Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 62/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-(1829/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.62/
Ședința publică din data de 07 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Liviu Cornel Dobraniște
JUDECĂTOR 2: Petrică Arbănaș
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
Pe rol soluționarea cererilor de recurs formulate de recurenții- reclamanți, împotriva sentinței civile nr. 354 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4730/2008), în contradictoriu cu intimații-reclamanți, intimații-pârâți Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI, și expert Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect - drepturi bănești plată diferență indemnizație DIICOT.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenții-reclamanți, au solicitat soluționarea cauzei în lipsă conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Constată că prin sentința civilă nr. 354 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4730/2008), s-a respins ca neîntemeiată acțiunea prin care reclamanții, și alții au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților și Curtea de APEL BUCUREȘTI, să se constate că în calitate de judecători la Curtea de APEL BUCUREȘTI sunt discriminați în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT sub aspectul remunerației diferite a muncii, deși desfășoară o activitate juridică similară, fiind prejudiciați cu sumele aferente diferenței de indemnizație începând cu 01 ianuarie 2005; să se dispună obligarea pârâților la înlăturarea pe viitor a discriminării, la plata prejudiciului cauzat prin neachitarea aceleiași indemnizații, constând în plata drepturilor aferente începând cu anul 2001 și de la 01.03.2003 până în prezent, iar începând cu luna aprilie 2006 să fie obligați la plata indemnizației corespunzătoare coeficientului de multiplicare 19, cu dobânda legală și cu indexarea sumelor datorate de la data nașterii dreptului până la momentul efectuării plăților; efectuarea mențiunilor cuvenite în carnetele de muncă.
Reclamanții, au declarat recurs împotriva sentinței precitate.
Totodată, au formulat recurs în cauză și reclamantele,.
În motivarea recursului exercitat de primii dintre reclamanții enumerați mai sus s-au evidențiat, în esență, următoarele aspecte:
- argumentele avute în vedere de prima instanță pot fi grupate în două categorii;
- o primă categorie include aprecierile instanței cu privire la existența unei justificări a tratamentului diferențiat aplicabil reclamanților în raport cu procurorii DIICOT;
- a doua categorie se referă la caracterul neconstituțional al dispozițiilor art. 1 din OG nr. 137/2000, astfel cum a fost constatat prin Decizia nr. 818/2008 a Curții Constituționale;
- instanța a omis să aibă în vedere împrejurarea că normele generice ce reglementează activitatea judecătorilor și procurorilor nu sunt de natură să înlăture sau să diminueze identitatea de statut între procurori și judecători, a căror calitate de magistrați trebuie să dea naștere unor obligații similare și unor drepturi egale;
- a admite că salarizarea superioară a procurorilor în raport cu judecătorii este justificată de atribuțiile specifice acestei categorii de magistrați echivalează cu negarea rolului constituțional al judecătorilor și mai ales cu ignorarea atribuțiilor specifice judecătorilor, atribuții concurente și indispensabile realizării scopului procesului penal;
- instanța avea obligația să constate că judecătorii și procurorii se află în situații cel puțin comparabile, iar față de această împrejurare era necesar să observe că diferența de tratament salarial nu are justificare obiectivă și rezonabilă;
- trebuiau avute în vedere și prevederile Directivei nr. 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (acquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. 303 din 2 decembrie 2000);
- în acest context, diferențele de salarizare între magistrații judecători și procurorii din cadrul DIICOT reprezintă expresia unei evidente discriminări în sensul dispozițiilor art. 2 din OG nr. 137/2000
- diferențierea indemnizațiilor ce se cuvin magistraților în funcție de specificul cauzelor pe care le instrumentează este nejustificată și discriminatorie, mai ales că reclamanții-judecători au obligația de a soluționa cauzele instrumentate de DIICOT, dar nu beneficiază de drepturile salariale superioare recunoscute procurorilor DIICOT;
- acordarea despăgubirilor solicitate nu reprezintă un adaos la lege, ci o aplicare a dispozițiilor art. 269 din Codul Muncii, ce garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminări în muncă;
- în ceea ce privește caracterul neconstituțional al dispozițiilor art. 1, art. 2 alineatul 3 și art. 27 alineatul 1 din OG nr. 137/2000, în acest sens s-a pronunțat Curtea Constituțională prin deciziile nr. 818 și 821 din 2008;
- totodată, s-a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 alineatul 1 și 11 și art. 27 alineatul 2-6 din același act normativ;
- de menționat faptul că OG nr. 137/2000 a mai fost examinată anterior de către Curtea Constituțională, care a respins excepția de neconstituționalitate prin Decizia nr. 1011/08.11.2007;
- așa fiind, urmează a se ține seama de dispozițiile art. 2 alineatul 1 și 11 din OG nr. 137/2000 apreciate ca fiind constituționale în ceea ce privește restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate a drepturilor recunoscute de lege în domeniul economic, precum și de faptul că un comportament discriminatoriu prevăzut la alineatul 1-7 atrage răspunderea civilă în condițiile legii.
În motivarea recursului reclamantelor, s-au exprimat, în esență, următoarele critic în plus față de cele menționate mai sus:
- hotărârea este nelegală și netemeinică, bazându-se pe faptul că judecătorii și procurorii aparțin unor categorii socio-profesionale diferite cu atribuții specifice și, prin urmare, s-ar justifica regimul distinct al sporurilor salariale;
- interpretarea dată în motivare contravine modului de reglementare a profesiei, ce decurge din prevederile Capitolului IV al Constituției referitoare la autoritatea judecătorească și din Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor;
- judecătorii și procurorii aparțin magistraturii, astfel că nu se poate afirma că diferențele salariale sunt justificate de diferența categoriei socio-profesionale;
- totodată, instanța este competentă material să soluționeze cauza chiar și în condițiile existenței deciziilor nr. 818-820/2008 ale Curții Constituționale;
- din acest punct de vedere trebuie luate în considerare prevederile art. 27 alineatul 1 din OG nr. 137/2000, cele ale art. 1 alineatul 2, 5 și 295 alineatul 1 din Codul Muncii.
Trebuie arătat că în cuprinsul acestui ultim recurs, autoarele acestei căi de atac au expus o multitudine de alte chestiuni de fapt și de drept, fără însă ca acestea să se afle în legătură cu considerentele sau dispozitivul hotărârii Tribunalului ori să poată fi asimilate relevării unor critici sau nemulțumiri concrete cu privire la sentința atacată. Din acest motiv, toate aceste chestiuni nu pot fi încadrate în categoria unor veritabile motive de recurs, astfel cum acestea sunt reglementate prin dispozițiile art. 304 Cod Procedură Civilă, astfel că nu au mai fost reluate și sistematizate de către instanța de recurs.
Prin întâmpinarea formulată de intimatul-pârât Ministerul Justiției, s-a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.
Curtea, văzând disp. art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod Procedură Civilă și apreciind că în raport de pretențiile deduse judecății, de probatoriul administrat și de normele juridice incidente, soluția primei instanțe este legală și temeinică, va respinge recursurile ca nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Criticile exprimate în conținutul motivării celor două recursuri formulate în cauză nu pot fi primite, instanța de fond procedând corect atunci când a respins pretențiile ce i-au fost deduse judecății.
Sub acest aspect trebuie arătat că prin mai multe decizii ale Curții Constituționale (cele având nr. 818, 819, 820 și 821 din 03.07.2008), care sunt generale și obligatorii conform art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 din OG nr. 137/2000, statuându-se că sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Dispozițiile acestor decizii ale Curții Constituționale sunt întrutotul aplicabile și în speță, întrucât recurenții-reclamanți afirmă că situația discriminatorie în care susțin că se află, a fost creată prin acte normative cu putere de lege. Or, date fiind considerentele și dispozitivul deciziilor respective, nici o instanță de judecată nu este îndreptățită să considere discriminatorii acte normative cu putere de lege și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative. Cu alte cuvinte, aceasta înseamnă că în cazuri precum cel din prezenta pricină, în care situația pretins discriminatorie decurge din existența unor acte normative cu putere de lege, instanța este împiedicată să constate existența discriminării.
În aceste condiții și întrucât nu se poate considera că există discriminare, nu pot fi luate nici nu fel de măsuri dintre cele prevăzute de art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 republicată, respectiv de a acorda despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare. Ca atare, nu pot fi acordate nici drepturile bănești pretinse prin acțiune.
În sensul celor de mai sus sunt considerentele și dispozițiile Deciziei nr. 1325/04.12.20008 a Curții Constituționale, care și ea este obligatorie conform art. 31 din Legea nr. 47/1992 republicată. Prin această decizie, s-a constatat că "dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative". Efectele acestei decizii sunt și mai energice decât cele ale celorlalte decizii precitate ale instanței de contencios constituțional, deoarece consacră teza că OG nr. 137/2000 este în întregime neconstituțională, în măsura în care dispozițiile sale sunt interpretate în sensul interzis arătat în dispozitivul deciziei.
Așa fiind, este evident că instanțele de judecată nu pot aplica în cazul recurenților-reclamanți prevederi cuprinse în acte normative care nu se referă strict la categoria lor socio-profesională (judecători) ori să creeze alte norme pe cale judiciară, prin care să le acorde despăgubirile solicitate prin cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții-reclamanți, și de recurentele-reclamante, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, intimații-pârâți Statul Român, reprezentat prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL BUCUREȘTI și expert Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, împotriva sentinței civile nr. 354 din 26 noiembrie 2008, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-(4730/2008).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 07.01.2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER
TEHNORED//2 ex./19.01.2010.
Jud. fond:,
Președinte:Liviu Cornel DobranișteJudecători:Liviu Cornel Dobraniște, Petrică Arbănaș, Elena
