Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 10442/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 10442
Ședința din Camera de Consiliu de la 26 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Lucian Bunea
JUDECĂTOR 2: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 3: Ioana
Grefier
**************
Pe rol, rezultatul dezbaterilor din ședința publică de la 26 2008 privind judecarea recursurilor declarate de reclamanta și pârâta - SP 259 SRL împotriva sentinței civile nr.4189 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile din ședința publică de la 26 2008 au fost consemnate într-o încheiere separată care face parte integrantă din prezenta.
CURTEA
Asupra recursurilor de față.
Prin sentința nr.4189 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune privind tichetele de masă și-n consecință respinge acest capăt de cerere.
S-a admis în parte cererea precizată formulată de reclamanta contestatoare, împotriva pârâtei - SP 259 SRL, cu sediul în C, B- - - - nr. 85,. Parter, jud.
S-a constatat nulitatea absolută a deciziei nr.377/23.03.2007 emisă de pârâtă.
S-a respins cererile de reintegrare și de plată despăgubirii prevăzută de art.78 alin.1 Codul Muncii
S- dispus obligarea pârâtei către reclamantă la plata drepturilor bănești constând în diferența de salarii aferente lunii martie 2006, drepturi salariale pe perioada 23.06.2006 -30.06.2006 și 05.07.2006 -20.08.2006 precum și indemnizația de concediu de odihnă aferentă anului 2006.
S-a dispus obligarea pârâtei să calculeze și să vireze la fondurile speciale ale asigurărilor sociale contribuțiile corespunzătore perioadei menționate mai sus.
S-a respins cererea privind cheltuielile de judecată.
S-a respins cererea reconvențională formulată de pârâtă.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut:
Reclamanta și-a început activitatea la societatea pârâtă la data de 01.11.2004, în baza contractului individual de muncă înregistrat sub nr. 46259/18.11.2004, în funcția de contabil șef, cu un salariu de 1.950 lei. Începând cu data de 01.11.2005, reclamantei i s-a majorat salariul lunar la 2.130 lei, prin actul adițional la contractul individual de muncă înregistrat sub nr. 59689/20.09.2005.
În perioada 23.06.2006-30.06.2006, 05.07.2006-20.08.2006, reclamanta a fost în incapacitate temporară de muncă, așa cum rezultă din certificatele medicale depuse la dosar.
La data de 23.03.2007, prin decizia nr. 377, societatea pârâtă a dispus concedierea reclamantei, în temeiul art. 61 lit. a Codul Muncii.
Deși conform contractului individual de muncă, locul muncii a fost negociat la sediul firmei, datorită dotărilor necorespunzătoare din punct de vedere tehnic, reclamanta își realiza atribuțiile specifice funcției, în cea mai mare parte, la domiciliu, așa cum reiese din depozițiile martorilor audiați în cauză.
Începând cu data de 21.08.2006, reclamanta nu a mai realizat activitate pentru societate, nici la sediul acesteia, nici la domiciliu, după cum susține în notele scrise depuse la data de 12.03.2008.
Conform statelor și ordinelor de plată depuse la dosarul de fond, s- reținut că începând cu a doua Jal unii martie, pârâta nu a mai achitat reclamantei drepturile bănești cuvenite, atât pentru perioada în care a desfășurat activitate, cât și pentru perioada în care s- aflat în incapacitate de muncă. De asemenea, pârâta nu a făcut dovada achitării către reclamantă a concediului de odihnă, corespunzător perioadei lucrate în anul 2006.
Decizia de concediere a reclamantei contestatoare, emisă de intimată la data de 23.03.2007, nu întrunește condițiile de formă impuse de lege. Astfel, aceasta nu conține elementele prevăzute de art. 268 alin. 2 lit. a, b, c e și f Codul Muncii, nefiind descrisă fapta ce constituie abatere disciplinară, nu sunt precizate prevederile din statutul de personal, regulament intern sau contractul colectiv de muncă încălcate, motivele pentru care au fost înlăturate apărările salariatului în timpul cercetării prealabile disciplinare și nu sunt menționate termenul și instanța la care se poate contesta decizia.
În consecință, instanța a aplicat dispozițiile art. 268 alin. 2 Codul Muncii, urmând să constate nulitatea absolută a deciziei nr. 377/23.03.2007.
În conformitate cu dispozițiile art. 78 Codul Muncii, dacă instanța constatat nelegală concedierea, poate dispune repunerea părților în situația anterioară concedierii și a obligat angajatorul la plata de despăgubiri constând în salariile și celelalte drepturi de care salariatul ar fi beneficiat în lipsa concedierii.
Aplicând sancțiunea nulității absolute a deciziei de concediere pentru vicii de formă, instanța nu a analizat pe fond temeinicia aplicării sancțiunii, însă, așa cum recunoaște chiar reclamanta, aceasta nu a mai prestat efectiv muncă în cadrul societății începând cu data intrării în incapacitate de muncă. Dacă pentru perioada în care a fost în incapacitate de muncă i se cuvin drepturile ce decurg din Legea nr. 19/2000, pentru perioada neacoperită de certificatele medicale - 01.07.2006-04.06.2007 și după data de 21.08.2008, reclamanta nu mai are o justificare pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu atât mai mult cu cât susține că nu i s-a comunicat decizia de concediere.
Relațiile de muncă se bazează pe principiul consensualității și a bunei credințe, consacrat de art. 8 Codul Muncii, situație în care, necunoscând faptul concedierii, reclamanta avea obligația de a se prezenta la serviciu și, în cazul în care ar fi fost împiedicată să presteze muncă, să acționeze în consecință.
Pentru aceste considerente, instanța a respins cererile accesorii întemeiate pe dispozițiile art. 78 alin. 1 și 2 Codul Muncii.
Așa cum s-a reținut, pârâta a făcut dovada achitării parțiale a salariului pentru luna martie 2006, la dosar existând o dispoziție de plată, efectuată la data de 08.05.2006, pentru suma de 390 lei (fila 52), precum și achitării drepturilor salariale aferente lunilor aprilie - mai și luna iunie până la data intrării în incapacitate de muncă a reclamantei, conform satelor de plată depuse la dosar. Pârâta nu a făcut dovada achitării drepturilor bănești aferente perioadei de incapacitate de plată și a concediului de odihnă aferent perioadei lucrate în anul 2006, deși potrivit art. 287 Codul Muncii îi revenea această obligație.
Instanța a respins cererea reconvențională formulată de societatea pârâtă - reclamantă, aceasta nefăcând dovada producerii unui prejudiciu din culpa reclamantei și în legătură cu munca acesteia.
În ceea ce privește cererea reclamantei privind acordarea contravalorii tichetelor de masă instanța a constatat că, potrivit art. 283 lit. e Codul Muncii, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, cererile în vederea soluționării conflictului ivit se prescrie în termen de 6 luni. Raportat la data formulării cererii de față - 16.05.2007, instanța constată prescris dreptul reclamantei în ceea ce privește acordarea tichetelor de masă, drepturi prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil la nivel de unitate. Constată astfel, întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune invocat de pârâtă, urmând să o admită și să respingă, în consecință, cererea reclamantei privind tichetele de masă.
Împotriva sentinței au declarat recurs recurenta - SRL si recurenta.
Recurenta - SRL a invocat următoarele motive de recurs:
Greșita soluționare a excepției prescrierii dreptului la acțiune, in sensul ca deși nu a putut face dovada comunicării deciziei de concediere, aceasta decizie a fost depusa la dosar, in instanța, in luna 2007, acest lucru rezultând din încheierea de ședința din data de 07.11.2007.
Astfel la acea data înscrisul respectiv i-a fost comunicat si avocatului reclamantei.
Se mai arata ca, de altfel, reclamanta luase la cunoștința de decizie inca la momentul ridicării carnetului de munca de la ITM.
Ca reclamanta a solicitat anularea prin precizarea din martie 2008, de unde concluzia prescrierii dreptului la actiune in raport de prevederile art. 283 alin. 1 Codul muncii.
Ca in ceea ce privește dispoziția de achitare a drepturilor salariale pe perioada 23.06.2006-30.06.2006 si 05.07.2006-20.08.2006, aceasta este nelegala si netemeinica, deoarece daca se admite prescrierea dreptului la acțiune, petenta nu mai avea calitatea de salariata.
Pe de alta parte se observa ca aceste perioade reprezintă perioade de concediu medical care apar după 3 luni de inactivitate.
Ca reclamanta in luna martie a întocmit pentru ultima data acte contabile, după aceasta data fiind nevoiți sa evidenta contabila a firmei.
Ca certificatul medical din perioada 23.06.2006-30.06.2006 trebuia depus pana in data de 05 lunii următoare, ceea ce nu s-a întâmplat.
Când s-a depus formularul, au fost observate modificări vizibile, privind întinderea concediului medical si lipsa vizei medicului de medicina muncii al societatii.
Ca ultimele doua concedii medicale sunt eliberate de Spitalul Clinic Județean, fara ca petenta sa fi fost internata si nu poarta parafa medicului de familie, in lipsa acestei parafe nefiind posibila plata indemnizației.
Referitor la indemnizația de concediu de odihna aferenta anului 2006, se arata ca petenta a efectuat acest concediu in străinătate, zilele pe care petenta le-a lipsit nejustificat depășind cu mul numărul de zile de concediu.
Cu privire la cererea reconvenționala se arata ca din compararea celor doua acte adiționale si din compararea acestora cu contractul individual de munca rezulta in mod evident ca cele doua acte adiționale nu au fost semnate de către administratorul societatii.
Se arata ca administratorul nu a dat nicio împuternicire in acest sens, ca exista inadvertente in cuprinsul celor doua acte adiționale, in sensul ca deși prin primul s-a marit salariul de la - lei la - lei începând cu data de 25.11.2004, prin cel de-al doilea s-a mărit din nou de la - lei la - lei începând cu 16.01.2005.
Ca cel de al doilea act este înregistrat la ITM cu 20.09.2005 dar mărește retroactiv salariul începând cu 16.01.2005.
Ca cel de-al doilea act conține doua ștampile ale unitații, cu doua semnături diferite, dar niciuna a administratorului.
Recurenta invoca următoarele motive de recurs:
Ca in mod eronat a reținut instanța ca s-a făcut dovada achitării drepturilor salariale pana la data intrării in incapacitate de munca, statele nefiind semnate așa cum prevede art.163 alin. 1 Codul muncii.
Ca instanța a apreciat in mod greșit prevederile art. 78 Codul muncii, ca a arătat instanței ca nu a putut sa beneficieze de dreptul de a se angaja in alta parte, in special ca funcționar, unde condiția eliminatorie era sa nu fi fost sancționata disciplinar in ultimii șapte ani.
Ca a solicitat acordarea drepturilor salariale actualizate cu coeficientul de inflație, dar in mod eronat instanța nu a luat in considerare acest capăt de cerere.
Ca in ceea ce privește excepția prescrierii dreptului la acțiune privind tichetele de masa, in mod eronat instanța de fond a admis aceasta având in vedere ca in cauza exista jurisprudența.
Analizând motivele de recurs in raport cu sentința recurată, Curtea retine următoarele:
Intre cele doua parti recurente s-a încheiat contractul individual de munca, înregistrat sub nr. 46259/18.11.2004.
Funcția îndeplinita era cea de contabil sef, salariul prevăzut in contract individual de munca era in cuantum de 19.500.000 lei.
Prin actul adițional nr. 59689/20.09.2005, cuantumul salariului a fost mărit la 21.300.000 lei, începând cu 16.01.2005.
In perioada 23.06.2006-30.06.2006 si 05.07.2006-20.08.2006, recurenta reclamanta s-a aflat in concediu medical asa cum rezulta din certificatele seria - -, seria - si seria -, depuse la dosar.
Prin Decizia nr. 377/23.03.2007, unitatea recurentei a dispus concedierea recurentei reclamante începând cu data de 03.07.2006, conform art.61 lit.a Codul muncii.
Se retine ca începând cu data de 21.08.2006, recurenta reclamanta nu s-a mai precizat la serviciu, situație susținuta chiar de către reclamanta(fila 292).
In drept se rețin următoarele:
Potrivit art. 287 Codul muncii, arcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare. Potrivit art. 268 (3) Codul muncii, decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării. (4) Comunicarea se predă personal salariatului, cu semnătură de primire, ori, în caz de refuz al primirii, prin scrisoare recomandată, la domiciliul sau reședința comunicată de acesta. Potrivit rt. 143(1) Codul muncii, efectuarea concediului de odihnă se realizează în baza unei programări colective sau individuale stabilite de angajator cu consultarea sindicatului sau, după caz, a reprezentanților salariaților, pentru programările colective, ori cu consultarea salariatului, pentru programările individuale. se face până la sfârșitul anului calendaristic pentru anul următor. (2) Prin programările colective se pot stabili perioade de concediu care nu pot fi mai mici de 3 luni pe categorii de personal sau locuri de muncă. (3) Prin programare individuală se poate stabili data efectuării concediului sau, după caz, perioada în care salariatul are dreptul de a efectua concediul, perioadă care nu poate fi mai mare de 3 luni. Potrivt art. 145 (1) Codul muncii, pentru perioada concediului de odihnă salariatul beneficiază de o indemnizație de concediu, care nu poate fi mai mică decât salariul de bază, indemnizațiile și sporurile cu caracter permanent cuvenite pentru perioada respectivă, prevăzute în contractul individual de muncă. (3) Indemnizația de concediu de odihnă se plătește de către angajator cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de plecarea în concediu.
Potrivit art. 116 Codul muncii, ngajatorul are obligația de a ține evidența orelor de muncă prestate de fiecare salariat și de a supune controlului inspecției muncii această evidență ori de câte ori este solicitat.
Cu privire la motivele de recurs invocate de către recurenta intimata, Curtea retine ca prin dispozițiile art. 268(4) Codul muncii, legiuitorul a instituit doua modalitati de comunicare a deciziilor, imperativ si limitativ prevăzute si anume comunicarea personala sub semnătura sau comunicarea prin scrisoare recomandata a deciziei.
Nici una din aceste doua modalitati de comunicare nu a fost realizata de către unitate, situație in care in mod temeinic si legal, instanța de fond a reținut ca, in lipsa dovezilor cu privire la comunicările respective, excepția invocata este neîntemeiata.
Cele doua modalitati de comunicare a deciziei, cuprinse in textul legal, fiind imperativ si limitativ prevăzute, nu se poate retine ca fiind îndeplinita condiția legii in situația luării la cunoștința despre decizie prin intermediul carnetului de munca sau prin depunerea deciziei la dosar.
In ceea ce privește indemnizația de concediu de odihna, unitații ii revine obligația, potrivit art. 287 Codul muncii, sa facă dovada acordării concediului de odihna salariaților si, pe cale de consecința a indemnizației.
In acest sens unitatea are obligația potrivit art. 143 Codul muncii, sa efectueze programările respective, programări ce se evidențiază in actele de personal si care alături de evidenta orelor de munca, așa cum prevăd dispozițiile art. 116 Codul muncii, fac dovada zilelor de concediu efectuate. Ceea ce este relevant in cauza este faptul ca unitatea nu a făcut dovada prin evidentele interne a acordării concediului de odihna si a plații efective a indemnizației de concediu de odihna, aferenta anului 2006, către recurenta salariata.
Cu privire la indemnizația pentru concediul medical de care a beneficiat salariata recurenta, se retine ca aceasta a beneficiat de concediu medical in perioadele sus menționate situație dovedita cu certificatele medicale depuse la dosar.
Potrivit art. 100 din 19/2000 coroborat cu art. 36 din OUG 158/2005, calculul si plata indemnizațiilor se fac pe baza certificatului de concediu medical eliberat în condițiile legii, care constituie document justificativ pentru plată. Potrivit art. 51 din ordonanța invocata, controlul modului de acordare a concediilor medicale și de eliberare a certificatelor de concediu medical se realizează de către echipe formate din personal din cadrul serviciilor specializate din structura CNAS, respectiv a caselor de asigurări de sănătate. În cazuri justificate, CNAS, respectiv casele de asigurări de sănătate, cooptează reprezentanți ai Ministerului Sănătății Publice sau ai direcțiilor de sănătate publică și ai direcțiilor medicale ori ai structurilor similare din ministerele și instituțiile din administrația publică centrală cu rețea sanitară proprie. Controlul se realizează ca urmare a sesizării casei de asigurări de sănătate de către plătitori, precum și prin sondaj, la inițiativa autorităților abilitate să realizeze controlul.
In cauza nu s-a făcut dovada constatării unor nereguli privind conținutul si realitatea celor cuprinse in certificatele medicale existente la dosar.
Pe de alta parte se retine ca potrivit art. 36 din OUG 158/2005, certificatul de concediu medical constituie document justificativ de plata prin el însuși, plata nefiind condiționata de avizul medicului unitații.
In raport de dispozițiile legale invocate, având in vedere ca in perioada amintita, recurenta salariata s-a aflat in incapacitate temporara de munca, dovedita prin certificatele medicale depuse la dosar si adusa la cunoștința angajatorului prin recomandata din data de 21.07.2006(fila 18 dosar de fond), Curtea retine ca in mod temeinic si legal instanța de fond a obligat unitatea la plata drepturilor aferente.
In ceea ce privește motivul de recurs privitor la cererea reconvenționala, Curtea constata ca, in cauza, la dosar exista actele adiționale care atesta noul cuantum al salariului.
Se retine ca aceste acte adiționale au fost înregistrate in evidenta ITM si ca ele poarta ștampila unitații, producând efecte sub aspectul plații drepturilor salariale pe întreaga perioada de timp.
Ca in situația in care nu s-a solicitat si nu s-a constatat nulitatea lor, ele si-au produs efectele respective si ca atare solicitarea de restituire a sumelor respective cu titlu de plata nedatorata este neîntemeiata, temeiul legal rezidând in actele adiționale, cu privire la care nu s-a făcut dovada desființării si nici nu s-a solicitat desființarea lor.
In ceea ce privește recursul recurentei reclamante cu privire la drepturile salariale, Curtea retine ca deși prin hotărârea pronunțata, așa cum rezulta din minuta întocmita in acest sens, Tribunalul a acordat drepturile salariale aferente perioadei 01.05.2006-30.06.2006, din eroare materiala acestea nu au fost reiterate in dispozitivul hotărârii redactate, partea având posibilitatea îndreptării omisiunii.
In ceea ce privește despăgubirile solicitate ca urmare a aplicării prevederilor art. 78 Codul muncii, se retine ca in mod temeinic si legal Tribunalul a aplicat principiul bunei credințe, reținând ca recurenta avea obligația prezentării la serviciu in vederea îndeplinirii obligațiilor de serviciu si in cazul in care ar fi fost împiedicata in îndeplinirea atribuțiilor sa acționeze ca atare.
Potrivit art. 78(1) Codul muncii, in cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul.
Potrivit art. 268(3) Codul muncii, decizia de sancționare se comunică salariatului în cel mult 5 zile calendaristice de la data emiterii și produce efecte de la data comunicării.
Ca o consecința, pana la comunicarea deciziei, recurenta a avut calitatea de salariata si nu de persoana concediata pentru a beneficia de dispozițiile art. 78 Codul muncii.
Ori, in condițiile inexistentei deciziei de concediere, care a fost emisa in data de 23.03.2007, recurenta reclamanta avea in continuare calitatea de salariata si, totodată, obligația de a se prezenta la serviciu pentru îndeplinirea obligațiilor ce-i reveneau, situație in care putea beneficia de drepturile salariale aferente perioadei lucrate.
In situația in care unitatea împiedica exercitarea atribuțiilor de serviciu, ca urmare a efectelor produse de concediere, se dreptul salariatei la despăgubirile egale cu drepturile de care ar fi beneficiat in cazul in care nu ar fi operat concedierea, despăgubiri prevăzute de art. 78(1) Codul muncii.
Cum salariata nu s-a mai prezentat la serviciu in vederea îndeplinirii obligațiilor de serviciu ce-i reveneau, in mod temeinic si legal instanța de fond a constatat ca acesteia nu i se cuvin drepturile bănești solicitate.
In ceea ce privește motivul de recurs referitor la tichetele de masa, Curtea retine ca dreptul la tichetele de masa a fost stabilit prin contractul colectiv de munca la nivel de unitate.
Potrivit art. 283 (1) Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Ca atare in mod temeinic si legal, Tribunalul a constatat drepturile respective ca fiind prescrise.
Pentru toate aceste motive, instanța urmează sa respingă ambele recursuri ca neîntemeiate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de reclamanta și pârâta - SP 259 SRL împotriva sentinței civile nr.4189 din 16.06.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 03 decembrie 2008.
Președinte, - - | Judecător, - --- | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.07.01.2009
Tehn./Ex.2
/D: și
Președinte:Lucian BuneaJudecători:Lucian Bunea, Manuela Preda Popescu, Ioana
