Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 14/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 14
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marin Covei
JUDECĂTOR 2: Florența Carmen Cojocaru
JUDECĂTOR 3: Corneliu
Grefier
Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamanții a, -, C, împotriva sentinței civile nr.2179 din 02 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns avocat pentru intimata pârâtă, lipsind recurenții reclamanți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului, în raport de motivele invocate în întâmpinarea scrisă.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 08 12 2008, cu prim termen de judecată la data de 14.10.2008, reclamanții A, -, -, -, C, au chemat în judecată pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să dispună obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând cota de participare a salariaților la profit pe perioada 2005-2007, indexate în raport de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la data plății efective, în conformitate cu art. 139 alin.1 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură de activitate
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că până în luna septembrie 2007 au fost salariații societății pârâte și că, fără nici o motivare pârâta a refuzat să le acorde drepturile enunțate, ignorând dispozițiile contractelor colective de muncă la nivel de ramură de activitate si de unitate, obligatorii pentru părți, conform art. 243 din codul muncii.
Pârâta a depus și întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea acțiunii ca prescrisă, în considerarea dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii, drepturile pretinse nefiind de natură salarială.
Intr-o teză subsidiară, a cerut respingerea cererii privind participarea salariaților la cota de profit, arătând că nu s-au negociat condițiile concrete și modalitatea de acordare a cotei la profit.
Tribunalul Dolj, prin sentința civilă nr.2179 din 02 iunie 2009 respins acțiunea privind pe reclamanții a, -, C, în contradictoriu cu pârâta
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții sunt salariați ai unității pârâte, așa cum rezultă din mențiunile înscrise în carnetele lor de muncă, depuse la dosar.
În contractul colectiv de muncă la nivel de ramură s-a prevăzut, în art. 140, acordarea unei cote de participare la profitul anual salariaților, condițiile de acordare urmând să fie prevăzute în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, iar la nivelul unității pârâte, a fost inserată această clauză în art. 139, modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere urmând să fie stabilite prin negociere cu.
Instanța de fond a reținut că în niciunul din anii pentru care se solicită drepturile în prezenta cauză nu au fost negociate modalitatea, cuantumul și condițiile de acordare a cotei de profit, neexistând dovezi în acest sens și că nici din Hotărârile AGA depuse la dosar nu rezultă repartizarea unei cote din profitul realizat cu această destinație.
Analizând cu prioritate excepțiile invocate de pârâtă, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește perioada 2005-2007, ipsa oricăror negocieri asupra cuantumului sumelor și modalității de acordare nu poate nega dreptul în sine al salariaților de a beneficia de aceste suplimentări, dreptul fiind asumat de părți prin contractele colective de muncă și ca urmare nu se poate vorbi despreexcepțiaprematurității acțiunii.
Asupra excepției prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, instanța de fond a reținut că, în privința cotei de participare la profit pentru perioada 2005-2006, se aplică termenul de prescripție de 6 luni, întrucât acest drept nu este un drept de natură salarială (inclus în salariu). Reglementarea acestor fel de drepturi printr-o clauză a contractului colectiv de muncă face inoperante dispozițiile art. 283 alin.1 lit. c din codul muncii privitoare la termenul de prescripție de 3 ani, aplicabile doar în situația unui conflict individual de muncă ce privește plata unor drepturi salariale neacordate.
Instanța a apreciat că dreptul la acțiune având ca obiect cota de profit pentru anii 2005-2006 s-a născut la momentul publicării în Monitorul Oficial a Hotărârii Adunării Generale a Acționarilor, abilitată în acest sens, privitoare la distribuirea profitului net al societății și de la această dată a început să curgă termenul de prescripție de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 lit. e din codul muncii. Or, raportat la momentul introducerii acțiunii, 23.09.2008, instanța de fond a constatat că a operat prescripția dreptului material la acțiune, motiv pentru care a admis excepția prescripției în ceea ce privește acest capăt de cerere.
Pe fond, asupra cererii ce vizează acordarea cotei de profitpentru anul 2007, instanța a constatat că cererea este neîntemeiată, argumentându-și soluția astfel:
Clauzele din contractele colective de muncă încheiate la nivel superior nu prevăd, în mod concret, ce cotă de participare la profit revine salariaților, ci stabilesc în mod generic dreptul salariaților la cotă parte din profit. În lipsa negocierii unui procent concret din profit, în cadrul procesual configurat de reclamant, ca fiind un conflict de drepturi, instanța nu poate interveni fără a se substitui voinței părților.
Potrivit art. 140 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze "cota de participare la profitul anual precum și condițiile de diferențiere vor fi prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
In contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în anul 2007 privitor la cota de profit s-a prevăzut că "modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu " (art. 139)
S-a constatat că, art. 139 si art. 140 din contractele colective de muncă enunțate nu prevăd în mod concret, ce cotă de participare la profit revine salariaților, ci stabilesc în mod generic dreptul salariaților la cotă parte din profitul net al societății.
Nu s-a negociat un procent concret din profit, condițiile de diferențiere si modalitatea de acordare iar această chestiune nu poate fi tranșată de instanță în cadrul procesual configurat de reclamanți, ca fiind un conflict de drepturi.
In lipsa acestor negocieri, nu poate fi vorbi de un drept individual al fiecărui reclamant la obținerea cotei de profit aferente anului 2007 și, prin urmare acest capăt de cerere a fost respins.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții a, -, C, criticând-o pentru nelegalitate.
Motivând recursul, reclamanții au arătat că, respingând acțiunea, instanța de fond a reținut în mod greșit că prevederile art.139 și 140 din contractele colective de muncă enunțate nu prevăd în concret ce cota de participare la profit revine salariaților, ci stabilesc dor în mod generic dreptul salariaților la o cotă de participare din profitul net, iar în speță nu s-a negociat un procent concret din profit, condițiile de diferențiere și modalitatea de acordare.
În acest sens, recurenții au susținut că încă din anul 1998 fost negociată cota de participare la profit, conform actului adițional depus la CCM depus la dosarul cauzei, procentul de participare fiind stabilit la 10%.
Au mai arătat că potrivit art.7 din CCM 2004-2007 " drepturile salariaților prevăzute de prezentul CCM nu pot să reprezinte cauza reducerii altor drepturi colective sau individuale care au fost recunoscute anterior", iar " dacă pe cale legală sau convențională anterior încheierii acestui contract au fost prevăzute drepturi mai mari pentru salariați se vor aplica acestea", astfel că orice negociere ar fi putut avea ca obiect numai majorarea cuantumului negociat de 10%, orice negociere sub acest cuantum neproducând efecte.
Consideră recurenții, că a interpreta dreptul dedus judecății în sensul că salariații nu pot beneficia de acest drept pentru că nu s-ar fi negociat înseamnă a interpreta o clauză din CCM în defavoarea salariaților, ceea ce ar contraveni art.9 din CCM 2004-2007.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, excepția prematurității și excepția prescripției în ceea ce privește capătul de cerere privind acordarea cotei de profit, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, Curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Astfel, se constată că instanța de fond a motivat respingerea cererii reclamanților pe lipsa unor negocieri între pârâta și cu privire la procentul concret de participare la profit numai în ceea ce privește cota de participare la profit solicitată pe anul 2007. În ceea ce privește solicitarea acestor drepturi pe anii 2005-2006, cererea reclamanților a fost respinsă ca prescrisă, iar recurenții nu adus în concret critici ]n recurs cu privire la modul de soluționare a excepției prescripției dreptului la acțiune cu referire la acest capăt de cerere.
Referitor la cererea de acordare a cotei de profit pe anul 2007, aceasta a fost respinsă într-adevăr pe fond de prima instanță cu motivarea că în contractele colective de muncă nu s-a prevăzut un procent concret din cota de participare la profit a salariaților și nu s-a negociat de societate cu un procent concret din această cotă de participare.
Recurenții au susținut, prin motivele de recurs, că această cotă de participare la profit a salariaților ar fi fost deja negociată încă din anul 1998 și prevăzută ca fiind de 10% în actul adițional la CCM.
Se constată, însă, că reclamanții nu au depus nici la instanța de fond și nici în recurs copia acestui act adițional, în dosar neregăsindu-se niciun înscris din care să rezulte că, în urma negocierilor, s-ar fi stabilit cuantumul cotei de participare la profit a salariaților, astfel că sunt nedovedite susținerile recurenților.
În același timp, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o corectă interpretare a prevederilor contractelor colective de muncă.
În acest sens, se reține că reclamanții au invocat în cererea de chemare în judecată ca izvor al dreptului pretins dispozițiile art. 139 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității, potrivit căruia:
"Cota de participare a salariaților SA la profitul anual, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu ".
Din modalitatea de redactare, se constată ca, la momentul negocierii acestei clauze, partenerii sociali au stabilit vocația salariaților de a beneficia de o cotă din profitul unității. Nu a fost negociat un drept pur și simplu, ci unul afectat de o condiție suspensivă, de îndeplinirea căreia depinde nașterea dreptului subiectiv în favoarea salariaților. Condiția este aceea a realizării negocierilor, negocieri care însă nu s-au realizat.
Atâta timp cât nu este stabilită, individualizată cota de participare la profit prin contractul de muncă, fie colectiv sau individual, nu se poate reține existența unui drept al salariaților de a beneficia de o sumă de bani cu titlu de cotă de participare la profitul unității.
Obligația prevăzută în contractul colectiv de muncă, de a se stabili acordarea unor beneficii salariaților, reprezentând cota de participare la profit, nu se confundă cu obligația de plată a acestuia întrucât presupune existența negocierii și concretizarea dreptului, ce a format obiectul înțelegerii părților.
Constatând astfel că, recurentul nu este beneficiarul unui drept bănesc, reprezentând cota de participare la profit, în condițiile art. 154 și urm. codul muncii, drept al cărui cuantum să fie determinat în concret se constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurent.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 din Codul d e procedură civilă, Curtea urmează să respingă ca nefundat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții a, -, C, împotriva sentinței civile nr.2179 din 02 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâta SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - |
Grefier, |
2ex/
Red.jud.-
19.01.2010
Jud.fond /
Președinte:Marin CoveiJudecători:Marin Covei, Florența Carmen Cojocaru, Corneliu
