Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 315/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 315
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamanții, G, B, G, - toți cu domiciliul ales la.Av. în P,-, Județul P,împotriva sentinței civile nr. 2721 din 27.10.2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA B cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții reclamanți avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale din 18.02.2009, intimata pârâtă SC SA reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat având cuvântul depune la dosar ș întâmpinare de pe care a comunicat apărătorului recurenților reclamanți un exemplar.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat solicitând acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea ia act de declarațiile apărătorilor părților și analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată acordând cuvântul pentru dezbateri.
Avocat având cuvântul arată că din practica Tribunalului Prahova în cauze cu același obiect rezultă că s-au pronunțat hotărâri diferite încălcându-se principiul aplicării unitare a legii.
La fond, pârâta nu a depus înscrisuri în susținerea apărării că planul social pentru disponibilizare constituie o anexă la contractul colectiv de muncă.
Pârâta trebuia să depună la dosar actul adițional prin care art. 50 a fost modificat și astfel reclamanții nu au avut cunoștință de aceste modificări.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot sentinței, reținerea cauzei spre rejudecare și obligarea intimatei pârâte la plata fiecărei sume solicitate de fiecare reclamant prin cererea de chemare în judecată.Depune la dosar concluzii scrise, fără cheltuieli de judecată.
Avocat având cuvântul pentru intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală.
Arată că plata pachetului financiar a fost efectuat și s-au încasat sume cu mult mai mari față de ceea ce prevedea CCM, iar unii salariați au promovat aceste acțiuni chiar dacă au încasat aceste drepturi.
Anexa la contractul colectiv de muncă a promovat acest pachet financiar cu mult mai favorabil și au cerut instanței de fond să interpreteze corect aceste dispoziții legale din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură și punctul 4 din planul social.
Este o soluție de bun simț și rațională motiv pentru care solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate la fond ca temeinică și legală.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții G, B, G, au chemat în judecată pe pârâta SC SA solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata către fiecare reclamant a unei sume reprezentând indemnizație minimă de concediere, la care se adaugă despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat în raport cu rata inflației, sume ce au fost expres indicate, precum și la plata sumei de câte 1000 Euro pentru fiecare reclamant cu titlu de daune morale.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au fost salariații pârâtei și au fost disponibilizați din motive ce nu țin de persoana salariaților, astfel încât, în raport de disp.art. 50(1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2005 și 2006 trebuiau să primească la momentul disponibilizării, drept compensație, o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în.
S-a mai susținut că potrivit art.50 alin.4 din, prevederile domeniului vizat în articolul 50 din CCM se completează cu prevederile Planului Social, mai precis cu Proiectul de Concediere Colectivă, care arată că aceste compensații, ce urmează a fi acordate salariaților, potrivit prevederilor art.4 din Planul social, vor consta în 8 până la 15 salarii medii la nivel de pentru fiecare din salariații concediați, în funcție de vechimea acestora în.
De asemenea, s-a arătat că din interpretarea logică și juridică a textului art. 50 din CCM pe anii 2005 și 2006, în paralel cu dispozițiile aceluiași articol din CCM pe anii 2007 și 2008 rezultă dreptul salariaților disponibilizați în anii 2005 și 2006 de a primi, la data disponibilizării, următoarele drepturi: în compensație o plată a unei indemnizații minime de concediere care, în funcție de vechimea în câmpul muncii în variază de la 1,5 la 4 salarii medii nete și în completare, plățile compensatorii reglementate de planul social la care se adăugă, după caz: plata în numerar a preavizului de 60 de zile calendaristice, respectiv salariul pe două luni pentru zile lucrătoare, dacă preavizul de 60 de zile nu a fost acordat în natură și în funcție de situație, indiferent de numărul de zile lucrate în anul în care se face disponibilizarea, c/val integrală a concediului de odihnă pe anul respectiv.
Reclamanții au susținut că au primit drepturile bănești de natură salarială datorate cu ocazia disponibilizării, mai puțin compensația-plata indemnizației minime de concediere, pe care pârâta refuză să o plătească.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținând că Planul Social încheiat între și SC SA este o anexă la CCM, așa cum s-a arătat la punctul 1 din cuprinsul Planului, iar din analiza comparativă a dispozițiilor art.50 alin.1 din CCM cu cele ale pct.4 din Panul Social reiese că a negociat prin Planul Social condiții mai avantajoase de concediere.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr.2721 din 27.10.2008 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată acțiunea.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au avut calitatea de salariați ai pârâtei, contractele de muncă încetându-le în baza art. 65 si 66 din Codul muncii.
S-a mai reținut că potrivit deciziilor de concediere existente la dosar, cu ocazia încetării contractului individual de muncă, reclamanții au primit diverse sume de bani cu titlu de indemnizație de concediere, menționându-se la art. 6 din aceste decizii că valoarea indemnizației de concediere va fi acordată salariatului cu respectarea prevederilor art. 50 din CCM, completate cu prevederile planului social, ținând cont de vechimea în salariatului.
De asemenea, s-a arătat că art. 50 din CCM pe anii 2005- 2007 prevede că în cazul concedierii pentru motive ce nu țin de persoana salariatului angajatorul îi plătește în funcție de vechimea acestuia indemnizație minimă de concediere după cum urmează: de la 0 la 3 ani - 1,5 salarii medii nete; de la 3 la 10 ani trei salarii medii nete; peste 10 ani cinci salarii medii nete, menționându-se la alin.4 al aceluiași articol că prevederile domeniului vizat se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
La punctul 4 din Planul social, a reținut tribunalul, se prevede că angajații vor primi, în funcție de vechimea în, următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere și anume: 0,5 - 5 ani - opt salarii medii brute pe ; 5-15 ani - douăsprezece salarii medii brute pe și peste 15 ani cincisprezece salarii brute pe.
Susținerea reclamanților în senul că indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de plățile compensatorii prevăzute de art. 4 din Planul social nu a fost primită pe motiv că prin Planul social s-a avut în vedere crearea unor condiții mai avantajoase pentru salariați decât cele prevăzute de art. 50 din CCM și nicidecum cumularea acestor drepturi salariale, iar dacă prin Planul social s-ar fi urmărit să se plătească cumulat indemnizațiile de concediere, ar fi însemnat ca în Planul social să se prevadă în mod expres că pe lângă indemnizația de concediere prevăzută de art. 50 din CCM, fiecare salariat urmează să mai primească și indemnizația de concediere prevăzută de art. 4 din Planul social.
S-a mai arătat că întrucât motivele concedierilor nu țineau de persoana salariaților, în urma negocierilor s-a întocmit Planul Social prin care s- decis ca salariații să beneficieze de sume de bani mai mari cu titlu de indemnizație de concediere decât cele prevăzute de art. 50 CCM, respectiv în funcție de vechimea fiecăruia, să beneficieze de un număr mai mare de salarii medii brute pe decât cele prevăzute prin art.50 CCM negociindu-se astfel condiții mai avantajoase pentru salariați și nu s-a urmărit nicidecum să se cumuleze indemnizațiile de concediere.
Împotriva sentinței primei instanțe reclamanții au declarat în termen legal recurs, criticând-o ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 alin. 1 pct. 8 și 9 Cod pr.civilă.
Susțin recurenții că netemeinicia și nelegalitatea sentinței rezultă din însăși practica judiciară a Tribunalului Prahova, care în cauze cu obiect identic, în același complet sau în complete diferite, au pronunțat atât hotărâri de admitere, cât și de respingere a cererii încălcându-se principiul aplicării unitare a legii.
Se mai învederează că intimata nu a contestat calitatea recurenților de foști salariați, vechimea în muncă și nici cuantumul pretențiilor acestora, ci doar a susținut că cererea este nefondată dând o proprie interpretare disp.art. 50 din CCM în sensul dorit de intimată afirmând, printre altele, că Planul Social întocmit de angajator în scop de protecție socială face parte din CCM, ca anexă a acestuia, înlocuind prevederile art. 50 din CCM.
Se arată, în continuare, că prima instanță a achiesat în totalitate la susținerile intimatei, apărare concretizată în întâmpinare și acte depuse după strigarea la rând a cauzei și care nu au fost comunicate recurenților pentru a se apăra, judecarea fondului făcându-se cu încălcarea principiului contradictorialității.
Totodată, se susține că până la momentul judecării fondului, intimata, prin neprezentare, renunțase la orice apărare recunoscând temeinicia cererii recurenților, pentru ca apoi, până la strigarea ultimei cauze de pe listă, să depună și să i se primească, după judecarea cauzei, întâmpinare și acte, ce nu au fost comunicate recurenților.
Arată recurenții că prima instanță a înlăturat susținerile acestora, dar nu și motivat, iar a susține că Planul Social întocmit de angajator cu prilejul concedierii colective modifică și chiar înlocuiește părți din CCM constituie o absurditate în raport de prevederile art. 1 și 25 din legea nr. 130/1996, la care s-a făcut trimitere.
De asemenea, se învederează că dispozițiile art. 68-79 din Codul Muncii instituie o anumită procedură de urmat pentru angajator în cazul concedierilor colective, nerespectarea acesteia fiind sancționată de lege, intimata achitându-se de obligațiile legale, printre care și aceea de întocmi un plan social, care nu poate fi privit decât ca un act administrativ unilateral emanând de la angajator, neputându-se primi teoria potrivit căreia Planul Social ar fi o anexă la CCM înlocuind disp.art. 50 din acesta.
În legătură cu contractul colectiv de muncă, definit de legea nr. 130/1996 ca lege a părților, acesta nu poate conține prevederi contrare legii, dar poate conține prevederi ce acordă drepturi mai mari ca număr și prin întindere decât minimul prevăzut de lege, în cazul de față, contractul colectiv de muncă acordând, în plus față de planul social, prin art. 50 și indemnizații minime de concediere, cu precizarea expresă că aceste indemnizații se completează cu prevederile planului social.
Concluzionează recurenții că Legea nr. 53/2003 reprezentând Codul muncii și CCM 2005 și 2006 sunt acte juridice distincte, cu aplicabilitate distinctă, contractul colectiv de muncă acordând salariatului drepturi mai mari, iar îndeplinirea de către angajator a obligațiilor asumate este obligatorie și fiind vorba de două acte juridice distincte, aceasta presupune un cumul de drepturi pentru salariat, dar și de obligații pentru angajator, art. 9 din CCM stipulând că în caz de litigiu, dispozițiile CCM se aplică în favoarea salariatului.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat potrivit considerentelor ce urmează:
Împrejurarea că în spețe similare cu cea de față Tribunalul Prahovaa pronunțat, în primă instanță, soluții diferite, nu poate constitui un argument pentru admiterea recursului în sensul celor solicitate de recurenți, câtă vreme legalitatea și temeinicia sentinței sunt analizate de către instanța de control judiciar în calea de atac a recursului exercitat de către părțile nemulțumite de sentința instanței de fond.
În ceea ce privește întâmpinarea depusă în cauză de societatea pârâtă, așa cum rezultă din încheierea de ședință de la termenul din 26.09.2008 (fila 233 dosar fond), întâmpinarea a fost comunicată la termenul respectiv de judecată apărătorului ales al reclamanților, aceștia având așadar cunoștință de apărările formulate de intimata pârâtă prin întâmpinare, prin care s-a conchis că acțiunea reclamanților este neîntemeiată solicitându-se, pentru argumentele expuse în conținutul acesteia, respingerea acțiunii, fiind depuse la dosar, la același termen de judecată, și o serie de înscrisuri în apărare de către intimata pârâtă, de asemenea comunicate apărătorului ales al reclamanților.
Apare astfel ca neîntemeiată susținerea recurenților potrivit căreia intimata ar fi renunțat la prima instanță la orice apărare și că ar fi recunoscut temeinicia cererii lor.
Totodată și la termenul din 10.10.2008 pârâta a depus la dosar un înscris, ce a fost comunicat apărătorului reclamanților și contrar susținerilor recurenților-reclamanți, la termenul de fond din 24.10.2008, ambele părți au fost prezente punând concluzii pe fondul cauzei și nu s-au depus la dosar, după închiderea dezbaterilor, alte înscrisuri în apărare, de către pârâtă.
De necontestat, recurenții-reclamanți au fost disponibilizați în urma unei concedieri colective și nu individuale.
Potrivit art. 50 alin. 1 din CCM pe anii 2005- 2006, la concediere din motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, în funcție de vechimea acestuia, o indemnizație minimă de concediere, ce diferă în funcție de vechime, după distincțiile prevăzute în mod expres în cuprinsul alin. 1 al art. 50.
În alin. 2 al aceluiași articol se stipulează că în cazul concedierilor colective se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, iar potrivit alin. 3 al art.50, valorile acordate efectiv vor fi stabilite prin negociere cu și conform alin. 4 al art. 50, prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Interpretarea sistematică și logică a dispozițiilor cuprinse în art. 50 din CCM, mai sus enunțate, conduce în mod clar la concluzia că de prevederile alin. 1 al art. 50 beneficiază cei concediați individual, din motive care nu țin de persoana acestora, pe când în cazul concedierilor colective, indemnizația de concediere este cea stabilită prin negociere cu, iar intimata pârâtă a aplicat în mod corect dispozițiile contractului colectiv de muncă completate cu cele ale Planului Social încheiat acordând recurenților reclamanți numai indemnizația de concediere stabilită de comun acord, prin negociere, cu.
Prevederile art. 50 din contractul colectiv de muncă trimit în mod obligatoriu, în cazul concedierilor colective, la o negociere pentru stabilirea indemnizației de concediere, care a avut loc în cazul de față și care rezultă din Planul Social.
Din nicio dispoziție a contractului colectiv de muncă nu rezultă că recurenții- reclamanți, ce au fost concediați colectiv, ar fi îndreptățiți atât la acordarea indemnizației de concediere prevăzută la art. 50 alin. 1 din CCM, cât și la acordarea indemnizației de concediere stabilite în urma negocierii cu, în mod exclusiv și în acord cu dispozițiile art. 50 alin.2 - 4 din CCM, numai pentru concedierile colective.
Interpretarea dată de recurenți dispozițiilor art. 50 alin. 4 din CCM are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, rezultând în mod evident din interpretarea dispozițiilor cuprinse în alineatele 1-4 ale art. 50 din CCM că cele două tipuri de indemnizații de concediere nu puteau fi cumulate, așa cum pretind nejustificat recurenții.
Concluzionând, pentru considerentele mai sus arătate, Curtea privește recursul de față ca nefondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 Cod pr.civilă îl va respinge, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinței indicate de recurenți în motivarea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții G, B, G, - toți cu domiciliul ales la.Av. în P,-, județul P împotriva sentinței civile nr. 2721 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA B cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 18 februarie 2009.
Președinte Judecători
--- - --- - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.2 ex./13.03.2009
/
.fond nr- Trib.
Jud.fond
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
