Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 2417/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 2417/R/2009
Ședința publică din data de 10 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cristina Gîrbovan
JUDECĂTOR 2: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 3: Ioana
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SC - SA împotriva sentinței civile nr. 596 din 9 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, privind și pe reclamantul intimat, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reprezentanta pârâtei recurente, cons. jur., lipsă fiind reclamantul intimat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul a fost declarat și motivat în termenul legal, a fost comunicat și este scutit de plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care se constată că la data de 09.11.2009, prin serviciul de registratură al instanței, pârâta recurentă a depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinare și copia deciziei nr. 3970/21.12.2007.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea declară închisă faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentanta pârâtei recurente solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii și al obligării reclamantului intimat la restituirea sumei de 1.721 lei reprezentând prima de vacanță.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 596 din 09.03.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, s-a dmis în parte acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâta - C și în consecință a fost obligată pârâta la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2008.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în perioada 11.02.2008-23.12.2008, reclamantul a fost angajatul pârâtei cu contract individual de muncă pe postul de consilier juridic. În data de 20.11.2008 a fost înștiințat că datorită reorganizării postul lui va fi restructurat începând cu data de 22.12.2008, iar în data de 22.12.2008 i s-a desfăcut contractul de muncă drept urmare a reorganizării, respectiv în baza art. 65 din Codul Muncii.
A rezultat din actele de la dosar că reclamantului i s-a achitat ultimul salariu datorat pe luna decembrie 2008, precum și un salariu net de bază compensator ca urmare a desființării postului pe care acesta l-a ocupat, conform prev.art. 78 din CCM la nivel național pe anii 2007-2010.
Din prevederile art. 69 din CCM la nivel național rezultă că angajații beneficiază de prima de vacanță echivalent unui salariu net de bază o dată pe an, prima de vacantă de care nu a beneficiat reclamantul.
Având în vedere starea de fapt rezultată, s-a constatat că acțiunea reclamantului este întemeiată în parte, doar cu privire la acordarea primei de concediu, având în vedere că restul pretențiilor solicitate i-au fost achitate, astfel că pârâta a fost obligată la plata primei de concediu.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtaSC - SA, solicitând admiterea acestuia, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantului, precum și obligarea intimatului la restituirea sumei de 1.721 lei, deoarece recurenta a executat sentința ca urmare a solicitării scrise făcută de către intimat în data de 18.05.2009.
În motivarea recursului, pârâta a arătat că hotărârea civilă atacată este nelegală, instanța de fond ignorând dispozițiile legale aplicabile raporturilor de dreptul muncii.
În mod corect a reținut instanța faptul că relația dintre angajații recurentei și conducerea acesteia este guvernată de prevederile Contractului Colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, deoarece la nivel - nu exista un Contract Colectiv de Muncă în vigoare, întrucât Contractul Colectiv de Muncă nr.1757/01.06.2004 (încheiat între - și reprezentanții angajaților săi) își încetase efectele la data de 26.05.2006.
În motivarea hotărârii luate, instanța de fond a făcut trimitere la prevederile art.69 din Contractul colectiv de Muncă la Nivel Național pe anii 2007 - 2010, doar că acest articol se referă la aspecte care nu fac obiectul cauzei.
Contractul Colectiv de Muncă la Nivel Național reglementează problema primei de vacanță la art.59 și prevede în mod clar POSIBILITATEA angajatorului de a plăti angajaților prima de vacanță, în raport de posibilitățile economico-financiare ale unității.
În anul 2008, datorită evoluției nefavorabile a pieței de capital, societățile de servicii de investiții financiare, în categoria cărora se încadrează și -, s-au confruntat cu grave probleme economice, lucru care nu a permis conducerii pârâtei de a lua decizia acordării de prime de vacanță angajaților.
Contractul Colectiv de Muncă nr.1757/01.06.2004 prin art.69 prevedea acordarea unui astfel de drept salariaților -, însă acest contract își încetase efectele la data angajării intimatului.
Intimatul cunoștea acest fapt, deoarece negocierea și încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivel de unitate era în sarcina sa serviciu, iar cu ocazia plecării sale din firmă, acesta a predat atât vechiul contract colectiv de muncă, precum și toate documentația legată de proiectul noului contract colectiv.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 16 septembrie 2009, reclamantul a solicitat respingerea recursului și menținerea dispozițiilor sentinței atacate.
Incident în cauză este art.69 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul - SA, așa cum și Tribunalul Cluja vrut să rețină, însă probabil din cauza că primul capăt de cerere al acțiunii sale de chemare în judecată - cel legat de plata unui salariu compensator ca urmare a desființării postului - avea ca temei prevederile CCM la nivel național, instanța de fond a săvârșit o eroare materială în loc de art.69 din CCM la nivelul - SA a reținut art.69 din CCM la nivel național.
Recurenta invocă faptul că prevederile CCM la nivel - SA nu mai produc efecte, acesta nemaifiind în vigoare. În această situație, se pune întrebarea retorică cum de toate contractele individuale de muncă încheiate între recurentă și angajați, conform punctului Dispozițiile finale, prevăd că "prevederile prezentului contract individual de muncă se completează cu dispozițiile Legii nr.53/2003 - Codul Muncii și ale contractului colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul angajatorului, înregistrat sub nr.22027/25.06.2004 la Direcția generală de muncă și solidaritate socială a județului/municipiului C-N/ Ministerul Muncii și Solidarității Sociale".
De asemenea, în Raportul Conducerii Societății nr.3968/20.11.2008 i se aduce la cunoștință desființarea postului și se precizează că "prezenta constituie preaviz de 20 zile lucrătoare conform art.28 din Contractul Colectiv de Muncă (CCM)". Desigur este vorba de art.28 din contractul colectiv de muncă la nivel de societate.
În completarea susținerilor sale, subliniază că toate primele de vacanță aferente anului 2008, acordate celorlalți salariați au fost achitate tot în baza acestui contract colectiv de muncă la nivel de unitate pe care-l consideră nevalabil, plăți ce reies din statele de plată ale societății.
Astfel în anul 2008, prima de vacanță a fost plătită tuturor salariaților, mai puțin acelora, printre care se regăsește și el, care la data efectuării concediului de odihnă nu aveau o vechime în unitate de 1 an de zile, prin urmare fiind vorba de o decizie a conducerii societății care nu aveau nici o susținere legală.
La data de 9 noiembrie 2009, pârâta - SA a formulat răspuns la întâmpinare, prin care arată că intimatul susține că din moment ce în unele documente utilizate de către societate se făcea referire la prevederile vechiului CCM, ar fi rezultat implicit că acesta ar fi fost încă în vigoare, considerând probabil că acest contract a fost prelungit în mod tacit.
În cazul contractelor Colective de Muncă această modalitate de prelungire nu este posibilă, art.3 din Legea nr.130/1996 prevăzând în mod imperativ faptul că "negocierea colectivă, la nivel de unitate, este obligatorie".
În conformitate cu prevederile art.23 din Legea nr.130/1996 privind CCM, "Contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, care nu poate fi mai mică de 12 luni, sau pe durata unei lucrări determinate", iar potrivit prevederilor art.6 din CCM acesta s-a încheiat pe o perioadă de 1 an (01.06.2004-01.06.2005).
Prin actul Adițional nr.1 din data de 03.06.2005 ca urmare a negocierilor dintre angajator și angajați s-a hotărât prelungirea Contractului Colectiv de Muncă pe o perioadă de încă un an, respectiv până la data de 26.05.2007. O nouă prelungire nu există.
Modalitatea de încetare a contractului colectiv de muncă sunt prevăzute explicit în art.33 din Legea nr.130/1996, astfel "Contractul colectiv de muncă încetează: a) la împlinirea termenului sau la terminarea lucrării pentru care a fost încheiat, dacă părțile nu convin prelungirea aplicării acestuia".
Faptul că în unele documente utilizate de societate ulterior încetării efectelor Contractului Colectiv de muncă se mai face referire la prevederile acestui contract nu are ca efect prelungirea lui, fiind vorba de erori materiale. Menționează că valabilitatea acestor documente nu face obiectul acestui litigiu.
Plata primei de vacanță s-a făcut în baza deciziei conducerii societății cu nr.3970 din data de 21.12.2007 privind plata primei de vacanță angajaților cu o vechime în cadrul societății mai mare de un an, depusă în copie, în probațiune.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs formulate și a apărărilor invocate, Curtea reține următoarele:
Recursul este nefondat și urmează a fi respins ca atare.
Esențial pentru soluționarea acestuia este a se stabili dacă contractul colectiv de muncă la nivel de unitate a supraviețuit și în perioada ulterioară datei de 26.05.2007 (până la care pârâta recurentă acceptă, prin răspunsul la întâmpinare, că a produs efecte acest contract), adică ulterior ultimei prelungiri explicite a acestuia, convenită prin actul adițional nr.1 din data de 03.06.2005.
Curtea apreciază că dispozițiile din acest contract au supraviețuit, cel puțin în raporturile dintre reclamant și pârâtă, datorită faptului că în contractul individual de muncă încheiat între aceștia la data de 08.02.2008 (filele 51-54 dosar fond) se face mențiunea că "acest contract individual de muncă se completează cu dispozițiile contractului colectiv de muncă aplicabil încheiat la nivelul angajatorului, înregistrat sub nr. 22027/25.06.2004 la Direcția generală de muncă și solidaritate socială a județului/municipiului C-N/ Ministerul Muncii și Solidarității Sociale". Prin urmare, chiar dacă nu există vreun act adițional ulterior celui din 03.06.2005, prin care să se fi convenit expres prelungirea efectelor contractului colectiv de muncă înregistrat sub nr. 22027/25.06.2004, între părțile litigiului s-a convenit expresis verbis că se vor aplica aceste dispoziții, deci implicit și cele privind acordarea primei de concediu.
Apare deci ca obligatorie acordarea acestei prime de către angajator, dacă nu în baza unui contract colectiv de muncă formal prelungit, în baza convenției individuale încheiate cu reclamantul. Trimiterea la dispozițiile contractului colectiv de muncă, făcută în finalul contractului individual de muncă al reclamantului și însușită de ambele părți semnatare are cel puțin semnificația unei clauze individuale la contractul individual de muncă, obligatorie pentru părți, nefiind prezentă nici o situație de nelegalitate care să împiedice caracterul efectiv al acestei stipulații.
Nu se poate reține consecința propusă de intimată, aceea a nevalabilității clauzei menționate din pricina erorii materiale, cum califică aceasta inserarea acestei trimiteri în contractului individual de muncă al reclamantului. Din punctul de vedere al părții (al recurentei pârâte) poate exista o atare eroare, dar în condițiile în care a fost inserată în cuprinsul unui act bilateral, se produc efectele juridice aferente clauzei, recurenta urmând a suporta consecințele erorii pe care a comis- Pentru a fi aptă a determina nulitatea actului în discuție, trebuie ca eroarea să fie una obstacol (purtând asupra naturii actului ce se încheie sau asupra identității obiectului) sau una viciu de consimțământ (purtând asupra calităților substanțiale ale obiectului sau asupra identității cocontractantului), ceea ce nu este cazul în speță. Eroarea recurentei este una indiferentă din punct de vedere juridic, neavând nici o influență asupra validității actului juridic încheiat. În acest sens se rețin prevederile art. 953 și 954 Cod civ.
Față de aceste considerente și de prevederile art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304 ind. 1.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de SC - SA împotriva sentinței civile nr. 596 din 09.03.2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 10 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI,
- - - - -
GREFIER
Red.T/.
4 ex./10.12.2009
Jud.fond: și
Președinte:Dana Cristina GîrbovanJudecători:Dana Cristina Gîrbovan, Cristina Mănăstireanu, Ioana
