Drepturi bănești. Jurisprudență. Sentința 73/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 73
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru Juridicari Nicolae
ASISTENȚI -: -
- -
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de către reclamanții, -, B G și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 25.09.2008 pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus note de ședință.
Reprezentantul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor a depus delegație.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în fond.
Reprezentantul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor solicită admiterea excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor, respingerea cererii de chemare în garanție iar pe fond respingerea acțiunii reclamanților.
CURTEA,
Deliberând asupra acțiunii de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Timiș sub nr- reclamanții, -, B G și au solicitat în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, Ministerul Economiei și Finanțelor și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării obligarea pârâților de 1-3 la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 1.700 lei cu titlu de despăgubiri în temeiul art. 21 din Ordonanța Guvernului 137/2000 aprobată și modificată prin Legea nr. 27/2004, în cuantum reactualizat în raport cu indicele de inflație, precum și obligarea pârâtului 4 la includerea în buget a sumelor menționate.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că prin Hotărârea nr. 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența unei discriminări indirecte cu referire la prevederile art. 2 alin. 1 și 2, art. 3 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 9 alin. 4, din Ordonanța Guvernului 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 a acordat stimulente financiare în sumă de 1.700 lei doar pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor și pentru procurorii parchetelor de pe lângă judecătorii cu o vechime cuprinsă între 0-3 ani.
În această situație, ținând cont de faptul că toți reclamanții au o vechime în muncă de peste trei ani și că nu au beneficiat de aceste stimulente financiare, consideră că au suferit un prejudiciu care nu poate fi înlăturat decât prin acordarea unor despăgubiri în cuantumul respectiv.
Reclamanții mai arată că potrivit art. 21 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 aprobată și modificată prin Legea nr. 27/2004, în cazurile în care se constată existența unor discriminări din cele prevăzute în această ordonanță, persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit, precum și restabilirea situației anterioare discriminării sau anulării situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii în raport de decizia 821/3.07.2008 pronunțată de Curtea Constituțională și prin care s-a constatat că dispozițiile art. 2 alin. 1 și 11 și ale art. 27 din Ordonanța Guvernului 187/2000 sunt neconstituționale în măsura în care sunt interpretate că se dă în competența instanței de judecată atribuția de a reține încălcarea principiului egalității în fața legii prin examinarea și cenzurarea dispozițiilor cuprinse în legi și ordonanțe și se încalcă principiul separației puterilor în stat și dispozițiilor art. 1 alin. 4, 126 alin. 6, 147 lit. a și c raportat la art. 16 din Constituție.
A susținut pârâta că această decizie este obligatorie conform art. 31 alin. 1 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale astfel că este atrasă inadmisibilitatea acțiunii.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat și excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât Ordinul Ministerului Justiției 1921/C/2005 este emis în calitate de ordonator principal de credite și nu îi este opozabil iar discriminarea nu a fost produsă de acesta.
Acest pârât a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
În ce privește fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată susținându-se că nu sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța Guvernului 137/2000, acordarea unor stimulente numai anumitor categorii de magistrați, nereprezentând o deosebire excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de criterii de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, sex etc.
S-a susținut că prevederile criticate au un scop legitim respectiv combaterea corupției, iar metodele sunt adecvate și necesare.
S-a mai invocat faptul că Hotărârea 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării nu constituie izvor de drept și nu este obligatorie.
A mai invocat și prevederile art. 35 și 36 din Legea nr. 50/1996, în vigoare la data acordării stimulentelor și care permit premierea personalului cu rezultate valoroase în muncă.
S-a susținut că nu se poate dispune actualizarea sumelor pretinse de către reclamanți deoarece în raport de dispozițiile art. 14 alin. 2, 29 alin. 3, 47 din Legea nr. 500/2002, nu au fost prevăzute fonduri pentru aceste cheltuieli și obligația devine imposibilă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T invocând excepția lipsei calității procesuale pasive și în subsidiar excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție.
Pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Cu privire la prima excepție s-a susținut că între Ministerul Economiei și Finanțelor și reclamanți nu există raporturi de muncă și pe de altă parte nu se confundă acesta cu Statul Român.
Cu privire la cerea de chemare în garanție s-a susținut că este inadmisibilă în raport de dispozițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice și potrivit căreia Ministerul Finanțelor Publice nu poate să aprobe sau să propună repartizarea de la bugetul de stat către ordonatorii principali de credite a creditelor bugetare necesare tuturor tipurilor de cheltuieli inclusiv a celor de personal, acesta fiind atributul Parlamentului sau Guvernului.
Cu privire la fondul cauzei, Ministerul Finanțelor Publice și-a însușit apărările formulate de către pârâtul Ministerul Public.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice este neîntemeiată și a fost respinsă în considerarea atribuțiilor conferite acestuia de Legea nr. 500/2002.
Acesta are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
Totodată, conform art. 19 din Legea 500/2002, se instituie răspunderea Ministerului Finanțelor Publice pentru pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general de execuție.
Astfel, în lipsa alocării unor fonduri pentru achitarea sumelor solicitate, cu ocazia rectificării bugetare, Ministerul Justiției s-ar afla în imposibilitatea respectării hotărârii judecătorești.
Potrivit Legii 500/2002, între Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Justiției s-a născut un raport juridic bugetar, în care unul dintre subiecte este Statul Român, reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor, iar celălalt subiect este o instituție publică, respectiv Ministerul Justiției, care este finanțată de la bugetul statului.
Acest pârât a fost chemat în judecată nu pentru a plăti dreptul de natură salarială pentru angajații altui ordonator principal de credite ci pentru a include în buget sumele pretinse, prin urmare are calitate procesuală pasivă iar calitatea de pârât primează față de cea de chemat în garanție în condițiile în care ambele cereri implică aceeași obligație.
Nu este întemeiată nici excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Public deoarece potrivit Legii nr. 303/2004 atât judecătorii cât și procurorii au statutul de magistrați și sunt salarizați potrivit acelorași legi, Ordonanța Guvernului 27/2006 iar drepturile pretinse sunt de natură salarială și se impune asigurarea unei egalități de tratament.
Nu se poate reține inadmisibilitatea acțiunii în raport de dispozițiile obligatorii ale Deciziei nr. 821/3.07.2007 deoarece acestea nu sunt incidente în speță.
Ordinul 1921/C/2005 constituie o dispoziție un act administrativ al angajatorului - Ministerul Justiției - care în această calitate cât și în cea de ordonator principal de credite a acordat drepturi de natura salarială unei categorii de personal, magistrați cu o vechime între 0-3 ani și nu reprezintă un act normativ cu putere de lege în sensul avut în vedere de decizia Curții Constituționale.
În ce privește fondul cauzei, acțiunea reclamanților va fi admisă pentru următoarele considerente.
Prin Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a stabilit că acordarea unor prime pentru magistrați cu vechime cuprinsă între 0 - 3 ani constituie acte de discriminare conform art. 2, alin. 2, art. 6 lit. c, art. 8 alin. 3, art. 19 alin. 4 din OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare.
Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că Ordinul nr. 1921/C din 15 decembrie 2005, prin care au fost acordate stimulentele menționate anterior, a avut ca unică motivație apropierea sărbătorilor de iarnă și a stabilit un criteriu de preferință pentru una din categoriile socio-profesionale - cea a magistraților cu vechime între 0 și 3 ani în acordarea acestor stimulente.
Această preferință a condus la excluderea altei categorii, cea a magistraților cu vechime de peste trei ani, din care fac parte reclamanții, de la primirea stimulentelor financiare.
Pe cale de consecință, Colegiul Director a reținut că acordarea de stimulente salariale magistraților constituie un scop legitim, dar impunerea criteriului de vechime în activitate între 0 și 3 ani nu reprezintă o metodă adecvată și necesară pentru atingerea acestui scop.
În speță, discriminarea este evidentă, ea efectuându-se cu încălcarea în mod direct a dispozițiilor art. 5 din Codul muncii, care instituie principiul egalității de tratament față de toți salariații, și este lipsită de orice scop legitim.
Conform art. 195alin. 9 și 10 din OG 137/2000, Hotărârea nr.15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării putea fi atacată la instanța de contencios administrativ, potrivit legii, hotărârea neatacată constituind de drept titlu executoriu.
Astfel, orice nemulțumiri ar avea pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu stabilirea discriminării raportat la situația de fapt reținută, nu pot fi invocate în prezentul litigiu.
Puteau constitui motive într-o eventuală cale de atac pe care pârâtul trebuie să o promoveze împotriva hotărârii Consiliului, cu respectarea dispozițiilor art. 195alin. 9 din OG 137/2000.
, Hotărârea nr. 15 din 23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, constituie titlu executoriu (art. 195alin. 10 din OG 137/2000).
Conform Codului muncii, salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile precum și alte adaosuri (art. 155).
Astfel, salariul nu este reprezentat numai de partea fixă și principală - salariul de bază, ci și de adaosuri și sporuri - partea variabilă.
Art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului instituie principiul potrivit căruia tuturor salariaților care prestează o muncă le este recunoscut dreptul la plata egală pentru muncă egală, iar OG 137/2000 prevede, la art. 1 alin. 2, principiul egalității între cetățeni prin excluderea privilegiilor și discriminării, fiind garantată exercitarea unor drepturi, inclusiv dreptul la salariu egal pentru muncă egală (art. 1 alin. 2 lit. i).
De asemenea, conform art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Prin Ordinul nr. 1921/C/2005, au fost acordate stimulente financiare magistraților care au o vechime cuprinsă între 0 și 3 ani, în sumă de 1700 lei.
A avut astfel loc o discriminare din punct de vedere al salarizării, discriminare ce încalcă dispozițiile legale în materie și anume art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și OG 137/2000.
Instituirea unor astfel de stimulente în favoarea numai a unor categorii de magistrați conduce la aplicarea unui tratament diferențiat care rezidă într-o inegalitate și a unui tratament diferit în ceea ce privește drepturile salariale, creându-se astfel o discriminare în cadrul aceleiași profesii.
Art. 16 alin. 1 din Constituția României a stabilit că "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".
Această egalitate include domeniile în care persoanele își desfășoară activitatea, în aceste domenii nici prin legi sau alte acte normative, nici prin acte de aplicare a normelor juridice nu se poate face vreo discriminare între salariații care trebuie, în condiții identice, tratați în mod identic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamanților, -, B G și, toți cu domiciliul procedural ales la Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, T,-,. 2, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, cu sediul în B, Bv., nr. 14, sect. 5, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, cu sediul în T,-,. 3, jud. T, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, cu sediul în T,-,. 2, jud. T, Ministerul Finanțelor Publice B, cu sediul în-, sect. 5 și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, cu sediul în B, str. P-ța - - nr. 1-3, sect. 1.
Obligă pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș să plătească reclamanților suma de câte 1.700 lei despăgubiri civile, sumă reactualizată cu indicele de inflație până la data plății.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce în buget sumele de mai sus.
Definitivă și executorie de drept.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI
- - - - -
- -
GREFIER
Red. /11.12.2008
Tehnored.: M/ 18. ex./12.12. 2008
Emis 16 comunicări
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru Juridicari Nicolae
