Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 359/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 359/R-CM
Ședința publică din 29 Aprilie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nicoleta Simona Păștin JUDECĂTOR 2: Paulina Ghimișliu
Judecător - -
Judecător - -
Grefier - -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.210 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursul este scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea constată recursul în stare de judecată și trece la soluționarea lui.
CURTEA
Asupra recursului civil de față,
Constată că, la data de 22 noiembrie 2007, reclamanții I, în contradictoriu pârâta Primăria comunei prin primar G, au solicitat instanței obligarea acesteia la plata drepturilor de natură salarială, reprezentând spor de dispozitiv pe perioada 2004 - 2007, în funcție de perioada lucrată, cu aplicarea indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei prime si până la data plății efective.
În motivare, aceștia au arătat că în urma modificărilor de structură apărute la nivelul administrației publice, prin Ordinul Ministrului Administrației și Internelor nr.496/2003 s-a uniformizat sistemul de salarii a veniturilor personalului care își desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, prin comasarea celor două domenii, cel al internelor cu cel al administrației publice, acest ordin reașezând salarizarea funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice după normele care anterior erau aplicabile doar salariaților din domeniul internelor. În prezent, de indemnizația de dispozitiv beneficiază toți angajații prefecturilor, precum și angajații din domeniul evidenței informatizate a persoanei.
În urma probelor administrate în cauză, Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr.210 din 10 martie 2008, respins acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâtei.
S-a reținut de instanța de fond la pronunțarea acestei sentințe că sporul de dispozitiv în cuantum de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații sau din salariul de bază a fost pentru prima oară reglementat de dispozițiile art. 13 din Legea nr.138 din 20 iulie 1999 care a prevăzut că acesta se acordă cadrelor militare în activitate, militarilor angajați pe bază de contract și salariaților civili.
Ordonanța nr.63/2003 reglementează organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor ca organ de specialitate al Administrației Publice Centrale, iar prin Ordonanța nr.24/2007 au fost stabilite unele măsuri de reorganizare în cadrul Administrației Publice Centrale prin care s-a înființat Ministerul Internelor și Reformei Administrative, prin reorganizarea fostului Minister al Administrației și Internelor, iar prin nr.OUG30/2007 s-a reglementat noul cadru organizatoric și funcțional al Ministerului Internelor și Reformei Administrative ().
Atât în vechea reglementare, respectiv cea cuprinsă în dispozițiile nr.OUG63/2003, cât și în noua reglementare intervenită prin nr.OUG30/2007, printre instituțiile publice și organele de specialitate ale Administrației Publice Centrale din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, nu figurează autoritățile administrației publice locale.
Ordinul nr.496/2003 emis de Ministrul Administrației și Internelor în aplicarea dispozițiilor Legii nr.138/1999 prevede la pct.9.2 că "indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice" fără a face precizarea dacă este vorba de administrația publică centrală sau atât de administrația publică centrală, cât și de administrația publică locală.
De altfel, acest ordin dat în aplicarea unei legi a salarizării din instituțiile publice centrale nici nu putea face trimitere la administrația publică locală care nu se află în structura organizatorică a
Potrivit dispozițiilor art.23 din Legea nr.215/2001 privind Administrația Publică Locală, autoritățile prin care se realizează autonomia locală în comune, orașe și municipii sunt consiliile locale: comunale, orășenești și municipale ca autorități deliberative și primarii ca autorități executive.
Reclamanții din prezenta cauză în calitate de personal încadrat cu contract individual de muncă fac parte din aparatul de specialitate al primarului care este structurat pe compartimente funcționale, încadrate cu funcționari publici și personal contractual cum este cazul reclamanților din prezenta cauză.
Întrucât dispozițiile Ordinului nr.496/2003 nu este aplicabil în cazul reclamanților, sporul de natura celui solicitat prin cererea de chemare în judecată ar putea fi acordat acestora de către ordonatorul de credite care este primarul comunei, în condițiile în care sumele necesare plății acestui spor ar fi fost cuprinse în bugetul local pentru perioada solicitată în cererea de chemare în judecată.
Instanța nu a reținut nici situația discriminatorie invocată de către reclamanți în cererea de chemare în judecată, deoarece, potrivit dispozițiilor art.1 din nr.OG137/2000, aceștia nu se găsesc în situația comparabilă cu angajații prefecturilor, cei din domeniul evidenței informatizate a persoanei care fac parte din autorități publice centrale și nu locale.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs în termen legal reclamanții.
Se arată în motivarea recursului formulat că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică fiind dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Întrucât Ministerul Internelor și cel al Administrației Publice s-au reunit într-un singur minister, rezultă că Legea nr.138/1999 li se aplică și reclamanților, care lucrează în administrația publică locală, actul normativ arătat nefăcând distincție între funcționarii publici ce urmează să beneficieze de aceste drepturi.
Mai mult, prin Ordinul nr.496/23.07.2003 a fost uniformizat sistemul de salarii pentru personalul care-și desfășoară activitatea sub autoritatea acestui minister, art.9.2 și 31.1 prevăzând că "indemnizația de dispozitiv se acordă personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice".
OUG nr.63/2003 recunoaște competența Ministerului Administrației și Internelor în domeniul administrației publice, fără a face distincție între autoritățile centrale și cele locale, ceea ce înseamnă că indemnizația de dispozitiv se acordă și angajaților din administrația publică locală.
De altfel, activitatea de evidență a populației a fost preluată de consiliile locale și județene, iar personalul care exercită atribuții în acest domeniu au spor de dispozitiv.
În fine, mai arată recurenții-reclamanți că sunt discriminați față de persoanele care își desfășoară activitatea la evidența populației și care primesc spor de dispozitiv, în acest fel existând discriminare între salariați care-și desfășoară tot activitatea în domeniul administrației publice.
Analizând sentința recurată, în raport de critica adusă, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanții sunt angajați ai Primăriei Comunei, județul V și pretind că sunt îndreptățiți să primească sporul de dispozitiv de 25%, reglementat de Legea nr.138/1999.
Legea nr.138/1999 stabilește modalitatea de salarizare și acordare a altor drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții.
Potrivit art.1 "dispozițiile prezentei legi se aplică personalului militar și civil din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Ministerului d e Interne, Serviciului Român de Informații, Serviciului de Informații Externe, Serviciului de Protecție și Pază, Serviciului de Telecomunicații Speciale și Ministerului Justiției".
Conform art.3 "cadrele militare în activitate și militarii angajați pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă, gradații și indemnizația de dispozitiv".
Art.13 prevede: "Cadrele militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract și salariații civili beneficiază de o indemnizație de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcție, solda de grad, solda de merit, indemnizația de comandă și gradații, respectiv din salariul de bază".
Rezultă că indemnizația de dispozitiv a fost reglementată pentru personalul militar și civil din instituții publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională.
În momentul apariției legii, Ministerul d e Interne era distinct de Ministerul Administrației Publice, însă prin organizarea ulterioară a acestora într-un singur minister (conform nr.OUG63/2003) nu se poate aprecia în nici un caz că acest act normativ a devenit aplicabil și salariaților din administrația publică locală (cum sunt reclamanții).
Este adevărat că Ordinul nr.496/28.07.2003, emis de Ministrul Administrației și Internelor, privind modificarea și completarea Ordinului Ministrului de Interne nr.275/2002, pentru aplicarea prevederilor legale referitoare la salarizare personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, cu modificările și completările ulterioare, prevede la art.II, 1 pct.9.2 că indemnizația de dispozitiv se acordă și personalului civil ce-și desfășoară activitatea în domeniul administrației publice.
Art.II 3 pct.31.1 statuează: "Prin personal civil, în sensul prezentului ordin se înțelege funcționarii publici și personalul contractual din Ministerul Administrației și Internelor. Personalul civil din Ministerul Administrației și Internelor beneficiază de drepturile stabilite prin prezenta lege, cu excepția celui din domeniul administrației publice care beneficiază doar de dreptul prevăzut la art.13 din lege" (indemnizația de dispozitiv).
Acest Ordin nr.496/28.07.2003 modifică și completează un ordin anterior dat în aplicarea unor prevederi legale referitoare la salarizarea personalului militar și civil din Ministerul d e Interne, printre care și Legea nr.138/1999. Un act normativ dat în aplicarea altui act normativ nu poate în nici un caz să aducă completări acestuia din urmă, așa cum greșit pretind recurenții-reclamanți.
În urma reorganizării Ministerului d e Interne și a celui al Administrației Publice în Ministerul Administrației și Internelor (ulterior - Ministerul Internelor și Reformei Administrative, conform nr.OUG30/2007), o astfel de precizare cuprinsă în Ordinul nr.496/2003 era necesar a fi prevăzută, având în vedere că ministerul nou creat avea atribuții și în domeniul administrației publice, nu doar în cel al ordinii și siguranței publice. Era deci necesar să se dispună și cu privire la personalul salarizat în baza Legii nr.138/1999 și care în prezent își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice (serviciul de eliberare și evidență a pașapoartelor, cel de evidență informatizată a persoanelor etc.)
Nu rezultă că tot personalul bugetar - funcționari publici sau personal contractual - care își desfășoară activitatea în domeniul administrației publice și care este salarizat după norme specifice funcției lor, beneficiază de indemnizație de dispozitiv, ceea ce înseamnă că reclamanții, care nu au fost și nu sunt salarizați în baza Legii nr.138/1999, nu sunt vizați de ordinul nr.496/2003.
Pe de altă parte, acest ordin trebuie coroborat cu dispozițiile nr.OUG30/2007, care în art.13 prevede: "În domeniul administrației publice, instituțiile publice și organele de specialitate ale administrației publice centrale din subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative sunt: Institutul Național de Administrație, Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară, Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, Administrația Națională a de Stat Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor, Direcția Generală de Pașapoarte, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, Arhivele Naționale".
2 al aceluiași articol prevede că: "Structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Internelor și Reformei Administrative sunt: Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția de Frontieră Română, Oficiul Român pentru, Centrul de Cooperare Internațională, Grupul Special de Protecție și Intervenție "", Centrul Național de Administrare a de Date privind Evidența Persoanelor, Oficiul Central de Stat pentru Probleme Speciale, Inspectoratul de al Ministerului Internelor și Reformei Administrative, Agenția Națională Antidrog și Agenția Națională împotriva de Persoane. Aceste structuri au în compunere unități centrale de specialitate, care, după caz, în funcție de nivelul de organizare, pot avea în subordine, la nivel teritorial, inspectorate, direcții generale, direcții, servicii, mari unități, unități și/sau subunități operative, de instrucție, medicale și de învățământ, precum și de asigurare a acțiunilor și suport logistic".
Prevederi asemănătoare au fost conținute și în art.11 din nr.OUG63/2003.
Rezultă din dispozițiile legale de mai sus că printre instituțiile publice, organele de specialitate, structurile de ordine și siguranță publică din subordinea Ministerului Administrației și Internelor, (în prezent Ministerul Internelor și Reformei Administrative -, conform nr.OUG30/2007), nu se regăsesc și instituțiile în care lucrează reclamanții.
Rezultă așadar că Ordinul nr.496/2003, ce trebuie interpretat prin coroborare cu nr.OUG30/2007 nu este aplicabil reclamanților.
O apărare subsidiară a recurenților este în sensul că există discriminare între ei și persoanele care au atribuții în domeniul evidenței populației și care primesc acest spor de dispozitiv.
Curtea constată însă că Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor face parte dintre instituțiile enumerate expres de art.13 1 din nr.OUG30/2007, ceea ce înseamnă că angajații acestei instituții primesc indemnizația de dispozitiv în baza unui temei legal.
Susținerea reclamanților în sensul că sunt discriminați nu poate fi reținută de către instanță, deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant că o diferență de tratament nu semnifică în mod automat încălcarea art.14 din Convenție, ci este necesar să se stabilească faptul că persoanele aflate în situații analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferențial, iar o asemenea distincție să nu-și găsească o justificare obiectivă sau rezonabilă.
În speță, nu se poate vorbi despre situații analoage sau comparabile, deoarece reclamanții nu au același statut ce cei salarizați în baza Legii nr.138/1999, nu ocupă aceleași funcții și nu au aceleași atribuții și răspundere.
Față de toate aceste considerente, Curtea apreciază că reclamanții nu sunt îndreptățiți la obținerea indemnizației de dispozitiv reglementată de art.13 din Legea nr.138/1999, situație în care va respinge ca nefondat recursul, în temeiul art.312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții, și, împotriva sentinței civile nr.210 din 10 martie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 aprilie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
,
Grefier,
Red./9.05.2008
GM/2 ex.
.fond:
Președinte:Nicoleta Simona PăștinJudecători:Nicoleta Simona Păștin, Paulina Ghimișliu
