Plata drepturilor banesti, salariale. Speta. Decizia 602/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 602
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Florica Diaconescu
JUDECĂTOR 2: Cristina Raicea
JUDECĂTOR 3: Marian Lungu
Grefier - -
Pe rol judecarea recursurilor formulate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FNANȚELOR, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FNANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI, împotriva sentinței nr. 3828 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, reclamanții, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează lipsa părților care au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 cod pr.civ. după care constatându-se cauza în stare de judecată s-a trecut la soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin sentința civilă nr. 3828 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorja admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și respinge acțiunea față de acesta.
A admis în parte acțiunea formulată de petentele, și, împotriva intimaților Ministerul Justiției, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
A obligat intimații Ministerul Justiției, Curtea de Apel Craiova, Tribunalul Gorj, la plata către petente a diferențelor de drepturi salariale reprezentând sporul de confidențialitate de 15% din salariul brut lunar pe perioada 25.02.2008, până la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, precum și pentru viitor, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
A obligat intimatul Tribunalul Gorj să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale petentelor privind acordarea sporului de confidențialitate.
A obligat intimatul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare acordării sporului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța avut în vedere în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, instanța a admis excepția, raportat la dispozițiile art.16-20 din nr.OG137/2000, republicată, cu motivarea că această instituție nu poate fi obligată "de a face ceva" în favoarea petenților, în temeiul art. 27 din nr.OG137/2000.
Scopul introducerii -ului în astfel de cauze este expres acela de a-și prezenta poziția cu privire la existența sau nu a caracterului discriminatoriu al unei spețe prezentate direct instanței de judecată, acest fapt neputând atrage calitatea procesuală pasivă a intimatului.
Petentele sunt salariate ale Tribunalul Gorj, respectiv ale Judecătoriei Tg-J, în funcțiile de grefieri, calitate în care le este impusă prin lege o obligație profesională imperativă de confidențialitate ( art.91din Legea 303/2004) care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Activitatea desfășurată de petente presupune cel puțin contactul cu informații confidențiale, precum: sesizări adresate organelor statului, veniturile salariale, protecția minorilor, drepturile de proprietate intelectuală, prelungiri de arest preventiv, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și 5 din Legea nr. 677/2001), etc.
Astfel, obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă cuprinzătoare care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă, indiferent de funcția deținută sau activitatea prestată.
Deci, petentele se află sub acest aspect într-o situație identică cu celelalte categorii de personal din unitățile bugetare, deoarece sunt părți ale unor raporturi de muncă și îndeplinesc o obligație de confidențialitate. Totuși, pentru îndeplinirea acestei obligații, petentelor nu li se recunoaște sporul salarial de confidențialitate, așa cum este recunoscut celorlalte categorii de personal bugetar.
În acest sens, sistemul de salarizare nu este echitabil față de petente, întrucât este încălcat principiul egalității de tratament (art. 154 Codul muncii ) și cel al diferențierii de tratament numai în funcție de nivelul studiilor, cu treptele și gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate în situații comparabile. Deci, tuturor persoanelor cărora li se aplică obligația de confidențialitate trebuie să li se recunoască același element salarial: sporul de confidențialitate.
În concluzie, prin neacordarea sporului de confidențialitate, petentele sunt în mod evident discriminate, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial și pentru restul personalului.
Deci, petentele sunt discriminate în sensul art. 2 alin. 1-3, art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, ci sub pretextul că aparține unei anumite categorii socio-profesională, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art. 2 alin. 1 din OG nr. 137/2000).
Astfel, existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din dispozițiile art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12, art. 4 din Carta socială europeană revizuită, art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție.
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, iar potrivit art. 6 alin. 2 din Codul Muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală.
De asemenea, potrivit OG nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, principiile egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminărilor sunt garantate în special în exercitarea drepturilor economice, sociale, culturale a dreptului la muncă, la libera alegere a ocupației, la condiții de muncă echitabile și satisfăcătoare, la protecția împotriva șomajului, la un salariu pentru muncă egală, la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Intimatul Ministerul Finanțelor va fi obligat să aloce fondurile necesare plății sumelor solicitate și neîncasate, iar cu privire la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, acțiunea urmează a fi respinsă pentru lipsa calității procesuale pasive, organismul respectiv neavând calitatea de angajator sau de ordonator de credite, ci de expert cu privire la existența unei stări de discriminare pentru care trebuie urmată o procedură specială prevăzută de lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat re curs pârâții Direcția Generală A Finanțelor Publice G pentru Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Justiției, criticând-o ca nelegală și netemeinică.
Primul motiv de recurs invocat de este întemeiat pe disp.art.304 punct 4 pr.civilă și vizează depășirea atribuțiile puterii judecătorești,de către prima instanță.
În susținerea acestei critici învederează că prin deciziile nr.818,819,820 și 821 din 3 iulie 2008 Curtea Constituțională a admis excepțiile de neconstituționalitate ridicate de și a constatat că prevederile art. 1, art. 2 alin. 3 și ale art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Numai Parlamentul și prin delegare Guvernul au competența de a institui,modifica și abroga norme juridice de aplicare generală,instanțele judecătorești neavând o asemenea competență.
De asemenea, prin decizia nr. 1325/4 dec. 2008, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile OG nr. 137/2000 sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Al doilea motiv de recurs al MJ este întemeiat pe disp.art 304 pct. 7 cod. pr. civ. și vizează împrejurarea că prima instanță nu a arătat considerentele pentru care a înlăturat apărările formulate prin notele scrise,iar potrivit art.261alin.1 pct.5 pr.civ.printre elementele pe care trebuie să le cuprindă orice hotărâre se află motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței,precum și cele pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Al treilea motiv de recurs al aceluiași recurent este întemeiat pe prev. de art. 304 pct. 9 cod. pr. civ.
În susținerea acestui motiv de recurs se arată că acordarea sporului de confidențialitate nu reprezintă un drept recunoscut și protejat de lege, nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul magistraților de a primi spor de confidențialitate.
apare ca o atribuție de serviciu normală, compensarea salariatului nefiind o condiție de validitate a acestei obligații. Categoriile de personal salarizat de la buget care beneficiază de spor de confidențialitate sunt expres prevăzute de lege,de principiu aceștia sunt salariați care gestionează informații clasificate definite de Legea nr.182/2002.
În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 14 din Convenție,deoarece pentru a exista discriminare,trebuie să fim în prezența recunoașterii,folosinței sau exercitării unuia dintre drepturile fundamentale ori a celor recunoscute de lege.
În art.12 din Legea nr.544/2001 sunt reglementate expres categoriile de informații ce sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor interesați.
Prima instanță a reținut eronat că ar exista o stare de discriminare în raport de prevederile OG nr. 137/2000, date fiind următoarele argumente: personalul auxiliar reprezintă o categorie aparte de salariați ai sistemului bugetar, cu un statut specific, cu drepturi și obligații salariale stabilite prin act normativ special - Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/2006; situația magistraților nu poate fi comparabilă, în nici un fel, cu personalul militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională al căror statut este reglemetat de Legea nr. 360/2002, cu a altor funcționari publici, cu personalului din aparatul Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării.
Categoriile de informații pentru care se acordă acest spor respectiv informații clasificate,sunt diferite de cele la care se referă Hotărârea nr.328/2005 a de aprobare a Codului Deontologic.
Din punctul de vedere al cuantumului, în unele situații sporul are o valoare de 15/% din salariu, indemnizație etc. în altele procentul de 15% este valoarea maximă avută în vedere de legiuitor.
Primul motiv de recurs invocat de MF vizează modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității sale procesuale pasive.
Recurentul susține astfel, că potrivit art.34 al.1 din legea 500/2002, ordonatorii principali de credite au obligația de a depune până la data de 15 iulie a fiecărui an la.P: propunerile pentru proiectul de buget și anexele la acesta, pentru anul bugetar anual următor.
În conformitate cu dispoz. art.35 al.1 din aceeași lege, pe baza acestor proiecte și a bugetului său propriu întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare pe care le depune la Guvern până la data de 30.09 fiecărui an.
Potrivit art.35 al.4 din aceeași lege, după însușirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare și de buget, acesta le supune spre adoptare Parlamentului, cel mai târziu până la 15.10 fiecărui an, și în baza art.36 din lege,aceste bugete se aprobă de Parlament.
Astfel, neavând calitatea de angajator nu poate fi obligat la plata drepturilor solicitate de reclamanți, iar în calitate de ordonator principal de credite are obligația de a întocmi proiectul propriu de buget, având calitate procesuală în cauză, deoarece în cadrul său își desfășoară activitatea.
Cu privire la fondul cauzei, recurentul arată că reclamanții nu se regăsesc printre categoriile de personal prevăzute de OG 19/2006 a primi acest spor de confidențialitate.
Faptul că acest spor este acordat doar unor anumite categorii de personal din anumite instituții ale statului nu este o discriminare.
Prin Decizia 819/03. iulie 2008, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la excepția de neconstituționalitate a prev. art.1,art.2 al.1-3, art.6 și art.27 din OG nr.137/2000, în sensul că reglementarea prin lege sau printr-un alt act normativ a unor drepturi în favoarea unor persoane excede cadrului legal stabilit prin această ordonanță și ca atare, instanța nu se poate imixtiona în procesul legislativ și nu poate acorda salariaților drepturi salariale ce nu sunt prevăzute de lege.
Faptul că art.30 al.3 din această ordonanță prevede, acordarea unui spor de confidențialitate personalului din cadrul CNCD nu reprezintă un temei juridic pentru acordarea acestuia reclamanților, deoarece nu îndeplinesc condițiile pentru acordarea acestuia și nu fac parte din personalul care beneficiază de acest spor.
Curtea constată ca fiind nefondate recursurile, pentru următoarele considerente.
Noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajeaza anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizeaza nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea sanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârsirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu
atribuții în ceea ce priveste: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum susține recurentul în prima dintre criticile formulate.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
Este nefondată și următoarea critică formulată de același recurent, întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 cod. pr. civ. întrucât hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței și pentru care s-au înlăturat susținerile părților.
Pentru aceasta se are în vedere faptul că, în condițiile în care, în susținerea punctului său de vedere intimata a formulat mai multe argumente, instanța este în drept să le grupeze și să răspundă printr-un argument comun, care să justifice concluzia finală.
Este nefondată și cea de a treia critică a acestui recurent, pentru următoarele considerente.
Chiar dacă dreptul în litigu nu este reglementat prin Legea nr. 303/2004 și OUG nr. 27/ 2006, aceasta nu înseamnă că petenții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate a magistraților rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitate de magistrat, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor, art.91 din Legea 303/2004,art. 9, art. 15 alin. 1 și 2 și art.16 din Codul deontologic al Magistraților, aprobat prin Hot. nr. 328/2005.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
În acest sens s-a pronunțat și ÎCCJ care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de ÎCCJ prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Pentru aceleași argumente,Curtea reține a fi nefondată și critica celui de al doilea recurent cu privire la fondul cauzei.
De asemenea, se constată nefondată și critica acestui recurent referitoare la lipsa calității sale procesuale pasive, întrucât, chiar dacă nu are calitatea de ordonator principal de credite, în raport de atribuțiile stabilite de art.19 și în conformitate cu dispozițiile art. 35 din legea nr. 500/2002 care menționează că MF întocmește proiectele legilor bugetare și proiectele bugetare,acesta are calitate procesuală pasivă pentru capătul de cerere privind alocarea fondurilor necesare acordării drepturilor solicitate de reclamanți.
Sunt argumentele pentru care, în temeiul dispoz. art.312 pr.civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de pârâți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
I DE
Respinge recursurile formulate de pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G PENTRU MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FNANȚELOR, MINISTERUL JUSTIȚIEI împotriva sentinței nr. 3828 din 10 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr-, în contradictoriu pârâții CURTEA DE APEL CRAIOVA, TRIBUNALUL GORJ, CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, reclamanții, .
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Ianuarie 2010
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.jud. / - -
Tehnored. 2 ex.//01.03.2010
Red./ /
Președinte:Florica DiaconescuJudecători:Florica Diaconescu, Cristina Raicea, Marian Lungu
