Drepturi bănești. Practica juridica. Sentința 71/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SecțiaLitigii de muncă și
asigurări sociale
DOSAR NR-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 71
Ședința publică din data de 15 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 2: Florin Dogaru Juridicari Nicolae
ASISTENȚI -: -
- -
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea acțiunii formulată de către reclamanții, a, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor B, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților, reclamanții solicitând judecarea cauzei și în lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se constată că prin registratura instanței, la data de 9 octombrie 2008, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare.
Instanța constată întemeiată cererea de intervenție formulată de intervenienții, și R, astfel că în temeiul dispozițiilor art. 49 alin. 1 și art. 52 alin. 1 din Cod procedură civilă, o admite în principiu.
În ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției B, instanța o constată neîntemeiată, astfel că în temeiul art. 137 Cod procedură civilă o respinge.
De asemenea, Curtea constată că Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T are calitate procesuală pasivă, astfel că în temeiul art. 137 Cod procedură civilă respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată încheiată cercetarea judecătorească reținând cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra acțiunii de față, constată.
Prin acțiunea înregistrată la Curtea de APEL TIMIȘOARA sub nr-, reclamanții, a, și intervenienții, și R, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA, Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor B au solicitat obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând spor de stres și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul brut, începând cu data de 1.01.2001 și până la data de 19.06.2004, actualizat cu indicele de inflație, începând de la data de la care trebuiau plătite drepturile și până la data plății lor efective, distinct de la sfârșitul fiecărei luni, obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății sumelor respective și obligarea pârâtului Tribunalul Timiș la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în cartea de muncă.
În motivarea acțiunii reclamanții au susținut că dispozițiile art. 1 pct. 42 din G nr. 83/2000 prin care s-au abrogat dispozițiile art. 42 din Legea nr. 50/1996 sunt neconstituționale și în același timp contravin și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
S-a invocat că sporul de 50% de care beneficiau reprezintă un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 și abrogarea sa nu s-a făcut pentru o cauză de nulitate publică și că norma din Tratatul internațional are prioritate față de legea internă. Prin urmare, susțin reclamanții între G 83/2000 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la convenție existând conflict se aplică norma internațională.
S-a susținut de către reclamanți că nu se poate invoca prescripția dreptului la acțiune întrucât termenul de prescripție nu a început să curgă decât de la data pronunțării deciziei nr. XXI/10.03.2008 prin care Înalta Curte de Casație și Justiție admițând recursul în interesul legii a stabilit că magistrații și personalul auxiliar beneficiau și după intrarea în vigoare a G8 3/2000.
Potrivit susținerilor reclamanților prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 s-a stins și dreptul la acțiune, prin urmare conform art. 7 alin. 1 din Decretul 167/1958 și art. 1886 cod civil care completează prevederile art. 283 lit. c din Codul muncii, nu curge nici prescripția.
Prin decizia în interesul legii s-a constatat existența dreptului la acest spor prin urmare la acest moment s-a născut dreptul material la acțiune și numai din acest moment curge termenul de prescripție.
Au susținut reclamanții că nu se poate reține că termenul de prescripție curge de la adoptarea G 83/2000 nefiind previzibil că se va constata că acest act normativ este neconstituțional și că nu corespunge exigențelor de tehnică legislativă, fapt clarificat prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin cererea înregistrată la 31.07.2008, au intervenit în cauză în interes propriu și intervenienții, și R.
Pârâtul Ministerul Justiției a depus întâmpinare invocând excepția prescripției dreptului la acțiune conform dispozițiilor art. 3 din Decretul nr. 167/1958, potrivit cărora se putea pretinde doar drepturile aferente intervalului de trei ani anterior introducerii acțiunii.
Cu privire la cererea de intervenție același pârât a solicitat respingerea ei ca inadmisibilă.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Tad epus întâmpinare invocând excepția lipsei calității procesuale pasive iar pe fond solicitând respingerea acțiunii.
S-a susținut că atribuțiile Ministerului Economiei și Finanțelor sunt de a elabora proiectul de stat cu respectarea procedurii prevăzută de art. 16-30 din Legea nr. 500/2002 și că acesta nu poate fi obligat la plata în locul altui ordonator principal de credite - Ministerul Justiției.
Cu privire la excepția invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, Curtea a reținut că este neîntemeiată în raport de dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice și ale art. 3 alin. 1 pct. 2 din G 208/2005. Potrivit acestora Ministerul Finanțelor Publice are în responsabilitate pregătirea proiectelor bugetului de stat și ale legilor de rectificare bugetare.
În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a contului Ministerului Justiției, acesta ar fi în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat iar hotărârea judecătorească ar fi lipsită de putere executorie ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 6 din Convenție.
Examinând actele și lucrările dosarului și susținerile părților, Curtea constată că acțiunea reclamanților este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
Art. 47 din Legea nr. 50/1996 a prevăzut pentru magistrați și personalul auxiliar un spor de risc si suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul sau indemnizația de bază brută lunar, acest drept salarial fiind abrogat prin art. 42 al G 83/2000.
Abrogarea prin art. 42 al G nr. 83/2000 a acestui text de lege, nu poate produce efecte juridice, fiind un act normativ inferior legii, existând o vădită contradicție cu dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.
Procedându-se la abrogarea expresă prin art.1 pct. 42 din G nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, a art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr.125/2000 privind abilitatea Guvernului de a emite Ordonanțe.
În legătură cu interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, prin decizia nr. XXI (21) a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, din 10 martie 2008, în dosar nr. 5/2008, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 444 din 13 iunie 2008, fost admis recursul în interesul legii, iar potrivit acestei decizii,judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001,dezlegarea dată asupra problemelor de drept fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 329 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției, Curtea constată că este neîntemeiată.
Observând decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție se constată că, procedura recursului în interesul legii a fost declanșată în raport cu o jurisprudență neunitară în legătură cu interpretarea și aplicarea art.47 din Legea nr.50/1996 cu referire la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, consacrată ca urmare a soluționării de către instanțele judecătorești a unor acțiuni în justiție formulate în cursul anului 2007, de către personalul care se încadrează în ipoteza normelor valorificate de către instanța supremă.
În aceste condiții, nu se poate ridica problema prescripției dreptului la acțiune al reclamanților, în condițiile dreptului comun, din următoarele considerente:
Pe terenul dreptului comun, respectiv al Decretului nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, termenul de prescripție extinctivă este echivalent intervalului de timp, stabilit de lege, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune, în sens procesual.
La rândul său, dreptul la acțiune este reglementat în măsura în care se tinde la valorificarea unor drepturi subiective recunoscute în dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare, ceea ce presupune că dreptul subiectiv trebuie să existe la momentul exercitării dreptului la acțiune.
Așadar, exercitarea dreptului la acțiune în sensul procesual presupune preexistența unor drepturi subiective recunoscute de dreptul pozitiv.
În cazul din speță, dreptul subiectiv, consacrat în favoarea reclamanților, prin art. 47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat prin Ordonanța Guvernului nr.83/2000, aprobată prin Lega nr.334/2001.
În asemenea condiții titularul dreptului subiectiv se află într-o imposibilitate juridică de a-și exercita dreptul la acțiune pentru valorificarea dreptului subiectiv abrogat.
Acest tip de indisponibilitate înlătură incidența dispozițiilor legale privind cursul prescripției extinctive, iar în situația în care nu ar înlătura-o ar fi asimilabil cazurilor prevăzute în art. 13 din Decret nr.167/1958, care reglementează suspendarea prescripției extinctive.
Așadar, instituția prescripției extinctive nu este incidentă în ipoteza în care titularul unui drept subiectiv este privat de acest drept ca efect al abrogării normei care a recunoscut dreptul subiectiv respectiv.
De altfel ar fi o cerință excesivă și nefirească a statului, ca, prin intermediul legilor, să impună termene de prescripție a dreptului la acțiune, în ipotezele în care dreptul subiectiv care ar legitima un proces ar fi abrogate, prin acte normative.
Aceste aspect reprezintă un alt motiv pentru care instituția prescripției extinctive nu este incidentă în cazul valorificării unor drepturi subiective, nerecunoscute de dreptul pozitiv, adică de dreptul în vigoare.
Pe de altă parte, declararea neconstituționalității unei norme prin care a fost paralizat un drept subiectiv face ca respectivul drept să poată fi valorificat în termenul general de prescripție, prevăzut de art. 3 din Decret nr.167/1958, termen care curge din momentul declarării neconstituționalității normei, după caz, în funcție de instanța care a soluționat excepția de neconstituționalitate, în măsura în care dreptul subiectiv este supus prescripției.
În cazul de speță, termenul în discuție curge din momentul pronunțării deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile legii.
Nu se poate susține că titularul unui drept subiectiv a pierdut dreptul la acțiune, întrucât a expirat termenul de 3 ani, anterior introducerii acțiunii în justiție, respectiv anterior declarării neconstituționalității normei prin care a fost abrogat dreptul subiectiv, pentru simplul motiv că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, instituția prescripției extinctive nefiind incidentă în acest domeniu.
O concluzie în sens contrar ar fi de natură, deopotrivă, de a pune în discuție interesul pronunțării deciziei de recurs în interesul legii, în luna martie 2008, ipoteza instanței vizând hotărâri judecătorești contrare, pronunțate în soluționarea unor acțiuni formulate în cursul anului 2007, căci ar lipsi orice interes practic și chiar juridic, scopul acestei decizii fiind acela de a unifica jurisprudența pentru viitor, potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă.
În măsura în care dreptul subiectiv este prescriptibil, în condițiile legii, termenul de prescripție a dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care s-a constatat neconstituționalitatea normei, în condițiile legii.
Termenul scurs între momentul suprimării dreptului subiectiv, printr-o normă de abrogare a normei care l-a consacrat inițial, și data constatării neconstituționalității normei abrogate, nu are nici o relevanță juridică, în raport cu împrejurarea că invocarea neconstituționalității unei norme juridice se poate face oricând, în condițiile legii.
Pe de altă parte dreptul salarial consacrat printr-o normă juridică organică face parte din categoria drepturilor câștigate și se subscrie noțiunii de bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Suprimarea acestui drept subiectiv civil printr-o normă juridică declarată ulterior neconstituțională în condițiile legii reprezintă o deposedare abuzivă cu privire la un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție iar acțiunii în justiție pentru valorificarea unui astfel de drept nu-i poate fi opusă prescripția extinctivă, în dreptul comun cu referire la Decretul 167/1958 neexistând reglementat un termen de prescripție pentru astfel de situații fiind respinsă excepția prescripției, va fi admisă acțiunea reclamanților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite acțiunea reclamanților, a, și cererea intervenienților, și R, toți cu domiciliul procedural ales la Judecătoria Timișoara, P-ța - - nr. 2A, jud. T, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Timiș, cu sediul în T, P-ța - - nr. 2A, Curtea De APEL TIMIȘOARA, cu sediul în P-ța - - nr. 2A Ministerul Justiției B, cu sediul în-, sect. 5 și Ministerul Economiei și Finanțelor B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice T, cu sediul în T, Bv. nr. 15A.
Obligă pârâții Tribunalul Timiș, Curtea de APEL TIMIȘOARA și Ministerul Justiției B să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut pentru perioada 1.01.2001 - 19.06.2004, sume actualizate cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului până la data plății.
Obligă pârâtul Tribunalul Timiș să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Obligă pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor reprezentând drepturile de mai sus.
Definitivă și executorie de drept.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 15 octombrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, ASISTENȚI JUDICIARI
- - - - -
- -
GREFIER
Red. /8.12. 2008
Tehnored.: M/ 49 ex./8.12. 2008
Emis 47 comunicări
Președinte:Ioan JivanJudecători:Ioan Jivan, Florin Dogaru Juridicari Nicolae
