Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 5622/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5622

Ședința publică de la 23 Octombrie 2009

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr. 1613/11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:

- recursul este declarat și motivat în termen legal;

- prin serviciul registratură recurentul-pârât a depus înscrisuri, iar intimatul-reclamant - întâmpinare (2 exemplare),

- în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față:

Prin cererea precizată înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, petentul a solicitat instantei in contradictoriu cu intimata Energetic ca prin sentinta ce se va pronunta sa fie obligat intimatul la plata drepturilor bănești reprezentând prima de C în cuantum de un salariu minim pe ramură pentru anii 2005, 2006 și Paști pentru anul 2006, drepturi ce vor fi actualizate la data plății, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii s-a arătat ca a fost angajatul intimatei, contractul individual de muncă încetând în baza art. 65 alin.1 Codul Muncii, după cum reiese din carnetul de muncă depus la dosarul cauzei.

Prin contractele colective de muncă la nivelul ramurii energie, termică petrol si gaze valabile pe anii 2005, 2006 la art. 176 al. 1 si 2 se prevede acordarea acestor drepturi bănești.

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1613 din 11 martie 2009 admis în parte, acțiunea ulterior precizată, formulată de petentul în contradictoriu cu intimat SC Energetic SA.

A fost obligată intimata la plata către petente diferențelor bănești reprezentând prima de C cuvenită în baza art. 176 alin. 1 și 2 din CCM la nivel de ramură pentru anul 2005, sumă actualizată la data plății efective.

A obligată intimata la plata către petent a sumelor cuvenite și neacordate reprezentând prima de Paști pentru anul 2006, calculate la nivelul salariului minim pe ramură pentru anul 2006, actualizată la data plății efective.

A fost respins capătul de cerere privind cheltuielile de judecată.

Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut că petenții au fost salariații societății intimate până la datele menționate în deciziile de încetare a contractelor individuale de muncă și carnetele de muncă.

Potrivit art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivelul pe anii 2005 și 2006,Cu ocazia unor evenimente anuale Paști, Ziua Meseriei, C, precum și în luna octombrie(pentru aprovizionare toamnă -iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă. Fiecare din adaosurile de mai sus vor avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură,stabilit conform prevederilor contractului ".

Conform art.1 alin.1 din Legea nr.130/1996,contractul colectiv de muncă este convenția încheiată între patron sau organizația patronală, pe de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori prin alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă."

S-a constatat că au fost încălcate dispozițiile art.238 din Codul muncii care prevăd că, toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin.2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.

De altfel, s-a observat că nici contractele colective de muncă la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiat cu fiecare salariat în parte nu conțin drepturile prevăzute de art.176 alin.1 și 2 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005 și 2006, încălcându-se astfel dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 și, în consecință, instanța constată, conform dispozițiilor art.24 că aceste clauze nu au fost cuprinse în contractele colective de muncă negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în contractul colectiv de muncă încheiat la un nivel superior.

Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale.

Împotriva sentinței declarat recurs pârâtul SC Energetic SA, criticând-o ca nelegală și netemeinică, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea acțiunii.

Este criticată sentința pentru încălcarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de societate pentru anii 2005-2006, care nu cuprind prevederi privind acordarea unor prime de Paști și C pentru personalul său în perioada respectivă.

Consideră că dacă în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de societate, ce constituie convenția între patronat și sindicate, nu sunt cuprinse sporurile solicitate și nici Codul Muncii sau vreo lege specială nu le prevede, recurentul pârât nu are obligația să le acorde, așa încât sentința este lipsită de temei legal, fiind pronunțată cu încălcarea principiului libertății de voință părților la încheierea contractelor.

Analizând sentința recurată, în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prevăzute de art. 304 cod procedură civilă și va fi menținută.

Sunt neîntemeiate criticile privind nerespectarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivelul ui Energetic, deoarece instanța de fond a constatat corect că intimata recurentă încălcat prevederile art. 8 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă care impune ca la încheierea contractului colectiv de muncă pe unitate, cât și la încheierea contractelor individuale de muncă să nu fie prevăzute clauze ce cuprind drepturi la un nivel inferior contractelor colective de muncă încheiate la un nivel superior, iar clauzele contractelor colective de muncă se stabilesc numai în condițiile Legii nr. 130/1996.

Cum intimata recurentă a încheiat contractele colective de muncă la nivelul său pentru anii 2005, 2006 cu excluderea clauzelor privind primele de Paști și de C, instanța avut în vedere prevederile art. 24 din Legea nr. 130/1996 care sancționează, cu nulitatea, clauzele prevăzute de contractul colectiv de muncă cu încălcarea prevederilor art. 8 din lege, ori neincluderea acestor clauze nu poate fi considerat decât contract care conține clauze la un nivel inferior față de contractul colectiv de muncă pe ramură, contract la nivel superior.

Aceste prevederi sunt imperative și sunt precizate expres și în art. 238 Codul muncii, astfel că, prin susținerile recurentei pârâte în sensul că drepturile respective nu sunt precizate în contractul colectiv de muncă la nivelul său și nu sunt prevăzute în Codul muncii sau în alte legi, aceasta își invocă propria culpă, sancționată astfel cum s- precizat mai sus.

In consecință, Curtea apreciază neîntemeiate criticile formulate și în baza art. 322 cod procedură civilă va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr. 1613/11.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

2 ex/IE/12.11.2009

fond:

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Ioana Bodri, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 5622/2009. Curtea de Apel Craiova