Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 5100/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5100
Ședința publică de la 28 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Elena Stan
JUDECĂTOR 3: Lucian
Grefier
Pe rol judecarea recursului declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.266 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local -, Primarul Comunei -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, potrivit dispozițiilor art.242 alin.2 cod pr.civilă.
Instanța apreciind cauza în stare de judecată a luat în examinare recursul.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Tribunalul Gorj prin sentința civilă nr.266 din 20 ianuarie 2009 respins acțiunea formulată de petenta, în contradictoriu cu intimații Consiliul Local - și Primarul Comunei -.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Cu privire la acordarea sporului de confidențialitate și mobilitate, instanța a reținut că, conform prevederilor art.25 din Codul Muncii, prin clauza de mobilitate, părțile, în contractul individual de muncă stabilesc ca, în considerarea specificului muncii, executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil de muncă. În acest caz, salariatul beneficiază de prestații suplimentare în bani sau în natură.
Potrivit disp. art. 26 din Codul Muncii, prin clauza de confidențialitate, părțile convin ca, pe toată durata contractului individual de muncă și după încetarea acestuia, să nu transmită date sau informații de care au luat cunoștință în timpul executării contractului, în condițiile stabilite în regulamentele interne, în contractele colective de muncă sau în contractele individuale de muncă.
Având în vedere că, la încheierea contractului individual de muncă sau pe parcursul executării acestuia, părțile nu au negociat și nu au cuprins în contract o clauză de mobilitate și de confidențialitate, instanța apreciază că nu se justifică acordarea către petent de prestații suplimentare în bani potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate.
S-a reținut că legiuitorul, în mod expres, a prevăzut posibilitatea părților-angajator și angajat- de a negocia aceste clauze în cadrul contractului individual de muncă, negociere facultativă și nu obligatorie.
S-a mai reținut, de asemenea, că dispozițiile legale în materie sunt stricte, petentul neputând invoca tangențiabilitatea specificului activităților desfășurate cu cele pentru funcționarii publici conform disp. /1999.
Prin acțiunea promovată, petenta solicită și acordarea sporului de solicitare neuropsihică și stres, invocând tangențiabilitatea specificului activității desfășurate cu cele pentru funcționarii publici conform art.29 și art.45, coroborat cu art. 3 lit. f din Legea nr. 188/1999.
De asemenea, se face trimitere și la dispozițiile art.2 din nr.HG 281/1993 și dispozițiile Legii nr.554/2004 - Legea Contenciosului Administrativ.
Ori, dispozițiile legale în materie sunt stricte, neputându-se extinde cadrul de aplicare și la alte categorii de personal. Dacă s-ar fi considerat că și acestor categorii de salariați li se cuvin sporurile mai sus menționate, ar fi fost incluse în categoriile nominalizate.
De reținut este faptul că petenta are calitate de personal contractual, raporturile de muncă între aceasta și intimați luând naștere în baza încheierii unor contracte individuale de muncă.
În concret, instanța a reținut că în nici un act normativ nu se prevede acordarea sporului de solicitare neuropsihică și stres pentru personalul contractual, sens în care nu pot fi incidente în cauză dispozițiile Legii nr.188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Referitor la solicitarea petentei de a i se acorda tichetele de masă, s-a reținut că, conform art.1 din Legea nr.142/1998, salariații din cadrul sectorului bugetar. care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajatori, pot primi alocații individuale de hrană, acordată sub formă de tichete de masă suportate integral pe costuri de angajator.
Art. 2 din aceeași lege prevede că tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau după caz a bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar
Prin urmare, acordarea acestor alocații este prerogativa exclusivă a angajatorului în raport de bugetul aprobat, corespunzător fiecărui an. Deși, prin întâmpinare, angajatorul achiesează la pretențiile petentului în sensul existenței fondurilor bănești necesare plății contravalorii tichetelor de masă, instanța nu se poate substitui acestuia pentru acordarea sumelor de bani printr-o hotărâre judecătorească ce practic ar înlocui hotărârea angajatorului.
De altfel, interpretarea dispozițiilor art. 1și 2 din Legea 142/1998 așa cum a fost făcută prin Decizia nr.14/18.02.2008 pronunțată de Secțiile Unite ale ÎCCJ vizează numai personalul contractual din cadrul instanțelor și parchetelor, nu și alte categorii de personal contractual, instanța supremă reținând că aceste beneficii nu reprezintă un drept ci o vocație ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contracte colective de muncă.
Se poate observa faptul că aceste condiții trebuie să fie cumulative, respectiv existența sumelor în bugetul local cu această destinație și existența negocierii prin contractele colective de muncă.
În speță, contractul individual de muncă al petentului nu prevede clauze referitoare la acordarea alocației de hrană sub forma tichetelor de masă, iar părțile nu au făcut dovada încheierii unui contract colectiv de muncă unde să fie cuprinse clauze referitoare la tichetele de masă, contract ce reprezintă legea părților.
Numai coroborând contractul individual de muncă, respectiv contractul colectiv de muncă cu dispozițiile Legii 142/1998 ca lege specială dar și cu dispozițiile legilor bugetare pe anii în curs, ar fi justificate, din punct de vedere legal, pretențiile petentului.
Mai mult, instanța a reținutcă, prin legile bugetului de stat pe anii 2005, 2006, 2007 și 2008 nr.511/22.11.2004, nr.379/25.12.2005, nr.486/27.12.2006 și nr.388/2007 nu au fost prevăzute sume alocate plății contravalorii tichetelor de masă, astfel că nu există posibilitatea legală din partea angajatorilor de a suporta din bugetele proprii și de a acorda sumele de bani cu această destinație.
În ceea ce privește acordarea sporului de dispozitiv, în conformitate cu punctul 31.1 din Ordinul, s-a reținut că: "prin personal civil, în sensul prezentului ordin, se înțelege funcționarii publici și personalul contractual civil din Ministerul Administrației și Internelor, care beneficiază de drepturile stabilite prin Legea nr.138/1999, cu excepția celor din domeniul administrației publice, care beneficiază doar de dreptul prevăzut de art. 13 din lege, precum și cele prevăzute în reglementările în vigoare aplicabile salariaților omologi din sectorul bugetar".
Din coroborarea dispozițiilor legale, anterior menționate, s-a constatat că, pentru a se acorda sporul de dispozitiv prevăzut de Legea nr.138/1999 trebuie ca personalul civil să-și desfășoare activitatea într-un dispozitiv cu caracter militar sau într-una din instituțiile și autoritățile prevăzute în art. 1 din Legea nr.138/1999.
Ori, în speță, petenta face parte dintr-un organ al administrației publice locale și nu din cadrul Ministerului d e Interne, astfel că Ordinul invocat nr.496/2003 al., nu își are aplicabilitate în privința petentei.
Un argument în plus este acela că la punctul VI al ordinului se arată că măsurile de aplicare al ordinului vor fi luate de comandanți și șefii de unități.
Mai mult, s-a reținut că nu există nici o legătură de subordonare a unității intimate, față de Ministerul Administrației și Internelor, consiliul local fiind potrivit Legii nr.215/2001 o autoritate publică locală autonomă.
În aceste condiții, Ministerul Administrației și Internelor nu are nici o atribuție în privința salarizării personalului contractual din cadrul administrației publice locale și ca urmare, acest ordin nu poate fi aplicat în cazul petentului și cu atât mai puțin dispozițiile Legii nr.138/1999, care nu fac nici o referire la salarizarea personalului civil din administrația publică locală.
Chiar denumirea indemnizației "aceea de dispozitiv", demonstrează că această indemnizație nu se aplică în cadrul instituțiilor cu caracter eminamente civil.
S-a reținut de asemenea că nu sunt aplicabile nici dispozițiile art. 16 din Constituția României și nici cele din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului, deoarece nu există nici o egalitate între persoanele care își desfășoară activitatea într-un dispozitiv militar și o instituție publică în care toate acele reguli nu se aplică.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate.
În motivarea recursului, se arată că instanța de fond nu a ținut cont de cele solicitate de reclamant și însușite de Primăria chemată în judecată.
Recurenta menționează că toți salariații Primăriei au solicitat în instanță aceste drepturi
Mai susține recurenta că instanța de fond avea obligația de a solicita acte din care să rezulter că i-au fost acordate drepturile solicitate
Solicită casarea sentinței și rejudecarea cauzei.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat și urmează să îl respingă, pentru următoarele considerente:
În primul rând se cuvine a fi reținut faptul că recurenta nu a invocat expres în recursul său niciunul din motivele de nelegalitate menționate la art. 304 din Codul d e procedură civilă.
Recurenta a formulat trei critici legate de modul de soluționare a cauzei.
Prima critică vizează faptul că, în susținerea recurentei, instanța de fond trebuia să aibă în vedere faptul că pârâta Primăria com. a achiesat la pretențiile sale. Această critică este contrară dispozițiilor art. 129alin. 4 din Codul d e procedură civilă, conform cărora "Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale". Este așadar nefondată susținerea recurentei în sensul că instanța de fond avea obligația să ia act de achiesarea pârâtei, fără a analiza în vreun fel legalitatea pretențiilor reclamantei.
O altă critică vizează faptul că au mai existat colegi care au obținut hotărâri judecătorești, primind în parte drepturile solicitate. Acest motiv nu se încadrează în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 din Codul d e procedură civilă și nici nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 in. 1 din Codul d e procedură civilă.
Al treilea motiv se referă la faptul că instanța de fond trebuia să solicite angajatorului să depună înscrisuri din care să rezulte că reclamantei i-au fost acordate drepturile solicitate, dacă unitatea angajatoare ar fi pretins că a achitat aceste sume. Motivul este pur ipotetic, chiar recurenta precizând că nu s-a susținut în apărare faptul că sumele ar fi fost acordate.
Constatând că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, iar criticile recurentei sunt nefondate,în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să respingă recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.266 din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local -, Primarul Comunei -, având ca obiect drepturi bănești.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 28 2009.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
2 ex/
Red.jud. - -
04.11.2009
Jud.fond /
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Elena Stan, Lucian
