Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 1143/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI
Dosar nr- ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA Nr. 1143
Ședința publică din data de 25 mai 2009
PREȘEDINTE: Valentin Niță
JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Simona Petruța
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de reclamanții cu domiciliul în municipiul P,-, jud. P, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 114, jud. P, cu domiciliul în municipiul P, str. - cu, nr. 33, jud. P, cu domiciliul în municipiul P,-, jud. P și, cu domiciliul în municipiul P, Bulevardul B, nr. 20, bloc 2 C, etaj 10,. 44, jud. P împotriva sentinței civile nr. 460 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea nr.239, sector 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimata-pârâtă SC "" SA B reprezentată de avocat din Baroul Prahova, lipsind recurenții reclamanți, și.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta reclamantă a depus la dosar concluzii scrise, care au fost înregistrate de compartimentul registratură sub nr. 10464 din 22 mai 2009.
Avocat având cuvântul pentru intimata pârâtă, arată că nu mai are cereri noi de formulat în cauză și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat în cauză, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având din nou cuvântul pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței pronunțată de Tribunalul Prahova ca temeinică și legală. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, în baza
lucrărilor dosarului, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr- reclamanții, și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B pentru a fi obligată prin reprezentanții săi legali la plata sumei de 4940,46 lei reprezentând diferența neachitată cu titlu de indemnizație de concediere/plată compensatorie și care urmează a fi actualizată cu indicele inflației, calculată de la data scadenței până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanții au susținut că au fost salariați ai societății pârâte la Sucursala până în anul 2006 când contractele lor de muncă au încetat ca urmare a disponibilizării colective.
Conform art.50 din contractul colectiv de muncă pe 2005 și art.4 din Planul social anexă la contract urmau să beneficieze de indemnizații de concediere calculate la nivelul a 15 salarii pentru cei cu o vechime de peste 15 ani, iar pentru anul 2006 indemnizația de concediere trebuia să fie egală cu salariul mediu brut din calculat pe baza celui din 2004.
Au mai susținut reclamanții că în conformitate cu adresa nr.1482/2005 semnată de Patronat și salariile trebuiau majorate cu 13% de la 1 ian.2005 și cu 10% în anul 2006 conform adresei nr.3023/2006, însă la data disponibilizării lor nu au fost aplicate procentele de majorare de mai sus la salariul mediu brut calculat pe baza celui din anul 2004.
În plus și impozitul a fost calculat greșit, fiind aplicat întregii sume primite de fiecare dintre reclamanți deși în realitate aceștia nu datorau impozit în temeiul art.4 lit.j din codul fiscal conform cu care sumele reprezentând plăți compensatorii, calculate pe baza salariului mediu net pe unitate, nu se impozitează.
În dovedirea acestor susțineri, reclamanții au depus înscrisuri (filele 8-24).
Reclamanții și-au precizat cuantumul pretențiilor lor, majorându-le la suma de 9852,02 lei (fila 55).
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare (filele 39-45) la care a atașat înscrisuri (filele 46-52) și prin care a invocat excepția tardivității cu motivarea că decizia de concediere prin care au fost stabilite plățile compensatorii pentru fiecare dintre reclamanți, trebuia contestată într-un termen de 30 zile de la comunicare.
Pârâta s- apărat pe cale de excepție și cu susținerea că cererea de acordare a unor diferențe rezultate din plățile compensatorii pretins greșit calculate, este prescriptibilă într-un termen de 6 luni conform art.283 lit.e din codul muncii, fiindcă reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât cele salariale și derivă din interpretarea unor clauze contractuale.
În fondul acțiunii, pârâta a arătat că sumele nete acordate reclamanților cu titlu de indemnizație de concediere au fost calculate în conformitate cu dispozițiile Planului Social ale cărui prevederi, sub aspectul măsurilor financiare aplicabile salariaților, au fost mai avantajoase față de cele ale contractului colectiv de muncă.
Reclamanții au solicitat prin apărătorul ales, proba cu expertiză contabilă salarizare însă instanța a respins acest mijloc de probă, apreciind că în cauză se impune interpretarea unor clauze din actele semnate de părți și depuse la dosar.
Prin sentința civilă nr. 460 din 17 februarie 2009 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiate atât excepția prescripției invocată de pârâtă cît și acțiunea precizată a reclamanților.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin deciziile de concediere emise de societatea pârâtă pentru fiecare dintre reclamanți, au fost stabilite indemnizațiile de concediere cuvenite acestora, art.6 din aceste decizii prevăzând suma concretă ce va fi primită de salariat potrivit art.50 din contractul colectiv de muncă completat cu prevederile Planului Social și având în vedere vechimea în muncă a fiecărui angajat disponibilizat.
Tribunalul a mai reținut că indemnizația minimă de concediere prevăzută de art.50 din CCM este distinctă de cea din art.4 a Planului Social și nu se cumulează, fiindcă în caz contrar, ar însemna ca pentru concedieri ce nu țin de persoana salariatului să se acorde pachete financiare compensatorii de două ori, ceea ce este inadmisibil.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs reclamanții (filele 4-5) criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie pe temeiul cazurilor de recurs prev.de art.304, pct.7, 8 și 9 cod pr.civ.
Sub un prim aspect, recurenții au arătat că hotărârea nu conține motivele pe care se sprijină și cuprinde motive străine de natura pricinii, deoarece instanța de fond nu a motivat de ce a respins acțiunea, rezumându-se la reproducerea textelor contractuale și a respins o pretinsă cerere de daune morale care nu s-a formulat în cauză.
O altă critică vizează greșita interpretare a actului dedus judecății, schimbând înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, reținându-se în mod eronat că drepturile prevăzute de art.50 din CCM nu se cumulează cu cele ale art.4 din Planul Social.
Într-o ultimă critică a sentinței, recurenții au arătat că prin aplicarea greșită a legii, prima instanță a respins ca nefiind utilă cauzei expertiza de specialiate pe care au soliciat-o ca mijloc de probă în dovedirea acțiunii, având în vedere că ambele părți au depus înscrisuri conținând calcule diferite pentru drepturile aflate în disputa lor și care trebuiau verificate de un specialist.
În plus, instanța a interpretat și aplicat greșit prevederile art. 56 alin.4, lit.j din codul fiscal potrivit cărora plățile compensatorii calculate la nivelul salariului mediu net pe unitate, nu se impozitează.
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului și în principal, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond pentru admnistrarea probei cu expertiză contabilă-salarizare, iar în subsidiar, modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii precizate astfel cum a fost formulată.
Recurenții-reclamanți au formulat și depus concluzii scrise la care au anexat înscrisuri (filele 24-31).
Curtea, verificând sentința recurată prin prisma criticilor aduse de recurenți, a actelor și lucrărilor dosarului, a dispozițiilor legale dar și sub toate aspectele, conform art.3041cod pr.civ. constată și reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.50(1) din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pe anul 2006 (denumit în continuare CCM) în cazul concedierilor care nu țin de persoana salariatului, angajatorul îi plătește, funcție de vechimea acestuia, o indeminzație minimă de concediere, stabilită pe tranșe, astfel: de la 6 luni la 3 ani-un salariu mediu net, de la 3 la 10 ani-două salarii medii nete, de la 10 la 15 ani-trei salarii medii nete iar peste 15 ani-patru salarii medii nete.
Art.50(2,3) din același contract stabilește că în situația concedierilor colective, se va porni de la formula de calcul utilizată în situația similară precedentă, valorile efective urmând a fi acordate după negocierea cu.
Astfel cum în mod corect tribunalul a interpretat și aplicat clauzele contractuale sus-citate, indemnizațiile de concediere stabilite în art.50 alin.1 și 2 sunt distincte, după cum concedierea a fost dispusă individual sau colectiv, așa încât față de reclamanți, care au fost concediați ca urmare a desființării postului în cadrul reorganizării activității SA, aprobate prin hotărârile Consiliului de Administrație din 7 iunie și respectiv 9 august 2006 (filele 17-31) sunt incidente dispozițiile art.50(2) din CCM, iar nu cele ale art.50(1) care interesează numai sub aspectul formulei de calcul.
Acesta este motivul pentru care art.50(4) stabilește că "prevederile domeniului vizat în prezentul articol se completează cu prevederile Planului Social" anexă la contract (fila 47-52) care la pct.4, denumit "pachete financiare"materializează efectiv întinderea indemnizațiilor de concediere și modalitatea de calcul a acestora, pentru situația concedierilor colective.
Interpretarea dată de recurenții-reclamanți dispozițiilor art.50(4) sus-citat are caracter pur speculativ și nu poate fi primită, în condițiile în care la momentul disponibilizării lor din motive ce nu țin de persoana salariatului, sindicatul și-a dat acordul cu privire la concedierea dispusă prin deciziile ale căror copii au fost depuse la dosar, acord prin care s-a confirmat respectarea clauzelor Contractului Colectiv de Muncă și ale Planului Social (filele 17-31).
În aceste condiții, stabilirea și acordarea sumei de câte 19.933 lei achitată efectiv fiecărui recurent-reclamant, într-o singură tranșă, încă din anul 2006 de angajator, valoarea concretă a acestei sume cu titlu de indemnizații de concediere fiind negociată cu al cărui reprezentant a semnat fiecare din deciziile de încetare a raporturilor de muncă emise, corespund întrutotul clauzelor contractuale din CCM 2006.
Deși recurenții-reclamanți au susținut prin precizarea acțiunii (fila 57) că la calcularea indemnizațiilor de concediere, angajatorul a ignorat majorările salariale de 13% pentru anul 2005 și de 10% pentru anul 2006 ce trebuiau aplicate la salariul mediu brut al anului 2004, așa cum s-a prevăzut în Planul Social, acesta constituind un motiv de critică în recurs, Curtea reține că potrivit adresei nr.1482/2005 (fila 8) urmare negocierii dintre Patronat și Federația Sindicală, salariile de bază ale personalului s-au majorat cu 13% de la data de 1 ianuarie 2005, procent aplicat la salariul mediu brut din anul 2004, iar în anul 2006 cu 10%.
Pe de o parte, recurenții-reclamanți au confirmat, încă de la introducerea acțiunii, prin calculul pe care l-au anexat acțiunii, susținerea pârâtei că pentru anul 2004 salariul mediu brut a fost de 1400 lei, iar pentru anul 2006-de 1582 lei (fila 46) așa încât indemnizațiile de concediere ale reclamanților au fost corect stabilite ca fiind rezultatul produsului dintre această bază de calcul și câte 15 salarii la care aveau dreptul în raport de vechimea în unitate, conform art.50(1) din CCM comb.cu pct.4 din Planul Social, adică 19.933 lei.
Nu corespunde realității susținerea recurenților-reclamanți că "Planul Social nu se referă la aplicarea procentului de majorare a salariilor din anul anterior disponibilizării" câtă vreme în mod explicit pct.4 al acestui Plan stabilește că pentru anul 2005, salariul mediu brut din este cel din 2004 majorat în anii următori direct proporțional cu același procentaj cu care se majorează salariile prevăzute în contractul colectiv de muncă.
Drept urmare, cum la valoarea totală a indemnizațiilor de concediere, corect calculate de intimata-pârâtă, așa cum s-a arătat în cele ce preced, s-a aplicat cota de impozitare legală, Curtea constată că nu se impunea efectuarea unei expertize de specialitate care să verifice susținerile reclamanților și nu există motive întemeiate pentru a reforma soluția pronunțată de instanța de fond, sumele finale stabilite cu acest titlu și pe care recurenții-reclamanți le-au încasat la scurt timp după încetarea raporturilor de muncă, fiind conforme clauzelor contractuale semnate de ambele părți,astfel că în temeiul art.312 cod pr.civ. recursul va fi respins ca nefundat cu consecința menținerii sentinței atacate, care este legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de reclamanții cu domiciliul în municipiul P,-, jud. P, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 114, jud. P, cu domiciliul în municipiul P, str. - cu, nr. 33, jud. P, cu domiciliul în municipiul P,-, jud. P și, cu domiciliul în municipiul P, Bulevardul B, nr. 20, bloc 2 C, etaj 10,. 44, jud. P împotriva sentinței civile nr. 460 din 17 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea nr.239, sector 1.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Simona Petruța
- - - - - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Număr de notificare 3120
Tehnored/
Red./ 2 ex/22.06.2009
D0sar fond -
R
Președinte:Valentin NițăJudecători:Valentin Niță, Alexandrina Urlețeanu Simona Petruța