Speta drepturi salariale, banesti. Decizia 43/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 43
Ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Marian Lungu
JUDECĂTOR 2: Doina Vișan
JUDECĂTOR 3: Ioana Bodri
Grefier -a -
**************************
Pe rol, judecarea recursului formulat de reclamantul, împotriva sentinței nr. 2356 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, răspuns avocat pentru intimata pârâtă SC SA, lipsind recurentul reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Instanța, constatând cauza în stare de care învederează, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat pentru intimata pârâtă, a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin sentința nr. 2356 din 10 iunie 2009, Tribunalul Doljs -a respins acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA
Pentru a se pronunța astfel tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a fost salariatul pârâtei începând cu data de 15.07.2002 până în luna octombrie 2007, când pârâta a dispus concedierea pentru motive neimputabile salariatului.
Cererile având ca obiect drepturi salariale pentru aprovizionarea toamnă-iarnă din luna octombrie a anilor 2006-2007 si cota de participare la profitul net al societății obținut în anii 2005-2007 au fost respinse pentru următoarele motive:
Potrivit art. 176 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, aplicabil în perioada 2005-2007
- " cu ocazia unor evenimente anuale si în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă iarnă ) salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale sub forma unui adaos în sumă fixă"-alin 1;
- "condițiile și criteriile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă la nivele inferioare"-alin. 3;
S-a constat că dispozițiile art. 176 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură creau doar premisele acordării unui drept la suplimentarea salarială denumită " aprovizionare de toamnă iarnă" si nu un drept individual al fiecărui salariat la încasarea unei sume de bani cu acest titlu.
De asemenea, art. 140 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol, gaze prevede următoarele: "cota de participare la profitul anual precum și condițiile de diferențiere vor fi prevăzute în contractele colective de muncă încheiate la nivele inferioare".
In contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate în anii 2005, 2006, 2007 privitor la cota de profit s-a prevăzut că modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere vor fi stabilite prin negociere cu (art. 139).
Se constată că, art. 139 si art. 140 nu prevăd în mod concret, ce cotă de participare la profit revine salariaților, ci stabilesc în mod generic dreptul salariaților la cotă parte din profitul net al societății, dar condițiile de diferențiere între salariați si modalitatea concretă de acordare urmau a fi negociate cu.
Drepturile invocate de reclamant nu izvorăsc direct din contractele colective de muncă în forma prezentată anterior ci, pe calea negocierilor dintre patronat si sindicat ar fi trebuit să se stabilească condițiile de diferențiere între salariați si implicit nominalizarea celor care au beneficiul acestor drepturi, cuantumul si modalitatea concretă de acordare.
Prin contractele colective de muncă la nivel de nu s-au stabilit, în mod concret, condițiile si criteriile de acordare a acestor drepturi, sindicatul reprezentativ al dând dovadă de pasivitate, în sensul că nu a inițiat procedura legală a negocierii care le-ar fi facilitat salariaților nașterea dreptului de a încasa o sumă de bani cu titlu de aprovizionarea de toamnă iarnă si cotă de participare la profit.
Aceste negocieri nu au avut loc pe durata existenței contractelor colective de muncă enunțate, iar în prezent, față de înțelesul clar al dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999, în sensul că, modificarea, completarea clauzelor contractului colectiv de muncă poate interveni pe parcursul executării, inițierea unei proceduri de negociere cu privire la aprovizionarea de toamnă iarnă si cota de participare la profit pentru perioada dedusă judecății este fără finalitate.
În lipsa acestor negocieri, nu se poate vorbi de un drept individual al reclamantului la obținerea aprovizionării de toamnă iarnă si cotei de participare la profit aferente perioadei deduse judecății, și, prin urmare aceste cereri vor fi respinse.
Cererea având ca obiect contravaloarea cotei de gaze naturale pentru perioada 2006-2007 este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Cota de gaze reglementată de art. 187 din CCM la nivel de ramură se acordă potrivit aceluiași articol alin.2 "în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază", cuantumul și condițiile de acordare fiind stabilite prin CCM la nivel de unitate.
În CCM la nivel de unitate din anul 1997 la art. 176 alin 1 s-a prevăzut că "începând cu 01.06.1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc de gaze naturale, ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază."
În contractele colective de muncă aplicabile la nivel de unitate în perioada 2006-2007, la art.176 alin. 1 s-a menționat expres că "ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/ 1997".
În contractul colectiv de muncă pentru anul 2008 sunt reluate dispozițiile art. 176 alin. 1 mai sus, cu o completare în sensul că "prin urmare, începând cu anul 1997 prezentul articol a rămas fără obiect având în vedere că acest ajutor nu se mai acordă salariaților, fiind inclus în salariul angajaților si va rămâne așa până când si vor conveni altfel".
Din interpretarea acestor clauze contractuale instanța reținut că cererea reclamantului sub aceste aspecte este neîntemeiată, dreptul solicitat fiindu-i acordat de angajator prin includerea sumei respective în salariul de bază, începând cu anul angajării, 2002, și menținerea acestei includeri și în anii următori, inclusiv în 2006, 2007.
La nivelul societății pârâte, toate măririle de salariu ce au avut loc ulterior datei de 01.06.1997 s-au aplicat salariului de bază ce includea și contravaloarea cotei de gaze naturale, fără ca salariile să se mai diminueze vreodată cu contravaloarea acestei prime.
Instanța apreciat ca fiind neîntemeiată si cererea având ca obiect indemnizația de concediere.
Astfel, potrivit art. 50 alin. 1 din CCM /2007, la concedierile ce nu țin de persoana salariatului angajatorul are obligația de a plăti acestuia o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Coroborând textele enunțate instanța a concluzionat că s-a instituit în favoarea salariatului concediat o indemnizație de concediere, al cărei cuantum nu poate coborî sub acest minim, nefiind însă, exclusă acordarea indemnizației într-un cuantum superior.
Mai mult, s-a apreciat că este vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Aceste aspecte au fost, de altfel, lămurite si prin Amendamentul la planul social din 13.09.2006, în sensul că nu se pot cumula indemnizațiile de concediere.
Tribunalul a reținut că reclamantul a beneficiat de o indemnizație de concediere în cuantum de 18.104 lei, stabilită cu respectarea prevederilor art. 50 din contractul colectiv de muncă, în funcție de vechimea în.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, criticând-o pentru netemeinice și nelegalitate.
În motivarea recursului susține:
Cu privire la plata drepturilor privind aprovizionarea toamnă-iarnă:
Acordarea acestor drepturi nu este negociată de negocierea însăși a dreptului pretins.
Sindicatul nu putea negocia cu patronatul decât în limitele Legii 130/1996.
Ori, salariu mediu pe este cunoscut pe fiecare an, iar lipsa negocierilor privind modalitatea de acordare nu înlătură dreptul salariaților de a solicita acest drept și nici obligația angajatorului de a acorda acest drept salarial.
Cu privire la c/ valoarea cotei de gaze naturale: " negocierea dintre director și liderul de sindicat, materializată prin adrese încalcă dispoz. art. 17 al.1 lit. b din legea 130/1996, în sensul că negocierile privind modificările CCM nu se poartă între Patronat și Sindicat și nu se materializează într-un act adițional la CCM.
Cu privire la salariu, negocierea se face numai între angajator și angajat, pe de o parte, iar pe de altă parte s-a negociat în sensul renunțării la diferența prețului dintre valoarea gazelor naturale din 1997 și prețul gazelor naturale din 2005,2006 și 2007, încălcându-se dispoz. art. 38 din potrivit cărora, salariații nu pot renunța la drepturile ce le sunt recunoscute prin lege.
Orice tranzacție, prin care se urmărește renunțarea la drepturi recunoscute de lege, salariaților sau limitarea acestor drepturi este lovită de nulitate.
Deci, dacă salariații nu puteau renunța la un drept, cu atât mai mult nu putea renunța la drept în locul salariaților.
Cu privire la indemnizația de concediere, apreciază că în speță se impunea efectuarea unei expertize contabile pentru a se verifica dacă a fost inclusă în salariul de bază, iar în caz contrar să se facă o cuantificare.
Cu privire la cota de participare a salariaților la profit, Tribunalul nu s-a pronunțat pe acest petit, ceea ce atrage casarea sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Cuantumul cotei de participare a salariaților la profit a fost negociat prin act adițional, pe care-l anexează, orice negociere ulterioară putând opera numai în favoarea salariaților.
Lipsa negocierilor dintre Patronat și Sindicat nu înlătură dreptul salariaților la acordarea acestui drept.
Recursul este nefondat.
Examinându-se sentința recurată în raport de criticile invocate în recurs, se vor reține următoarele:
În speță solicitarea reclamantului privind acordarea acestei sume, nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale cerute în temeiul CCM, reclamanta neinvocând decât art.139 din CCM, nu și.
Toate drepturile au fost acordate către salariați, în conformitate cu prev. CCM, iar în anul 2002, CCM a dispus prin art. 176, ca ajutorul material reprezentând c/valoarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM pe anul 2007.
În ceea ce privește art.50 CCM - indemnizația de concediere solicitată de reclamant are natură juridică diferită: reprezintă alte venituri conform art. 42 din CCM, la nivel național nr. 2895/2006 pe perioada 2007-2010, aplicabil ca drept comun CCM.
Conform art. 283 lit. e, CM: cerile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării CCM ori unor clauze ale acestuia.
În speță, solicitarea reclamantei privind acordarea acestei sume nu reprezintă o acțiune pentru plata unor drepturi salariale izvorâte din, ci reprezintă o acțiune pentru plata altor venituri decât drepturile salariale în temeiul CCM.
Obligația de plată a indemnizației de concediere are ca izvor CCM, la nivel de uniotate, modificat prin adoptarea planului social și amendamentelor acesta.
Părțile CCM nu au intenționat să acorde 2 remunerații compensatorii cu același titlu, respectiv indemnizațiile de concediere.
Dovada este faptul că CCM pe anul 2008 intrată în vigoare în luna februarie 2008 fost modificat în sensul că al.5 al. Art. 50 dispune: acordarea unui pachet compensator conform planului social, exclude acordarea sumelor prev. la al.1 al prezentului articol.
Modificarea cuantumului indemnizației de concediere s-a impus ca o necesitate în raport de prev. art.50 al.1 din CCM care instituie un cuantum al acestuia mai mic decât cel prev. prin OUG 98/1999 privind protecția socială a persoanelor ale căror contracte vor fi desfăcute, ca urmarea concedierilor colective.
Se reține astfel, că ceea ce se solicită este o reparare dublă a prejudiciului, ceea ce este inadmisibil, în condițiile în care părțile - Patronatul și Sindicatul reprezentativ prin voința lor comună au modificat convențional CCM prin negocierea planului social, ca anexă la CCM.
Pe de altă parte, art. 154 al.1 dispune: salariul reprezintă contraprestația muncii depusă de salariat în baza.
Indemnizația de concediere nu este un drept salarial, nu se plătește odată cu salariul, nu este cuprinsă în salariu, ci este un drept bănesc, care din punctul de vedere al cuantumului se raportează la valoarea salariului.
Față de cele arătate, se va aprecia legală și temeinică sentința recurată, urmând ca în baza art. 312 al.1 pr.civilă să se respingă recursul declarat în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat reclamantul, împotriva sentinței nr. 2356 din 10 iunie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata SC SA.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, -a - |
Red. Jud.
Tehn./Ex.2/26.01.2010
/ și
Președinte:Marian LunguJudecători:Marian Lungu, Doina Vișan, Ioana Bodri
