Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2334/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2928
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2334
Ședința publică din 3 iulie 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Ana Biberea
JUDECĂTOR 2: Ioan Jivan
JUDECĂTOR 3: Carmen DR.-
GREFIER:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de pârâta ROMÂNIA SRL T împotriva sentinței civile nr.68 din 17 ianuarie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanta intimată -, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal s-a prezentat pentru reclamanta intimată - lipsă, avocat din Baroul Timiș, iar pentru pârâta recurentă România SRL T, din Baroul București.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Recursul declarat este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta pârâtei recurente depune la dosar împuternicirea avocațială nr.- din 1.07.2008.
Reprezentantul reclamantei intimate depune la dosar împuternicirea avocațială seria - nr.- din 1.07.2008 și chitanța de plată a onorariului avocațial nr.391/1.07.2007 în sumă de 800 lei.
Nefiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei.
Reprezentantul reclamantei intimate solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată. A depus la dosar concluzii scrise care să fie avute în vedere la pronunțarea deciziei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pârâta SC " Romania" SRL T, solicitând instanței de judecată ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sporului de vechime, în cuantum de 25%, din salariul lunar, ce i se cuvine potrivit vechimii sale în muncă, începând cu data de 18.07.2004 și până la pronunțarea hotărârii, indexat și actualizat, precum și în continuare pe durata derulării contractului de muncă încheiat cu pârâta.
Prin sentința civilă nr.68/17.01.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei suma de 8271 lei, reprezentând spor de vechime cuvenit și neacordat reclamantei, aferent perioadei 18.07.2004 - 18.07.2007, precum și în continuare, lunar, pe durata derulării contractului colectiv de muncă încheiat cu pârâta.
De asemenea, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2228 RON, reprezentând cheltuieli de judecată - 1428 RON, onorariu avocațial și 800 RON onorariu expert.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere clauzele cuprinse în contractele colective de muncă la nivel național și la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare coroborate cu dispozițiile art. 155, art.156 și art.157 din Codul muncii și a stabilit că sporul de vechime lunar cuvenit reclamanta pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani, necontestată de către pârâtă, este de 25%, procent ce trebuie aplicat la salariul lunar.
În contractul individual de muncă al reclamantei sau în actele adiționale la acesta nu este stipulat sporul de vechime separat, salariul fiind negociat fără spor de vechime, astfel că sunt aplicabile dispozițiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură.
Împotriva hotărârii a declarat recurs, în termenul legal, pârâta, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea cererii de recurs se arată că, în speță, este incident motivul de recurs reglementat de art.304 pct.9 din Codul d e procedură civilă, întrucât instanța de fond a acordat greșit reclamanta sporul de vechime de 25% din salariu, atâta timp cât prevederile art.40 alin.3 lit.d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat.
Instanța de fond a făcut o interpretare restrânsă a prevederilor art.40 alin.3 lit.d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, ignorând dispozițiile alineatului doi al acestui articol, care prevăd că "sporurile se acordă numai la locurile de muncă unde acestea nu sunt cuprinse în salariul de bază"; precum și pe cele ale alineatului 1, potrivit căruia numai în măsura în care sporurile nu sunt astfel absorbite în salariu, ele se pot acorda în mod aparte și suplimentar. Prin urmare, conform art.40 alin.2 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel național și art.51 alin.6 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, regula, în domeniu, este reprezentată de absorbția sporului de vechime în salariu, excepția fiind reprezentată de situația în care sporul de vechime se acordă separat.
Un alt motiv de recurs privește eronata interpretare dată de instanța de fond punctului IV din contractul individual de muncă al reclamantei, ca urmare a confundării salariului lunar cu salariul de bază.
Recurenta a mai arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unor mijloace de probă, și anume: procesul-verbal de control al ITM T nr.15359/12.12.2005, conform căruia "sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie", și contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003, care la art.27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
De asemenea, a susținut că, în mod eronat, instanța de fond a dispus acordarea sporului de vechime și pentru viitor, lunar, pe toată durata derulării contractului individual de muncă, față de împrejurarea că obligația de plată a sporului de vechime își are izvorul în dispoziții convenționale cu aplicabilitate limitată în timp, neputându-se reține o eventuală culpă viitoare a angajatorului legată de plata acestui spor.
În drept, se invocă dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041din Codul d e procedură civilă.
Intimata nu a depus întâmpinare deși a fost citată cu această mențiune, însă a depus concluzii scrise, prin care solicită respingerea recursului declarat de către pârâtă ca nefondat, cu cheltuieli de judecată, arătând că hotărârea recurată este temeinică și legală.
Analizând motivele de recurs prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate în cauză și a dispozițiilor art. 304 pct.9 coroborate cu cele ale art.3041din Codul procedură civilă, instanța constată că sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.241 alin.1 lit.c din Codul muncii și ale art.11 alin.1 lit.c din Legea nr.130/1996, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte pentru salariații încadrați la toți angajatorii din ramura de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent dacă angajatorul respectiv a participat sau nu, direct ori prin reprezentare de către o federație sau confederație patronală la negocierea și încheierea unor asemenea contracte colective.
Art.238 alin.2 din Codul muncii prevede că: "contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă". Astfel, orice contract individual de muncă se încheie nu numai în considerarea prevederilor legii, ci și în considerarea clauzelor contractelor colective ce îi sunt aplicabile salariatului în cauză. Potrivit art.247 din Codul muncii, "în cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramură nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior". Prin urmare, dacă la nivelul angajatorului sau, eventual, a grupului de angajatori nu există contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură.
Aceste prevederi se întemeiază pe natura juridică a contractului colectiv de muncă, și anume aceea de izvor de drept, precum și pe împrejurarea că un asemenea contract reprezintă o excepție de la principiul relativității efectelor contractelor, așa cum rezultă din ansamblul dispozițiilor legale în materia contractelor colective de muncă.
Recurenta susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de probă, și anume: contractul colectiv de muncă aplicabil la nivelul unității pe anii 2001-2003, care la art.27.2 prevede că sporul de vechime este inclus în salariul de bază negociat și care, deși nu a fost înregistrat, poartă semnătura părților ce l-au negociat și trebuie privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă.
Conform art.25 alin.3 din Legea nr.130/1996, "contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării". Pe cale de consecință, un contract colectiv de muncă neînregistrat în condițiile prevăzute de lege este inaplicabil părților semnatare, fiind inexistent din punct de vedere juridic, astfel încât nu poate fi privit ca un început de dovadă scrisă, posibil a fi completat cu alte mijloace de probă,
Întrucât, în speță, nu există contract colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator sau la nivel de grupuri de angajatori, reclamantei îi sunt aplicabile prevederile contractelor colective de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare, aflate în vigoare în perioada 1 aprilie 2006 - 17 aprilie 2008.
Deși art.40 alin.3 lit.d din contractul colectiv de muncă unic la nivel național precizează doar limita minimă și cea maximă a sporului de vechime ce poate fi stabilit, urmând ca determinarea lui între aceste limite să fie făcută, prin negociere, între angajator și angajat, prima instanță nu a depășit prerogativele puterii judecătorești și nu a intrat într-un domeniu rezervat exclusiv negocierii, așa cum susține recurenta, deoarece art.51 alin.1 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare prevede sporurile minime de vechime ce se acordă în condițiile acestui contract după cum urmează: spor de 5% pentru o vechime în muncă de 3-5 ani; spor de 10% pentru o vechime în muncă de 5-10 ani; spor de 15% pentru o vechime în muncă de 10-15 ani; spor de 20% pentru o vechime în muncă de 15-20 ani și un spor de 25% pentru o vechime în muncă de peste 20 de ani. Or, în cauză este aplicabil acest contract, conform art.247 din Codul muncii. Față de prevederile art.238 alin.1 din Codul muncii, contractul colectiv de muncă la nivel de ramură poate conține dispoziții mai favorabile salariaților decât cel încheiat la nivel național.
Din cuprinsul contractului individual de muncă al reclamantei nu rezultă că sporul de vechime cuvenit reclamantei, potrivit art. art.51 alin.1 lit.d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură electrotehnică, electronică, mecanică fină, utilaje și apărare și vechimii în muncă a acesteia, este conținut în salariul negociat de părți.
Procesul-verbal de control al ITM T nr.15359/12.12.2005, depus la dosar după prima zi de înfățișare și care reține că "sporul de vechime este inclus în salariul negociat, motiv pentru care salariul minim negociat în societate este cu 20% mai mare decât salariul minim pe economie", nu indică temeiul pe baza căruia s-a ajuns la o asemenea concluzie, astfel încât nu poate justifica apărarea pârâtei, cu atât mai mult cu cât art.287 din Codul muncii prevede că sarcina probei, în conflictele de muncă, revine angajatorului, care este obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Acest proces verbal nu are relevanță, instanța nefiind ținută de interpretarea dată de ITM.
Nici critica cu privire la acordarea pe viitor a sporului de vechime nu sunt fondate.
Contractul individual de muncă este un contract cu executare succesivă, iar prezentul litigiu este generat de interpretarea diferită dată de părți clauzelor acestuia.
Instanța investită să se pronunțe cu privire la sporul de vechime, se pronunță implicit și cu privire la interpretarea clauzelor contractului de muncă și atât timp cât acestea nu au fost modificate, interesul reclamantului este născut și actual.
Conform susținerilor pârâtei, în cazul neacordării pe viitor a acestui drept salarial, reclamanta ar trebui ca după fiecare lună în care nu s-ar acorda sporul să introducă o nouă acțiune ( sau să formuleze acțiune în termenul de prescripție de 3 ani ) ori această susținere este nejustificată.
Cuantumul sporului s-a stabilit corect în raport de vechimea în muncă a reclamantei și la procentul prevăzut în Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, astfel că și această critică este nefondată.
Având în vedere probele administrate în cauză, și anume: contractul individual de muncă al reclamantei, contractele colective de muncă la nivel național și de ramură și sentința civilă nr. 2678/6.12.2007 a Tribunalului Timiș, care este irevocabilă și are autoritate de lucru judecat, Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit în mod corect că reclamanta este îndreptățit la aplicarea sporului de vechime pe perioada 1.04.2006-17.04.2008, precum și în continuare, lunar, pe durata derulării contractului individual de muncă încheiat cu pârâta și până la modificarea clauzelor contractului de muncă al reclamantei, acest drept fiind prevăzut de dispozițiile art. 40 alin. 3 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel național coroborate cu dispozițiile art. 51 alin. 1 lit. d din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură, prevederi aplicabile în cauză în temeiul art.236 și următoarele din Codul muncii.
Din cele expuse anterior rezultă că hotărârea recurată este temeinică și legală, nefiind incidente dispozițiile art.304 pct.9 coroborate cu cele ale art.3041din Codul d e procedură civilă, invocate de către recurentă.
În considerarea celor de mai sus, având în vedere dispozițiile art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, urmează a se respinge recursul declarat pârâta-recurentă SC " Romania" SRL T împotriva sentinței civile nr.1890/17.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta-intimată, ca neîntemeiat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, Curtea va obliga pârâtă - recurentă, căzută în pretenții prin respingerea recursului, la plata cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 800 lei, către reclamanta - intimată, cu titlu de onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta SRL împotriva sentinței civile nr.68/17.01.2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Obligă pârâta recurentă la 800 lei cheltuieli de judecată în recurs către reclamanta intimată -.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 iulie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
- - - - - DR.-
GREFIER,
Red./16.07.2008
Thred./16.07.2008
Ex.2
Prima inst. - - - Trib.
Președinte:Maria Ana BibereaJudecători:Maria Ana Biberea, Ioan Jivan, Carmen
