisă de SC SA B la concedierile anterioare, salariații ar fi primit la concediere un număr mai mic de salarii medii în condițiile în care s-ar fi aplicat numai prevederile art. 50 alin. 4 din CCM.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC"" SA - GRUP, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susține că fără nici motivare, instanța a respins excepția dreptului la acțiune, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prevederile art. 283 alin. 1 lit.c Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției extinctive de 3 ani.
Susține că dreptul la suplimentările salariale rezultă din contractul colectiv de muncă, termenul de prescripție aplicabil în acest caz fiind cel prevăzut de dispozițiile art. 283 alin. 1 din Codul muncii.
Pe fondul cauzei recurenta critică sentința susținând că, potrivit dispozițiilor art. 69 din Codul Muncii (potrivit cărora, în cazul concedierilor colective, angajatorului îi revine sarcina să întocmească un Plan de măsuri sociale, cu consultarea Sindicatului sau a reprezentanților salariaților), la data de 21.04.2005 s-a încheiat Planul Social prin care s-au stabilit, printre alte măsuri sociale, indemnizațiile de concediere pentru disponibilizările ce se vor efectua în anul 2005, precum și criteriile de determinare cuantumului acestora pentru anii următori, termenul de valabilitate al Planului Social fiind 31.12. 2010, în aplicarea dispozițiilor art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă.
Planul Social - Anexă la Contractul colectiv de muncă al SC " SA a fost completat la data de 09.01.2006 și respectiv 13.09.2006 cu câte un care explica modul de calcul al salariului mediu brut pe, precum și modalitatea de aplicare acestui Plan Social, în comparație cu prevederile generale ale art. 50 din contractul colectiv de muncă.
Din ambele acte încheiate prin acordul dintre Sindicat și Patronat, rezultă fără echivoc regula acordării salariilor compensatorii și suma acordată fiecărui salariat, sume stabilite în funcție de vechimea în muncă fiecărui salariat, luându-se în calcul salariul mediu brut pe pe anul anterior disponibilizării, nu pe anul în curs și nici salariul pe fiecare angajat în parte.
In acest context, încetarea contractelor individuale de muncă, printre care și al reclamantului, s- făcut avându-se în vedere dispozițiile Planului Social elaborat pentru situații speciale create, reclamanta necontestând decizia de încetare a contractului individual de muncă.
Conform art. 6 al deciziei de încetare contractului de muncă, reclamanta a primit o indemnizație de concediere ținând seama de vechimea în a acesteia, iar suma a fost calculată în conformitate cu dispozițiile Planului Social, completat prin ul din 09.01.2006, respectiv prin cel din 13.09.2006.
Astfel, prin ul încheiat la data de 13.09.2006 a fost completat pct. 4 al Planului Social încheiat la data de 21.04.2005 " financiare" după cum urmează: " Părțile confirmă faptul că, în redactarea pct. 4 din Planul Social (cu privire la pachetele financiare/indemnizațiile de concediere acordate salariaților în situația concedierilor colective), voința comună a părților la data semnării Planului Social a fost acea de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin.1 din Contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM".
Așadar, prin instituirea măsurilor din Planul Social, respectiv acordarea unor pachere financiare mai avantajoase pentru salariații disponibilizați, comparativ cu cele prevăzute în art. 50 alin. 1 din CCM, părțile nu au intenționat în niciun moment ca aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
Precizează faptul că reclamanții au primit la data concedierii o indemnizație de concediere care reprezintă mai mult decât pachetul prevăzut de art. 50 din CCM și anume doar 4 salarii medii nete pe.
Mai mult, societatea a calculat și contravaloarea contribuțiilor datorate bugetului de stat aferente indemnizației nete acordate reclamanților, pe care le-a virat separat de suma amintită, astfel încât aceștia (ca și toți ceilalți salariați disponibilizați) să beneficieze de indemnizația netă în cuantumul stabilit prin Planul social.
Curtea constată a fi fondat recursul declarat de recurentă numai cu privire la critica vizând modul de soluționare al acțiunii pe fond, fiind nefondată critica referitoare la modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia.
Pentru a se reține unul din cele două termene de prescripție (3 ani - stabilit de prima instanță sau 6 luni, invocat de recurentă), trebuie clarificată natura juridică a drepturilor solicitate prin acțiune.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în CCM, nu conduce, în mod automat, la concluzia că neacordarea sa echivalează cu o neexecutarea contractului de muncă sau a unei clauze a acestuia. Pentru aceasta se au în vedere, pe de o parte, momentul nașterii dreptului de a solicita această indemnizație (după încetarea raporturilor de muncă) și, pe de altă parte, natura juridică a acestei indemnizații ( măsură de protecție socială la care sunt îndreptățiți salariații concediați, pentru motive care nu țin de persoana lor, în vederea atenuării consecințelor concedierii colective).
În acest sens, dispozițiile art. 67 din Codul muncii instituie în favoarea salariaților aflați în această situație, dreptul de a beneficia de măsuri active de combatere a șomajului și de compensații în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă, angajatorului revenindu-i o obligație corelativă de a lua măsuri de protecție față de acești angajați, potrivit dispoz. art. 69 lit. b din Codul muncii și art. 78 alin. 3 din CCM la nivel național pe 2005.
Chiar dacă această măsură de protecție este prevăzută și în CCM, ea nu are caracterul unei clauze rezultat al negocierii părților contractante întrucât obligația angajatorului este o obligație legală.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă aceste compensații, la care fac referire dispoz. art. 67 Codul muncii acestei categorii de salariați, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispoz. art. 283 lit. c Codul muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii.
Pe fondul cauzei, acțiunea formulată de reclamantă este neîntemeiată, având în vedere următoarele aspecte.
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articol se completează cu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în ul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin ul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de acordare a sumei reprezentând echivalentul diferențelor de drepturi salariale neacordate cu ocazia încetării raporturilor de muncă în baza Planului Social și al drepturilor salariale solicitate în baza Contractului Colectiv de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 5675/23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/02.06.2009
fond:
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Sorina Petria
