Drepturi bănești. Practica juridica. Sentința 69/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928

SecțiaLitigii de muncă și

asigurări sociale

DOSAR NR-

SENTINȚA CIVILĂ NR. 69

Ședința publică din data de 15 octombrie 2008

PREȘEDINTE: Ioan Jivan

JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru Juridicari Nicolae

ASISTENȚI -: -

- -

GREFIER:

Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de către reclamantul, în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul C-S, având ca obiect drepturi bănești.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească, reținând cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra acțiunii de față, constată.

Prin această înregistrată sub nr- la Curtea de APEL TIMIȘOARA, reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul C-S a solicitat obligarea pârâtului la plata contravalorii sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația brută de încadrare, în sumă totală de 11.656 lei, pentru perioada 5.10.2007 - 19.02.2008, reactualizată în funcție de rata inflației, cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul Tribunalul C-S nu a depus întâmpinare.

Examinând acțiunii reclamantului, Curtea constată că este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică.

Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996 modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă.

Prin art. I pct. 42 din Ordonanța Guvernului nr. 83/29.08.2000, publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, pentru modificarea și completarea Legii 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această Ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/2001 publicată în Monitorul Oficial partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.

Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 a fost emisă, așa cum rezultă din preambul, în baza art. 1 lit. Q pct. 1 din Legea nr. 125/2000, prin care Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată.

Or, prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat să modifice și să completeze, iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996 nici total nici parțial.

Art. 1 pct. 42 și art. 9 alin. 2 paragraful 1 din Ordonanța Guvernului 83/2000, adoptată cu încălcarea limitelor legii speciale de abilitare, sunt din acest motiv neconstituționale, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României și își încetează efectele.

De aceea, inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. I pct. 42 și în art. IX alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000, impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată.

Ca urmare, inaplicabilitatea normelor de abrogare parțială, determinate de neregularitatea modului în care au fost adoptate, face ca efectele art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată și, respectiv, ale art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, să se producă și după intrarea în vigoare a G nr. 83/2000.

Sub acest aspect, în raport de cele reținute, rezultă fără echivoc faptul că au supraviețuit dispozițiilor de abrogare normele ce reglementau acordarea sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, astfel că acestea au produs și produc în continuare efecte juridice.

Acest lucru presupune că, nici în prezent, dispozițiile respective nu și-au încetat aplicabilitatea, deoarece, așa cum s-a arătat, prin prevederile din Ordonanța Guvernului nr. 83/2000 au fost depășite limitele și condițiile legii de abilitare, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 107 alin. 3 din Constituția României din 1991, în vigoare la data adoptării ordonanței.

Efectul imediat al supraviețuirii normei în discuție rezidă în contestabil în faptul că drepturile consacrate legislativ prin dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 și art. 231din Legea nr. 56/1996 se cuvin și în continuare persoanelor care se încadrează în ipotezele la care se referă textele de lege.

De altfel, în cauză sunt incidente și dispozițiile Deciziei XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care potrivit art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă sunt obligatorii.

Întrucât prin această decizie în interesul legii, în aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.

Pentru aceste considerente, Curtea urmează să admită acțiunea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea civilă formulată de reclamantul, domiciliat în C, str. - nr. 2. jud. C-S, împotriva pârâtului Tribunalul C-S, cu sediul în Reșița,--4, jud. C-

Obligă pârâtul să-i plătească reclamantului drepturi salariale reprezentând contravaloarea spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din indemnizația brută de încadrare pentru perioada 5.10.2007-19.02.2008, sumă reactualizată cu rata inflației la data plății.

Definitivă și executorie de drept.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI

- - - - -

- -

GREFIER

Red. /11.12 2008

Tehnored.: M/ 4 ex./12.12 2008

Emis 2 comunicări

Președinte:Ioan Jivan
Judecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru Juridicari Nicolae

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi bănești. Practica juridica. Sentința 69/2008. Curtea de Apel Timisoara