Drepturi bănești. Practica juridica. Decizia 99/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 99
Ședința publică de la 29 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Smaranda Pipernea
JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu
JUDECĂTOR 3: Daniela Pruteanu
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Inspectoratul Școlar al Județului I în numele unităților preșcolare Grădinița cu Program Normal nr. 15 I, Grădinița cu Program Normal nr. 14 I, Grădinița cu Program Prelungit nr.4 I, Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 I, Grădinița "Sf. " I, Grădinița cu Program Prelungit nr. 24 I și Grădinița cu Program Prelungit nr. 25 I împotriva sentinței civile nr. 1738 din 04.11.2009 a Tribunalului Iași (dosar nr-), intimați fiind Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I - în numele și pentru membrii de sindicat și Consiliul Local
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilierul juridic pentru recurentul Inspectoratul Școlar al Județului I în numele unităților preșcolare și consilierul juridic pentru intimata Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I - în numele și pentru membrii de sindicat, lipsă fiind reprezentantul intimatului Consiliul Local
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că dosarul este la prim termen și că s-a solicitat judecat în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat.
Consilierul juridic pentru recurentul Inspectoratul Școlar al Județului I în numele unităților preșcolare depune la dosar delegație și un extract din nr.OG43/16.04.2008.
Consilierul juridic pentru intimata Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I - în numele și pentru membrii de sindicat depune delegație la dosar.
Instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.
Consilierul juridic pentru recurentul Inspectoratul Școlar al Județului I în numele unităților preșcolare solicită admiterea recursul așa cum a fost formulat. Arată că unitățile preșcolare nu au venituri proprii.
Consilierul juridic pentru intimata Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I - în numele și pentru membrii de sindicat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii instanței de fond ca temeinică și legală.
Declarând dezbaterile închise.
După deliberare,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr.1738 din 04.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți prin reprezentanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Județului și Consiliul Local al Municipiului I pentru lipsa calității procesuale pasive.
S-a admis acțiunea formulată de reclamanții, a, a, -, a, R, B, I, che, -a, -a, -, -, C, -, a, C, -, prin reprezentanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar I în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Școlar al Județului I, Grădinița cu program normal nr. 14 I, Grădinița cu program normal nr. 15 I, Grădinița cu program prelungit nr. 4 I, Grădinița cu program prelungit nr. 13 I, Grădinița S I, Grădinița cu program prelungit nr. 24 I, Grădinița cu program prelungit nr. 25
Au fost obligați pârâții să acorde reclamanților tichetele cadou restante pentru evenimentele din perioada 01.12.2008 - 31.12.2008
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că reclamanții, prin reprezentanta Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământ I, au chemat în judecată pe pârâții Inspectoratul Școlar al Județului I, Grădinița cu program normal nr. 14 I, Grădinița cu program normal nr. 15 I, Grădinița cu program prelungit nr. 4 I, Grădinița cu program prelungit nr. 13 I, Grădinița S I, Grădinița cu program prelungit nr. 24 I, Grădinița cu program prelungit nr. 25 I, Consiliul Local I solicitând obligarea acestora la plata tichetelor cadou prevăzută de art. 1 din Legea nr. 193/2006, actualizată în funcție de rata inflației la data plății pentru evenimentele din 1 decembrie - Ziua Națională și Cului.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că din prevederile Legii nr. 193/2006 rezultă că personalul din învățământ trebuie să beneficieze de acordarea tichetelor cadou,iar prin Legea nr. 128/1997 în art. 50 alin 12 se prevede că personalul didactic beneficiază și de alte drepturi prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. Ori, acordarea tichetelor de cadou este reglementată tocmai și de Legea nr. 193/2006.
Au arătat reclamanții că a obținut și acordul pârâtului Inspectoratul Școlar Județean pentru acordarea acestor tichete, prin Hotărârea luată în Comisia paritară întrunită în zilele de 3.12.2007 și 61.2.2007, în cadrul acestei comisii hotărându-se ca toate unitățile de învățământ să prevadă în bugetul anului 2008 la capitolul 2 Cheltuieli sociale" sumele destinate tichetelor cadou.
Totodată, valoarea tichetului a fost stabilită la cea de 50 lei, hotărându-se acordarea unui număr de 8 tichete/eveniment și 7 evenimente/an ( 1 martie, 5 iunie - Ziua învățătorului, 15 septembrie, 5 octombrie - Ziua Educației, 1 decembrie - Ziua Națională și Cului).
Au mai susținut reclamanții că în conformitate cu Regulamentul privind organizarea și funcționarea comisiilor paritare prevăzut în anexa 5 la contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură învățământ pentru anii 2003 - 2004 " Hotărârea adoptată potrivit punctelor 2 și 3 este obligatorie pentru părțile contractante".
Pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului Iaf ormulat întâmpinare și a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de personalul didactic are contract individual de muncă încheiat cu unitățile de învățământ, deoarece conform Legii nr. 84/1995, Legii nr. 128/1997, modificate și completate și ale HG nr. 2192/2004, directorul unității de învățământ are calitatea de angajator și ordonator terțiar de credite.
A susținut recurentul că potrivit prevederilor HG nr. 2192/2004, unitățile de învățământ sunt finanțate prin bugetul local, ordonator principal de credite pentru unitățile de învățământ fiind Primarul unității administrativ - teritoriale.
Pe fond, pârâtul a arătat că potrivit prevederilor art.2(1) din Normele metodologice aprobate cu HG nr. 1317/2006 angajatorii 8 unitățile de învățământ pot utiliza tichete cadou pentru cheltuieli sociale, în limita sumelor destinate acoperirii valorii nominale a acestor tichete, prevăzute în bugetele proprii, aprobate potrivit legii, în poziții distincte de cheltuieli, denumite tichete cadou".
Unitățile de învățământ, în calitate de unități angajatoare, nu au elaborat regulamentele specifice pentru acordarea tichetelor de creșă și tichetelor cadou, așa cum prevede Legea nr. 193/2006 și Normele metodologice de aplicare aprobate cu HG nr. 1317/2006.
De asemenea, unitățile de învățământ primesc fonduri, cu destinație specială de la consiliul local și pot acorda tichete cadou numai în limita fondurilor aprobate de ordonatorul principal de credite pentru această destinație - ajutoare sociale - tichete cadou.
Și pârâtul Consiliul Local al Municipiului Iai nvocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că între reclamanți și consiliu nu există raporturi de muncă.
Analizând prioritar excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâții Inspectoratul Școlar al Județului și Consiliul Local al Municipiului I, instanța a reținut că potrivit art. 167 din Legea nr. 84/1995, unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ - teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii.
În consecință, unitățile administrativ teritoriale pot aloca fonduri către unitățile de învățământ pentru acordarea tichetelor cadou, însă nu au obligația de a acorda tichete cadou personalului din învățământ.
Pentru aceste considerente, instanța a respins acțiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere de Învățământ I, în contradictoriu cu consiliile locale, pentru lipsa calității procesuale pasive.
Și pentru pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului I instanța a reținut că acesta nu are calitate de angajator, raportat la dispozițiile art. 16 din Normele metodologice aprobate prin HG nr. 2192/2004 privind finanțarea învățământului preuniversitar de stat,astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive este întemeiată și a fost admisă.
Pe fondul cauzei instanța a reținut că potrivit art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, "salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar se face cu respectarea principiului potrivit căruia învățământul constituie o prioritate națională, ținând seama de responsabilitatea și complexitatea muncii, de pregătirea și experiența profesională, de rolul și importanta activității prestate. Salariul personalului didactic se compune din salariul de baza, stabilit conform legii, și o parte variabila, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare", iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, "drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii". De asemenea, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. Potrivit art. 42 alin. 2 lit. b din contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007 - 2010, alte venituri sunt tichetele de masă, tichetele cadou, tichetele de creșă și alte instrumente similare acordate potrivit prevederilor legale și înțelegerii părților.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2006, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă. Rezultă din aceste dispoziții legale,că angajatorul nu este obligat să acorde tichete cadou, ci are doar posibilitatea să utilizeze bilete de valoare sub forma tichetelor cadou.
A mai reținut prima instanță că prin Hotărârea Comisiei paritare înregistrată sub nr. 10806/10.12.2007, s-a stabilit că toate unitățile școlare au obligația să prevadă în bugetul pe anul 2008 sumele destinate tichetelor cadou și tichetelor de creșă, conform Legii nr. 193/2006. De asemenea, în comisia paritară s-a hotărât ca valoarea tichetului cadou să fie de 50 lei, luând în considerare 8 tichete/eveniment, 7 evenimente/an, respectiv 1 martie, sărbătoarea, 5 iunie - Ziua ., 15 septembrie, 5 octombrie - Ziua Educației, 1 decembrie - Ziua Națională și Cului.
Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare a comisiilor paritare, hotărâre comisiei paritare este obligatorie pentru părțile contractante.
Ca atare, a reținut instanța că,atât timp cât s-a stabilit prin hotărârea comisiei paritare obligația unităților școlare de a prevedea în bugetul anului 2008 sumele destinate tichetelor cadou și tichetelor de creșă, s-a recunoscut implicit dreptul reclamanților de a beneficia de aceste tichete începând cu data de 01.01.2008.
În ceea ce privește cererea reclamanților de obligare a pârâților la acordarea tichetelor cadou pentru evenimentele 1 decembrie 2008 și C 2008, instanța a constatat că aceasta este întemeiată, având în vedere faptul că nu s-a făcut dovada că acestea s-au acordat conform celor stabilite de comisia paritară.
În consecință instanța a admis acțiunea formulată de reclamanți, prin reprezentanta Uniunea Sindicatelor Libere de Învățământ I în contradictoriu cu ceilalți pârâți
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului I,în numele și pentru unitățile școlare pârâte, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală.
A motivat recurentul că în mod corect a reținut și prima instanță, conform Legii nr.193/2006, acordarea tichetelor cadou de către angajator nu este obligatorie.
În speță, competența de a aproba acordarea tichetelor cadou revine directorului unităților de învățământ, care are calitatea de angajator și care poate decide în acest sens numai în limita fondurilor aprobate cu această destinație.
A mai motivat recurentul că hotărârea comisiei paritare nu este luată de către angajatori, ci este o hotărâre la nivel județean, din comisie nefăcând parte reprezentanții ordonatorilor principali de credite și nici unitățile școlare.
Că, potrivit art.2 din nr.OUG43/2008, ordonatorii instituțiilor publice pot acorda tichete cadou în limita valorilor proprii încasate, astfel încât competența de a aproba distribuirea acestora revine numai conducerii unităților de învățământ, însă în condițiile în care ordonatorul principal de credite(consiliul local) nu aprobă sumele necesare pentru acordarea tichetelor cadou, iar unitatea nu dispune de venituri proprii, nu se pot acorda tichete cadou.
În drept, motivele de recurs se încadrează în dispozițiile art.304 pct.9 și 304 ind.1 Cod procedură civilă
Intimata Uniunea Sindicatelor Libere din Învățământul Preuniversitar I nu a formulat întâmpinare.
În recurs nu au fost depuse înscrisuri noi.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Potrivit disp.art.5 din Contractul colectiv unic la nivel de ramură învățământ 2003-2004, acesta produce efecte față de toți salariații din învățământ.
Conform disp.art.48 alin 2 din Legea nr.128/1997, "drepturile salariale suplimentare, drepturile cu caracter social, alte drepturi și facilități ale personalului didactic auxiliar și nedidactic, al căror cuantum este stabilit de lege între limite minime și maxime, se negociază, în limitele legii, prin contracte colective de muncă încheiate între angajatori și organizațiile sindicale reprezentative din învățământ, potrivit legii".
De asemenea, potrivit art. 50 alin. 12 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic beneficiază de premii și de alte drepturi bănești prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă.
Art.42 alin.2 lit.b) din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010 prevede la categoria "alte venituri" de care pot beneficia salariații și tichetele cadou acordate conform prevederilor legale și înțelegerii părților.
Potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2006, societățile comerciale, regiile autonome, societățile și companiile naționale, instituțiile din sectorul bugetar, unitățile cooperatiste, celelalte persoane juridice, precum și persoanele fizice care încadrează personal pe baza de contract individual de munca pot utiliza bilete de valoare sub forma tichetelor cadou și a tichetelor de creșă.
Conform disp.art.9.1 din Normele metodologice de aplicare a dispozițiilor Legii nr.193/2006, aprobate prin nr.HG1317/2006, angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, vor stabili activitățile, destinațiile și evenimentele care se încadrează la cheltuielile sociale, pentru care se vor acorda salariaților tichete cadou, valoarea lunară a tichetelor cadou și criteriile de selecție privind stabilirea angajaților care primesc tichete cadou.
Se mai reține că, în aplicarea prevederilor art.13 din Contractul colectiv unic la nivel de ramură învățământ 2003-2004, în zilele de 03.12.2007 și 06.12.2007, s-a întrunit comisia paritară formată din reprezentanții Inspectoratul Școlar al Județului I și reprezentanții sindicatelor din învățământ, care a hotărât că "toate unitățile școlare au obligația să prevadă în bugetul anului 2008 la capitolul "Cheltuieli sociale"sumele destinate tichetelor cadou și tichetelor de creșă, conform cu legea nr.193/17.05.2006."
S-a mai hotărât ca valoarea tichetului cadou să fie de 50 lei, luând în considerare 8 tichete pe eveniment și 7 evenimente pe an.
Astfel cum rezultă din art.13 alin.2 al Contractului colectiv unic la nivel de ramură învățământ 2003-2004 și anexa 5 la acest contract, respectiv Regulamentul privind organizarea și funcționarea comisiilor paritare, hotărârile comisiilor paritare sunt obligatorii pentru părți.
Practic, participând la această comisie paritară, în care s-au discutat și problemele apărute în aplicarea prevederilor Legii nr.193/2006, Inspectoratul Școlar Iar eprezentat interesele tuturor unităților școlare din acest județ, hotărârea luată atrăgând în mod legal obligații în sarcina școlilor privind includerea în bugetul anului 2008 sumelor destinate tichetelor cadou, în vederea acordării acestor drepturi suplimentare.
Totodată, reprezentând unitățile școlare în cadrul prezentului recurs, Inspectoratul Școlar Județean I, ce a adoptat această hotărâre obligatorie la nivel inferior, respectiv la nivelul unităților școlare, nu poate să-și invoce propria culpă, susținând exact contrariul celor ce sunt consemnate în actul respectiv.
Astfel, se susține prin cererea de recurs formulată, că această hotărâre nu poate să creeze obligații în sarcina directorilor unităților de învățământ, care au calitatea de angajatori ai salariaților ce urmează a beneficia de tichetele cadou, deși tocmai recurenta, prin reprezentanții săi participanți la comisia paritară din decembrie 2007, prevăzut această obligație pentru unitățile școlare din județ.
De asemenea, s-a mai susținut în recurs că această hotărâre a comisiei paritare ar fi fost adoptată prea târziu pentru ca școlile pârâte să mai aibă timp să prevadă în buget sumele destinate acordării tichetelor cadou pe anul 2008. Curtea consideră însă că reprezentanții recurentei, ce au făcut parte din comisia paritară ce a adoptat această hotărâre obligatorie pentru școlile din județ, cunoșteau prevederile legale privind întocmirea și supunerea spre aprobare a bugetului de către ordonatorii de credite.
Se mai reține că întrunirea comisiei paritare a avut tocmai rolul de a rezolva problemele ce au apărut în aplicarea unor dispoziții legale și prevederi ale contractelor colective de muncă, astfel încât cei ce au făcut parte din această comisie au acționat tocmai în vederea soluționării acestora, neputând impune școlilor din județ obligații nelegale sau imposibil de executat.
Curtea mai constată că, în mod corect, în rezolvarea problemelor apărute în aplicarea prevederilor Legii nr.193/2006 privind acordarea tichetelor cadou și a tichetelor de creșă, sindicatele din învățământ au discutat aceste chestiuni în cadrul comisiei paritare la nivel județean, și nu la nivelul fiecărei unități școlare care are calitatea de angajator, având în vedere, pe de o parte, necesitatea soluționării unitare a acestor probleme la nivel județean, dar mai ales având în vedere dispozițiile Hotărârii nr.2192/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice privind finanțarea și administrarea unităților de învățământ preuniversitar de stat.
Astfel, din dispozițiile art.33 al acestei hotărâri, rezultă că fondurile aferente finanțării de bază, care include atât cheltuielile de personal, cât și cheltuielile sociale, utilizate de directorul unității de învățământ, ca ordonator terțiar de credite, sunt obținute în urma unui proces de fundamentare a deciziilor cu privire la volumul fondurilor alocate învățământului, în cadrul căruia, în subordinea Ministerului Educației și Cercetării și a consiliilor locale, funcționează organisme consultative de specialitate cu atribuții în acest domeniu. Unul dintre aceste organisme este și Comisia județeană pentru finanțarea învățământului preuniversitar, din care face parte și inspectorul școlar general și care, pentru desfășurarea activității curente, are un compartiment de finanțare și administrare a învățământului preuniversitar de stat.
De asemenea, potrivit disp.art.39 din aceeași hotărâre, unitățile de învățământ întocmesc proiectele de buget, pe care le înaintează spre aprobare consiliilor locale, însă, conform art.40 din același act normativ, după aprobarea legii bugetului de stat, consiliul județean, prin hotărâre și cu asistența tehnică a direcției generale a finanțelor publice și a inspectoratului școlar, repartizează unităților administrativ-teritoriale sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și, după caz, fonduri din cote defalcate din impozitul pe venit la dispoziția acestora.
Ca atare, unitățile școlare reprezentate în prezentul recurs de către Inspectoratul Școlar al Județului I, erau obligate, potrivit hotărârii comisiei paritare din 03.12.2007 și 06.12.2007 să prevadă în bugetul anului 2008, la capitolul "Cheltuieli sociale", sumele destinate tichetelor cadou și tichetelor de creșă, drepturi prevăzute de Legea nr.193/2006.
Având în vedere aceste considerente, respectiv faptul că angajatorii nu au dovedit că și-ar fi îndeplinit obligația stabilită prin hotărârea comisiei paritare din 03.12.2007 și 06.12.2007, îndatorire stabilită în sarcina acestora tocmai în scopul ca reclamanții să beneficieze de tichetele cadou, se constată că în mod corect și potrivit disp.art.269 din Codul muncii, prima instanță a obligat școlile pârâte la acordarea acestor drepturi suplimentare, respectiv la acordarea tichetelor cadou pentru evenimentele din luna decembrie 2008.
Pentru aceste considerente, în temeiul disp.art.312 Cod procedură civilă, urmează să se respingă recursul formulate și să se mențină sentința pronunțată de prima instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Inspectoratul Școlar al Județului I, în numele unităților școlare pârâte, împotriva sentinței civile nr.1738/04.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Tehnored./
2 ex. - 4.02.2009
Tribunalul Iași -
Președinte:Smaranda PiperneaJudecători:Smaranda Pipernea, Georgeta Pavelescu, Daniela Pruteanu