Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Sentința 147/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- SENTINȚA NR. 147/F-CM
Ședința publică din 29 octombrie 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan judecător
JUDECĂTOR 2: Veronica Șerbănoiu Bădescu Monica
Asistent judiciar - -
Asistent judiciar
Grefier
S-a luat în examinare, pentru soluționare, în primă instanță, acțiunea formulată de reclamanții: și (), cu domiciliul ales la Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești,--5, județul A, în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL ARGEȘ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-PRIN DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Acțiunea este scutită de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Având în vedere că s-a solicitat judecarea în lipsă, curtea, constată cauza ca fiind în stare de judecată și trece la soluționarea ei.
CURTEA
La data de 8.09.2008, sub nr- s-a înregistrat acțiunea formulată de reclamanții: și () în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, CURTEA DE APEL PITEȘTI, TRIBUNALUL ARGEȘ, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR-PRIN DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE A, prin care se solicită obligarea pârâților la calcularea și plata despăgubirilor echivalente sporului de confidențialitate, de 15%, astfel: pentru reclamantul, pentru perioada 5.12.2007 - 1.09.2008, iar pentru reclamanta pentru perioada: septembrie 2005 - 20 august 2006, precum și începând cu data de 20.08.2008 și în continuare. Ambii reclamanți solicită ca sumele amintite să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâtei Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă, iar pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor amintite.
În motivarea acțiunii, reclamanta arată că este judecător în cadrul Tribunalului Argeș, iar reclamantul a fost judecător până la data de 1.09.2008.
Se susține că reclamanților le revine obligația păstrării confidențialității informațiilor cu care au venit în contact, în virtutea funcțiilor pe care le îndeplinesc, fără ca acestei obligații să îi corespundă și dreptul bănesc corelativ, prevăzut prin mai multe acte normative, cum ar fi: Legea nr.444/2006; nr.OG6/2007; art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, modificată prin Legea nr.405/2002.
Se menționează că nerespectarea confidențialității lucrărilor care au acest caracter constituie abatere disciplinară, potrivit art.99 litera d din Legea nr.303/2004, republicată.
De asemenea se invocă dispozițiile art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și art.11 și 20 din Constituția României și art.I din Protocolul nr.12 la
Se solicită proba cu înscrisuri, reclamantul, depunând la dosar sentința civilă nr.836/CM/5.12.2007, irevocabilă prin care dreptul în cauză i-a fost recunoscut până la data de 15.12.2007.
La dosar a fost depusă sentința amintită anterior, cu încheierea de îndreptare eroare materială.
Prin întâmpinarea de la filele 21-23 dosar, Ministerul Justiției solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă, în principal, iar în subsidiar ca nefondată.
În motivarea întâmpinării se arată că acțiunea reclamanților prin care se solicită acordarea altor drepturi, decât cele stabilite prin lege și prin care se tinde la modificarea actelor normative este inadmisibilă.
Pe fondul cauzei se susține că reclamanții nu au temei legal pentru a fi îndreptățiți la acordarea sporului de confidențialitate, invocându-se excepțiile de neconstituționalitate, ridicate de acest pârât, referitor la unele dispoziții din OG nr.137/2000.
Se menționează faptul că apare ca o atribuție de serviciu normală, obligația confidențialității, încât compensarea salariatului nu se impune.
Prin întâmpinarea de la filele 24-27 dosar, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor invocă excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia, invocând dispozițiile HG. nr.386/2007 și Legea nr.500/2002, susținând că raportul juridic de muncă este creat între reclamanți și Tribunalul Argeș, ci nu cu acest pârât. acestui pârât este aceea de a întocmi proiectul de lege, pe baza propunerii ordonatorilor principali de credite.
Curtea, analizând acțiunea prin prisma motivelor arătate și a probelor administrate, constată că aceasta este întemeiată, urmând aoa dmite ca atare și a obliga pe pârâții: Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să calculeze și să plătească sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară, actualizat în funcție de rata inflației, până la data plății efective, pe perioadele menționate în acțiune, urmând a fi obligat pârâtul Tribunalul Argeș să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților, iar pârâtul, Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor sume.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea reține următoarea situație de fapt.
În temeiul art.137 Cod pr.civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției invocate de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor referitoare la lipsa calității procesuale pasive a acestuia și asupra excepției inadmisibilității acțiunii, invocată de pârâtul, Ministerul Justiției.
Astfel, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, Ministerul Economiei și Finanțelor, invocată de către acesta este neîntemeiată, urmând a se respinge ca atare.
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, al legii bugetare anuale și raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. De asemenea, onform art.3 alin.1 pct.2 din nr.HG208/2005 această instituție gestionează și proiectul legii de rectificare bugetară.
Pe de altă parte art.131 alin.1 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, ctivitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat .
Rezultă așadar că, față de cererea având ca obiect alocarea fondurilor necesare sumelor ce urmează a fi plătite reclamanților, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor are calitate procesuală pasivă. În lipsa rectificării bugetului cu sumele necesare, Ministerul Justiției se află în imposibilitate de a dispune de fonduri pentru plata sumelor cerute de reclamanți.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii de față, excepție invocată de Ministerul Justiției se constată că aceasta este neîntemeiată, urmând aor espinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Art.4 și art.16 din Constituția României consacră principiul egalității între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, iar art.20 din legea fundamentală a statului stipulează că dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În ceea ce privește dreptul intern, principiul nediscriminării este reglementat de dispozițiile art.6 alin.3 din codul muncii, în conformitate cu care pentru muncă egală sau de valoare egală este interzisă orice discriminare, precum și de nr.OG137/2000, aprobată prin Legea nr.48/2002, modificată prin Legea nr.27/2004, care în art.1 alin.2 lit. e punct (i) garantează egalitatea între cetățeni, prin excluderea privilegiilor și discriminării, subliniindu-se dreptul la un salariu egal pentru muncă egală.
Art.2 alin.3 ale aceluiași act normativ prevede că unt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin.1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate și necesare.
În fine, conform art.27 alin.1 din aceeași ordonanță, persoana care se consideră discriminată poate formula, în fața instanței de judecată, o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun. Cererea este scutită de taxă judiciară de timbru și nu este condiționată de sesizarea Consiliului.
Prin deciziile Curții Constituționale nr.818, nr.819, nr.820 și nr.821 din 3 iulie 2008, dispozițiile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1din nr.OG137/2000, redate mai sus au fost declarate neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Rezultă așadar că, aceste dispoziții legale fiind declarate neconstituționale, ele nu mai pot fi aplicate în speță, însă, așa cum s-a arătat mai sus, dispozițiile constituționale privind drepturile și privilegiile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, iar acă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.
Astfel, art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului prevede că toți oamenii au dreptul, fără nici o discriminare, la salariu egal pentru muncă egală. Este interzisă orice discriminare și prin art.2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, Pactul privind drepturile economice, sociale și culturale (adoptate de Adunarea Generală a și ratificate de România în anul 1974), precum și prin art.14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.30/1994).
Aceste acte internaționale își găsesc aplicabilitatea în speță.
De altfel, n interpretarea dispozițiilor art.14 referitor la interzicerea discriminării din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Fundamentale, în hotărârea dată în cazul Fredin c/, Hoffman c/, Scalambrino c/Italie, autres c/-, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că diferența de tratament devine discriminare atunci când se induc distincții între situații analoage și comparabile fără ca acestea să se bazeze pe o justificare obiectivă sau rezonabilă, ceea ce înseamnă că, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, trebuie stabilit că persoane aflate în situații analoage sau comparabile beneficiază de un tratament preferențial și că această distincție nu își găsește nici o justificare obiectivă sau rezonabilă.
Deși art.14 conține o clauză de nediscriminare care nu are o existență de sine stătătoare, aplicându-se doar drepturilor și libertăților garantate de convenție, Curtea a extins atât de mult domeniul de incidență al acestui articol (ca răspuns la refuzul multor state europene de a ratifica Protocolul nr.12 ce stabilește o interdicție generală a discriminării, în raport de exercițiul oricărui drept prevăzut prin legea internă), încât acest text a ajuns să conțină o clauză de nediscriminare generală.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a făcut pasul decisiv de a rupe complet clauza de nediscriminare din art.14 de celelalte drepturi garantate prin Convenție, prin hotărârea Frette din 2002 prin care a acceptat să discute de violarea art.14 într-o cerere referitoare la adopție, deși a admis că dreptul la adopție nu intră în domeniul de aplicabilitate al art.8 din Convenție.
În altă ordine de idei, instanța reține că, în aplicarea art.119 din Tratatul d l Roma asupra Comunităților Europene care consacră principiul remunerării egale pentru muncă egală, în cauza Defrenne//1976 Curtea Europeană de Justiție a interpretat norma comunitară în sensul că interdicția discriminării în materia remunerării salariaților are caracter imperativ, se impune autorităților publice.
A concluzionat instanța internațională că principiul remunerării egale din acest articol este susceptibil de a fi invocat în fața instanțelor naționale și că acestea au datoria de a asigura protecția drepturilor pe care această dispoziție le conferă justițiabililor, în special în cazul discriminărilor care își au originea în mod direct în dispoziții legislative sau convenții colective de muncă.
Pentru toate aceste considerente, Curtea apreciază că prezenta acțiune este admisibilă.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța apreciază că este atributul instanței de judecată să verifice dacă acordarea unor sporuri salariale doar pentru anumite categorii de salariați s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii.
Chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când a soluționat un recurs în interesul legii (Decizia nr. VI/2007), a statuat că este atributul instanței de judecată să verifice dacă aplicarea textelor de lege prin care s-au acordat anumite sporuri doar pentru anumite categorii de persoane (sporul acordat judecătorilor și procurorilor care au soluționat cauze privind fapte de corupție) s-a făcut cu respectarea principiului egalității cetățenilor în fața legii consacrat de art.16 alin.(1) din Constituția României, republicată, cu cel al egalității de tratament salarial pentru muncă egală instituit prin normele internaționale.
Apare astfel ca nefondată susținerea în sensul că instanța ar fi intrat în sfera legislativului.
Reclamanții fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat), raporturile juridice de muncă ale acestora fiind guvernate de codul muncii conform dispozițiilor art.1 si art.295 alin.2 din acest cod. Ei sunt încadrați ca judecători la Tribunalul Argeș, calitate, potrivit căreia le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă, specială și specifică, de confidențialitate (art.99 lit. d din Legea nr.303/2004 și art.4 din Legea nr.303/2004 raportat la art.15 din Codul deontologic și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 și art.9 din Codul deontologic) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de reclamanți implică administrarea sau cel puțin contactul cu informații confidențiale (unele chiar clasificate sau secrete de serviciu), constând, de exemplu, în date privind arestări, interpretări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, datele cu caracter personal ale justițiabililor și colegilor de serviciu (art.2 alin.4 și alin.5 din Legea nr.677/2001), sesizările adresate organelor statului (de pildă, cele făcute conform art.18 lit.c din Legea nr.108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Reclamanții se află sub aspectul analizat, într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate, i-a fost recunoscut și dreptul corelativ, de natură salarială.
Astfel, conform art.13 din nr.OUG57/2000, art.30 alin.3 din nr.OG137/2000, art.3 din nr.OG38/2003, art.13 alin.1 din nr.OUG123/2003, art.3 din nr.OG19/2006, art.15 alin.1 din nr.OG6/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002, art.15 din nr.OG64/2006, art.13 din nr.OG10/2007, debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți, în mod firesc, ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitori ai obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Rezultă deci că reclamanții, deși își execută obligația de confidențialitate, fiind debitori ai acestei obligații în mod similar cu restul personalului din unitățile bugetare, totuși pentru îndeplinirea acestei obligații speciale și specifice, nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut în cazul restului personalului din sistemul bugetar.
Cu alte cuvinte, unul și același element constând în obligația de confidențialitate, produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Pentru a stabili dacă în speță există sau nu o discriminare a reclamanților, are relevanță criteriul justificativ generator al sporului de confidențialitate: existența obligației de confidențialitate, iar în nici un caz criteriul categoriei socio-profesionale. Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională, nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială sinalagmatică pentru îndeplinirea obligației de confidențialitate), deoarece categoria socio-profesională nu poate fi criteriul de stabilire și acordare a sporului salarial pentru confidențialitate în sistemul de salarizare (ci îndeplinirea obligației de confidențialitate).
Apreciază instanța că, prin neacordarea sporului de confidențialitate, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Față de aceste considerente, Curtea va admite acțiunea și va obliga pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15%.
Instanța va face aplicarea dispozițiilor art.161 alin.4 codul muncii, apreciind că se impune acordarea drepturilor bănești actualizate cu rata inflației la data plății efective, întrucât este evident prejudiciul produs reclamantelor prin neplata acestor sporuri, în noțiunea daunelor-interese prevăzute de lege trebuind inclusă noțiunea de actualizare, în speță, cu indicele de inflație.
Actualizarea cu indicele de inflație se justifică prin necesitatea realizării unei corelații între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile bănești și momentul în care aceste sume de bani au intrat efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În ceea ce privește cererea reclamanților privind acordarea sporului de 15% și pentru viitor, Curtea o apreciază ca întemeiată, întrucât salariul este o prestație periodică, iar art.110 alin.2 Cod procedură civilă permite solicitarea înainte de termen a unei prestații periodice, instituind practic o excepție de la regula potrivit căreia drepturile solicitate printr-o acțiune trebuie să fie actuale, urmând bineînțeles ca hotărârea obținută să fie pusă în executare la împlinirea termenului.
În temeiul Decretului nr.92/1996 va fi obligat pârâtul Tribunalul Argeș să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
- fi obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite acțiunea formulată de reclamanții: și (), cu domiciliul ales la Tribunalul Argeș, cu sediul în Pitești,--5, județul A, în contradictoriu cu pârâții: MINISTERUL JUSTIȚIEI, cu sediul în B,-, CURTEA DE APEL PITEȘTI CURTEA DE APEL PITEȘTI cu sediul în Pitești,-, județul A, TRIBUNALUL ARGEȘ cu sediul în Pitești,--5, județul, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR cu sediul în B,- - PRIN DIRECȚIA FINANȚELOR PUBLICE A cu sediul în Pitești,-, jud.
Obligă pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL PITEȘTI și Tribunalul Argeș, să calculeze și să plătească sporul de confidențialitate de 15% din indemnizația de încadrare lunară, actualizat în funcție de rata inflației până la data plății efective, astfel: -pentru pentru perioada 05 decembrie 2007- 01 septembrie 2008 și în continuare; - pentru () pentru perioada septembrie 2005-20 august 2006 și 20 august 2008- în continuare.
Obligă pe pârâții Tribunalul Argeș și Curtea de APEL PITEȘTI să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților.
Obligă pe Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății acestor drepturi.
Definitivă și executorie.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie.
Președinte, Judecător,
- - - ---
Asistent judiciar, Asistent judiciar,
- -
Grefier,
Red.
/9 ex./14.11.2008
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Veronica Șerbănoiu Bădescu Monica
