Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 3192/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1639/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3192R
Ședința publică de la 11 Mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Călin Dragoș Alin
JUDECĂTOR 2: Daniela Georgeta Enache
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenții:, -, împotriva sentinței civile nr.579/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații: MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, MINISTERUL PUBLIC PARCHETUL DE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU, MP PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎCCJ - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect drepturi bănești spor de confidențialitate de 15%.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, având în vedere faptul că prin cererea de recurs s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea introdusă la Tribunalul București, la data de 11.07.2007 și înregistrată sub nr.25348/2007, reclamanții, -, și, au formulat acțiune împotriva pârâților MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TIBUNALUL MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE,MINISTERUL FINANȚELOR, în calitate de chemat în garanție, solicitând ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților: să recunoască discriminarea, să calculeze și să plătească drepturile reprezentând sporul de confidențialitate de până la 15%, începând cu luna septembrie 2004 și până la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești precum și pentru viitor, actualizate la data plății efective; să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetul de muncă; pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plătii sumelor neîncasate.
Pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor, motivată prin aceea că potrivit art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de bugetul de stat iar Ministerul Economiei și Finanțelor este instituția care ar trebui să vireze în contul ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Public -Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție sumele necesare plății unor drepturi salariale neavute în vedere la sfârșitul anului anterior, în momentul în care au fost estimate cheltuieli anuale, sume în care se includ și cele de față.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive motivată prin aceea că nu există nici un fel de raporturi legale sau contractuale între el și reclamanți.
Prin încheierea de ședință din data de 17.12.2007 Tribunalul București Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în vederea soluționării cererilor de abținere formulate de judecătorii acestei instanțe.
Prin încheierea pronunțată în data de 21.01.2008, Curtea de Apel București - Secția a VII-a Civilă și pentru Cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a admis cererea de abținere și a dispus trimiterea cauzei spre soluționare Tribunalului Călărași, unde cauza a fost înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr.579/19.03.2008, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a respins acțiunea formulată de reclamanții reprezentați prin, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și judecătoare la Tribunalul București, motiv pentru care le sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată, care stabilesc drepturile și obligațiile magistraților, iar între aceste drepturi nu figurează acordarea sporului de confidențialitate, magistrații având, totodată, obligația de a respecta secretul profesional.
Statutul magistraților precum și drepturile de care aceștia beneficiază, formează obiectul unor reglementări speciale. Astfel, în mod constant, actele normative au stabilit că această categorie profesională beneficiază de drepturile și are îndatoririle prevăzute de dispoziții legale având un asemenea caracter, însă cu un regim de salarizare distinct față de alte categorii de personal.
Conținutul concret diferit al atributiunilor de serviciu ale magistraților fată de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, conduc la concluzia că nu poate fi reținută o situație comparabilă între categorii profesionale distincte.
în atare condiții, instanța apreciază că în mod greșit reclamanții consideră că s-ar afla într-o situație comparabilă cu acea categorie profesională care beneficiază de confidențialitate, atât timp cât pe lângă obligațiile specifice funcției, salariații din sistemul autorității judecătorești se bucură de o serie de drepturi și beneficii suplimentare care le sunt acordate numai lor, nefiind aplicabile categoriilor de salariați precizate de reclamanți.
Din analiza dispozițiilor legale invocate de reclamanți, rezultă faptul că nu poate fi reținută "situație comparabilă" în raport cu categoriile profesionale cu care pretinde că s-ar afla într-o asemenea situație.
Or, potrivit dispozițiilor G nr. 137/2000 prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate ( ) precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, sociale și cultural sau orice alte domenii ale vieții politice", condiții care nu sunt întrunite în speța de față.
În consecință, legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, pe care le poate diferenția în funcție de personalul cărora li se acordă iar tratamentul juridic diferențiat stabilit de legiuitor în considerarea unor situații obiectiv diferite, nu reprezintă nici privilegii și nici discriminări.
În acest sens s-a pronunțat și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării care, prin Hotărârea nr. 232 din 29.08.2007 a constatat că "nu există un tratament diferențiat, discriminatoriu potrivit art. 2 din nr. OG137/2000 R" pentru petenții, în calitatea lor de magistrați.
Împotriva acestei sentințe au formulat recurs recurenții-reclamanți, Sechely, ,prin reprezentant, criticând sentința pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă cu efectul juridic a! executării obligației de confidențialitate, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același faptic generator de drept salarial, același element salarial: sporul de confidențialitate. Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul prestării unei munci în mod continuu sau succesiv cu efectul identic al executării în mod egal și nediferențiat al aceleiași obligații de confidențialitate la fel ca și restul personalului, rezulta că acestea nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul acordării sporului de confidențialitate.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu exista nicio justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de confidențialitate este unul si același: efectul obligației de confidențialitate impuse în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio-profesională din care face parte.
În aceste condiții apreciaza că sunt discriminați în sensul art.2 alin.1 art. 6 din OUG nr. 137/2000, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate pe motiv că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate), ci sub pretextul că ar aparține unei anumite categorii socio-profesionale, criteriu declarat în mod expres de lege ca fiind discriminatoriu (art.2 alin.l din OG nr.137/2000).
Legiuitorul a prevăzut un singur criteriu pentru acordare sporului de confidențialitate: îndeplinirea obligației de confidențialitate, care este unicul criteriu aplicabil și posibil în materie.
Potrivit art.6 alin.2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie o remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Față de motivele de recurs invocate, intimatul-pârât Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate ca temeinică și legală, pentru următoarele motive:
Admiterea acțiunii ar echivala cu adăugarea de către instanță la legea specială de salarizare a funcționarilor publici.
Astfel, prin acordarea sporului de confidențialitate recurenților reclamanți, în considerarea faptului că au fost discriminați de prevederile Legii nr.446/2006, s-ar proceda la adăugarea la textul Legii nr. 188/1999, schimbând în est fel sistemul de salarizare prevăzut de legiuitor.
Discriminarea invocată de recurenții-reclamanți în raport de alte categorii de personal este utilizată printr-un raționament juridic speculativ, neputând lista nici un fel de discriminare decât în condițiile în care, în sfera acelorași dispoziții imperative ale unui act normativ, două persoane aflate în aceeași situație și aceleași circumstanțe, primesc un tratament juridic diferit, iar diferența nu poate fi aținută de argumente obiective.
Mai mult, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării a soluționat o cauză care are ca obiect constatarea discriminării prin neacordarea personalului din autoritatea judecătorească a sporului de 15% pentru confidențialitate pronunțând în acest sens Hotărârea nr.437/05.11.2007 (anexată prezentei) prin care nu au fost reținute aspecte care intră sub incidența art.2 alin, din OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare.
Recurenții - reclamanți au solicitat acordarea sporului de 15% pentru confidențialitate, prevăzut de art. 3 din Legea nr. 444/2006, pentru aprobarea Ordonanței de Guvern nr. 19/2006 - privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de aparare națională, ordine publică și siguranță națională, începând cu anul 2004.
Or, actul normativ pe care reclamanții și-au întemeiat pretențiile a fost adoptat și a intrat în vigoare începând cu data de 1 februarie 2006, astfel că cererea acestora contravine principiului neretroactivitătii legii.
Mai mult, având în vedere faptul că reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, învederează că în data de 16 iulie 2008 a intrat în vigoare Decizia nr. 821/3 iulie a Curții Constituționale, decizie prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate invocată de Ministerul Justiției și s-a constatat că dispozițiile 2 alin. 1 și alin. 11, precum și dispozițiile art.27 din Ordonanța de Guvern 137/2000 sunt neconstitutionale.
Astfel, Curtea Constituțională a reținut că, deși actul normativ criticat în ansamblul său nu instituie privilegii sau discriminări între cetățeni și nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor, totuși s-a constatat că unele dispoziții ale acestei ordonanțe și anume prevederile art 1, art. 2 alin. 3 și art.27 lasă posibilitatea desprinderii unui înțeles neconstituțional, in virtutea căruia, cum s-a și întâmplat, în cauzele în care au fost ridicate excepții sau în cauze similare, instanțele judecătorești au posibilitatea să anuleze prevederile legale pe care le consideră discriminatorii și să le înlocuiască cu alte norme de aplicare generală, avute în vedere de legiuitor sau instituite prin acte normative inaplicabile în cazurile deduse judecății.
Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva criticilor formulate, Curtea reține următoarele:
eclamanții au calitatea de judecători si procurori, necontestata de parati.
Asa cum reiese din comunicatul emis de Înalta Curte de Casație și Justiție - Biroul de Informare și Relații Publice, publicat pe pagina web http://www.scj.ro/.htm, in ședința din 15 decembrie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008 a pronunțat următoarea soluție:
Prin decizia nr. 46/15.12.2008, admițându-se recursul în interesul legii, s-a stabilit, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Potrivit dispozitiilor art. 329 alin. 1 si 3 din Codul d e procedura civila, rocurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, precum și colegiile de conducere ale curților de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României, să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra chestiunilor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești.
Soluțiile se pronunță numai în interesul legii, nu au efect asupra hotărârilor judecătorești examinate și nici cu privire la situația părților din acele procese.Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Ca atare, in aprecierea obligatorie pentru instantele judecatoresti, data de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 27/2008, prin decizia nr. XLVI/15.12.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din codul deontologic al magistraților și a art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art. 9 din codul deontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului s-a pronuntat in cauza impotriva Romaniei 1, din 06.12.2007, constatand incalcarea articolului 6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, precum si a articolului 1 din Primul Protocol Aditional la Conventie combinat cu articolul 14.
In fapt, reclamantul s-a plans de refuzul autoritatilor romane de a-i acorda drepturile prevazute de Legea nr. 309/2002 pentru munca obligatorie efectuata in timpul serviciului militar. Reclamantul s-a plans si de faptul ca este victima unei discriminari, avand in vedere ca situatia sa este similara celei in care s-au aflat alte persoane carora instantele interne si Inalta C de Casatie si Justitie le-a recunoscut aceste drepturi. In plus, de jurisprudenta divergenta a instantelor in materie, reclamantul a invocat si incalcarea dreptului sau la un proces echitabil, sub aspectul nerespectarii principiului securitatii raporturilor juridice, precum si sub aspectul si impartialitatii instantelor.
In cauza, Curtea a constatat ca, la data judecarii cauzei, in anul 2004, existat o jurisprudenta neunitara in aplicarea Legea nr. 309/2002 atat la nivel national cat si la nivelul instantei supreme, reamintind ca, desi divergentele de jurisprudenta sunt inerente oricarui sistem de drept, totusi, instantei supreme ii revine rolul de a regla aceste contradictii. Astfel, instanta europeana a statuat ca, divergentele de jurisprudenta s-au datorat instantei supreme, iar faptul ca aceste divergente existau chiar la nivelul acestei instante, este contrar principiului sigurantei raporturilor civile care reprezinta unul din elementele fundamentale ale statului de drept. Sub aspectul si impartialitatii instantelor, Curtea a considerat ca nu este necesar sa examineze daca in cauza a existat incalcarea articolului 6 din Conventie.
In plus, Curtea vazand ca in alte cauze similare instanta suprema a acordat altor persoane drepturile prevazute de Legea nr. 309/2002, aceasta a apreciat ca reclamantul avea o speranta legitima de a obtine recunoasterea creantei sale. In concluzie, de divergentele din jurisprudenta existente la nivelul instantei supreme, si subliniind ca articolul 14 din Conventie are caracter exemplificativ, iar nu limitativ (Engel si altii Olanda, 8 iunie 1976, Rasmussen Danemarca, 28 noiembrie 1984), a constatat incalcarea si articolului 1 din Primul Protocol Aditional combinat cu articolul 14 din Conventie.
In cauzaDriha impotriva României(21 februarie 2008), Curtea a constatat înclcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a impozitrii sumei primite de petent în temeiul Legii nr. 138/1999, cu ocazia trecerii sale în rezerv și a art. 14 combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 ca urmare a faptului c alți militari care au fost trecuți în rezerv au beneficiat de ajutor neimpozabil.
Curtea a constatat c suma pe care petentul ar fi trebuit s o încaseze cu titlu de ajutor, reprezint un "bun" în sensul Convenției iar "ingerința" nu era prevzut în lege, interpretarea dat de Curtea de Apel Oradea art. 31 din Legea nr. 138/1999, în sensul c suma ar fi impozabil, fiind greșit. Astfel, art. 31 din Legea nr. 138/1999, în redactarea pe care o avea la momentul la care petentul a fost trecut în rezerv, prevedea clar c nu sunt impozitate ajutoarele primite cu ocazia trecerii în rezerv. Acest text nu a fost abrogat de art. 86 din nr.OUG 73/1999, ci doar modificat mai târziu, respectiv în data de 14 septembrie 2000, când a fost aprobat ordonanța de urgenț.
In plus, pân în anul 2002, instanțele interne au interpretat art. 31 din Legea nr. 138/1999 în mod constant în sensul neimpozitrii, ceea ce confirm caracterul previzibil al normei care prevedea neimpozitarea și cu toate acestea Curtea de Apel Oradeaa constatat caracterul impozabil al ajutorului acordat petentului.
Nici faptul c Înalta Curte de Casație și Justiție a interpretat acest text în dou decizii în sensul c ajutorul ar fi impozabil nu înltur caracterul previvibil al normei care prevedea neimpozitarea, având în vedere faptul c aceast interpretare este în mod evident contrar prevederilor exprese și explicite ale legii și este contrar atât propriei jurisprudențe a Înaltei Curti de Casație și Justiție, cât și jurisprudenței celorlalte instanțe interne.
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a concluzionat c ingerința este în mod evident ilegal prin raportare la dreptul intern și incompatibil prin urmare cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a constatat și înclcarea art. 14 din Convenție combinat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.
Reamintind c potrivit jurisprudenței Curtii Europene a Drepturilor Omului, discriminarea const în tratarea într-o manier diferit, fr justificri obiective și rezonabile, a persoanelor aflate în situații comparabile, cu precizarea c enumerarea din art. 14 are caracter indicativ și nu limitativ, Curtea a constatat c alți militari care au fost trecuți în rezerv au beneficiat de ajutor neimpozabi,l iar autoritțile interne nu au oferit nici o justificare pentru tratamentul diferențiat.
In prezenta cauza, situatia este similara, neacordarea sporului de confidențialitate de 15%, calculat la indemnizația brută lunară, reclamantilor, instituind un tratament inegal in raport de reclamantii magistrati care l-au castigat, prin hotarari judecatoresti irevocabile, pronuntate de Curțile de Apel din Pitești, C, O, T, așa cum a arătat si Procurorul General al României in recursul in interesul legii, publicat pe pagina web http://www.mpublic.ro/recursuri/2008_civil/rc_14_07_2008.htm.
Ca atare, instanta constata, prin prisma jurisprudentei constante a instantelor judecatoresti interne in sensul obligarii angajatorilor la plata sporului de confidentialitate de 15% catre magistrati, ca reclamantii au o speranta legitima de a obtine recunoasterea creantei lor, in situatia contrara incalcandu-se articolul 1 din Primul Protocol Aditional combinat cu articolul 14 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a stabilit că instanțele judecătorești nu pot crea norme juridice. Astfel, referitor la sporurile salariale sau la alte drepturi de aceeași natură, solicitate inclusiv de magistrați, având ca temei juridic principiul nediscriminării, reglementat de Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, Curtea a statuat că dispozițiile sunt neconstituționale în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că, în atribuțiile instanțelor judecătorești intră crearea unor norme juridice, care să prevadă alte drepturi decât cele avute în vedere de legiuitor la adoptarea actelor normative considerate discriminatorii, instituindu-se astfel, pe cale judiciară, sisteme de salarizare paralele celor stabilite prin acte normative (in acest sens, Decizia nr. 818 din 03.07.2008, Decizia nr. 819 din 03.07.2008, Decizia nr. 820 din 03.07.2008, Decizia nr. 821 din 03.07.2008, toate publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 16 iulie 2008 și Decizia nr. 1325 din 04.12.2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 23 decembrie 2008).
In raport de solutia obligatorie a Înaltei Curți de Casație și Justiție constituită în Secții Unite, Curtea nu se mai poate pronunța pe celelalte aspecte invocate de recurenți, dar si de Ministerul Public -Parchetul de pe langa Inalta C de Casatie si Justitie, revenind Curții Constituționale rolul de a soluționa conflictele de natură constituțională, purtând asupra atribuțiilor exclusive ale autorității judecătorești, reprezentată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pe de-o parte, după cum reies din Capitolul VI, Titlul III din Constituție și asupra atribuțiilor Parlamentului și Guvernului, pe de altă parte, astfel cum rezultă din Capitolul I și III, Titlul III din Constituție.
In ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, potrivit dispozițiilor art. 1 din nr.OG 22/2002, executarea obligațiilor de plata ale instituțiilor publice, in temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligația de plata respectiva.
Potrivit art. 2 din nr.OG 22/2002, ordonatorii principali de credite bugetare au obligația sa dispună toate masurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, in condițiile legii, pentru asigurarea in bugetele proprii si ale instituțiilor publice din subordine a creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plații sumelor stabilite prin titluri executorii.
Reclamanții nu se află în raporturi juridice de muncă cu Ministerul Finanțelor Publice. Prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă, așa cum este el definit de art. 281 din Codul muncii, iar părțile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariații și angajatorul.
Ca atare, Curtea, în baza art. 312 din Codul d e procedură civila, cu referire la art. 304 punctul 9 din Codul d e procedură civila, constată fondat recursul formulat de reclamanți, motiv pentru care îl va admite ca atare, va modifica în tot sentința recurată, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive în privința pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și, în consecință, va respinge acțiunea față de acest pârât.
Pentru considerentele anterioare, va admite în parte acțiunea si va obliga pârâții la plata către fiecare reclamant a drepturilor bănești, constând în sporul de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 01.07. 2004-11.05.2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Aceasta, întrucât soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție constituită în Secții Unite a fost pronunțata ținând seama de mai multe acte normative in vigoare in perioada septembrie 2004-27.04.2009, respectiv în raport de dispozițiile art.3 din Ordonanța Guvernului nr.19/2006 privind creșterile salariale ce se vor acorda personalului militar și funcționarilor publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, aprobată cu modificări prin Legea nr.444/2006, art.15 din Ordonanța Guvernului nr.6/2007 privind unele măsuri de reglementare drepturilor salariale și a altor drepturi ale funcționarilor publici până la intrarea în vigoare a legii privind sistemul unitar de salarizare și alte drepturi ale funcționarilor publici, precum și creșterile salariale care se acordă funcționarilor publici în anul 2007, aprobată cu modificări prin Legea nr.232/2007, art.20 alin.3 din Legea nr.656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism, modificată și completată și ale art.13 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2000 privind salarizarea personalului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, precum și indemnizațiile și celelalte drepturi ale membrilor Colegiului Consiliului, modificată prin Ordonanța Guvernului nr.9/2001.
otrivit art. 161 alin. 4 din Codul muncii, neplata salariului poate determina angajatorul la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului. Art. 1082 din Codul civil prevede ca debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune-interese pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credință din partea sa, afară doar dacă nu va justifica că neexecutarea provine dintr-o cauză străină, ce nu-i poate fi imputată, iar, in baza art. 1084 din Codul civil, daunele-interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea suferită și beneficiul de care a fost lipsit, evident în speță nu se poate contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare.
de inflatie reprezinta un calcul matematic aplicabil in cazul unui fenomen specific economiei de piata si prin intermediul caruia se masoara gradul de depreciere a valorii banilor aflati in circulatie, adusi astfel la actuala lor putere de cumparare.
In temeiul art.1 si 3 din Decretul nr. 92/1976, va obliga pârâții să înscrie mențiunile privind sporul de confidențialitate de 15 %, calculat la indemnizația brută lunară pentru perioada 01.07.2004-11.05.2009, în carnetele de munca ale reclamanților.
Curtea va respinge cererea de plată a drepturilor pentru viitor, ca nefondată.
Situatia nu este similara celei privind neplata sporului de risc si suprasolicitare neuropsihica, pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, în dosarul nr. 5/2008, prin decizia nr. XXI/10.03.2008, in interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
In cauza de, pretentiile reclamantilor izvorasc din discriminarea in raport cu alte categorii socio-profesionale, constatata de Înalta Curte de Casație și Justiție, constituită în Secții Unite, iar nu dintr-un act normativ, despre care ICCJ decide ca este in vigoare, in ciuda mai multor abrogari succesive.
Ca atare, Curtea nu poate stabili la momentul pronuntarii hotararii dacă reclamantii vor mai fi discriminati in plata sporului de confidentialitate dupa acest moment, obiectul acestei cereri nefiind o creanță certă, lichidă si exigibilă, intrucat, prin ipoteza, drepturile solicitate nu sunt nici lichide, si nici scadente la momentul pronuntarii hotararii, ele fiind datorate numai in masura in care vor fi datorate drepturile salariale pentru viitor, cu acest titlu, altor categorii socio-profesionale.
De asemenea, Curtea va admite exceptia prescripției extinctive cu privire la drepturile aferente perioadei 1.09.2002-30.06.2004 și, în consecință, va respinge acest capăt de cerere, ca prescris formulat.
Apreciem ca aceste pretenții sunt formulate în justiție cu nerespectarea termenului general de prescripție de 3 ani prevăzut de art.1 alin. 1 coroborat cu art.3 alin. 1 din Decretul nr.167/1958, raportat la art.283 alin. 1 lit.c din Codul muncii. Cum sporul pretins trebuia acordat lunar, reprezintă așadar o prestație periodică pentru care sunt aplicabile dispozițiile art.12 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune pentru fiecare din aceste prestații lunare se stinge printr-o prescripție deosebită.
Or, la data de 11.07.2007 pentru fiecare prestație periodică din interiorul termenului solicitat de reclamanți se împlinise termenul de prescripție generală de 3 ani.
de aceste considerente de fapt si de drept, in baza art. 312 proc.civ. Curtea va admite recursul si va modifica in tot sentinta, in sensul celor mai sus expuse.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenții-reclamanți, -, și, împotriva sentinței civile nr.579/19.03.2008 pronunțată de Tribunalul Călărași -Secția Civilă în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații-pârâți MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TIBUNALUL B, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, MINISTERUL FINANȚELOR.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și, în consecință, respinge cererea formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Admite excepția prescripției extinctive cu privire la drepturile aferente perioadei 1.09.2002-30.06.2004 și, în consecință, respinge acest capăt de cerere, ca prescris formulat.
Admite în parte acțiunea și obligă pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TIBUNALUL B, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL GIURGIU, MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, la plata către reclamanți a sporului de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, pentru perioada 1.07.2004-11.05.2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.
Obligă pârâții din alineatul precedent să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant.
Respinge pretențiile pentru viitor ca neîntemeiate.
Respinge cererile de chemare în garanție, ca inadmisibile.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 mai 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
A
GREFIER
Red.: /11.06.2009
Dact.: /2 ex.
Jud.fond: /
Președinte:Călin Dragoș AlinJudecători:Călin Dragoș Alin, Daniela Georgeta Enache
