Drepturi salariale (banesti). Decizia 314/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 314
Ședința publică din data de 18 februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTOR 2: Vera Andrea Popescu
Judecător - - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de reclamanții, G, prin reprezentant cu domiciliul ales la.Av. cu sediul in,-, jud.P, împotriva sentinței civile nr. 2593 din 14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA B cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru recurenții reclamanți, G, avocat din cadrul Baroului P, în baza împuternicirii avocațiale fn./18.12.2008, intimata pârâtă SC SA reprezentată de avocat din cadrul Baroului P în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru recurenții reclamanți având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Avocat pentru intimata pârâtă având cuvântul arată că nu are cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului pentru dezbateri.
Curtea analizând actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat, pentru recurenții reclamanți având cuvântul solicită admiterea recursului casarea în tot a sentinței, iar pe fond obligarea pârâtei la plata sumelor cuvenite reprezentând cota parte din profit conform raportului de expertiză.
Instanța de fond a motivat că nu există o negociere cu privire la acordarea acestor drepturi, dar nu se poate încălca dreptul salariaților prevăzute în contractul colectiv de muncă din culpa, care trebuia să inițieze sau propună aceste negocieri.
Mai arată că profitul pentru anul 2001 a fost achitat în anul 2003 și nici atunci s-au cunoscut criteriile de aplicare sau dacă acestea se achitau în urma negocierilor cu sindicatul, societatea pârâtă având profit în toți acești ani.
Solicită admiterea recursului așa cum a fost el formulat, fără cheltuieli de judecată.
Avocat, având cuvântul pentru intimata pârâtă solicită respingerea recursului și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.
Arată că există o practică unitară la nivelul Curții de APEL PLOIEȘTI în ceea ce privește acest profit soluțiile fiind de respingere a cererilor având acest obiect.
Mai arată că nu pot exista aceste drepturi cât timp nu există o negociere între sindicat și patronat, nu au fost stabilite criterii de acordare și de diferențiere așa cum o cer dispozițiile contractului colectiv de muncă.
Drepturile solicitate sunt drepturi virtuale iar temeiul invocat de expert este aplicabil la cu totul alte societăți iar pârâta nu se înscrie în niciuna din criteriile prevăzute de ordonanță invocată de expert și care privește societățile comerciale parțial sau integral cu capital de stat.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil declarat de față
în baza lucrărilor dosarului reține următoarele:
Reclamanții, G, și au chemat în judecată, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, pe pârâta SC SA B, prin reprezentanții săi legali, solicitând obligarea acesteia la plata drepturilor reprezentând beneficiul neachitat pentru lunile lucrate în anul disponibilizării lor de la societatea angajatoare.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au avut calitatea de salariați ai societății pârâte, raporturile de muncă încetând prin disponibilizarea lor în anii 2005, 2006 după caz; că potrivit art.42 alin.2 lit.a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național 2005-2006 aveau dreptul la cota-parte din profitul anual ce se repartizează salariaților și care este de până la 10% în cazul societăților comerciale și de până la 5% în cazul regiilor autonome.
Reclamanții au mai susținut și că pentru perioada lunilor lucrate efectiv din anul în care au fost disponibilizați, 2005 sau 2006 după caz, nu au primit drepturile reprezentând beneficiul realizat de societatea pârâtă.
În dovedirea susținerilor lor, reclamanții au depus înscrisuri (filele 6-34) și au cerut administrarea probei cu expertiză salarizare (fila 50) care să le verifice susținerile pe baza documentelor aflate la sediul societății pârâte și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză.
În conformitate cu art.115 Cod pr.civ. pârâta SC SA B, fiind legal citată, a formulat întâmpinare (filele 44-46) completată ulterior (filele 74-89) prin care a invocat următoarele excepții de ordine publică: a lipsei calității procesuale active a reclamanților, a prematurității, a prescripției și respectiv inadmisibilității acțiunii.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamanții nu au calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Pârâta a susținut și admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate ori neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.
Sub aspectul celei de a treia excepții-a prescripției dreptului material la acțiune-pârâta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din codul
muncii, termenul în care reclamanții aveau dreptul la acțiune fiind de 6 luni care a fost cu mult depășit în raport de data sesizării instanței.
În fine, pârâta a mai susținut și inadmisibilitatea acțiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă ca și art.42 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național nu creează un drept ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.
Referitor la fondul dreptului, pârâta a susținut că acțiunea reclamanților trebuie respinsă chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de modalități, respectiv de o dublă condiție suspensivă mixtă privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților-ambele nefiind îndeplinite în cauză.
În cauză s-a dispus și efectuat la solicitarea reclamanților, o expertiză de specialitate contabilă de către expert (filele 66-69) iar excepțiile au fost unite cu fondul cauzei fiind cercetate și soluționate cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ. de Tribunalul Prahova care prin sentința civilă nr.2593 din 14 octombrie 2008 respins toate excepțiile invocate de pârâtă dar și acțiunea reclamanților, luând act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că reclamanții au fost angajați în cadrul societății pârâte fiind disponibilizați în cursul anilor 2005 sau 2006, așa cum aceștia au precizat în acțiunea introductivă.
Instanța de fond a reținut că fiind salariați ai societății pârâte, reclamanții justifică calitatea procesuală activă de a cere, pe cale judecătorească, pretenții reprezentând plata unor sume cu caracter de drepturi salariale, iar cererea lor este admisibilă față de clauzele contractuale, precum și că lipsa negocierilor dintre sindicat și patronat nu afectează existența dreptului la plata cotei de participare la profitul anual al societății -cuvenit în conformitate cu prevederile art.139 din contractul colectiv de muncă - dreptul acestora nefiind prematur deoarece el există în virtutea dispozițiilor art.137-139 din contractul colectiv de muncă.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, tribunalul a argumentat că termenul de exercitare a acțiunii este de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, astfel că dispozițiile relative la prescripția extinctivă așa cum au fost evocate de pârâtă nu sunt incidente în cauza de față.
În fondul cauzei, prima instanță a reținut că în dosar nu există nicio dovadă care să ateste existența unui acord sau a unei negocieri între și Patronat pentru acordarea cotei de participare la profitul anual al societății, modalitatea concretă de acordare, condițiile de diferențiere, astfel că pârâta, care nu este o societate comercială cu capital integral sau majoritar de stat nu poate fi obligată să plătească reclamanților drepturile solicitate, chiar dacă expertul contabil a calculat valoarea lor, considerând că sunt îndreptățiți a le încasa.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat recurs reclamanții (filele 5-8) criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Recurenții-reclamanți au susținut că în mod greșit a fost înlăturată proba cu expertiză contabilă salarizare, deoarece din concluziile acesteia rezultă neîndoielnic dreptul lor la acordarea cotei-părți din profitul anual al societății chiar dacă modalitatea de calcul a expertului a avut la bază salariul mediu pe stabilit printr-o adresă din anul 2007, ulterior nașterii drepturilor revendicate prin cererea de chemare în judecată.
În realitate, beneficiul se acordă individual, funcție de salariul brut înscris în carnetul de muncă, inclusiv sporurile și în raport de grilele de salarizare.
O altă critică vizează greșita respingere a acțiunii cu motivarea lipsei negocierilor pe care Federația Sindicatelor Libere ar fi trebuit să le inițieze sau solicite, fiind inadmisibil ca unui salariat drepturile stabilite prin contractul colectiv de muncă să-i fie refuzate din culpa care avea obligația de a-i reprezenta și de a le apăra drepturile și interesele.
Pentru aceste considerente, recurenții-reclamanți au cerut admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței iar în fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
În formularea din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate (denumit în continuare ) art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA. vor fi stabilite prin negociere cu.
Rezultă deci că această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată de:
-înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului (anii 2005, 2006 în care recurenții-reclamanți au încetat, prin disponibilizare, raporturile de muncă cu angajatorul;
-negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
În mod greșit, expertiza efectuată în cauză și care în mod justificat nu a fost însușită de instanța fondului, a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie 64/2001 ( modificată prin nr.61/2004) și apoi aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net - așa cum se prevede în art.1 alin.1din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă SC
SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 și art.183 din aceste acte normative - rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății ci distribuirea lui.
Așa fiind, Curtea constată că în mod legal și temeinic acțiunea reclamanților a fost respinsă de instanța de fond ca neîntemeiată și drept urmare, în conformitate cu dispozițiile art.312 alin.1 cod pr.civ. recursul exercitat în cauză va fi respins ca nefondat, menținând în totalitate sentința civilă nr. 2593 din 14 octombrie 2008 Tribunalului Prahova.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de reclamanții, G, prin reprezentant cu domiciliul ales la.Av. cu sediul in,-, jud.P, împotriva sentinței civile nr. 2593 din 14.10.2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâta SC SA B cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 18.02.2009.
Președinte Judecători
--- - --- - - -
Grefier
Tehnored.
2 ex./3.03.2009
f--trib.
-
Operator de date cu caracter personal -Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Vera Andrea Popescu
