Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 3547/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3547
Ședința publică de la 29 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: - - - -
JUDECĂTOR 1: Sorina Lucia Petria Mitran
JUDECĂTOR 2: Marin Covei că
Grefier:
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâții CONSILIUL LOCAL și INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G, împotriva sentinței civile nr. 6149/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimata pârâtă ȘCOALA GENERALĂ, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursurilor civile de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 6149 din 10 noiembrie 2008, admis acțiunea formulată de petent, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Școlar Judetean G, Consiliul Local și Școala Generală.
A respins cererea de chemare în garanție formulată de Consiliul Local.
Au fost obligați intimații Inspectoratul Școlar Județean G, Consiliul local și Școala Generală să plătească petentei contravaloarea tichetelor cadou pentru perioada anilor 2007-2008. actualizate la data plății efective.
Au fost obligați intimații la plata către petentă a sumei de 350 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
A respins cererea de chemare în garanție a Consiliului local, prin care chemat în garanție Inspectoratul Școlar Județean G, ca neîndeplinind condițiile legale.
Pe fond a reținut că petenta este angajată cu contract de muncă în cadrul Școlii Generale, pe durată nedeterminată în funcția de profesor iar potrivit art.1 din Legea nr. 193/2006,Societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă
In baza art.41 din Constitutia Romaniei, salariatii au dreptul la protectia sociala a muncii, iar masurile de protectie privesc securitatea si igiena muncii, regimul de lucru al femeilor si tinerilor, instituirea unui salariu minim pe economie, repaosul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii grele, precum si in alte situatii specifice.
Legea nu stabileste nici o distinctie in acordarea tichetelor cadou.Se constata ca petentul este in raport de munca cu angajatorul, astfel incat raportul juridic este stabilit direct si neconditionat, acesta fiind suficient de altfel, context in care un alt criteriu stabilit in cauza este discriminatoriu.
Prin urmare, acordarea acestor tichete cadou reprezinta o masura de protectie privind securitatea la locul de munca al salariatilor constand in desfasurarea activitatii in conditii optime, tocmai prin asigurarea.
Prin intampinare, intimatii au recunoscut ca aceste drepturi au fost acordate salariatilor institutiei, iar in bugetul de stat pe acest an au fost prevazute fondurile necesare.
Conform art. 12 alin.2 din lege, sumele alocate pentru tichetele cadou, sunt sume fixe ce nu se iau in calcul nici pentru angajat, nici pentru angajator la stabilirea drepturilor si obligatiilor care se determina in raport cu venitul salarial, ele reprezentand alocatii individuale de hrana.
Mai mult decat atat, conform Regulamentului Intern de acordare a tichetelor de cresa si a tichetelor cadou adoptat in sedinta Comisiei Paritare din 12.12.2007 formata din Inspectoratul Scolar Judetean G, Uniunea Sindicatelor Libere din G si Sindicatul Liber din Tg-J, evenimentele pentru care se acorda tichetele cadou sunt: inceputul anului scolar - 15 septembrie, Ziua -5 octombrie, Ziua nationala-1 decembrie, C, Paste, 1 Martie, Ziua -15 iunie, stabilindu-se conditiile de acordare(filele8-9).
de considerentele expuse, s-a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de Ministerul Educatiei, Cercetarii si
Împotriva acestei hotărâri au declarat în termen legal și motivat recurs recurenții Consiliul Local și Inspectoratul Școlar Județean
În motivarea sa, recurentul Consiliul Local a arătat că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru că această instituție nu are calitatea de a acorda drepturi salariale personalului din cadrul Școlii Generale, deoarece nu are calitatea de angajator în contractele colective de muncă și nu este nici semnatar al contractului colectiv de muncă, care este, conform art.236 - convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală de o parte și salariați reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Inspectoratul Școlar Județean a invocat excepția lipsei calității procesuale, întrucât reclamanta este salariata unității școlare mai sus amintită, drepturile salariale fiind achitate de către unitatea școlară în cadrul căreia funcționează, prin consiliul local în calitate de ordonatori principali de credite, iar potrivit HG nr. 538/2001, privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat, Inspectoratul Școlar Județean nu mai asigură fonduri pentru cadrele didactice din anul 2001.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs invocate Curtea reține următoarele:
Potrivit art.167 alin.1 din Legea 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate din bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a cărei rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse potrivit legii.
Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din venituri ale bugetului de stat și din venituri ale bugetelor locale.
Curtea mai reține că între recurentul Consiliul Local și petent - cadru didactic - nu există un raport juridic de muncă.
Potrivit art. 1(1) din Legea 142/1998, salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
Textul de lege instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor.
Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.
Regula citată se regăsește în dispozițiile Legii 507/2003 bugetului de stat pe anul 2004 și este reluată și în prevederile legilor bugetului de stat pentru anii următori până în prezent.
Cum, în speța de față, recurenții fac parte din categoriile de instituții bugetare indicate de Legea 142/1998, regula acordării tichetelor de masă se aplică angajaților lor, fără a se încălca prevederile art.41 alin.2 din Constituție, referitoare la protecția socială a muncii.
În același sens s-au pronunțat deopotrivă Curtea Constituțională prin Decizia nr.297 din 11 martie 2008 - fiind respinsă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.1 alin.2 din Legea 142/1998 - și Înalta Curtea d e Casație și Justiție, prin decizia nr.14 din 18 februarie 2008, de admitere a recursului în interesul legii cu privire la interpretarea acelorași prevederi.
Ca atare, tichetele de masă nu pot fi acordate atâta timp cât în bugetul recurenților nu au fost cuprinse sume cu această destinație, iar instituțiile în cauză nu au venituri proprii din care să acopere aceste cheltuieli.
Așa fiind, în conformitate cu art.312 pr.civ. se va admite recursul declarat de pârâtul Inspectoratul Școlar Județean G, se va modifica sentința menționată, în sensul că se va respinge acțiunea față de acest pârât, va respinge
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Consiliul Local, acesta este nefondat și se va respinge pentru următoarele considerente:
Din examinarea cererii de chemare în judecată, se constată că reclamanții au solicitat obligarea tuturor pârâților chemați în judecată la acordarea tichetelor de masă.
În drept, dispozițiile legale aplicabile în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ sunt Legea 84 / 1995 - Legea învățământului,
art. 167 - (1) Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
(2) Finanțarea unităților de învățământ preuniversitar de stat cuprinde: finanțarea de bază și finanțarea complementară.
(3) Finanțarea de bază asigură desfășurarea în condiții normale a procesului de învățământ la nivel preuniversitar, conform standardelor naționale. Finanțarea de bază se asigură prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale.
HG nr. 538/2001 privind aprobarea Normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar de stat, aplicabilă în ceea ce privește finanțarea, detaliază modul de întocmire a bugetelor unităților de învățământ, obligațiile ce revin instituțiilor implicate în procesul de finanțare
In raport de aceste prevederi legale, obligațiile ce revin fiecărui pârât sunt:
Unitatea școlară cu personalitate juridică să calculeze salariile personalului angajat și să întocmească bugetul unității de învățământ și al unităților arondate, să îl fundamenteze și să îl prezinte administrației publice locale.
Primarul să întocmească proiectul bugetului local, având în vedere și bugetele înaintate de către unitățile școlare.
Consiliul local să aprobe bugetul local în vederea înaintării spre alocare a sumelor datorate cu titlu de salarii de la bugetul de stat și, după primirea sumelor de la bugetul de stat, comunicarea către unitățile de învățământ și trezoreriile în a căror rază teritorială își au sediul unitățile respective.
Față de obiectul cererii de chemare în judecată de obligare la plată tichetelor de masă, se constată că singurul debitor al obligației de plată este unitatea școlară. Implicare consiliilor locale și primarilor în procesul de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar de stat nu transformă aceste instituții în debitori ai obligației de plată a salariului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de Consiliul Local, împotriva sentinței civile nr. 6149/10.11.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimata pârâtă ȘCOALA GENERALĂ, având ca obiect "contestație decizie de concediere".
Admite recursul formulat de INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN G, formulat împotriva aceleiași sentințe.
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea față de acest pârât.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Mai 2009.
Președinte, - - - - | Judecător, - - | Judecător, - -că |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/11.06.2009
fond:
Președinte:Sorina Lucia Petria MitranJudecători:Sorina Lucia Petria Mitran, Marin Covei