Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 301/2010. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 301

Ședința publică de la 19 Ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: - -

JUDECĂTOR 1: Marin Panduru

JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu

Grefier: - -

Pe rol, judecarea recursului declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr.1984/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA B, având ca obiect "drepturi bănești".

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns pentru intimata pârâtă SC SA B, avocat, recurentul reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, apreciindu-se cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul părții prezente asupra recursului.

Avocat, pentru intimata pârâtă, solicită respingerea recursului și menținerea sentinței atacate ca fiind temeinică și legală, conform motivelor expuse în întâmpinare.

CURT E

Asupra recursului de față.

Tribunalul Dolj prin sentința nr. 1984 de la 22 mai 2009 espins acțiunea privind pe reclamantul, în contradictoriu cu pârâta SC SA

Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:

În ce privește excepțiile invocate prin întâmpinare, avocat pentru pârâtă, a învederat instanței că nu mai insistă în soluționarea excepțiilor.

Reclamantul este salariatul pârâtei, așa cum rezultă din carnetul de muncă depus la dosar.

Potrivit art. 176 din CCM la nivel de ramură pe anii 2005, 2006, s-a stabilit că "Cu ocazia unor evenimente anule, Paști, Ziua Meseriei, Cul, precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea toamnă - iarnă), salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă".

(2) Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract.

(3) Condițiile și criticile de acordare se vor stabili în contractele colective de muncă încheiate la nivelele inferioare.

(6) Fiecare din adaosurile de mai sus se acordă în condițiile în care, prin contractele colective de muncă încheiate la nivel de agent economic, nu s-a cuvenit introducerea lui în salariul de bază".

Articolul 187 din CCM la nivel de ramură au prevăzut ca:

"(1) Salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 punctul B, vor primi anual un ajutor material, egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale.

(2) De același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin. 1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

(3) Cuantumul și condițiile de acordare vor fi stabilite prin contractele colective de muncă la nivelele inferioare".

Din analiza contractelor colective de muncă la SC SA pe anii 2005 - 2006 în art. 168 alin. 4 rezultă că, în afară de suplimentările salariale acordate pentru sărbătorile de Paști și C despre care s-a stabilit că au fost introduse în salariul de bază pe anul 2003, "În funcție de profitul obținut potrivit legii, SA cu negocierea cu va acorda și alte suplimentări, adaosuri, stimulente".

Dreptul pentru suplimentarea salarială de aprovizionare toamnă - iarnă s-a născut în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin. 1 din CCM pe anul 1997.

În alin. 3 al aceluiași articol, s-a prevăzut că începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru "aprovizionarea de toamnă - iarnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Reglementarea a fost negociată de părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă, sindicat și patronat, iar acest lucru rezultă și din adresa nr. 2412/29.05.1998 depusă de pârâtă la dosar, dar și din actele adiționale adoptate în continuate sau CCM la nivel inferior care nu au mai modificat condițiile și criticile de acordare acestui drept salarial.

Cu privire la fond, cota de participare la profit, aceasta potrivit prevederilor art. 139 din CCM creează numai o posibilitate a salariaților de participare la profit, însă dreptul se naște abia după stabilirea cotei și a modalităților de acordare prin negociere patronat sindicate, negociere ce nu a avut loc până în prezent, fapt pentru care cererea reclamanților este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Așa cum s-a precizat mai sus, potrivit art. 168 alin. 3 CCM - RA 1997 "Începând cu 01.06.1997, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă - iarnă va fi introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Art. 176 alin. 1 din același CCM a stabilit că "Începând cu 01.06. 1997, ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4.000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat, va fi inclus în salariul de bază modalitatea concretă de calcul va face obiectul unui act adițional la prezentul contract".

Adresele nr. 2412/28.05.1998, 2520/03.06.1998, 1956/18.07.1997, 1738/21.07.1997, 1818/04.08.1997, confirmă stabilirea modului de calcul pentru aplicarea acestor articole în ceea ce privește includerea acestor drepturi în salariul de bază.

Pentru aceste motive părțile semnatare, sindicat și patronat, au prevăzut în continuare în contractele colective ce s-au încheiat ca " Fiecare din suplimentările salariale de la alin.1 se acordă în condițiile în care, prin act adițional încheiat conform Legii nr. 130/1996 republicată, nu s-a convenit introducerea ei în salariul de bază".

De asemenea, aceeași precizare este prevăzută și pentru contravaloarea unei cote de gaze naturale determinată în sensul că aceasta se acordă numai dacă acest drept nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Astfel începând cu data de 1 iulie 1997, de comuna acord cu sindicatul, salariile de bază individuale au fost renegociate sau reașezate, după caz, în limita fondului disponibil, incluzând suplimentarea aprovizionarea toamnă - iarnă și ajutorul reprezentând cota de gaze.

au fost majorate în procente diferite, iar ele au fost evidențiate în cărțile de muncă ale salariaților.

Pentru că au existat interpretări diferite în această perioadă prin contractul colectiv de muncă în vigoare de la 22.02.2008, suplimentarea salarială pentru aprovizionarea toamnă - iarnă nu mai este prevăzută, iar art. 176 alin. 1 confirmă că "Ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997.

Prin urmare, începând cu anul 1997, prezentul articol a rămas fără obiect, având în vedere faptul că acest ajutor nu se acordă salariaților, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel".

Față de aceste considerente de fapt și de drept, instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului s-a arătat că reclamantului, angajat al SC SA - punct de lucru i se cuvin drepturile bănești solicitate întrucât instanța de fond a reținut în mod greșit că reclamantul preluat la o dată ulterioară beneficiază de drepturile prevăzute în CCM de la acea dată și că nu pot pretinde drepturi ce nu mai sunt reglementate la data la care el a devenit salariat al unității pârâte.

S-a arătat că prin decizia nr.178/1999 și decizia nr.11/1999 au fost prevăzute cu ce drepturi au fost preluați reclamanții, angajați ai Sucursalei C, iar în drepturile salariale ale acestora nu sunt incluse și drepturile salariale privind aprovizionarea - toamnă - iarnă și cota de gaze naturale.

Prin motivele de recurs s-a mai arătat că în cauză a fost efectuată o expertiză contabilă din care a reieșit incontestabil că drepturile solicitate nu se regăsesc în salariul angajaților, în special al angajaților SA - Punct de lucru C fiind încălcate astfel atât de către angajator, cât și de către instanța de judecată dispozițiile contractului colectiv de muncă la nivel de unitate și dispozițiile art. 30 din Legea 130/1996.

In drept, și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 299 și 3041Cod pr.civilă.

Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că drepturile salariale privind cota de gaze și aprovizionarea toamnă - iarnă au fost introduse în salariul de bază, așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond

Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Referitor la primul motiv de recurs, privind neacordarea cotei de gaze de 4000 mc/anual, Curtea reține că potrivit art. 187 alin. 1 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de - salariații agenților economici nominalizați în Anexa 1 pct. B primesc anual un ajutor material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale, iar la alin.2 al art. 187 se precizează faptul că de același drept beneficiază salariații avuți în vedere la alin.1 și cei ai agenților economici din industria petrolieră nominalizați în anexa 1, în cazul în care acesta nu a fost compensat prin majorarea salariului de bază.

Acordarea acestor drepturi se regăsește și art. 178 din CCM la nivel de grup de unități din industria petrolieră, unde se face aceeași mențiune în sensul că aceste drepturi vor fi introduse în salariul de bază și numai în situația în care nu s-a convenit prin act adițional la CCM introducerea în salariul de bază, va fi stabilită modalitatea concretă de acordare la nivelul agentului economic.

Această mențiune a introducerii dreptului reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale în salariul de bază apare și în CCM la nivelul SC SA 1997, în care se precizează la art. 176 alin.1 că începând cu 01 iunie 1997 ajutorul material reprezentând contravaloarea a 4000 mc gaze naturale ce se acordă fiecărui salariat va fi inclus în salariul de bază.

Din adresa nr. 1721 din 18 iulie 1997 emisă de RA, rezultă că la data de 16 iunie 1997 s-a semnat un protocol între RA și prin care s-a convenit majorarea veniturilor salariale cu 1.27 în medie pe regie începând cu data 01 iulie 1997, astfel încât sucursalele au fost înștiințate în acest sens și s-a solicitat trimiterea urgentă a situației pentru a se putea defalca fondurile de salarii pe sucursale.

Din adresele IP nr.1738 din 21 iulie 1997 și nr.1818 din 21 iulie 1997 rezultă faptul că acest coeficient de 1.27 s-a stabilit să se aplice la salariile de bază ale personalului, iar calculul fondului de salarii repartizat s-a făcut pe baza coeficientului de majorare mediu pe RA, care cuprinde și prevederile art. 176 alin.1 din CCM în vigoare, ultima adresă fiind semnată de reprezentantul și reprezentantul.

Prin urmare, este dovedit faptul că acest drept reprezentând ajutorul material egal cu contravaloarea unei cote de gaze naturale a fost introdus în salariul de bază al salariaților începând cu anul 1997, fiind astfel îndeplinită condiția prevăzută de art. 187 alin.2 din CCM la nivel de ramură.

Mai mult, din prevederile art. 176 din CCM pe anul 1998 rezultă că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM /1997, confirmând faptul că respectiva măsură a reprezentat tocmai includerea acestui ajutor în salariul de bază.

Aceste drepturi au fost stabilite și acordate, fiind incluse în salariul de bază la nivelul anului 1997, precum și în continuare în anii ulteriori, dar fără a mai exista alte negocieri în acest sens, astfel cum rezultă din prevederile art. 176 CCM /2008 în care se face precizarea că ajutorul material reprezentând contravaloarea unei cantități de gaze naturale a fost compensat prin CCM/1997, fiind inclus în salariul angajaților și va rămâne așa până când și vor conveni altfel.

În privința celui de-al doilea motiv de recurs, referitor la aprovizionarea toamnă-iarnă, se reține că potrivit art.168 alin.1 din CCM/1997 încheiat între -RA și salariați, reprezentați de, recurenta s-a obligat să acorde salariaților cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua, C și luna octombrie, pentru aprovizionarea de toamnă, o suplimentare a drepturilor salariale. Angajatorul a stabilit că fiecare din suplimentări va avea un cuantum minim în valoare de un salariu minim pe -RA.

La alin.2 a aceluiași articol s-a menționat că prin negociere cu se vor stabili, condițiile și criteriile de acordare a acestora.

La alin 3 al art.168 din contract s-a stipulat că începând cu 1.06.1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă va fi introdusă în salariul de bază,după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la prezentul contract.

În contractul colectiv de muncă la nivel /1998 s-a menționat la art.168 alin 3 că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază.

Curtea constată astfel că aceste suplimentări salariale reprezentând aprovizionare toamnă au fost incluse în salariul de bază, așa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar respectiv - adresa 2328/8.10.1997 prin care recurenta comunică tuturor sucursalelor că în conformitate cu art 168 alin.1 din CCM pentru aprovizionarea de toamnă salariații vor beneficia de o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de - lei de persoană și în raport cu alin.3 al acestui articol includerea în salariul de bază a acestui drept se va face începând din 1.01.1998; adresa nr.2412/29.05.1998 prin care s-a stabilit că pentru aplicarea prevederilor art.168 alin.3 din CCM/1997, începând cu data de 1.03.1998 salariile de bază brute ale salariaților se vor majora cu anumite procente în raport de cuantumul acestora.

În CCM la nivel de ramură Energie Electrică, Petrol, Gaze/2004, 2005,2006,2007 această suplimentare salarială a fost menționată la art.176,iar la alin.6 s-a precizat că fiecare din adaosuri se acordă în condițiile în care prin contractele colective de muncă nu s-a convenit introducerea în salariul de bază.

Aceasta nu înseamnă că angajatorul a revenit asupra celor convenite prin CCM/1997și 1998, în condițiile în care dreptul la suplimentări salariale pentru aprovizionare toamnă așa cum s-a arătat mai sus a fost introdus în salariul de bază al salariaților, în modalitatea menționată, începând cu luna martie 1998.

Pentru a concluziona că această suplimentare nu a mai fost inclusă în salariul de bază ar fi trebuit să aibă loc o micșorare a acestuia, care să fie evidențiată în cartea de muncă. Verificarea cărților de muncă depuse în dosarul de fond nu confirmă o astfel de ipoteză, ceea ce înseamnă că această suplimentare a rămas inclusă în salariul de bază și pe perioada solicitată în acțiune.

Va fi înlăturat și motivul de recurs privind faptul că recurentul- reclamant este angajat al SC SA - Punct de lucru, acestuia aplicându-i-se aceleași dispoziții privind ceilalți angajați ai SC SA, precum și expertiza contabilă efectuată în cauză, întrucât, din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că în prezenta cauză nu a fost efectuat nici un raport de expertiză contabilă, iar cel depus de către recurentul - reclamant, prin apărător privește un alt dosar, neputând fi opozabil părților din prezenta cauză.

Având în vedere aceste considerente, constatând că în cauză nu subzistă nici unul din motivele de casare sau modificare prev. de art. 304 pct. 1- 9 Cod procedură civilă, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă rap. la art. 304, 304/1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamantul, împotriva sentinței civile nr. 1984/22.05.2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosar nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA

Decizie irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 Ianuarie 2010.

PREȘEDINTE: Marin Panduru

- -

JUDECĂTOR 2: Ioana Moțățăianu

- -

JUDECĂTOR 3: Camelia Șelea

- -

Grefier,

- -

01.02.2010

Red.jud.C--

2 ex/DO

Președinte:Marin Panduru
Judecători:Marin Panduru, Ioana Moțățăianu, Camelia Șelea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 301/2010. Curtea de Apel Craiova