Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 505/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR.505

Ședința publică din data de 17 martie 2009

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Dan

: -- -

Grefier: -

Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de reclamanții, domiciliată în comuna, sat, nr.13, județul P, domiciliat în comuna, sat, nr.251, județul P, domiciliat în comuna, sat, nr.290, județul P, domiciliat în comuna, sat, nr.128, județul P, domiciliată în comuna, sat, nr.464, județul P, și de pârâta SC "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2628 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, intimatul-intervenient, toți reprezentați de cu domiciliul în comuna, sat, nr.290, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: pentru recurentul-reclamant, avocat din Baroul Prahova, potrivit împuternicirii avocațiale nr.9/2009, recurentul-reclamant, personal, lipsind celelalte părți.

Procedura neîndeplinită cu recurenții-reclamanți, intimații-reclamanți, și intimatul-intervenient, care au fost citați la adresa apărătorului ales la instanța de fond, iar aceștia au renunțat la contractul de asistență juridică cu acesta.

Se referă instanței de grefierul de ședință că recursurile sunt declarate și motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru. Se mai învederează că din partea recurentului-reclamant s-a depus la dosar o cerere prin care se învederează că a renunțat la contractul de asistență juridică cu apărătorul ales.

Avocat învederează că nu a mai încheiat contract de asistență juridică cu reclamanții în faza de recurs, cu excepția reclamantului, aceștia fiind citați la sediul cabinetului său, astfel cum au solicitat în fața instanței de fond și apreciază că pentru acest termen este lipsă de procedură cu aceștia. Depune la dosar citația și tabelul anexat acesteia. Mai arată că, deși nu i-a fost comunicat un exemplar al motivelor de recurs formulate de pârâtă are cunoștință de conținutul acestora.

Curtea, înmânează recurentului-reclaman o copie a motivelor de recurs formulate de pârâta SC "" SA.

Recurentul-reclamant învederează că este reprezentant atât al reclamanților, cât și intervenientului, iar domiciliul său este în comuna, sat, nr.290, județul

Curtea, față de precizarea recurentului-reclamant că se prezintă în fața instanței atât în personal, cât și în calitate de reprezentant al reclamanților și intervenientului, apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită.

Avocat pentru recurentul-reclamant și recurentului-reclamant declară că nu mai au cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în fond.

Curtea, având în vedere actele și lucrările dosarului, față de declarația recurenților prezenți, că alte cereri nu mai au de formulat, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.

Având cuvântul în fond pentru recurentul-reclamant, avocat solicită respingerea recursului pârâtei ca nefondat pentru argumentele expuse în considerentele sentinței recurate. Cu privire la recursul reclamantului solicită admiterea acestuia, precizând că dintr-o eroare nu i s-au acordat drepturile bănești reprezentând primele de Paște și C 2006, deși în preambulul acțiunii au fost solicitate și aceste sume. Solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței, iar pe fond obligarea pârâtei la plata primelor de Paști și C 2006, reactualizate, cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța de plată a onorariului de apărător în cuantum de 300 lei.

Având cuvântul în fond, în propriu, cât și în calitate de reprezentant al celorlalți recurenți, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul acordării drepturilor bănești reprezentând primele de Paște și C pentru anul 2007, sume ce urmează a fi reactualizate. Cu privire la recursul pârâtei solicită respingerea acestuia ca nefondat.

CURTEA:

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova reclamantii, și, au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea acestuia la plata drepturilor salariale cuvenite și neacordate, actualizate conform indicelui de inflație, începând cu data scadenței până la plata efectivă, reprezentând suplimentări salariale de Paște și C, pentru perioada decembrie 2005-2007, datorate în baza art.168 al.1 din CCM încheiat la nivelul SA, după cum urmează: câte 9100 lei pentru reclamanții, cate 5100 lei pentru sărbătorile C 2005-2006 și Paște 2005; către reclamantul câte 3250 lei pentru C 2005 și Paște 2006 către reclamanții și și 1400 lei pentru C 2005 către reclamantul.

În motivarea acțiunii reclamanții au arătat că au fost și sunt angajații pârâtei cu contracte individuale de muncă și beneficiarii CCM încheiat între pârâtă și angajați care prevede la art.168 al.1 obligația angajatorului la plata unor suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu le-au fost acordate în perioada sus-menționată.

Au precizat reclamanții că oferta făcută de pârâtă prin adresa nr.831/2008 în sensul că salariu mediu brut pe unitate ar fi făcut obiectul negocierilor dacă ar fi avut loc, nu poate produce efecte juridice decât în cazul unei concilieri, iar sumele oferite sunt mult inferioare celor datorate, salariul de bază fiind calculat greșit și nu reprezintă rezultatul obținut prin împărțirea fondului de salarii la numărul de angajați.

La termenul de judecată din 19.09.2008 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către intervenientul, acesta solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 9100 lei actualizată, reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate pentru sărbătorile de Paște și C, în perioada 2005-2007.

A arătat intervenientul că din anul 1989 este angajatul pârâtei la SC și că, deși este beneficiarul CCM, pârâta nu i-a acordat drepturile solicitate.

La același termen de judecata, pârâta SC SA a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2003 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.

În cauză s-a administrat proba cu acte.

Prin sentința civilă nr.2628 din 17 octombrie 2008 Tribunalul Prahova respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea în parte formulată de reclamanții, și și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul - reprezentați de, în contradictoriu cu pârâta SC SA, a obligat pârâta să plătească reclamanților prima de Paște și C, respectiv: lui, câte 3134 lei brut pentru fiecare, pentru Paște 2006 și C 2005-2006; 927 lei brut pentru C 2005; 1974 lei brut pentru Paște 2005 și C 2006; 1974 lei brut pentru Paște 2006 și C 2005; 927 lei brut pentru C 2005 și intervenientului suma de 5781 lei brut pentru Paște 2006-2007 și C 2005-2007, sume ce urmează a fi actualizate de la data scadenței până la data plății efective.

Prin aceeași sentință a fost obligată pârâta către fiecare reclamant și intervenient la plata a câte 300 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluția prima instanță a reținut următoarele:

Conform actelor existente la dosar, reclamanții și intervenientul au fost și sunt salariații pârâtei în perioada 2005-2007, ocazie cu care nu au încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paște și C prevăzute de CCM.

Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.

Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă ca reclamanții și intervenientul au fost și sunt salariații pârâtei însă, în perioada 2005-2007 nu au încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, astfel încât pârâta a fost obligată să achite aceste drepturi reclamanților cât și interveninetului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază.

Prin urmare instanța, în baza Contractelor colective sus-menționate și a art.161 si urm. muncii, a admis în parte acțiunea și cererea de intervenție și a obligat pârâta să plătească reclamanților prima de Paște și C, respectiv, câte 3134 lei brut pentru fiecare, pentru Paște 2006 și C 2005-2006, 927 lei brut pentru C 2005, 1974 lei brut pentru Paște 2005 și C 2006, 1974 lei brut pentru Paște 2006 și C 2005, 927 lei brut pentru C 2005 și intervenientului suma de 5781 lei brut pentru Paște 2006-2007 și C 2005-2007, sume ce urmează a fi actualizate de la data scadenței până la data plății efective, deoarece prin neachitarea acestor drepturi la scadență, reclamanții și intervenientul au suferit un prejudiciu constând în imposibilitatea de a beneficia de aceste sume de bani la scadență.

Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând ca în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.

În baza art.274 pr.civ. a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant și intervenientului câte 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții, și pârâta SC "" SA, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În recursul lor reclamanții, au solicitat admiterea căii de atac și modificarea în parte a sentinței recurate în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 2647 lei reprezentând prime de Paște și C 2007.

Recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a aceleiași sentințe în sensul obligării pârâtei și la plata sumei de 2207 lei reprezentând prime de Paște și C 2006.

Pârâta a criticat soluția primei instanțe ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiunea pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.

Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanții nu au formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu.

Ultima critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.

Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză Curtea constată recursul reclamanților este întemeiat, iar în ce privește recursul pârâtei apreciată că nu este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, așa după cum se va arăta în continuare.

În ceea ce privește recursul pârâtei, este adevărat că potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul Muncii dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.

Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora.

Pe fondul recursului, Curtea constată că susținerile recurentei-pârâte nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că începând cu anul 2003 în urma negocierilor purtate cu sindicatul primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.

Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect instanța de fond admis acțiunea.

În ce privește cuantumul sumei, Curtea reține că susținerile recurentei-pârâte nu sunt corecte, primele de Paște și C fiind echivalentul unui salariu de bază mediu brut pe unitate și nu al unui salariu mediu brut care include și sporurile numai că, în cauză, instanța de fond a stabilit corect cuantumul primelor ca fiind echivalentul unui salariu de bază mediu brut.

Față de aceste considerente,recursul pârâtei se privește ca nefondat și urmează a fi respins ca atare.

Examinând recursul reclamanților,Curtea constată că acesta e fondat,întrucât din examinarea actelor și lucrărilor dosarului reiese că recurenții, și au fost angajați ai recurentei pârâte și în anul 2007,iar recurentul reclamant și în anul 2006,astfel încât acestora li se cuvin suplimentări salariale de Paște și C pentru perioadele menționate.

Din considerentele arătate, în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul pârâtei și va admite recursurile reclamanților în sensul că va admite recursurile reclamanților, ,va modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că va obliga pârâta să plătească și câte 2647 lei brut pentru fiecare dintre recurenții-reclamanți, și reprezentând prime Paște 2007, C 2007 ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime la plata efectivă.

De asemenea va obligă pârâta să plătească recurentului reclamant și suma de 2207 lei brut reprezentând prime Paște 2006, C 2006, ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la scadența fiecărei prime la plata efectivă și va menține restul dispozițiilor sentinței.

Va fi obligată recurenta-pârâtă la 300 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.

Văzând și disp.art.274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC "" SA B, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2628 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova.

Admite recursurile reclamanților, domiciliată în comuna, sat, nr.13, județul P, domiciliat în comuna, sat, nr.251, județul P, domiciliat în comuna, sat, nr.290, județul P, domiciliat în comuna, sat, nr.128, județul P, domiciliată în comuna, sat, nr.464, județul P, împotriva sentinței civile nr.2628 din 17 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, intimatul-intervenient, toți reprezentați de cu domiciliul în comuna, sat, nr.290, județul P, și în consecință:

Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că obligă pârâta să plătească și câte 2647 lei brut pentru fiecare dintre recurenții-reclamanți, și reprezentând prime Paște 2007, C 2007 ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime la plata efectivă.

Obligă pârâta să plătească recurentului reclamant și suma de 2207 lei brut reprezentând prime Paște 2006, C 2006, ce se vor actualiza cu indicele de inflație de la scadența fiecărei prime la plata efectivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Obligă recurenta-pârâtă la 300 lei cheltuieli de judecată către recurentul-reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17 martie 2009.

Președinte JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Dan

--- - --- -- -

Grefier

-

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3120/2006

Tehnored.3/17.04.2009
/

.fond - Trib.

Jud.fond

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Dan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 505/2009. Curtea de Apel Ploiesti