Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 300/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi bănești
ROMANIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 300
Ședința publică din 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Apetroaie Eufrosina
JUDECĂTOR 2: Sas Laura
JUDECĂTOR 3: Dumitrașcu Veronica
Grefier: - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul CONSILIUL JUDEȚEAN S, cu sediul în municipiul S,-, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 123 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții: pârâtului recurent, ai pârâților intimați Centrul Școlar S, Inspectoratul Școlar al județului S, Municipiul S - prin primar și reclamanții intimați și.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care, instanța constatând recursul în stare de judecată a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția civilă și înregistrată sub nr- din 23.12.2008 reclamanții și, în contradictoriu cu pârâții Centrul Școlar S, Inspectoratul Școlar al județului S, Municipiul S - prin primar, Consiliul Județean S, au solicitat obligarea acestora la plata drepturilor salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, actualizată în funcție de rata inflației la data plății și obligarea pârâtei unitatea de învățământ să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că sunt salariații Centrului Școlar S, respectiv ai Inspectoratului Școlar al Județului S, cu vechimea totală în învățământ de peste 30 de ani și conform art. 50 alin. 1 și 2 din Statutul personalului didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșe suplimentare de vechime.
În continuare au arătat că, deși Statutul este în vigoare din anul 1997 și nici un alt act normativ nu a modificat acest articol, angajatorul nu a considerat necesară și nici obligatorie aplicarea lui.
Pârâtul Consiliul Județean S, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive motivat de faptul că între Consiliul Județean S și personalul din învățământ nu există raporturi de muncă.
Ceilalți pârâți, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 123 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Județean S, admisă acțiunea, obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale neacordate reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare de vechime care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de vechime pe perioada 23.12.2005 - 23.12.2008, actualizată în funcție de rata inflației la și obligați pârâții să asigure plata tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Art. 7 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 prevede că învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.
De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. 5 din Legea nr. 486/2006, consiliul județean are atribuții în a repartiza sumele defalcate destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar.
Art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, privind statutul personalului didactic, prevede că personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30, 35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ.
Din adeverințele depuse de reclamanți la dosar, rezultă că aceștia au o activitate în învățământ de peste 40 de ani, încadrându-se astfel în dispozițiile legale mai sus arătate.
În accepțiunea dispozițiilor art. 155 din Codul muncii, salariul este alcătuit din totalitatea drepturilor bănești cuvenite pentru munca prestată, obligația principală fiind aceea de plată a salariului, a contraprestației pentru munca îndeplinită de reclamanți.
Or, reclamanții ar fi trebuit să beneficieze de tranșele suplimentare la salarizare, care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, așa cum impune art. 50 alin. 1 din Legea nr. 128/1997.
Pârâții nu au formulat nici un fel de apărări pe fondul pricinii și nu au depus dovezi în apărare până la prima zi de înfățișare, așa cum impun dispozițiile art. 287 din Codul muncii, dovezi cu care să se facă dovada în condițiile art. 163 Codul munciia plății drepturilor salariale solicitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Județean S criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie motivat de faptul că nu are calitate procesuală pasivă în cauză întrucât nu are încheiate raporturi de muncă cu reclamanții iar consiliile județene au atribuții doar de consultare cu privire la sumele destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ preuniversitar.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile Legii nr. 388/2007, Legea nr. 128/1997, Legea nr. 168/1999, Legea nr. 84/1995, Legea nr. 215/2001 și nr.HG 174/2003.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Legea nr. 84/1995, legea învățământului, prevede în art. 7 al. 3 că învățământul de stat este finanțat de la bugetul de stat și de la bugetele locale. Fondurile destinate învățământului sunt nominalizate distinct în bugetul de stat și în bugetele locale.
De asemenea, potrivit art. 14 al. 5 din Legea nr. 486/2006, consiliul județean are atribuții cu privire la repartizarea sumelor defalcate, destinate cheltuielilor instituțiilor de învățământ.
În aceste condiții, inexistența calității de angajator apare fără relevanță juridică.
Potrivit dispozițiilor art. 283 al. 1 lit. c din Codul muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Or, prin cererea introductivă de primă instanță reclamanții au solicitat și, prin hotărârea atacată instanța a acordat drepturile salariale reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare de vechime care se acordă la 30, 35 și peste 40 de ani de vechime pe perioada 23.12.2005 - 23.12.2008, cu respectarea termenului de prescripție mai sus arătat.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 al. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean S, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr. 123 din 22 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 19 martie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored. E,
Ex. 2/26.03.2009
Președinte:Apetroaie EufrosinaJudecători:Apetroaie Eufrosina, Sas Laura, Dumitrașcu Veronica