Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 172/2010. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 172/2010-
Ședința publică din 28.01.2010
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
JUDECĂTOR 3: Trif
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea contestației în anulare formulată de contestatorul cu domiciliul în O,-, - 11,. 61, județul B în contradictoriu cu intimata SC - O cu sediul în O, str. -, nr. 24, județul B, împotriva deciziei civile nr. 650 din data de 10.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, în dosar nr-, prin care s-a menținut în întregime sentința civilă nr. 945/LM din data de 20.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă contestatorul și reprezentantul acestuia, avocat, în baza împuternicirii avocațiale din data de 27.01.2010, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind intimata.
Procedura de citare a părților este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezenta contestație în anulare este scutită de la plata taxei de timbru, după care:
Reprezentantul contestatorului depune la dosar copia chitanței prin care s-a achitat contravaloarea onorariului avocațial în sumă de 1.000 le, arată că nu are alte probe de propus sau cereri de formulat în cauză.
Instanța, nemaifiind de administrat alte probe în cauză, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației în anulare.
Reprezentantul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare, schimbarea în parte hotărârii contestate în sensul obligării intimatei la plata către contestator a cheltuielilor de judecată în recurs, fără cheltuieli de judecată. Apreciază că în mod nejustificat instanța de recurs a respins recursul cu privire la cheltuielile de judecată, având în vedere că s-a dovedit cu actele depuse la dosar cuantumul cheltuielilor de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.945/LM din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a dmis contestația formulată de contestatorul domiciliat în O,-,.61, județul B în contradictoriu cu intimata cu sediul în O,-, județul B și în consecință:
S-a dispus anularea deciziilor nr. 20/01.10.2007 și nr. 454/25.10.2007, emise de intimată, pe seama contestatorului și reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior.
A fost obligată intimata la plata unor despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu 23.10.2007 și până la reintegrarea efectivă a contestatorului, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța în acest mod, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia nr. 20/01.10.2007 aflată la fila 3 dosar, s-a dispus ca începând cu data de 23.10.2007 să se desfacă contractul de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 din Codul Muncii. Motivul invocat de intimată pentru concedierea contestatorului îl reprezintă reorganizarea activității societății determinată de dificultățile economice prin care trece societatea. Prin decizia nr. 454/25.10.2007, aflată la fila 14 dosar, se decide încetarea contractului individual de muncă al contestatorului în temeiul dispozițiilor art. 65 alin. 1 din Codul Muncii.
Conform art. 65 din Codul Muncii, concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, reprezintă încetarea contractului individual de muncă, determinată de desființarea locului de muncă ocupat de salariat ca urmare a dificultăților economice, a transformărilor tehnologice sau a reorganizării activității. Desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă dintre cele prevăzute la alin. 1. în vederea verificării respectării condițiilor legale de concediere, instanța i-a pus în vedere intimatei să depună organigramele anterioare și ulterioare concedierii contestatorului, hotărârea Consiliului de Administrație în baza căreia s-a hotărât reorganizarea unității intimate și implicit măsura concedierii contestatorului.
Prin notele de ședință de la fila 26 dosar, intimata a învederat instanței că nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație care să impună necesitatea concedierii contestatorului întrucât prin Hotărârea AGA din 31.05.2007 și prin decizia nr. 7 Consiliului de Administrație al SC - din 31.05.2007, Consiliul de Administrație și-a delegat atribuțiile în conducerea executivă a societății unui director, respectiv domnului.
Examinând Hotărârea AGA din 31.05.2007 aflată la fila 32 dosar și respectiv decizia nr. 7/31.05.2007 aflată la fila 31 dosar, instanța a constatat că adunarea generală a acționarilor nu a delegat consiliul de administrație și acesta din urmă nu a delegat domnului atribuțiile privind reorganizarea activității societății și nici aceea de a dispune concedierile de personal. Prin urmare, directorului executiv chiar dacă i s-au delegat anumite atribuții de conducere a societății, nu a fost împuternicit de către adunarea generală a acționarilor și respectiv consiliu de administrație să dispună solitar reducerea de personal. Directorul executiv are doar atribuția de a pune în executare hotărârile consiliului de administrație și nu și aceea de a lua solitar hotărâri privind reorganizarea societății și implicit a reducerilor de personal.
Față de aceste considerente, instanța a constatat că la baza concedierii contestatorului nu există o hotărâre a Consiliului de Administrație care să hotărască reorganizarea societății și reducerea de personal, concedierea contestatorului făcându-se de o persoană care și-a depășit limitele atribuțiilor sale, ceea ce atrage nulitatea măsurii concedierii dispusă prin deciziile atacate.
Mai mult, intimata prin actele depuse la dosar, nu a făcut dovada că desființarea locului de muncă al contestatorului a fost efectivă și a avut o cauză reală și serioasă. depuse de intimată la filele 28 și 29 dosar nu reprezintă organigrame, respectiv state de funcții ale societății, din care instanța să rețină dacă locul de muncă al contestatorului a fost desființat sau nu. De asemenea, în lipsa unei hotărâri a Consiliului de Administrație care să prevadă necesitatea reorganizării societății, intimata nu a făcut dovada prin nici un mijloc de probă a dificultăților economice prin care trece, care să determine reorganizarea și reducerea de personal. Prin urmare, instanța a constatat că măsura concedierii contestatorului nu a fost reală și serioasă.
Față de aceste considerente și văzând în drept dispozițiile art. 65 și următoarele din Codul Muncii, precum și dispozițiile Legii nr. 31/1990, instanța a admis contestația formulată, a anulat deciziile nr. 20/01.10.2007 și respectiv nr. 454/25.10.2007 emise de intimată, a dispus reintegrarea contestatorului pe postul deținut anterior concedierii și a obligat intimata, în baza art. 78 alin. 1 din Codul Muncii să plătească contestatorului o despăgubire egală cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat contestatorul începând cu data de 23.10.2007 și până la reintegrarea efectivă a acestuia.
Văzând că contestatorul nu a făcut dovada cuantumului cheltuielilor de judecată făcute cu desfășurarea procesului, instanța nu a acordat cheltuielile de judecată solicitate de contestator.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs reclamantul - recurent, solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul obligării intimatei la plata cheltuielilor de judecată în primă instanță, în cuantum de 1000 lei, cu cheltuieli de judecată și în recurs.
Recurs a declarat și recurenta - intimată -. O, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii formulate de intimatul reclamant.
Prin decizia civilă nr. 650 din data de 10.04.2009 pronunțată în dosar nr-, Curtea de Apel Oradeaa respins ca nefondat recursul civil declarat de reclamantul domiciliat în O,-,. 61, județul B și respectiv de pârâta "" - cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 945/LM din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care a menținut-o în întregime.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de recurs a avut în vedere următoarele considerente:
Reclamantul a fost angajat al societății - intimate, în calitate de facturist.
Prin decizia nr.20/01.10.2007 emisă de directorul executiv al -. s-a dispus desfacerea contractului de muncă al acestuia începând cu data de 23 octombrie 2007 în baza dispozițiilor art. 65 alin.1 din Codul muncii, respectiv pentru motive ce țin de reorganizarea societății.
Decizia propriu - zisă de concediere a fost emisă ulterior, respectiv la 25 octombrie 2007, sub nr.454.
Pentru a fi legală concedierea în baza prevederilor art. 65 din Codul muncii, este necesar ca angajatorul să facă dovada că a avut loc o reorganizare a activității, că această reorganizare corespunde unei cerințe reale impuse de nevoile societății și să fie dispusă de organul competent.
Totodată, desființarea locului de muncă trebuie să fie efectivă și să aibă o cauză reală și serioasă dintre cele prevăzute la alin.1 al. art. 65.
Referitor la competența de a dispune reorganizarea activității, și implicit reducerile de personal, din actele depuse la dosar (Hotărârea AGA/31.05.2007, decizia 7/31.05.2007), rezultă că adunarea generală a acționarilor ar fi delegat consiliului de administrație, iar acesta la rândul lui directorului executiv atribuțiile privind reorganizarea activității societății și reducerile de personal.
În Hotărârea AGA din 31 mai 2007 se face e-adevărat vorbire de luarea de măsuri pentru organizarea administrativă a societății în conformitate cu ultimele modificări ale legislației române, însă această reorganizare administrativă nu se identifică cu reorganizarea activității societății, care vizează aspecte de natură economică cu consecințe și în planul resurselor umane.
Pe de altă parte, indiferent cui ar aparține competența în luarea unor astfel de măsuri, esențială este existența unui act în baza căruia să se fi dispus reorganizarea activității și din care să rezulte temeiurile care au stat la baza acesteia, act care nu a fost depus de angajator, deși i s-a pus în vedere acest lucru de către instanța de fond.
De altfel, nu s-a făcut dovada necesității reorganizării societății, prin reduceri de personal, cu atât mai mult cu cât din notele de ședință depuse de societate la dosarul de fond (fila 53), rezultă că în toată această perioadă concomitent cu închiderea unor locații, au fost deschise mai multe magazine și au fost angajate persoane pentru aceste locații.
Nefondat este și recursul declarat de reclamantul, în mod corect instanța de fond constatând că reclamantul nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, făcând de altfel mențiunea,lipsă onorariu" pe împuternicirea avocațială.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea, în temeiul art. 304 indice 1, art. 312 alin.1 coroborat cu art. 316 Cod procedură civilă a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, respectiv -. O, fără cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea contestației, schimbarea în parte a deciziei în sensul obligării intimatei SC - O la plata cheltuielilor de judecată, invocând următoarele motive:
- în mod nejustificat, Curtea de Apel Oradeaa respins recursul cu privire la cheltuielile de judecată;
- anterior, prin sentința civilă nr. 945/LM/2008, Tribunalul Bihor nu a acordat cheltuieli de judecată, deși a admis în întregime contestația;
- cu actele depuse la dosar, s-a dovedit cuantumul cheltuielilor de judecată.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 318 și urm. Cod procedură civilă.
Intimata, deși legal citată, nu s-a prezentat și nici nu și-a comunicat poziția față de contestația în anulare.
Examinând hotărârea contestată, prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu, instanța constată următoarele:
Articolul 318 teza I din Codul d e procedură civilă prevede ca motiv pentru exercitarea contestației în anulare ca dezlegarea dată prin hotărârea instanței de recurs că fie rezultatul unei greșeli materiale.
În speță, greșeala materială constă în neobservarea de către instanța de recurs a actelor aflate în dosarul curții de apel la filele 15 - 16, înscrisuri care pun în evidență valoarea onorariului avocațial de 1.000 lei - achitat de la data de 20 noiembrie 2007, pentru etapa judecării cauzei la fond, în discuție fiind chitanța nr. - din 20.11.2007, respectiv factura nr. - din 19.11.2007.
Dată fiind neobservarea actelor despre care s-a făcut vorbire mai sus, dispoziția din decizia contestată de respingere recursului declarat de reclamantul apare ca fiind eronată prin reținerea de către instanța de recurs a faptului că acesta nu a făcut dovada cheltuielilor de judecată, motiv în considerarea căruia, analizarea litigiului din perspectiva prevederilor art. 318 teza I din Codul d e procedură civilă, reclamă remedierea greșelii săvârșite în recurs, prin anularea în parte a deciziei, conform prevederilor art. 319 din Cod, numai sub aspectul soluției date asupra recursului declarat de reclamant.
Având în vedere prevederile art. 274 din Codul d e procedură civilă, dat fiind că intimata a căzut în pretenții ca o consecință a admiterii contestației formulate de contestatorul, acesta este îndreptățit la a i se acorda cheltuielile de judecată justificate prin înscrisurile despre care s-a făcut vorbire mai sus, în cuantum de 1.000 lei, sens în care urmează a fi modificată în parte sentința tribunalului în baza art. dispozițiilor art. 312 alin. 1 și 3 din Codul d e procedură civilă.
Tot în temeiul dispozițiilor art. 274 din Cod, recurentul este îndreptățit a-i fi acordate și cheltuielile de judecată ocazionate de soluționarea cauzei în recurs în cuantum de 1.000 lei, decizia contestată urmând a fi modificată și sub acest aspect ca o consecință a admiterii recursului reclamantului, urmând ca celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei să fie menținute.
Se va constata totodată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în prezenta fază procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
ADMITE ca fondată contestația în anulare formulată de contestatorul cu domiciliul în O,-, - 11,. 61, județul B în contradictoriu cu intimata SC - O cu sediul în O, str. -, nr. 24, județul B, împotriva deciziei civile nr. 650 din data de 10.04.2009 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care o anulează în parte numai cu privire la dispoziția de respingere a recursului declarat de reclamantul și, rejudecând recursul:
Admite recursul introdus de recurentul reclamant împotriva sentinței civile nr. 945/LM/2008 din 20 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în parte în sensul că obligă intimata SC - B la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea contestatorului, la fond.
Obligă pe SC - la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 28.01.2010.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - - 03.02.2010
- judecători fond - ,
- judecători recurs -, R,
- dact. gref. - 03.02.2010 - 4 ex.
- emis 2 com. - 03.02.2010 -, SC -
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif
