Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 385/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.385
Ședința publică din data de 21 martie 2008
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
: - -
Grefier:
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SA B, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 68 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în comuna, sat de, nr. 11, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta reclamantă SC SA reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică încheiat la 21 martie 2008, lipsind intimatul reclamant .
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care învederează instanței că din eroare la compartimentul registratură s-a atașat conceptul de citare dintr-un al dosar, respectiv -.
Se învederează de asemenea că intimatul reclamant a depus întâmpinare la motivele de recurs, înregistrată sub numărul 3185 din 18 martie 2008 de compartimentul registratură al acestei instanțe.
Avocat depune la dosar pentru recurenta pârâtă SC SA B, concluzii scrise și adresa nr. 6576 din 12 noiembrie 2007 a SC SA - Departamentul Resurse Umane, înregistrată de Direcția Corporative sub numărul 2919 din 12 noiembrie 2007, după care având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta pârâtă SC SA, solicită în principal admiterea recursul, schimbarea în tot a hotărârii atacate și admiterea prescripției dreptului la acțiune a intimatului.
Într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, schimbarea în tot a hotărârii atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, schimbarea în parte a hotărârii atacate, urmând a fi obligați a plăti intimatului suma totală de 6043 lei, avându-se în vedere adresa 2919/12.11.2007 emisă de Direcția Corporative - Juridic din cadrul SC SA de Departamentul Resurse Umane.
Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 7480 lei reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate precum și suma de 533,52 lei daune pentru neachitarea la termen a obligațiilor menționate.
În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că este salariatul SC SA în funcția de mecanic, din anul 2000, având locul de muncă în cadrul Sucursalei.
S-a mai susținut în motivarea acțiunii de către reclamant că, pe lângă salariul lunar era îndreptățit la o suplimentare salarială în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, acest drept salarial fiind consfințit de prevederile art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004, 2005 și 2006, însă pârâta nu a acordat aceste drepturi în termenul cuvenit, datorând astfel și beneficiul nerealizat, respectiv corecția acestor sume cu coeficientul de inflație.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri.
La termenul din data de 10.12.2007 reclamantul a depus o cerere precizatoare la acțiunea principală, prin care a înțeles să mărească câtimea pretențiilor cu suma de 1850 RON reprezentând drepturi salariale cuvenite și neacordate - Paște 2007.
Prin întâmpinarea depusă la data de 08.01.2008, pârâta SC SA a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că sumele de bani cu caracter premial au fost negociate și prevăzute în anul 2003 așa cum rezultă din actul adițional la Contractul Colectiv de Muncă înregistrat la nr.8080/2001, contractul de muncă preexistent fiind renegociat, prevăzându-se ca pentru anul 2003 suplimentările vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui angajat conform modalității și în condițiile negociate de.
S-a mai susținut prin întâmpinare de către pârâtă că în anul 2005 s-a încheiat un nou Contract Colectiv de Muncă care, spre deosebire de cele anterioare, avea o nouă formulare pentru alin.2 al art.168, în sensul că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, aceeași formulare păstrându-se și în Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2006 și 2007, sensul menținerii alineatului fiind de a preciza modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută la alin.1 al art.168 în anul 2003 dar și în anii pentru care se încheiau contracte colective de muncă.
În dovedirea susținerilor din întâmpinare pârâta a depus înscrisuri.
De asemenea, pârâta a invocat în scris excepția prescrierii dreptului la acțiune, susținând că, potrivit art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, acțiunea formulată de reclamant întemeindu-se pe dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2004-2005, reclamantul pretinzând că nu au fost respectate dispozițiile acestor contracte.
Prin sentința civilă nr.68 din 8 ianuarie 2008 Tribunalul Prahovaa respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis acțiunea precizată formulată de reclamant și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 9863,52 lei reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paște pentru anii 2005-2007 și C 2004-2006, actualizată conform indicelui de inflație și de asemenea, a obligat pârâta la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:
S-a apreciat de către instanța de fond ca fiind neîntemeiată excepția prescrierii dreptului la acțiune invocată de pârâtă, având în vedere faptul că, potrivit art.283 lit.c din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator, sau în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune potrivit alin.1 lit.c, în cazul neexecutării Contractului Colectiv de Muncă ori a unei clauze ale acestuia.
A mai reținut instanța de fond că prin cererea formulată reclamantul a solicitat plata unor drepturi salariale restante cuvenite și neacordate în anii 2004, 2005, 2006, 2007, susținând că acestea erau prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii referitoare la termenul de prescripție de 3 ani, care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
De asemenea, a mai apreciat instanța de fond că susținerea intimatei conform căreia termenul este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune nu poate fi reținută întrucât prin cererea formulată nu se invocă neexecutarea Contractului Colectiv de Muncă.
Astfel, s-a constatat că, acțiunea introdusă la data de 07.11.2007 referitoare la neacordarea unor drepturi salariale restante cuvenite pe anii 2004 și 2005, fost promovată în cadrul termenului de 3 ani, motiv pentru care potrivit disp.art.137 pr.civilă a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune ca neîntemeiată.
În ceea ce privește acțiunea precizată, instanța de fond a considerat-o ca fiind întemeiată pentru următoarele considerente:
Reclamantul este salariatul pârâtei SC SA, punctul de lucru Sucursala, din anul 2000, fiind încadrat în funcția de mecanic.
Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stabilea în cuprinsul art.168, cu prilejul sărbătorilor de Paști și C, angajații SNP SA vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate, la alin.2 al acestui articol precizându-se că pentru anul 2005 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.
S-a mai reținut de către instanța de fond că potrivit înscrisurilor depuse în cauză, Contractele Colective de Muncă pe societate negociate și aplicate la nivelul SNP SA pe anii 2004, 2005, 2006 și 2007 au menținut disp.art.168 alin,1, alin.2 al acestui articol fiind însă modificat în forma în anul 2003, suplimentările salariale de la alin.1, sunt incluse în salariul de bază al fiecărui salariat.
Urmare acestor modificări ale alin.2 al art.168 al Contractului Colectiv de Muncă pârâta nu a mai acordat reclamantului în cursul anului 2004 și 2005 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă.
Coroborând dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2004 cu dispozițiile art.168 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2005 și 2006, s-a apreciat de instanța de fond că părțile semnatare ale Contractului Colectiv de Muncă la nivelul SNP SA au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prev. de alin.1 al art.168 din Contractul Colectiv de Muncă în cursul anilor 2004-2005, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.
În fine, s-a concluzionat de către instanța de fond că pârâta nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea potrivit disp.art.168 alin.1 din Contractul Colectiv de Muncă și nu a achitat reclamantului suplimentările salariale de C și Paști pentru anii 2004-2007.
Împotriva acestei sentințe pârâta SC SA Bad eclarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Astfel, se susține că în mod greșit instanța de fond a soluționat excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de recurentă, arătându-se că în speță sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit. Codul Muncii, termenul în care puteau fi introduse acțiuni privind nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă fiind de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune.
Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp.art.168 Codul Muncii, afirmând că aceste dispoziții nu au fost respectate și în condițiile în care temeiul pretențiilor reclamantului este contractul colectiv de muncă, textul de lege incident în speță este art.283 alin.1 lit.e Codul Muncii și nu art.283 alin.1 lit. Codul Muncii, după cum greșit a considerat instanța de fond.
Pe fondul pricinii, se susține că instanța de fond nu a reținut apărarea societății în sensul că sumele de bani solicitate prin acțiune au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, așa cum s-a procedat și în anul 2003, fapt ce rezultă din interpretarea dispozițiilor contractelor colective de muncă din anii 2003 - 2006, respectiv ale art. 168 alin.2 din aceste contracte, la care s-a făcut referire, rostul menținerii acestui alineat și în contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 fiind acela de a arăta modalitatea concretă de acordare a suplimentării salariale prevăzută în alin.1 al art. 168 pe anul 2003, dar și în anii pentru care se încheiau aceste contracte colective de muncă.
Așa fiind, susține recurenta, părțile contractului colectiv de muncă au convenit în anul 2003, pentru prima dată, o anumită modalitate de acordare a suplimentărilor salariale și au stabilit ca această modalitate să fie menținută prin inserarea alin.2 al art. 168, reclamantul necontestând că în anul 2003 primit suplimentările salariale ca parte a salariului de bază.
De asemenea, pasivitatea intimatului-reclamant, care în toată perioada 2004-2006 nu a spus nimic despre faptul că nu și-a primit drepturile salariale negociate și prevăzute în contractul colectiv de muncă, arată că aceasta cunoștea că și-a primit banii în salariul de bază.
Punctul de vedere al recurentei, arată aceasta, este susținut și de Comisia Paritară SA, care funcționează în temeiul art. 9 din Contractul colectiv de muncă și care este împuternicită să soluționeze eventualele conflicte în legătură cu aplicarea contractului colectiv de muncă, comisie care a emis la 18.06.2007 o informare către toate structurile teritoriale în care arată că aceste drepturi salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003.
Ulterior, la data de 31.08.2007, aceeași comisie a emis o Notă asupra precizării situației primelor de Paște și de C prevăzute în art. 168 din CCM al SA, în care se expune același punct de vedere și această precizare făcută de părțile unui contract este obligatoriu să fie luată în considerare.
Se mai învederează că deși valoarea suplimentării solicitate este egală cu un salariu de bază mediu pe SNP SA, instanța a admis acțiunea în care s-au solicitat sume echivalente cu salariul mediu brut pe unitate, existând o diferență clară între cele două tipuri de salarii prevăzute în CCM, dar pentru situații diferite, recurenta emițând o notă în care au fost arătate salariile de bază medii pentru fiecare an în parte începând cu anul 2003 și până în anul 2007, după cum în alte cauze similare s-a efectuat o expertiză salarizare prin care s-a stabilit că salariul mediu brut este un alt salariu decât salariul de bază mediu.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă sau, pe fond, ca neîntemeiată, iar în subsidiar, modificarea în parte a sentinței în sensul obligării recurentei la plata către intimat a primelor pe perioada în discuție în cauză, stabilite în raport de salariul de bază mediu la nivel de societate, ce rezultă din adresa nr.6576/12.11.2007 a SC SA, înregistrată la Direcția Corporative - Juridic sub nr.2919/12.11.2007.
În recurs au fost depuse la dosar, în copie, o serie de înscrisuri din partea părților.
Intimatul-reclamant, legal citat, nu s-a prezentat în instanță însă a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, cu consecința menținerii soluției instanței de fond ca legală și temeinică.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursul este fondat potrivit considerentelor ce urmează:
Este neîntemeiată critica recurentei prin care se susține că în mod greșit a fost respinsă de către prima instanță excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de recurentă.
Conform art. 283 alin.1 lit.e din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Raportat la obiectul acțiunii, în cauză nu sunt aplicabile însă dispozițiile acestui text de lege, ci cele ale art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă, printre altele, în plata unor drepturi salariale neacordate, ca în pricina de față. Primele solicitate prin acțiune constituie drepturi salariale, așa cum justificat a reținut și instanța de fond, aceasta fiind și terminologia expres folosită în cuprinsul contractelor colective de muncă încheiate pe anii 2003 - 2006, care la art. 168 alin.1 prevăd că salariații vor beneficia, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SA.
Referitor la criticile pe fondul cauzei, nu poate fi primită susținerea recurentei în sensul că acțiunea reclamantului trebuie respinsă întrucât primele de C și Paști pe anii 2004 - 2006 au fost incluse în salariul de bază pe anii 2004, 2005.
Aceasta, deoarece, o asemenea susținere nu a fost dovedită de recurenta-pârâtă și, fiind vorba de un conflict de muncă, sarcina probei revine angajatorului, conform art. 287 din Codul Muncii.
În plus, dacă așa ar fi stat lucrurile, ceea ce în speță nu s-a dovedit, este evident că în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005,2006 s-ar fi menționat expres că pentru anii respectivi suplimentările de la alin.1 al art. 168, privind primele de Paște și de C, vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, ceea ce nu s-a întâmplat.
Astfel, în contractul colectiv de muncă pe anul 2004 s-a prevăzut, la art. 168 alin.2, că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 vor fi introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, conform modalității și în condițiile negociate cu, iar în contractele colective de muncă pe anii 2005 s-a stipulat, la art. 168 alin.2, că în anul 2003 suplimentările salariale de la alin.1 al art. 168 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, fără a se face vreo mențiune în contractele respective privind includerea și în anii 2004 - 2006 primelor de Paște și de C în salariul de bază.
În raport de cele mai -arătate, nota din 31.08.2007 a Comisiei Paritare constituită la nivelul SA, formată din reprezentanți ai societății și ai, prin care s-au adus precizări asupra interpretării art. 168 alin.1 și 2 din Contractele colective de muncă la nivelul SA, încheiate în perioada 2004-2006, de care se prevalează recurenta, nu poate constitui un argument suficient pentru respingerea acțiunii, câtă vreme recurenta nu a dovedit că primele de C pe anii 2004- 2006, de Paște pe anii 2005 - 2006, prevăzute de art. 168 alin.1 din Contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006, ar fi fost acordate reclamantului prin includerea acestor prime în salariul de bază al acestuia pe anii respectivi.
Împrejurarea că acțiunea reclamantului a fost introdusă abia în anul 2007 este lipsită de relevanță și nu poate justifica respingerea acțiunii în condițiile în care acțiunea a fost promovată înăuntrul termenului de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune prevăzut de art. 283 alin.1 lit.c din Codul Muncii.
Art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, prevede dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Suma de 9863,52 lei pentru reclamant stabilită de prima instanță drept obligație de plată în sarcina recurentei pârâte reprezentând suplimentări salariale corespunzătoare sărbătorilor de și Paște pentru anii 2004 - 2006 au fost acordate de instanța de fond în raport de conținutul adreselor nr. 1666/2003, 313/2005 ale recurentei-pârâte către toate Sucursalele, înscrisuri de care s-a prevalat intimatul-reclamant, privind nivelul salariului mediu brut la nivelul societății începând cu 1.04.2003, 01.01.2005.
Recursul pârâtei este însă fondat sub aspectul greșitei obligări a acesteia la plata către reclamant a unei sume de bani mai mare decât cea cuvenită acestuia conform art. 168 alin.1 din contractele colective de muncă pe anii 2004 - 2006 încheiate între SNP SA și salariați, reprezentați de, care prevăd dreptul salariaților la o suplimentare a drepturilor salariale, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.
Or, noțiunea de salariu mediu brut nu se confundă cu aceea de salariu de bază mediu pe societate, prevăzută expres de art. 168 alin.1 din pe anii 2004, 2005, 2006.
Astfel, salariul mediu brut la nivel de unitate include, pe lângă salariul de bază, și sporurile aferente, iar acesta a fost stabilit de recurentă, pentru fiecare an, prin împărțirea fondului de salarii, cuprinzând salariile de bază și sporurile, la numărul de personal corespunzător perioadei de calcul.
Din cuprinsul adresei nr. 6576/12.11.2007 a SC, depusă în copie, de către recurenta-pârâtă, rezultă care a fost cuantumul salariului de bază mediu pe în intervalul 2003-2007, reieșind un cuantum de 681 lei pentru luna martie 2003, 685 lei pentru luna noiembrie 2003, 790 lei pentru luna martie 2004, 799 lei pentru luna noiembrie 2004, de 850 lei pentru luna aprilie 2005, 927 lei pentru luna noiembrie 2005, 1047 pentru luna martie 2006, 1160 pentru luna noiembrie 2006, 1260 pentru luna martie 2007, algoritmul de calcul avut în vedere de recurentă fiind împărțirea fondului salariilor de bază la numărul de personal aflat în evidența în ultima zi a lunilor anterioare celor în care se impunea acordarea suplimentărilor salariale reprezentând primele de Paște și de C, astfel cum rezultă din adresa societății-recurente nr.2919/12.11.2007, depusă în copie la dosar, în recurs.
În consecință, în raport considerentele mai -arătate, Curtea privește recursul pârâtei ca fondat, astfel încât în baza art. 312 alin.1 pr.civ. îl va admite, iar conform art. 312 alin.2 și 3.pr.civ. va modifica în parte sentința în sensul că reduce suma la care a fost obligată pârâta la 6043 lei, sumă care va fi actualizată, menținându-se restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite recursul declarat de declarat de pârâta SC "" SA, prin reprezentanți legali, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 68 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul reclamant cu domiciliul în comuna, sat de, nr. 11, județul P și în consecință:
Modifică în parte -menționata sentință în sensul că reduce suma la care a fost obligată pârâta la 6043 lei, sumă care se va actualiza.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21 martie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina
- - --- - -- -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3 ex./02.04.2008
/
dos.fond nr- Trib.
jud.fond
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Ioana Cristina Țolu Cristina