Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 16/2010. Curtea de Apel Tg Mures
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TÂRGU MUREȘ
SECȚIA CIVILĂ, DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE,
PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 16/
Ședința publică din 19 ianuarie 2010
Completul compus din:
- Președinte
- Judecător
- Judecător
Grefier -
Pe rol judecarea contestației în anulare formulate de reclamanții -, domiciliat în T M,-,.10, județul M și, domiciliat în T M,-,.40, județul M, împotriva deciziei nr.1587/R din 14 octombrie 2009 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că intimatul Ministerul Justiției a depus întâmpinare prin care invocă nesemnarea contestației în anulare, iar contestatorii au depus concluzii scrise, cerere de suspendare a judecării cauzei și solicitare de adresare către Curtea Europeană de Justiție a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare.
Instanța constată că cererea inițială, depusă la filele 1, 2 din dosar a fost semnată de contestatori, iar ulterior, la al doilea termen de judecată, aceștia au depus note de ședință, de asemenea semnate, prin care au procedat la precizarea contestației în sensul îndreptării unor erori strecurate în cuprinsul cererii inițiale. Chiar dacă exemplarul refăcut al contestației în anulare nu poartă semnătura contestatorilor, notele de ședință au fost semnate, iar intimatului Ministerul Justiției i-au fost comunicate atât notele de ședință, cât și contestația cuprinzând îndreptarea erorilor din cuprinsul contestației inițiale. În consecință, apreciază că viciul nesemnării contestației, invocat de intimatul Ministerul Justiției nu este întemeiat.
Contestația în anulare fiind o cale extraordinară de atac de retractare, care poate fi admisă doar pentru motivele strict prevăzute de art. 317 și 318 din Codul d e procedură civilă, instanța respinge cererea formulată de contestatori privind suspendarea judecării cauzei și solicitarea de adresare către Curtea Europeană de Justiție a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare, cerere care vizează, potrivit motivelor invocate în cuprinsul acesteia, probleme de fond ale litigiului, care nu pot fi puse în discuție în cadrul unei contestații în anulare, cu atât mai mult cu cât prezenta contestație în anulare vizează o hotărâre pronunțată tot în cadrul unei contestații în anulare.
Văzând lipsa părților și împrejurarea că acestea au solicitat judecarea cauzei în lipsa lor conform art. 242 Cod procedură civilă, instanța reține cauza în pronunțare în baza actelor și lucrărilor dosarului.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 17 noiembrie 2009 și precizată la 25 noiembrie 2009, contestatorii - și, au atacat - prin invocarea dispozițiilor art. 317 alin.1 pct. 1 și 2, respectiv art. 318 alin.1 Cod procedură civilă - Decizia nr. 1587/R/14 octombrie 2009 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, solicitând anularea sau desființarea acesteia, rejudecarea cauzei și respingerea contestației în anulare formulată de Ministerul Justiției împotriva Deciziei nr.972/R/30 mai 2008 aceleiași instanțe sau declinarea competenței materiale de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Mureș, după caz, în funcție de fiecare motiv concret, în parte, de contestație în anulare invocat.
În motivarea cererii, contestatorii au susținut următoarele:
1. Hotărârea contestată a fost dată cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, conform art. 317 alin. 1 pct. 2 raportat la art. 159 pct. 2 și art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 3 și art. 10 pct. 8 Cod procedură civilă, coroborat cu art. 27 alin. 1 din nr.OG 137/2000, deoarece ei au formulat o acțiune pentru sancționarea faptelor de discriminare, deci pe temei delictual, situație în care competența soluționării în primă instanță a cauzei revenea Judecătoriei Târgu Mureș.
Prin urmare, în opinia contestatorilor, soluția corectă și legală era admiterea contestației în anulare a Ministerului Justiției, anularea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii recursului Ministerului Justiției împotriva sentinței civile nr. 232/14.02.2008 a Tribunalului Mureș, casarea acestei sentințe, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond Judecătoriei Târgu Mureș ( conform art. 306 alin. 2, raportat la art. 304 pct. 3 și art. 312 alin. 3, coroborat cu art. 1 pct. 2 și art. 10 pct. 8 Cod procedură civilă, acest motiv de casare - necompetența - trebuind invocată din oficiu, fiind de ordine publică.
2. Procedura de citare a lor pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, conform art. 317 alin. 1 pct. 1, raportat la art. 85, art. 88 alin.1 pct. 4, art. 88 alin. 2, art. 100 alin. 1 pct. 4 și art. 100 alin. 3 Cod procedură civilă, deoarece în cursul procesului au renunțat la domiciliul ales și au solicitat să fie citați de la propriile domicilii ( fila 32 dosar recurs ), ceea ce însă, nu s-a întâmplat.
Raportat la acest motiv, contestatorii au arătat că vor solicita, cu ocazia rejudecării recursului, aplicarea procedurii obligatorii privind cererea opiniei Curții Europene de Justiție în privința existenței sau inexistenței discriminării lor, deoarece acțiunea a fost întemeiată inclusiv pe dreptul comunitar (Directiva 2000/EC/78), iar opinia curții este obligatorie și absolut prioritară față de dreptul intern, inclusiv față de deciziile Curții Constituționale.
3. Dezlegarea dată prin hotărârea contestată este rezultatul unei greșeli materiale, conform art. 318 alin.1 raportat la art. 319 alin. 2 teza a II-a Cod procedură civilă, deoarece instanța a calculat eronat termenul de 15 zile de introducere a contestației în anulare, având în vedere că decizia contestată nu era susceptibilă de executare silită.
Cu referire la acest motiv, contestatorii au susținut că, potrivit dovezilor depuse la dosar (filele 60 - 61), termenul a început să curgă de la data de 30 iulie 2008, astfel că, în mod greșit, instanța a luat în considerare data de 28 octombrie 2008, invocată și nedovedită de către contestator.
Prin întâmpinarea depusă, intimatul Ministerul Justiției a apreciat contestația în anulare ca fiind neîntemeiată și formulată cu rea-credință și prin abuz de drept, solicitând respingerea acesteia și aplicarea dispozițiilor art.108 alin.1 lit.a) Cod procedură civilă.
Examinând cererea dedusă judecății, prin raportare la motivele invocate, precum și la prevederile legale incidente, Curtea reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 232/14 februarie 2008, Tribunalul Mureș a dmis acțiunea civilă, având ca obiect un conflict de drepturi, formulată de reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Mureș, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, Ministerul Justiției, Ministerul Economiei și Finanțelor, cu citarea obligatorie a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării B și, drept consecință:
- a obligat în solidar pârâții, la plata în favoarea fiecărui reclamant a unei despăgubiri echivalente cu diferențele de drepturi salariale, reprezentând sporul de 5% in indemnizația brută lunară, pentru perioada decembrie 2004 - 31 martie 2006, și de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară, începând cu 1 aprilie 2006 și până la data încetării stării de discriminare a reclamanților;
- a dispus că sumele mai sus menționate cuvenite reclamanților vor fi actualizate cu indicele de inflație, calculată de la data scadenței lunare a fiecărui spor neacordat și până la data executării efective hotărârii;
- a obligat pârâtul Tribunalul Mureș să înscrie în carnetele de muncă ale reclamanților mențiunile corespunzătoare acordării drepturilor de natură salarială mai sus menționate;
- a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății în favoarea reclamanților a drepturilor de natură salarială mai sus menționate.
Această soluție a fost menținută prin decizia nr. 972/R/30 mai 2008 Curții de APEL TÂRGU MUREȘ, ca urmare a respingerii recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției ca nefondat, iar a recursului declarat de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, ca tardiv.
Ulterior, prin Decizia nr. 1587/R/14 octombrie 2009, Curtea de APEL TÂRGU MUREȘa admis contestația în anulare formulată de Ministerul Justiției, a anulat în parte Decizia nr. 972/R/30 mai 2008 aceleiași instanțe și, rejudecând recursul declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 232/14 februarie 2008 Tribunalului Mureș, a admis această cale de atac și a modificat în parte sentința menționată, în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În adoptarea acestei soluții, Curtea a reținut incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza a II-a Cod procedură civilă, în sensul că instanța a respins recursul Ministerului Justiției, omițând să cerceteze motivele de nelegalitate invocate de acesta, respectiv a examinat hotărârea primei instanțe cu referire la un alt obiect al cererii de chemare în judecară - și anume "spor de confidențialitate", în loc de "spor de fidelitate", cum au solicitat reclamanții.
Prin urmare, Curtea a admis contestația în anulare formulată de pârâtul Ministerul Justiției și, procedând la rejudecarea recursului declarat de acesta împotriva sentinței civile nr. 232/14 februarie 2008, respins acțiunea reclamanților, reținând că prevederile art. 1, 2 și 27 alin.1 din nr.OG 137/2000 - invocate în susținerea acțiunii - au fost declarate neconstituționale prin Deciziile nr. 818 și 821/ 2008 ale Curții Constituționale, atrăgând, astfel, incidența dispozițiilor art. 31 din legea nr. 47/1992, conform cărora, deciziile date în verificarea constituționalității actelor normative sunt general obligatorii.
Prin contestația în anulare supusă examinării, reclamanții critică soluția adoptată prin Decizia nr. 1587/R/14 octombrie 2009, invocând motivele prevăzute de art. 317 alin.1 pct. 1 și 2 Cod procedură civilă, ( contestația în anulare de drept comun ), respectiv, de art.318 alin.1, teza I (contestația în anulare specială).
Cu referire la primul motiv, se arată că în cursul procesului au solicitat să fie citați de la domiciliile lor, renunțând, astfel, la domiciliul ales inițial la sediul Tribunalului Mureș, or, judecata finalizată prin pronunțarea deciziei contestate în prezenta cauză s-a derulat prin citarea lor tot de la domiciliul ales.
Sub acest aspect, trebuie observate, însă, dispozițiile art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit cărora, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea lor.
În speță, reclamanții-contestatori nu au suferit nicio vătămare prin citarea lor de la locul de muncă, ( domiciliul ales ), preluând chiar personal citațiile pentru primul termen de judecată, când, prin memoriul scris depus la dosar au solicitat suspendarea judecății, invocând excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 318 alin. 1 teza a II-a și ale art. 319 alin. 2 teza I din Codul d procedură civilă ( filele 11 - 13, dosar nr. 3821.1/102.2007 ). Mai mult, după soluționarea excepției menționate, reclamanții - citați fiind tot de la domiciliul ales - au depus la dosarul cauzei concluzii scrise, dovedind prin aceasta că au avut cunoștință și de ultimul termen de judecată.
Pe de altă parte, Curtea observă că cererea la care fac trimitere contestatorii - în sensul că ar fi renunțat în cursul procesului la domiciliul ales, solicitând a fi citați de la propriile domicilii - nu răspunde exigențelor impuse de art. 98 Cod procedură civilă, întrucât a fost depusă la data de 27 noiembrie 2008, prin urmare după finalizarea judecății recursului împotriva sentinței civile nr. 232/14 februarie 2008 ( prin decizia nr. 972/R/30 mai 2008 ) și reprezintă, în realitate, o cerere de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul deciziei instanței de recurs, cerere formulată în temeiul prevederilor art. 281 alin. 2 Cod procedură civilă și soluționată fără citarea părților. Prin urmare, din perspectiva dispozițiilor art. 98 Cod procedură civilă, înscrisul invocat de reclamanții contestatori nu reprezintă, în sine, o petiție prin care se aduce la cunoștința instanței și a părții adverse schimbarea domiciliului în timpul judecății.
Pentru considerentele expuse, Curtea constată că în cauză nu se regăsește motivul de contestație în anulare reglementat de art. 317 alin.1 pct. 1 Cod procedură civilă, constând în nelegala citare a reclamanților pentru ziua când s-a judecat pricina și s-a pronunțat Decizia nr. 1587/R/14 octombrie 2009, în prezent contestată.
De asemenea, nu subzistă nici critica vizând încălcarea de către instanță a dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, în sensul de a atrage incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 317 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, sub acest aspect Curtea reținând următoarele:
Prin demersul juridic inițiat, reclamanții au solicitat - invocând dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare - obligarea pârâților la plata unei despăgubiri echivalente cu diferențele salariale reprezentând sporul de 5% din indemnizația brută lunară, pentru perioada decembrie 2004 - 31 martie 2006, respectiv de 15%, începând cu data de 1 aprilie 2006 și până la data încetării stării de discriminare.
Chiar dacă reclamanții au calificat sumele pretinse drept "despăgubiri", acestea sunt, în realitate, drepturi bănești cu caracter salarial, derivând, chiar în opinia lor, din faptele de discriminare directă săvârșite de instituțiile pârâte la care sunt încadrați în muncă. Prin urmare, solicitarea reclamanților se circumscrie unui litigiu care se află în legătură directă cu executarea raporturilor juridice de muncă.
Într-adevăr, prin dispozițiile art. 27 alin.1 din nr.OG 137/2000, se prevede că "persoanele discriminate au dreptul să pretindă despăgubiri proporțional cu prejudiciul suferit potrivit dreptului comun", însă prin utilizarea acestei ultime sintagme legiuitorul a avut în vedere dreptul comun derivând din natura fiecărui raport juridic dedus judecății, raport în cadrul căruia s-a produs discriminarea. În același sens sunt, de altfel, și dispozițiile art. 1 alin. 2 și ale art. 295 alin. 1 din Codul muncii - care instituie aplicabilitatea prevederilor acestuia și raporturilor de muncă ale reclamanților - precum și prevederile art. 5 din Codul muncii, care interzic discriminările în cadrul raporturilor de muncă.
Cum prin acțiune s-au formulat pretenții de natură salarială, este evident că "dreptul comun" aplicabil raporturilor juridice dintre părțile aflate în litigiu este "dreptul muncii", astfel că în mod corect, atât prima instanță, cât și cea de recurs, au supus rezolvarea prezentului conflict jurisdicției muncii.
Prin urmare, nu este incident motivul de contestație în anulare reglementat de art. 317 alin.1 pct. 2 Cod procedură civilă.
În fine, Curtea reține că nu se identifică nici cazul prevăzut de art. 318 lin.1 teza I Cod procedură civilă, sub acest aspect observând următoarele:
Potrivit dispozițiilor legale menționate- care reglementează contestația în anulare specială, această cale extraordinară de atac vizează hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, însă numai în ceea ce privește dezlegarea dată recursului, în sensul că aceasta ar fi fost rezultatul unei greșeli materiale săvârșite de instanța care l-a soluționat.
În speță, raportându-se la acest motiv, reclamanții susțin că eroarea materială constă în aprecierea de către instanța care a soluționat contestația în anulare formulată de pârâtul Ministerul Justiției ( prin Decizia nr. 1587/R/14 octombrie 2009 )că aceasta a fost declarată în termenul prevăzut de art. 319 alin.2 teza a II-a Cod procedură civilă, termen care, în opinia lor, a fost depășit, în raport de dovezile pe care le-au depus la dosar ( filele 60 - 61). Astfel, reclamanții pretind că termenul de 15 zile pentru formularea contestației în anulare de către pârâtul Ministerul Justiției a început să curgă la data de 30 iulie 2008, iar instanța a luat în mod greșit în considerare data de 28 octombrie 2008, invocată de către pârâtul - contestator și nedovedită, săvârșind, prin urmare, o greșeală materială, în sensul calculării eronate a termenului în care putea fi formulată contestația în anulare de către Ministerul Justiției.
Rezultă, deci, că prin invocarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 318 alin.1 teza I Cod procedură civilă, reclamanții vizează soluția dată contestației în anulare formulate de Ministerul Justiției - urmărind ca aceasta să fie respinsă ca tardiv introdusă - iar nu dezlegarea dată de aceeași instanță în judecarea recursului declarat de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 232/14 februarie 2008 Tribunalului Mureș, rejudecare determinată tocmai de admiterea anterioară a contestației în anulare. Or, potrivit normei legale menționate, pot constitui obiect al contestației în anulare speciale doar hotărârile instanțelor de recurs, fiind vorba, deci, de hotărâri pronunțate în urma exercitării controlului judiciar pe calea recursului, iar nu pe calea unei alte contestații în anulare, speciale - cum este decizia atacată în prezenta cauză.
Pe de altă parte, neregularitatea invocată de reclamanți nu constituie o greșeală materială, în sensul prevederilor art. 318 alin.1 teza I Cod procedură civilă, text care are în vedere aspecte formale ale judecății, pentru a căror verificare nu este necesară o reapreciere a probelor, cum se pretinde în litigiul de față. Altfel spus, textul vizează greșeli de fapt, involuntare, iar nu greșeli de judecată, respectiv de interpretare a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.
Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază contestația în anulare dedusă judecății ca fiind nefondată, astfel că va dispune respingerea acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația în anulare formulată de contestatorii -, domiciliat în T M,-,.10, județul M și, domiciliat în T M,-,. 40, județul M, împotriva Deciziei nr.1587/R/14 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de APEL TÂRGU MUREȘ, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE: Nemenționat | Judecător, | Judecător, |
Grefier, |
Red.
Tehnored.
9 exp./22.02.2010
Președinte:NemenționatJudecători:Nemenționat
