Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1118/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 1118/R/2009
Ședința publică din 5 mai 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Gabriella Purja vicepreședinte al instanței
JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Adrian Repede Marta Carmen
- -
GREFIER:
S-au luat spre examinare recursurile declarate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR și de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr. 2443 din 17.12.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil nr-, privind și pe reclamanta intimată, precum și pe pârâții intimați MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CLUJ si MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, cons. jur., lipsă fiind părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
Recursurile au fost declarate și motivate în termenul legal, au fost comunicate părților și sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentanta pârâtului intimat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj depune la dosarul cauzei delegație de reprezentare și arată că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj pune concluzii de admitere a recursurilor declarate în cauză, în temeiul motivelor invocate de pârâtul recurent Ministerul Public.
Instanța pune în discuție excepția de tardivitate a recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor.
Reprezentanta pârâtului intimat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției.
Instanța constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea pronunțării.
CURTEA:
Prin sentința civilă nr. 2443 din 17.12.2007 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar civil nr- au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsa calității procesuale pasive invocate de pârâtul MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR
S-a admis acțiunea formulată de reclamanta in contradictoriu cu parații MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR - PARCHETUL DE PE INALTA C DE JUSTITIE SI CASATIE, PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL CLUJ, și CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, și in consecință:
Au fost obligați pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE ȘI JUSTIȚIE, PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL CLUJ și PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL CLUJ la plata În favoarea reclamantei a sumei de 1700 lei reprezentând stimulente materiale, sume reactualizate potrivit indicelui de inflație la data plații efective.
S-a admis cererea de chemare în garanție formulată de PARCHETUL DE PE INALTA C DE CASATIE ȘI JUSTIȚIE B împotriva MINISTERULUI ECONOMIEI SI FINANTELOR B și în consecință a fost obligată chemata în garanție să aloce și să vireze fondurile necesare pentru plata sumelor.
S-a respins acțiunea formulată împotriva CONSILIULUI NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul reținut următoarele:
Instanța este competentă material să soluționeze cauza, deoarece, potrivit art. 27 al. 1 din OG 137/2000 republicată, în calitate de persoană discriminată, reclamanta are dreptul să pretindă despăgubiri, proporțional cu prejudiciul suferit, potrivit dreptului comun. Având în vedere că faptele de discriminare directă sunt săvârșite de instituția la care este încadrată în muncă, în cadrul raporturilor de muncă, despăgubirile trebuie solicitate potrivit dreptului comun al muncii.
În aceste sens sunt și dispozițiile imperative ale art. 1 al. 2 și art. 295 al. 1 Codul muncii, precum și ale art. 5 din Codul Muncii, care interzic discriminările în raporturile de muncă.
Reclamanta este magistrat, raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de dreptul muncii, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 295 al. 2 din Codul Muncii.
Prin Hotărârea 15/23.01.2006 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării s-a constatat existența discriminării indirecte, potrivit art. 2 al. 1- al. 2, art.6 lit c, art.8 al.3, art. 19 al. 4 din OG 137/2000 având în vedere faptul că prin Ordinul pârâtului Ministerul Justiției nr. 1921/C/2005 au fost acordate stimulente financiare în mod exclusiv și/sau pecuniare în sumă de 1700 lei, doar pentru magistrații care aveau o vechime în magistratură cuprinsă între 0 și 3 ani, încălcându-se astfel, principiul egalității de tratament judiciar.
Potrivit art. 16 al. 1 din Constituția României și art. 23 alin. 2 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, toți oamenii au dreptul fără nici o discriminare la salariul, sporuri și adaosuri egale pentru muncă egală conform și art.2 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și economice și art.14 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, respectiv art. 1 alin.1 din Primul Protocol Adițional la această convenție.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Or, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial.
Practic, criteriul vechimii de 0-3 ani reprezintă un criteriu aparent neutru ce dezavantajează magistrații cu o vechime mai mare de trei ani ce îndeplinesc criteriile obiective prevăzute de lege, pentru a beneficia de acordarea de stimulente salariale.
Conform prevederilor G nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările de ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale, a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă achitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Prin art.2 al.1 G nr.137/2000 se arată că, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială etc. care are ca scop sau efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural, sau în orice alte domenii ale vieții publice.
La alin.3 din art.2 al aceluiași act normativ se arată că sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
Or, otrivit p. art.27 din OG 137/2000 modificată și republicată, în toate cazurile în care se constată existența unei discriminări din cele prevăzute expres în acest act normativ, persoanele interesate și implicit discriminate își pot manifesta interesul și au dreptul să solicite despăgubiri corespondente și proporțional cu prejudiciul suferit și dovedit, cu restabilirea situației anterioare discriminării, implicit prin anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun.
Prin prisma aspectelor reținute și având în vedere dispozițiile art. 269 Codul Muncii, instanța a apreciat că acțiunea este întemeiată.
În ceea ce privește obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, instanța apreciat că aceasta este o obligație solidară, solidaritatea pasivă izvorând, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează creditele salariale(principal, secundar, terțiar).
Practic, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). Pârâții sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
S-a reținut, raportat și la Hotărârea din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului (publicată în Monitorul Oficial nr.1048/2005), că pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are obligația de a acoperi întreaga sumă solicitată de reclamanți, având poziția unui garant legal, astfel încât excepția lipsei calității procesuale pasive nu poate fi primită.
În ceea ce privește actualizarea prejudiciului suferit, conform indicelui de inflație, s-a apreciat că aceasta este justificată raportat la dispozițiile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii.
Potrivit art.1084 din Codul civil, daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, or este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
S-a apreciat că pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate eliminarea discriminărilor. În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor sporuri nu s-ar datora culpei pârâților, iar faptul că până în prezent reclamanții nu au solicitat plata despăgubirilor, nu este un motiv care să nu atragă incidența dispozițiilor legale în materie.
Pe baza considerentelor expuse și apreciind că au fost încălcate dispozițiile art.16 alin.1 și 2 din Constituția României, art.1 alin.2 lit.e, pct.i din G nr.137/2000, art.2 alin.1-3, art.29 pct.2 din G nr.137/2000, art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art.2 pct.2 din Convenția nr.111 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitarea profesiei, art.19 pct.3 din Pactul Internațional cu privire la drepturile sociale și politice și art.5 și 6 din Codul muncii, precum și dispozițiile art. 1082, 1084, 1039 din Cod civil, precum și art.269, art.292 din Codul muncii, art. 63 din Codul d e Procedură Civilă, instanța a apreciat ca fiind întemeiate - cererea reclamantei și cererea de chemare în garanție, astfel că le-a admis, conform dispozitivului.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, pentru considerentele deja expuse, s-a apreciat, de asemenea, că este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, s- solicitat modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii, invocându-se următoarele motive:
Hotărârea cuprinde motive contradictorii întrucât, pe de o parte, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a instanței în temeiul disp. OG nr. 137/2000, instanța reținând că obiectul acțiunii îl constituie drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competența de soluționare revine tribunalului, iar pe de altă parte, instanța a reținut în considerentele hotărârii că exceptarea magistraților de la acordarea drepturilor pretinse presupune o discriminare la adresa puterii judecătorești.
Mergând pe ideea de discriminare, recurentul arată că erau incidente disp. art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000, conform cărora competența materială revenea judecătoriei.
Un alt motiv de recurs vizează greșita respingere excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentului.
Ordinul Ministrului Justiției nr. 1921/C/2005 nu fost emis de către recurent, consecința fiind aceea că discriminarea reținută de tribunal nu a fost produsă de către acesta.
Ministerul Public, în calitatea sa de ordonator principal de credite are atribuții de gestiune doar asupra bugetului propriu și al unităților de parchet subordonate, nu și asupra bugetului altor ordonatori principali de credite, în speță, Ministerul Justiției.
Ordinul invocat este un act administrativ emis de un ordonator principal de credite, și nu un act normativ, or, discriminarea există numai în situația în care prin dispozițiile unui act normativ două persoane aflate în aceeași situație și aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi susținută cu argumente obiective.
Un alt motiv de recurs invocat vizează dispozițiile art. 22, 23 din OUG nr. 177/2002, act normativ în baza căruia erau salarizați magistrații la momentul emiterii Ordinului nr. 1921/C/2005 invocat ca temei al acțiunii. Aceste prevederi reglementau acordarea premiilor, nici unul dintre aceste articole de lege nefiind incident.
Un ultim motiv de recurs vizează nelegalitatea dispoziției de obligare recurentului la plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu indicele de inflație, în condițiile în care recurentul, ca instituție bugetară, nu poate înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor solicitat la rândul său modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii și a cererii de chemare în garanție.
În motivarea recursului pârâtul invocat faptul că hotărârea din 24 martie 2005 Curții Europene a Drepturilor Omului menționată în considerentele sentinței se referă la o speță total diferită, care nu are nicio legătură cu obiectul prezentului litigiu.
Pârâtul invocat excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive grefate pe următoarele argumente:
Între recurent și reclamantă nu există raporturi juridice în baza cărora reclamanta să fie îndreptățită să se îndrepte direct împotriva acestuia.
Recurentul invocat și disp. art. 14 din Legea nr. 500/2002, care reglementează regimul cheltuielilor bugetare.
Prin întâmpinarea formulată ( 27-29), reclamanta a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate.
Litigiul fiind izvorât din raporturile de muncă ale reclamantei cu recurentul Ministerul Public, în mod corect prima instanță a reținut spre competentă soluționare cauza, ca fiind litigiu de muncă.
Nici excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului Ministerul Public nu poate fi reținută, întrucât în baza Ordinului MJ nr. 1921/C/2005 recurentul acordat stimulentul financiar ce face obiectul acțiunii și unor procurori.
Pe fondul cauzei, reclamanta a arătat că discriminarea reținută de prima instanță este evidentă, întrucât prin acordarea stimulentului financiar numai celor cu vechime între 1 și 3 ani, s- încălcat principiul egalității de tratament ale salariaților cu studii identice, fiind discriminați negativ cei cu o vechime mai mare.
Actualizarea sumei pretinse s-a acordat pe un fundament legal, art. 1082.civil și art. 161 alin. 4..
În ce privește recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor, reclamanta a arătat că acesta este cel mai înalt for financiar din stat, cel care atribuie instituțiilor publice bugetare toate fondurile din bugetul de stat. Acest recurent este instituția care gestionează și aprobă fondul bugetar.
Analizând recursurile formulate prin prisma motivelor invocate, curtea constată că cel promovat de pârâtul Ministerul Public este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Acțiunea reclamantei se întemeiază pe prev. Ordinului MJ nr. 1921/C/15.12.2005 prin care s-a aprobat repartizarea unui fond de stimulente pentru personalul din sistemul justiției, conform anexei care face parte integrantă din ordin.
Potrivit acestei anexe, repartizarea fondului de stimulente s-a făcut pe ordonatorii din 40 de județe ale țării, Municipiul B, și Ministerul Justiției pentru: funcționari publici, personal contractual, consilieri de probațiune și JUDECĂTORI: Gabriella Purja, Adrian Repede Marta Carmen
Reiese din cele arătate că emitentul ordinului, în calitate de ordonator principal de credite indicat categoriile de personal care sunt angajate în sistemul al cărui ordonator de credite este ministrul justiției, care urmau să beneficieze de respectivele stimulente.
Practic, ordinul invocat este emis de un ordonator principal de credite, beneficiarii fiind angajații sistemului gestionat de acest ordonator.
Reclamanta are funcția de procuror, fiind angajată în cadrul Ministerului Public.
Potrivit art. 70 alin. 1 și 4 din Legea nr. 304/2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție coordonează activitatea parchetelor din subordine, îndeplinește atribuțiile prevăzute de lege, are personalitate juridică și gestionează bugetul Ministerului Public, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite.
Reiese din cele arătate că, reclamanta se prevalează de un ordin emis de un ordonator principal de credite, altul decât cel care gestionează un alt buget decât cel în vederea administrării căruia s-a emis ordinul invocat de reclamantă.
Este evident că, ordinul invocat îi vizează numai pe angajații Ministerului Justiției, iar reclamanta este angajata Ministerului Public.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1, art. 304 pct. 9 Cod proc.civ. recursul declarat de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, va fi admis, iar sentința modificată în sensul că se va respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public - Parchetul de pe Lângă Curtea de Apel Cluj, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Urmare a respingerii acțiunii principale, se va respinge și cererea de chemare în garanție formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor.
În ceea ce privește recursul pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, acesta va fi respins ca tardiv.
Hotărârea a fost comunicată pârâtului la data de 8.01.2008 iar recursul a fost promovat la data de 21.01.2009.
Art.80 din Legea nr. 168/1999 prevede că în cazul litigiilor reglementate de acest act normativ calea de atac este recursul, care se exercită în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
În speță, ultima zi lucrătoare în care recursul putea fi promovat în termen este 19.01.2009, calea de atac fiind înregistrată cu două zile mai târziu, respectiv în afara termenului legal de 10 zile.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE împotriva sentinței civile nr.2443 din 17.12.2007 a Tribunalului Cluj pronunțată în dosar nr-, pe care o modifică în sensul că respinge acțiunea reclamantei în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ, și CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, în contradictoriu cu MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Respinge ca tardiv recursul pârâtului MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 5 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - -
Red. MV dact. GC
2 ex/21.05.2009
Jud.primă instanță:,
Președinte:Gabriella PurjaJudecători:Gabriella Purja, Adrian Repede Marta Carmen
