Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5621/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 5621

Ședința publică de la 23 Octombrie 2009

Complet constituit din:

PREȘEDINTE: Mihaela Mitrancă

JUDECĂTOR 2: Ioana Bodri

JUDECĂTOR 3: Corneliu Maria

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr. 1941/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele:

- recursul este declarat și motivat în termen legal;

- prin serviciul registratură recurentul-pârât a depus înscrisuri, iar intimatul-reclamant - întâmpinare (2 exemplare),

- în cauză se solicită și judecarea potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.

Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA:

Asupra recursului de față,

Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 1941 din 22 martie 2009 respins excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata Energetic a

A admis acțiunea formulată de petentul în contradictoriu cu intimata Energetic

A fost obligată intimata la plata către petent contravalorii primei de vacanță în cuantum de 75% din indemnizația brută de concediu de odihnă pe perioada 2005-2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății efective.

A fost obligată intimata la plata către petent a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:

Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimată, a fost respinsă cu motivarea că petentul executat în timpul detașării 20 de zile de concediu de odihnă în anul 2005 și 39 zile de concediu de odihnă în anul 2006, iar în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 47 din Codul Muncii și art. 204 din CCM încheiat la nivel de unitate pe anii 2005 și 2005 respectiv " drepturile cuvenite salariatului detașat se acordă de angajatorul la care s- dispus detașarea".

Pe fondul cauzei, s-a constatat că au fost încălcate dispozițiile art.238 din Codul Muncii, care prevăd că, toate contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, aceeași reglementare fiind prevăzută și în alin.2 al aceluiași articol pentru contractele individuale de muncă.

De altfel, s-a constatat că nici contractele colective de muncă la nivel de unitate și nici contractele individuale de muncă încheiat cu fiecare salariat în parte nu conțin drepturile prevăzute de art.123 din CCM la nivel de ramură pe anul 2005 și 2006, încălcându-se astfel dispozițiile art.8 din Legea nr.130/1996 și, în consecință, instanța constată, conform dispozițiilor art.24 că aceste clauze nu au fost cuprinse în CCM negociate, fiind lovite de nulitate absolută în sensul că acestea nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior și urmează ca până la renegocierea drepturilor, clauzele să fie înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în CCM încheiat la un nivel superior.

In concret, instanța a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 246 alin. 4 Codul Muncii, contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legașle, constituie legea părților.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Energetic criticând-o pentru nelegalitate.

Prin motivele de recurs depuse la aceeași dată, s-a susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală, în mod greșit Tribunalul Gorj admițând acțiunea formulată de reclamant, în condițiile în care, în contractele colective încheiate la nivel de unitate pe anul 2005 și 2006, nu există nici o clauză expresă privind obligativitatea plății primelor de vacanță, astfel încât s- încălcat principiul libertății de voință care presupune libertatea părților în ceea ce privește condițiile încheierii acestor contracte.

În drept a invocat dispozițiile art.304 Cod procedură civilă.

La data de 18 09 2009 intimatul a depus întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Recursul declarat de pârâtă este nefondat.

Sunt neîntemeiate motivele de recurs ce vizează fondul cauzei, singura apărare a unității recurente consta in faptul ca prevederile din contractul colectiv de munca la nivel de ramura nu au fost preluate in contractul colectiv de munca la nivel de unitate si ca atare in situația neprevederii contractuale a primei respective, unitatea nu poate fi obligata la plata dreptului respectiv.

Argumentele sunt neîntemeiate deoarece,pe de o parte, conform art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996 ontractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior iar,in raport de prevederile cuprinse in rt. 11(1) din 130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă.

Prin urmare, drepturile stabilite prin contractele colective încheiate la nivel de ramura produc efecte directe cu privire la salariații unităților ce desfășoară activitate in ramura respectiva.

In raport si de obligativitatea executării drepturilor si obligațiilor cuprinse in contractele colective, Curtea constată că sentința este temeinică și legală și urmează,ca în baza art.312 Cod procedură civilă,să respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâtul SC Energetic SA împotriva sentinței civile nr. 1941/24.03.2009, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23 octombrie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red. Jud.

2 ex/16 11 2009

fond:

Președinte:Mihaela Mitrancă
Judecători:Mihaela Mitrancă, Ioana Bodri, Corneliu Maria

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 5621/2009. Curtea de Apel Craiova