Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3077/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3077
Ședința publică de la 15 Mai 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Mihaela Mitrancă
JUDECĂTOR 3: Sorina Petria
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții, -, și împotriva sentinței civile nr. 6023/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâta SC SA - Membru Grup, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns pentru recurenții-reclamanți avocat ales, cu împuternicire la dosar, și pentru intimata-pârâtă - avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar prin serviciul registratură intimata-pârâtă a depus întâmpinare (2 exemplare).
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru recurenții-reclamanți solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat, casarea sentinței atacate și trimiterea spre rejudecare la aceeași instanță.
Avocat pentru intimata-pârâtă pune concluzii de respingere a recursului și menținere a sentinței atacate ca temeinică și legală potrivit întâmpinării.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Prin cererea adresată Tribunalului Dolj, reclamanții, -, și au chemat în judecată intimata SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa fie obligată intimata la plata indemnizației de concediere în funcție de vechimea în muncă.
În motivarea acțiunii, a arătat că a fost salariatul intimatei până în octombrie 2006, respectiv septembrie 2007. așa cum rezultă din decizia de concediere și mențiunile din carnetul de muncă, contractul individual de muncă încetându-i din motive neimputabile. Ca urmare, potrivit art. 50 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivelul societății, unitatea pârâtă trebuia să- plătească acesteia o indemnizație de concediere în funcție de vechimea de muncă, însă nu a efectuat decât plățile prevăzute în Planul Social, conform art. 50 alin. 4 din Contractul colectiv de muncă cuvenite pentru vechimea în muncă în cadrul unității pârâte. Pârâta ar fi trebuia să-i acorde și 3 salarii medii nete, corespunzător unei vechimi în muncă de aproape 10 ani.
Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, întrucât, conform prevederilor art. 50, alin. 3 din Codul Muncii, cuantumul indemnizației de concediere s-a negociat de patron cu Sindicatul, acordându-se fiecărui salariat suma stabilită prin Planul Social la data de 07.12.2005, 03.01.2006, 29.01.2007. Prin planurile sociale respective s- convenit cu Sindicatul indemnizații de concediere mai mari decât cele din contractul colectiv de muncă, precum și criteriile de determinare cuantumului acestora, tranșele pentru vechimea în petrol mai favorabile salariaților.
Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 6023 din 10 noiembrie 2008 respins acțiunea formulată de reclamanți, -, și în contradictoriu cu pârâta SC "" SA
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, instanța a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."e" Codul Muncii, cu dispozițiile art. 283 alin. 1 lit."c" Codul Muncii care prevede termenul de prescripție de 3 ani în cazul în care obiectul cererii de chemare în judecată în constituie drepturi de natură salarială.
Pe fondul cauzei s- reținut că reclamanții au fost angajații societății pârâte până în octombrie 2006 și respectiv septembrie 2007 și contractele individuale de muncă au încetat în temeiul art. 65 66 Codul Muncii ca urmare a desființării postului ocupat de salariat.
Potrivit art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă 2005, se prevede că, în cazul concedierii din motive ce nu țin de persoana salariatului, acestuia i se plătește, funcție de vechimea sa, o indemnizație de concediere. acestei indemnizații redate în cuprinsul aceluiași articol sunt minime, ele putând fi negociate cu (alin. 3), în alin. 4 fiind prevăzut că dispozițiile art. 50 se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
În Planul Social, la pct. 4 ( Financiare), urmare a negocierilor finale, tranșele de vechime, funcție de care se acordă indemnizațiile de concediere, se reduc ca întindere, iar valoarea indemnizației se majorează. În Planul Social, însă se folosește sintagma, vechime în ", spre deosebire de art. 50 din contractul colectiv de muncă, în care se folosește sintagma,vechime în muncă".
Reclamanții consideră că cele două noțiuni folosite în redactarea textelor sunt diferite și, ca urmare, i se cuvine o dublă compensare pentru concediere: atât cea prevăzută de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă, cât și cea prevăzută de pct. 4 din Planul Social (deja acordată ).
Instanța a apreciat neîntemeiată această susținere, pentru următoarele considerente:
În contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, aplicabil în anul 2006, se stabilesc valorile minime ale indemnizației de concediere, în alin. final făcându-se trimitere la Planul Social, prin care se pot negocia și alte valori ale acesteia.
Prin inserarea acestei clauze în contractul colectiv de muncă s-a urmărit protejarea salariaților în caz de concediere, pentru motive ce nu le sunt imputabile, diminuarea consecințelor concedierii. Fiind însă un contract colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, clauzele inserate în acesta urmăresc acordarea unor drepturi propriilor salariați, funcție de activitatea depusă de aceștia în cadrul acelei unități și, ca urmare, și măsurile de protecție negociate nu pot privi decât această activitate. A interpreta că cele două noțiuni sunt diferite și privesc vechimea în muncă în general, conform art. 50 din contractul colectiv de muncă, respectiv vechimea în societate, conform Planului Social, ar conduce la o dublă compensare a salariatului concediat.
De altfel, așa cum se prevede în art. 50 alin. 4, aceste dispoziții se completează cu cele ale Planului Social și nu adaugă la acestea.
Contractele colective de muncă aplicabile, negociate pentru anii 2006, prevăd în articolul 50 alin. 1 și 2 obligația angajatorului de a acorda o indemnizație de concediere salariaților, atât la concedieri individuale, cât și la cele colective. Această clauză contractuală stabilește totodată și condițiile de acordare, una dintre acestea fiind existența unei vechimi în muncă a salariatului. alin. 3 permite partenerilor sociali doar modificarea tranșelor de vechime și a cuantumului valoric al indemnizației. Astfel, părțile au posibilitatea modificării cuantumului indemnizației prin intermediul Planului Social, însă nu și a condiției de acordare.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții criticând-o ca nelegală și netemeinică.
In motivele de recurs susțin că instanța de fond greșit a respins acțiunea cu motivarea că Planul Social a fost completat de părțile contractante prin amendamente, din care reiese că voința comună a părților a fost de modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din CCM și nu de cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului Social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din CCM aplicabil.
Potrivit art. 7 din CCM 2004-2007 s-a prevăzut că "drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior. Dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați, se vor aplica acestea".
Potrivit art. 9 din CCM 2004-2007, " interpretarea clauzelor din prezentul CCM se face prin consens. Dacă nu se realizează consensul, clauza se interpretează conform principiilor dreptului munci, în favoarea salariaților".
Susțin, de asemenea, că pârâta era obligată să acorde salariaților disponibilizați drepturile prevăzute de art. 50 alin. 1 din CCM și pentru că: aceste drepturi au fost menținute în CCM și după apariția Planului Social (art. 4 din art. 50); aceste drepturi au fost renegociate anual tocmai pentru nu fi acordate; aceste drepturi salariale au fost stabilite în cuantumuri și modalități de calcul diferite, astfel încât tranșele stabilite se calculează la alin. 1 în funcție de vechimea în muncă, iar cele de la alin. 4 în funcție de vechimea în.
Examinând recursul, Curtea îl găsește nefondat și va fi respins pentru considerentele ce se vor expune în continuare:
Art. 50 alin. 1 din CCM /2005, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin CCM, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care părțile între care s-a încheiat CCM au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă, recursul declarat de reclamanți va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții, -, și împotriva sentinței civile nr. 6023/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-pârâta SC SA - Membru Grup, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15 Mai 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/04.06.2009
fond:
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Mihaela Mitrancă, Sorina Petria
