Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2074/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 2074
Ședința publică din data de 04 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu
JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA (fosta denumire SA) B, prin reprezentant & ASOCIAȚII, cu domiciliul ales în B,-,.3, apart.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.3196/18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant în propriu și ca moștenitor al lui, domiciliat în comuna, sat, județul P, și în orașul,-, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurenta pârâtă SC SA B și intimatul reclamant -. Procedura legal îndeplinită.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de actele și lucrările dosarului, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, apreciază cauza în stare de judecată și deliberând a pronunțat următoarea deciziei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrata sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul - - în calitate de unic moștenitor de gradul I al defunctului, în propriu și asistat de mama sa, a chemat în judecată pe pârâta SC SA B - Suc. P, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta, pentru perioada 28.02.2005-23.12.2005, la plata diferențelor de drepturi salariale rezultate ca urmare a salarizării autorului său, sub nivelul prevăzut în CCM, cu recalcularea sporurilor aferente (zi/noapte/sâmbete/duminici/sărbători legale/muncă grea) și cu calcularea celor de care în mod nejustificat a fost privat; achitarea primelor de Paște și C aferente perioadei de referință prevăzute în CCM; plata diferenței dintre primele de vacanță încasate și cele cuvenite, toate sumele solicitate urmând a fi reactualizate cu coeficientul de inflație la care să se calculeze ulterior dobânda de referința a BNR; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că autorul său a fost angajatul pârâtei în funcția de șofer și că în perioada de referință acesta a constatat că orele lucrate și evidențiate în statele de plată nu au fost salarizate la nivelul prevederilor CCM, salariul fiindu-i stabilit și plătit la un nivel inferior celui la care ar fi fost îndreptățit potrivit art.128 anexele 3 și 3 bis din CCM.
A mai arătat că, urmare a stabilirii incorecte a salariului autorului său, i-a fost diminuat și cuantumul indemnizației de concediu care, potrivit art.90 din CCM se calculează raportat la salariul de bază individual și sporurile cu caracter permanent. Pârâta nu i-a achitat autorului său nici suplimentările salariale prevăzute de art.168 din muncii pentru sărbătorile de Paște și C aferente perioadei de referință, iar prima de C pe anul 2005 era îndreptățit să o primească, chiar dacă a fost disponibilizat pe data de 23.12.2005, întrucât era o suplimentare salarială dată în considerarea muncii depuse în timpul anului.
In drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile cap.III din 168/1999 cu modificările și completările ulterioare ale Codului muncii și ale CCM, în dovedirea acesteia solicitând proba cu înscrisuri, interogatoriu și expertiză judiciară normare-salarizare.
S-a depus la dosar de către reclamant copia cărții de muncă a autorului său -, certificatul de deces și copia cărții de identitate a acestuia.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii, arătând că drepturile solicitate de reclamant, nu puteau fi acordate în varianta cerută, ci numai astfel cum părțile s-au înțeles și așa cum aceasta s-a și realizat, în sensul că interpretarea disp.art.168 din CCM invocat ca temei al acțiunii a fost modificată de Comisia Paritară a SC SA. Primele pentru sărbători solicitate de reclamant, nu pot fi asimilate salariului și nici indemnizațiilor ce au drept scop remunerația sau câștigurile susceptibile de a fi evaluate în bani, stabilite pe cale convențională sau prin lege, pentru munca sau serviciile aduse de salariat.
In opinia pârâtei, primele solicitate reprezintă un drept suplimentar stabilit prin CCM ce nu pot fi asimilate salariului, natura pecuniară a acestora nefiind un element suficient pentru includerea în categoria drepturilor salariale.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, arătând că plata drepturilor pretinse prin acțiune nu putea fi făcută în varianta solicitată de reclamant și numai astfel cum părțile s-au înțeles și așa cum aceasta s-a și realizat de altfel, urmând ca, începând cu anul 2003, primele de Paște și C să fie incluse în salariile de bază ale angajaților, ceea ce s-a și îndeplinit, astfel că, prev.art.168 al.1 au rămas fără obiect, nemaifiind individualizate în mod distinct, iar negocierile colective anuale au privit exclusiv majorarea salariului de bază ca întreg, așa cum acesta a rezultat după data includerii primelor în salariu.
S-au depus de către pârâtă înscrisuri, respectiv Protocolul încheiat la 01.03.2002 între SNP SA, SC SA și, contract CCM înregistrat la B sub nr.9002/31.10.2003, Regulamentul de Organizare și Funcționare a Comisiei Paritare la nivel SC, acte adiționale la CCM.
In cauză s-a efectuat expertiză salarizare-normare legislația muncii de către expert, având ca obiective: determinarea diferențelor salariale pentru perioada 28.02.2005 - 23.12.2005 între salariile ce au fost achitate autorului reclamantului de către pârâtă și cele la care acesta era îndreptățit conform CCM, cu recalcularea tuturor sporurilor aferente; calcularea c/valorii suplimentarilor salariale ce se cuveneau autorului reclamantului în perioada de referință cu ocazia sărbătorilor de Paște și C; stabilirea diferenței dintre primele de vacanță și cele cuvenite și reactualizarea acestor drepturi cu coeficientul de inflație.
Prin sentința civilă nr.3196 pronunțată la data de 18 decembrie 2008, Tribunalul Prahovaa admis acțiunea formulată de reclamantul - în propriu și asistat de mama sa, - moștenitorul lui, în contradictoriu cu pârâta SC SA (fostă SC. SA) B, și a obligat pârâta să plătească reclamantului drepturile salariale cuvenite și neachitate autorului său, reprezentând diferențe dintre salariul încasat și cel cuvenit conform CCM, prima de Paște și C 2005, diferențe pentru prima de vacanță în sumă netă actualizată conform raportului de expertiză de 4521 lei.
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului 400 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că autorul reclamantului și-a desfășurat activitatea la punctul de lucru Scăieni, în perioada de referință 18.02.2005-23.12.2005, având funcția de șofer, de unde a fost preluat de către pârâtă.
Din analiza statelor de salarii, expertul a stabilit că salariul de care a beneficiat autorul reclamantului s-a situat sub nivelul minim stabilit de prevederile CCM pentru perioada 2005-2007, fapt pentru care s-a calculat și stabilit diferența salarială cuvenită acestuia pentru perioada 28.02.2005-23.12.2005, ținându-se seama de sporul de vechime și sporul de muncă grea, plătite de pârâtă corespunzător procentelor trecute în carnetul de muncă.
Pe baza pontajelor Secției de Transporturi Scăieni, a foilor de parcurs, a statelor de salarii și CCM la nivel de unitate, expertiza a constatat că nivelul minim de salarizare pentru funcția de șofer este C, iar limita minimă de salarizare pentru muncitori calificați-nivel de salarizare C este 1,35, fapt pentru care s-a concluzionat că salariul minim de care ar fi trebuit să beneficieze autorul reclamantului în anul 2005 era de 330 lei (salariu minim pe economie x 1,76 egal 581 lei salariu minim pe x 1,35 egal 784 lei salariu minim șofer).
În ceea ce privește suplimentările salariale corespunzătoare primelor de C și de Paște reglementate în cuprinsul art.168 din CCM la nivel de unitate, acestea au fost stabilite prin raportul de expertiză în funcție de salariul de baza mediu, comunicat expertului de și Asociații prin adresa nr.938/01.04.2008, semnată de Departamentul de Resurse Umane, suma cuvenită fiind de 624 lei atât pentru prima de Paște, cât și pentru cea de
Stabilirea diferențelor dintre prima de vacanță cuvenită și cea achitată de pârâtă autorului reclamantului a fost determinată prin raportul de expertiză la suma de 705 lei, pornind de la art.90 din CCM și salariul de bază pe societate cu sporurile aferente vechimii de 35% și de muncă grea 15%, sumele fiind actualizate în funcție de coeficientul de inflație publicat lunar de către Institutul Național de Statistică, începând cu data scadenței fiecărei sume până în octombrie 2008.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA B, arătând că sentința primei instanțe este nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, pârâta a arătat, în esență, că prima instanță nu a stabilit concret care sunt sumele reprezentând primele de Paști și C pentru anul 2005, opinia recurentei fiind că aceste sume sunt de 694 lei - primă C 2005 și 581 lei - primă Paști 2005.
A mai arătat că prima instanță a obligat pârâta să plătească reclamantului diferențele dintre salariul încasat și cel cuvenit conform CCM, fără a lua în calcul apărările sale referitoare la nivelul drepturilor salariale acordate în societate.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate, precum și sub toate aspectele, potrivit art.3041pr.civ. Curtea constată că recursul declarat este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Curtea reține că, potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expertul, suma totală netă cuvenită reclamantului, reprezentând diferențe dintre salariul încasat și cel cuvenit conform CCM, prime de Paști și de C pentru anul 2005 și diferența pentru prima de vacanță, este de 4521 lei.
Această sumă totală netă este compusă din sumele brute care i se cuveneau reclamantului pentru drepturile arătate anterior, sume din care s-au dedus contribuțiile prevăzute de lege.
Din același raport de expertiză rezultă și suma brută reprezentând primele de Paști și de C pentru anul 2005, respectiv 1248 lei.
Prin urmare, C reține ca fiind neîntemeiată critica recurentei cu privire la faptul că nu s-a stabilit în concret care sunt sumele reprezentând primele de Paști și C pentru anul 2005.
În ceea ce privește diferențele dintre salariul încasat de autorul reclamantului și cel cuvenit acestuia conform CCM, Curtea reține că prima instanță a stabilit în mod corect, pe baza raportului de expertiză întocmit de expertul, că autorul reclamantului și-a desfășurat activitatea la punctul de lucru Scăieni, în perioada de referință 18.02.2005-23.12.2005, având funcția de șofer.
De asemenea, potrivit statelor de salarii, expertul a stabilit că salariul de care a beneficiat autorul reclamantului s-a situat sub nivelul minim stabilit de prevederile CCM pentru perioada 2005-2007, fapt pentru care a calculat diferența salarială cuvenită acestuia pentru perioada de referință, ținând seama de sporul de vechime și de sporul de muncă grea plătite de pârâtă, corespunzător mențiunilor din carnetul de muncă, pontajelor Secției de Transporturi Scăieni, a foilor de parcurs, a statelor de salarii și CCM la nivel de unitate.
Față de aceste considerente, Curtea reține că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, astfel că, în temeiul art.312 alin.1 pr.civ. va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SC SA (fostă SA) B, prin reprezentant & ASOCIAȚII, cu domiciliul ales în B,-,.3, apart.7, sector 1, împotriva sentinței civile nr.3196/18 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova - Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant în propriu și ca moștenitor al lui, domiciliat în comuna, sat, județul P, și în orașul,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 04 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta
- - - - - -
Grefier,
Operator date cu caracter personal,
nr. notificare 3120
Th./Red.-CL/AV
2 ex./19.11.2009
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Cristina Mihaela MoiceanuJudecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Lucian Crăciunoiu Violeta