Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 951/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 951

Ședința publică de la 29 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Alexandrina Marica

JUDECĂTOR 2: Dan Spânu

JUDECĂTOR 3: Emilian Lupean

Grefier: - - -

Pe rol judecarea recursului formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂ CFR C împotriva deciziei civile nr. 366 din data de 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂ CFR

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței cererea formulată de petentă, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, după care;

Instanța, luând act de cererea formulată de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂ CFR C, prin care solicită judecarea cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, a apreciat cauza în stare de soluționare și a trecut la deliberări.

CURTEA

Prin cererea adresată instanței, COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR" a formulat plângere împotriva încheierii nr. 56138 din 25.09.2008 a OCPI

În fapt, s-a susținut că prin încheierea susmenționată a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară cu motivarea că documentația cadastrală nu este completă, nefiind respectate prevederile art. 13 lit.e, j, k, l din Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al ANCPI, că nu s-a îndeplinit condiția prevăzută de art. 48 alin.1 lit.c din Legea 7/1996 și că lipsește titlul de proprietate.

Încheierea este nelegală și netemeinică, întrucât documentațiile care au fost admise de OCPI D au avut încadrarea în zonă la scara 1:10.000 numai pentru

Firma prestatoare a solicitat ANCPI - Direcția Fondul Național Geodezic plan de încadrare în zonă 1:5.000, acesta punând la dispoziție planul la scara 1:5000 deoarece în arhiva fondului nu există alte planuri cadastrale.

Referitor la neîndeplinirea condițiilor cerute de lit. J din art. 13 al Ordinului 634/2006, se susține că Anexa 14 se află în documentațiile avizate anterior de către OCPI D pentru fiecare aflată pe intervalul CFR C-C, așa cum este precizat în partea de jos a Anexei 10 din documentația cadastrală. Societatea prestatoare a convenit cu OCPI ca Anexa 4 să nu mai fie introdusă în aceste documentații, deoarece se află în documentațiile care au primit numerele cadastrale 1937, 1938, etc.

Pentru documentația respinsă calculul suprafețelor este individualizat în planul de situație iar descrierile topografic e ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare se găsesc în cele 35 de documentații avizate pe fiecare în parte.

În încheierea de respingere s-a arătat că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 48 al.1 lit.c din Legea 7/1996 în sensul că nu este îndeplinită cerința legală privind individualizarea imobilului printr-un identificator unic (număr cadastral). Refuzul OCPI de a acorda număr cadastral este nejustificat.

Argumentația OCPI D cu privire la lipsa titlului de proprietate este eronată. Compania Națională de Ferate CFR SA B nu poate prezenta un titlu de proprietate, având în vedere că terenul pentru care solicită înscrierea în cartea funciară aparține domeniului public al statului. Bunurile din domeniul public pot fi date în concesiune în condițiile legii.

În drept, s-au invocat dispozițiile Legii nr.7/1996, Ordinul 633/2006 și Ordinul 634/2006.

La 19.02.2009, OCPI Dad epus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive.

La 12.03.2009, petenta a formulat o precizare a plângerii în care susține că temeiul de drept al plângerii este Legea 7/1996, Ordinul 633/2006, Ordinul 634/2006 și art. 331-338.pr.civ. În precizare se susține că Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia 72/15.10.2007 a stabilit că în cauzele care au ca obiect plângeri privind cartea funciară Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nu are calitate procesuală pasivă deoarece procedura aplicabilă nu este contencioasă.

Instanța, având în vedere Decizia nr. 72/15.10.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat că în cauză Oficiul de cadastru și publicitate imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

Prin sentința civilă nr.706/26-03.2009 pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr-, a fost respinsă plângerea formulată de COMPANIA NAȚIONALĂ FERATE "CFR" cu sediul în C,--7, jud. D împotriva Încheierii nr. 56138/25.09.2008 a

Pentru se pronunța astfel, instanța reținut că petenta nu și-a completat documentația conform prevederilor Cap.IV art. 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului General al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, că nu s-au îndeplinit condițiile prevăzute de art. 48 alin.1 lit.c din Legea 7/196 conform cărora înscrisul anexat trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic (număr cadastral) instanța a apreciat că încheierea de respingere este temeinică și legală, urmând să respingă plângerea.

Împotriva acestei sentințe civile a declarat apel petenta, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

În motivare, s-a arătat că în mod greșit prima instanță a reținut că nu au fost respectate prevederile art.13 lit.e din Ordinul 634/2008, precizând că societatea prestatoare a solicitat de la ANCPI planuri de încadrare în zonă la scara 1:5000, planuri care au fost puse la dispoziție contra cost de Fondul Național Geodezie, conform facturii nr.-/2008 și -/2008, și implicit depuse de OCPI În urma discuțiilor purtate de firma prestatoare cu OCPI D s-a convenit că, atâta timp cât aceste planuri de încadrare în zonă la scara 1:5000 au fost avizate de OCPI D cu ocazia verificării documentațiilor care au stat la baza emiterii celor 35 de încheieri de admitere, nu mai este nevoie să fie depuse din nou la celelalte documentații.

S-a arătat că instanța de fond, la motivarea sentinței atacate, a avut în vedere Planul de Amplasament și Delimitare a Imobilului la scara 1:1000. Cele 2 planuri, Planul de Încadrare în și Planul de Amplasament și Delimitare a Imobilului, sunt 2 documente tehnice total diferite, astfel încât nu poate fi vorba de prezentarea unui plan de încadrare în zonă la scara 1:1000.

S-a mai criticat sentința în privința documentației ce nu cuprinde măsurătorile efectuate conform Anexei 14 și 15 din Ordinul 634/2006, susținându-se, de către apelantă, că acestea au fost depuse și avizate de OCPI D la documentațiile pentru care s-au obținut numere cadastrale, astfel încât nu mai era nevoie să fie depuse și avizate din nou.

În acest sens, societatea prestatoare a convenit împreună cu OCPI D ca Anexa 14 să nu fie introdusă în celelalte documentații, deoarece se află în documentațiile care au primit următoarele numere cadastrale nr.1937, 1938, 1266, 773, 714, 1393 etc.

Apelanta a criticat reținerea primei instanțe în sensul că planul de amplasament depus nu poate fi avut în vedere ca document de completare, cu atât mai mult cu cât acesta nu a fost avut în vedere în referatul de respingere ca fiind lipsă, motivația prezentării acestuia fiind aceea a dovedirii că terenul face parte din domeniul public al statului aflat în zona de siguranță sau protecție a infrastructurii feroviare.

A arătat că se poate dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului cu indicarea nr. cadastral și a cărții funciare și a apreciat că plângerea este fondată.

Apelanta a depus la dosar în copie facturile nr. -/2008 și nr. -/2008 ale ANCPI.

Tribunalul Dolj prin decizia civ. 366/28 mai 2009 respins apelul formulat de apelanta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" SA-SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C, cu sediul în C, bd. -, nr 5-7, jud D împotriva sentinței civile nr 706 din - pronunțată de Judecătoria Calafat în dosarul nr -, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

Pentru a se pronunța astfel tribunalul a avut în vedere că referatul de respingere a documentație cadastrale despre care se face vorbire in încheierea de respingere atacată în cauză, stabilește anumite aspecte de remediat in sarcina petentei pentru obținerea intabulării, din actele aflate la dosarul depus de OCPI rezultând că petenta nu s-a conformat dispozițiilor din referatul de respingere.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând modificarea deciziei atacate, cu admiterea pe fond a cererii introductive. Recurenta a menționat că solicitarea ei vizează un tronson de cale ferată și că pe restul tronsoanelor in instanțele au admis cererea de intabulare.

Recursul s-a întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civ.

Recursul este nefondat.

Instanța de apel a interpretat și aplicat corect legea.

În raport de prevederile art. 48 Legea 7/1996, reclamanta petentă are obligația principală de a depune acte care să individualizeze cert imobilul destinat intabulării.

Art.13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară prevede că documentația pentru intabularea dreptului de proprietate cuprinde printre altele plan de încadrare în zonă la scara de 1:2000 - 1:5000 în mod excepțional pentru imobilele de mari dimensiuni admițându-se scara 1:10000 (lit.e) și plan de amplasament și delimitare a imobilului la scara 1:200 - 1:5000 - (lit.f).

Potrivit art.4 din Regulament realizarea documentațiilor necesare înscrierii în cartea funciară a actelor juridice cuprinde mai multe etape, între care și recepția documentațiilor cu înregistrarea în registrul cadastral al imobilelor, denumit index cadastral, recepția cadastrală, transmiterea documentației asistentului - registrator.

cadastrală este o etapă premergătoare și necesară pentru aprobarea înscrierii dreptului real în cartea funciară.

Conform art.10 alin.2 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr.634/2006 - în cazul în care documentația este incompletă se întocmește referatul de completare cu toate datele, documentele și informațiile care lipsesc sau care necesită refacere, modificare.

În speță s-a întocmit un asemenea referat de completare prin care s-a cerut petentei să completeze documentația cu planul în încadrare în teren de 1:2000 - 1:5000 - cu măsurători efectuate în rețeaua de îndesire și ridicare și pentru ridicarea detaliilor topografice, calculul suprafețelor și descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare.

Petenta nu a completat documentația cu documentele cerute prin referatul de completare, astfel că prin referatul de respingere din 23.09.2008 s-a respins cererea pentru recepția documentației pentru depășirea termenului stabilit prin referatul de completare nr.172/2008 și neprezentarea documentelor solicitate prin referatul de completare.

Întrucât recepția documentației cadastrale și acordarea de număr în indexul cadastral constituie o condiție prealabilă aprobării cererii de înscriere a dreptului real în cartea funciară, în mod corect s-a respins înscrierea dreptului petentei în cartea funciară prin încheierea nr.56138 din 25.09.2008 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară

Prin urmare, soluția de respingere a acestei plângeri este legală, astfel că nu se impune modificarea deciziei atacate, nefiind incidente prevederile art.304 pct.9 Cod pr.civ.

Față de aceste considerente și în baza art.312 Cod pr.civ. urmează a se respinge ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE " CFR" SA - SUCURSALA REGIONALĂ CFR C împotriva deciziei civile nr. 366 din data de 28 mai 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosar nr-.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 29 2009

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud. -

2 ex/08.10.2009

Tehnored.

Jud. fond

Jud. apelA.

Președinte:Alexandrina Marica
Judecători:Alexandrina Marica, Dan Spânu, Emilian Lupean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 951/2009. Curtea de Apel Craiova