Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 249

Ședința publică din data de 10 februarie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Mihaela Moiceanu

JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

-

Grefier -

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamanta - - cu sediul ales la ȘI ASOCIAȚII B, sector 1,-,.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 2986 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât domiciliat în,-,.A,.1,.8, județul

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă - -, reprezentată de consilier juridic, potrivit împuternicirii nr. 27/10.02.2009, și intimatul-pârât, personal.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen, scutit de plata taxei de timbru și că s-au depus la dosar concluzii scrise formulate de recurentă, la care s-au anexat acte, respectiv: adresa nr. 1231/17.03.2008 emisă de; adresa nr. 46/01.04.2008 emisă de; adresa nr. 938/1.04.2008 emisă de - -, Contractul colectiv de muncă unic la nivel național pe anii 2007-2010, certificat de înregistrare mențiuni eliberat la 4.04.2008; încheierea nr. 28702 pronunțată în ședința din data de 02.04.2008.

Consilier juridic, pentru recurenta -, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Intimatul-pârât, personal, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.

Curtea ia act că nu mai sunt cereri noi de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Consilier juridic, pentru recurenta -, având cuvântul arată că în mod greșit au fost depuse la dosar concluzii scrise și actele anexă.

Astfel, solicită, în baza dispozițiilor art. 284 din Codul muncii, admiterea recursului, casarea sentinței și trimiterea cauzei spre competentă soluționare Tribunalului București, față de împrejurarea că recurenta-reclamantă nu are punct de lucru în circumscripția teritorială unde domiciliază pârâtul.

Intimatul-pârât, personal, având cuvântul lasă la aprecierea instanței cu privire la competența teritorială a instanței.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată.

Reclamanta - - Bac hemat în judecată pârâtul pentru a fi obligat să-i restituie suma de 1378,44 lei reprezentând suplimentări salariale pentru sărbătorile de Paști și

În motivarea acțiunii a susținut reclamanta că a plătit pârâtului aceste suplimentări salariale care au fost incluse în salariile primite către acesta în 2004 și 2005, astfel că i-au fost plătite de două ori astfel de drepturi instituite în baza art. 168 din contractul colectiv de muncă pe societate, urmare pronunțării sentinței civile nr. 387 din 5 februarie 2008 de către Tribunalul Prahova, rămasă irevocabilă prin decizia pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI la 2 iunie 2008.

În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri.

Cu prilejul dezbaterilor, instanța a invocat din oficiu excepția autorității lucrului judecat, pe care au admis-o și a respins acțiunea ca inadmisibilă față de sentința civilă sus-arătată și dispozițiile art. 1201 Cod civil, prezenta cauză având același obiect și cauză între aceleași părți.

Împotriva acestei sentințe reclamanta a declarat recurs criticând-o pentru nelegalitate, deoarece în mod greșit a reținut excepția autorității lucrului judecat, față de obiectul acțiunii care este o plată nedatorată, iar pe de altă parte competența soluționării cauzei revenea Tribunalului București.

Curtea, analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate, actele dosarului și dispozițiile legale ce au incidență în cauză, constată că recursul este nefondat.

Este de necontestat că prin sentința civilă nr. 387 din 5 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahovaa fost admisă acțiunea formulată la acea dată de reclamantul și a fost obligată societatea pârâtă - în prezent reclamantă - la plata suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paști și C pentru perioada în litigiu, raport de inflație, hotărâre care a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.

Prin noua acțiune formulată de societatea reclamantă s-a urmărit înlăturarea efectelor hotărârii anterioare intrate în puterea lucrului judecat și restituirea sumei la care fusese obligată prin acea sentință, rezultând în mod vădit că pretențiile bănești solicitate au la bază aceeași cauză juridică, în baza acelorași raporturi de muncă dintre părți și pentru aceeași sumă, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță.

Așa fiind, nu mai este cazul eventualei declinări a competenței în favoarea Tribunalului București deoarece cele statuate anterior de către instanța de judecată au intrat în puterea lucrului judecat, aceasta stabilind suma datorată în cadrul procesului respectiv și care a fost soluționat în mod legal sub aspectul competenței teritoriale în raport de domiciliul reclamantului din acea cauză.

În raport de considerentele expuse, sentința primei instanțe este legală și temeinică, nesubzistând motive de nulitate ale acesteia în sensul disp.art. 304 și 3041Cod pr.civilă, ceea ce impune respingerea recursului ca nefondat în baza art. 312 din același cod.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta - - cu sediul ales la ȘI ASOCIAȚII B, sector 1,-,.3,.7, împotriva sentinței civile nr. 2986 din 25 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-pârât domiciliat în,-,.A,.1,.8, județul

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

--- - --- - -

GREFIER,

Operator de date cu caracter personal

Nr. notificare 3120

Tehnored. TL/SȘ

2 ex./23.02.2009

f- Tribunalul Prahova

Președinte:Cristina Mihaela Moiceanu
Judecători:Cristina Mihaela Moiceanu, Ioana Cristina Țolu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 249/2009. Curtea de Apel Ploiesti