Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 5842/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5842
Ședința publică de la 30 Octombrie 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâta SC SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 7345/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru recurenta-pârâtă avocat ales, cu împuternicire la dosar, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că acest termen de judecată a fost acordat pentru administrare probatoriu, înscrisuri ce au fost depuse prin serviciul registratură.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul pe fondul recursului.
Avocat pentru recurenta-pârâtă pune concluzii de admitere a recursului și modificare a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii. Arată că planul social completează nu se cumulează cu CCM, drepturile bănești acordate fiind mai mari, iar tichetele de masă se acordă pentru timpul efectiv lucrat și cum intimatul-reclamant nu a venit la serviciu în perioada de preaviz nu avea cum să beneficieze de acest drept. Nu cere cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Asupra recursului civile de față:
Tribunalul Gorj, prin sentința nr. 7345 din 03 decembrie 2008 respins excepția prescripției dreptului la acțiune în sens material și excepția calității procesuale active invocate de intimată.
A admis actiunea precizată ulterior formulata de petentul in contradictoriu cu intimata SC SA
A fost obligată intimata sa plateasca petentului suma de 2.229 lei reprezentand diferențe plăți compensatorii cuvenite la concediere, a sumei de 7.559 lei reprezentînd contravaloarea a 5 salarii medii nete cuvenite conform art.50 alin. 1 din CCM/2007, a sumei de 289 lei reprezentînd contravaloarea tichetelor de masă cuvenite petentului pe perioada preavizului conform art. 48 alin. 1 din CCM/2007 și a sumei de 760 lei reprezentînd contravaloarea a 21 zile lucrătoare libere plătite pe perioada de preaviz, conform art. 49 alin. 1 din CCM/2007Â
S-a luat act de renunțare la judecarea capătului de cerere avînd ca obiect predarea acțiunilor prev. de art. 168 alin. 6 din CCM/2007
A fost obligată intimata la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată către petent.
Pentru a se pronunțaastfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la exceptia prescriptiei dreptului la actiune, instanta inlaturat apararea intimatei, apreciind ca sub aspectul acordarii drepturilor salariale de orice natura (rezultate din contractele colective sau individuale de munca) sunt incidente prevederile art. 283 al.1 lit. c din Codul muncii, actiunea fiind supusa prescriptiei extinctive de trei ani si nu aceleia invocata de catre intimata si prevazuta la art. 283 al. 1 lit. e din Codul muncii.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale active, instanța reținut că există identitate între persoana reclamantului și cea a titularului dreptului pretins în cadrul raportului juridic dedus judecății, astfel că și această apărare a intimatei a fost înlăturată.
Prin precizarea acțiunii, petentul a renunțat la capătul de cerere privind predarea acțiunilor conform art. 168 alin.6 din CCM
Pe fond reținut că potrivit art. 168 al. 1 din CCM la nivelul SA pe anul 2004: "Cu ocazia sarbatorilor de Paste si C salariatii SNP SA vor beneficia de cate o suplimentare a drepturilor salariale in cuantum de un salariu de baza mediu pe SNP SA. Cu minim 15 zile inainte de fiecare eveniment pentru care se acorda suplimentarile vor incepe negocierile cu in vederea stabilirii valorii concrete, modalitatii de acordare, conditiilor, criteriilor si beneficiarilor".
La aliniatul 2 al art. 168 din CCM/2004 s-a mentionat ca: "Pentru anul 2003 suplimentarile de la alin. 1 vor fi introduse in salariul de baza al fiecarui salariat, conform modalitatii si in conditiile negociate cu."
Contractul colectiv de munca la nivel de unitate pe anul 2005 mentine textul al. 1 al. Art. 168 aducând o modificare de continut aliniatului 2 in sensul consemnarii ca: "in anul 2003 suplimentarile salariale de la al. 1 al prezentului articol au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat". Acelasi text se regaseste in ultima forma mentionata in CCM pe anul 2006. In fine, pentru anul 2007 textul pastreaza acelasi continut ca in contractele precedente.
Prin adresa Comisiei Paritare din 18.06.2007 se arata ca " partile semnatare confirma faptul ca in redactarea art. 168 al. 1 si 2 la momentul negocierilor colective vointa comuna a partilor a fost aceea ca incepand cu anul 2003 primele de Paste si de C sa fie introduse in salariile de baza ale fiecarui angajat ". Prin " Nota asupra precizarii situatiei primelor de Paste si de C prevazute in art. 168 din CCM al SA "din data de 31.08.2007 si semnata de reprezentanti ai patronatului si federatiei sindicale, se da o interpretare textului in discutie " potrivit vointei partilor la semnarea contractului".
Conform art. 1 al. 1 din Legea nr. 130/1999, contractul colectiv de munca este conventia incheiata intre patron sau organizatia patronala pe de o parte si salariati, reprezentati prin sindicate ori prin alt mod prevazut de lege, de cealalta parte, prin care se stabilesc clauze privind conditile de munca, salarizarea, precum si alte drepturi si obligatii ce decurg din raporturile de munca".
Art. 31 din Legea nr. 130/1999 dispune ca poate interveni modificarea clauzelor contractului colectiv de munca pe parcursul executarii lui in conditiile legii, ori de cate ori partile convin acest lucru. Modificarile aduse contractului colectiv de munca se comunica in scris organului la care se pastreaza si devin aplicabile de la data inregistrarii sau la o data ulterioara, potrivit conventiei partilor.
Conform art. 236 al. 4 din Codul muncii, contractele colective de munca, incheiate cu respectarea dispozitiilor legale constituie legea partilor.
Normele enuntate subscriu asadar contractelor colective de munca (in egala masura ca si contractele individuale de munca) vointei partilor semnatare, raportand aceste acte juridice cadrului general de reglementare a contractului ca act juridic bilateral. Legea statueaza in sensul ca dispozitiile contractului colectiv de munca reflecta vointa partenerilor sociali, care insa trebuie sa se manifeste intotdeauna in conformitate cu prevederile legale.
Astfel, textul art. 31 din Legea nr. 130/1999 cuprinde o norma permisiva, care da posibilitatea modificarii clauzelor contractului colectiv de munca ori de cate ori partile convin acest lucru, dar cu precizarea formalitatilor care trebuie indeplinite pentru a da eficienta unor astfel de modificari. Textul reia un principiu de baza aplicabil tuturor actelor juridice bilaterale in sensul ca ele pot fi modificate potrivit acordului de vointa al partilor dar numai pana la momentul incetarii efectelor acestuia.
In acelasi sens si contractul colectiv de munca poate fi modificat de parti doar pe parcursul executarii lui, interpretarea si reformarea continutului unei clauze urmand sa isi produca efecte pana la momentul incetarii efectelor contractului.
In speta, astfel cum a rezultat din situatia de fapt, apararea facuta de societatea intimata a vizat o reinterpretare a clauzei cuprinse in art. 168 al. 1 si 2 din CCM la nivel de unitate, realizata dupa momentul incetarii efectelor fiecarui contract colectiv de munca anual si in totala contradictie cu textul neechivoc al prevederii.
Astfel, art. 168 al. 2 prevazut in fiecare din aceste contracte ca suplimentarile de la art. 1 au fost introduse in salariul de baza al fiecarui salariat doar pe anul 2003, fiind indubitabil faptul ca aceleasi drepturi nu au fost incluse in salariul de baza al angajatilor si pe anul in curs, câtă vreme s-a mentinut in acelasi timp si textul al. 1.
Pe de alta parte, partile nu au consemnat in contractul colectiv de munca pe anii 2005 si 2006 faptul ca aceleasi suplimentari salariale au fost incluse in salariile de baza pe anii precedenti. Se va retine astfel ca interpretarea clauzei, peste termenul pentru care a fost incheiat contractul si cu incalcarea dispozitiilor art. 31 din Legea nr. 130/1999 (prin acte neinregistrate la directia teritoriala de munca) nu poate produce efecte care sa inlature continutul explicit al prevederii invocate.
De asemenea, instanța constatat că prevederile art. 168 din CCM/2008 la nivel de unitate sunt inferioare prevederilor art. 176 la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 238 alin. 1 din, potrivit căruia, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. Pentru aceste motive, clauza prevăzută de art. 168 alin1 din CCM la nivel de unitate/2008 este lovită de nulitate.
Din raportul de expertiză reieșit că petentul trebuia să primească plăți compensatorii la concediere în sumă de 2229 lei, contravaloarea a 5 salarii medii nete conform CCM/2007, contravaloare tichete masă în sumă de 289 lei și suma de 760 lei reprezentând contravaloarea a 21 zile lucrătoare.
Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta SC SA - Membru Grup, criticând.o ca nelegală și netemeinică.
Prima critică vizează modul de soluționare al excepției prescripției dreptului la acțiune, recurenta precizând că dreptul la suplimentările salariale solicitate rezultă din CCM, acțiunea formulată fiind prescrisă, raportat la dispoz. art. 283 alin.1 din Codul muncii, în conformitate cu care cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă or ale unor clauze ale acestuia.
Fără nici o motivare instanța a respins această excepție, considerând că sub aspectul drepturilor salariale de orice natură sunt incidente prev. art. 283 alin.1 lit.c din Codul muncii, acțiunea fiind supusă prescripției de 3 ani.
Cea de-a doua critică vizează modul de soluționare a acțiunii pe fond, recurenta învederând că activitatea desfășurată de reclamantă a fost supusă reorganizării și toți salariații au beneficiat de pachete financiare prevăzute în planul social, anexă a CCM.
Suma acordată reclamantei a fost calculată în conformitate cu dispozițiile planului social, completat prin Amendamentul din 9.01.2006 și cel din 13.09.2006, cu rolul de a lămuri voința părților în privința modului de acordare a pachetului financiar la disponibilizare și care a cuprins măsuri financiare pentru salariații disponibilizați mai avantajoase decât cele prev. la art. 50 din CCM.
Acest aspect rezultă din prezentarea anterioară a prevederilor planului social în privința pachetelor financiare oferite salariaților disponibilizați comparativ cu prev. CCM, art. 50.
Aceasta nu înseamnă că cele două categorii de măsuri pot fi cumulate prin instituirea măsurilor din planul social, fiind acordate pachete financiare mai avantajoase, iar părțile nu au intenționat nici un moment că aceste două categorii de măsuri să poată fi cumulate.
O dovadă în plus a faptului că părțile semnatare ale planului social și ale amendamentelor sale este aceea că prin CCM pe anul 2008, art. 50 cuprinde alin.5, potrivit căruia "acordarea unui pachet compensator, conform planului social, exclude acordarea sumelor prevăzute la alin.1 al prezentului articol.
Un al motiv de recurs se referă la tichetele de masă. Precizează că, potrivit Legii nr. 142/1998, tichetele de masă se acordă pentru zilele de muncă efectiv lucrate de un salariat nu și pentru perioada în care un salariat beneficiază de zile libere, plătite, așa cum este perioada de preaviz.
In ceea ce privește contravaloarea celor 21 de zile de preaviz, susține că potrivit deciziei de concediere, acesta beneficiat de 60 de zile de preaviz, neîncadrându-se în dispozițiile art. 49 din CCM.
Ultimul motiv de recurs se referă la nulitatea art. 168 din CCM/2008, recurenta susținând că instanța de fond nu aduce nici un motiv pentru care consideră că art. 168 încalcă art. 24 din Legea nr. 130/1996.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind fondat și urmează să îl admită, pentru următoarele considerente:
Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune, se impun următoarele precizări:
Dispozițiile art. 283 alin.1 din Codul muncii reglementează termenele de prescripție pentru formularea cererilor în vederea soluționării unui conflict de muncă, printre acestea fiind cel menționat la lit. c (de 3 ani) - în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator și cel menționat la litera e (de 6 luni), în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.
Esențial pentru stabilirea termenului de prescripție aplicabil în cauză este a se determina natura juridică a dreptului pretins.
Împrejurarea că indemnizația de concediere solicitată de reclamantă a fost prevăzută în contractul colectiv de muncă nu poate constitui în sine un argument suficient pentru a atrage aplicare dispozițiilor art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii.
Trebuie avută în vedere natura juridică a acestei indemnizații.
Având în vedere rațiunea pentru care se acordă indemnizația de concediere - aceea de a acoperi prejudiciul suferit de salariat ca urmare a încetării intempestive a contractului individual de muncă, din inițiativa angajatorului, rezultă că aceste indemnizații au natura juridică a unor despăgubiri.
În speță, obiectul conflictului individual dintre părți îl constituie neplata indemnizației de concediere pentru motive care nu țin de persoana salariatului, indemnizație care are natura juridică a unei despăgubiri, termenul de prescripție pentru formularea unei astfel de acțiuni este de 3 ani, fiind reglementat de dispozițiile art. 283 lit. c din Codul muncii.
Acestea sunt argumentele pentru care instanța de recurs constată că acțiunea formulată de reclamantă nu este prescriptibilă în termenul de 6 luni reglementat de art. 283 alin. 1 litera e din Codul muncii, soluția instanței de fond asupra excepției fiind corectă.
Criticile recurentei legate de modul greșit de soluționare a fondului cauzei sunt întemeiate pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Art. 50 alin. 1 din Contractul colectiv de muncă la nivelul unității, menționează că, la concedierea din motive ce nu țin de persoana salariaților, angajatorul are obligația de a plăti acestora o indemnizație minimă de concediere.
La alin. 4 s-a stipulat că prevederile domeniului vizat în acest articol se completează cu cele ale planului social însușit de părți.
Din coroborarea textelor menționate anterior rezultă că art. 50 instituie în favoarea persoanelor concediate dreptul la o compensație bănească, intitulată indemnizație de concediere și reprezintă una din măsurile de protecție socială pe care angajatorul s-a obligat să le asigure angajaților săi prin contractul colectiv de muncă, stabilindu-se indemnizația minimă de care pot beneficia aceștia.
Aceasta înseamnă că, la data nașterii acestui drept, angajaților nu li se pot acorda drepturi bănești sub acest minim, însă nu este exclusă acordarea unui cuantum superior al acestor drepturi.
Este motivul pentru care partenerii sociali care au negociat contractul colectiv de muncă au înțeles să stipuleze la alin. 4 al art. 50 că prevederile acestui articolse completeazăcu cele ale planului social, fiind vorba doar despre un singur drept, acela de a beneficia de compensații bănești, cuantumul acestora și modalitatea de calcul fiind menționate detaliat în planul social.
Un argument în plus, în acest sens, îl constituie faptul că, în Amendamentul la planul social din 9. 01. 2006, părțile au menționat că angajații, în funcție de vechimea în, vor primi următoarele pachete financiare cu titlu de indemnizații de concediere, iar salariul brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere.
Părțile au înțeles să lămurească acest aspect și prin Amendamentul la Planul social din 13.09.2006, făcând precizările corespunzătoare, în sensul că voința comună a părților la redactarea pct. 4 din Planul social a fost aceea de a modifica în favoarea salariaților indemnizațiile de concediere stabilite prin art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă și nu de a cumula indemnizațiile de concediere acordate în baza Planului social cu cele acordate în baza art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă
Potrivit dispozițiilor art. 977 din Codul civil, deplin aplicabil și în materia interpretării contractelor colective de muncă, "interpretarea contractelor se face după intenția comună a părților contractante".
Iar în problema cumulului indemnizațiilor de concediere reglementate de art. 50 alin. 1 din contractul colectiv de muncă cu cele reglementate în Planul social părțile contractante și-au exprimat expres și neechivoc intenția atât la momentul redactării contract ului colectiv de muncă, cât și prin amendamentul la Planul social încheiat la 13.09.2006.
Potrivit art. 9 din contractele colective de muncă "interpretarea clauzelor prezentului contract colectiv de muncă se face prin consens". Cu toate acestea, în mod greșit, contrar înscrisurilor depuse la dosar care dovedesc consensul părților cu privire la cuantumul negociat al indemnizațiilor de concediere, instanța de fond apreciază clauzele ca fiind neclare și consideră că este necesară o altă interpretare decât cea exprimată neechivoc de părți.
Instanța de fond a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, trecând peste intenția comună exprimată expres și neechivoc de părțile contractante.
În condițiile în care, prin prevederile Planului social, care completează contractul colectiv de muncă, nivelul indemnizațiilor de concediere a fost majorat în favoarea salariaților sunt nefondate argumentele instanței de fond în sensul că ar fi încălcate dispozițiile art. 38 din Codul muncii. Plata unei indemnizații de concediere majorate la nivelul prevăzut de dispozițiile din Planul social nu poate reprezenta o diminuare a drepturilor negociate prin contractul colectiv de muncă, iar clauzele Planului social sunt în mod evident mai favorabile salariaților concediați.
Și în ceea ce privește modul de calcul al sumelor reprezentând indemnizații de concediere acordate conform prevederilor din Planul social, soluția instanței de fond este greșită.
Potrivit prevederilor din Planul social în versiune valabilă începând cu data de 21. 04.2005, pentru anul 2005 salariul care reprezintă baza de calcul pentru indemnizația de concediere este salariul mediu brut din din anul 2004.
Apreciind că nivelul indemnizației de concediere cuvenite contestatorului trebuia calculat în funcție de nivelul salariului mediu brut pe din anul concedierii, instanța de fond a nesocotit voința comună a partenerilor sociali care la data de 09.01.2006,considerând necesar să precizeze modul în care a înțeles să negocieze plata drepturilor rezultând din Planul social, au menționat în Amendamentul la Planul social, pct. 4, modul în care se stabilesc salariile medii brute care stau la baza calculului indemnizațiilor de concediere, astfel:
"Salariul mediu brut pe care va fi luat în calcul pentru stabilirea fiecărei indemnizații de concediere acordate pe baza prezentului, se va stabili ca medie a tuturor salariilor brute acordate de salariaților săi, în anul anterior celui în care se acordă respectiva indemnizație de concediere".
Și de această dată, instanța de fond a nesocotit voința comună a părților, exprimată expres și neechivoc.
În ceea ce privește cererea de acordare contravalorii a21 de zile libere plătiteîn perioada de preaviz:
Art. 48 alin. 1 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul unității stabilește durata preavizului acordat salariaților al e căror contracte individuale de muncă sunt desfăcute din motive care nu țin de persoana lor.
Potrivit art. 49 din același contract:
(1)În perioada de preaviz salariații beneficiază, funcție de vechime (după treptele prevăzute la art. 48) de 15-17-21 de zile lucrătoare libere plătite, pentru a-și căuta un alt loc de muncă. Această situație nu va afecta salariul și celelalte drepturi bănești, ele acordându-se ca pentru programul normal de muncă. La cerere, zilele pot fi acordate cumulat.
(2) la care se referă alin. 1 pot fi extinse irevocabil până la întreaga durată a preavizului. la solicitarea salariatului, se poate conveni încheierea contractului individual de muncă înainte de terminarea preavizului.
În speță, din decizia de concediere rezultă că salariatului reclamant nu i-a fost acordat preavizul în natură, fiindu-i achitată o indemnizație egală cu salariul de bază și celelalte drepturi salariale care îi reveneau conform contractului individual de muncă pe durata preavizului de 60 de zile.
Scopul dispozițiilor contractuale de la art. 49 alin. 1 din contractul colectiv de muncă este acela ca, în perioada preavizului, salariatul concediat să aibă timpul necesar pentru a-și căuta un loc de muncă. Textul nu stabilește acordarea unor drepturi bănești suplimentare, cum în mod greșit a reținut instanța de fond, ci acordarea de timp liber fără afectarea drepturilor salariale.
În condițiile în care, pe întreaga durată a celor 60 de zile de preaviz pentru care salariatul a fost indemnizat acesta nu a mai fost prezent la fostul loc de muncă, deoarece a consimțit ca preavizul nu-i fie acordat în natură, textul art. 49 alin. 1 nu își găsește aplicarea.
În ceea ce privește acordareatichetelor de masăîn perioada preavizului:
individuală de hrană este acordată de către angajatori sub forma tichetelor de masă. Acestea pot fi utilizate, lunar, într-un număr cel mult egal cu numărul de zile în care este prezent la lucru în unitate ( art. 6 alin. 1 din Legea nr. 142/1998).
În condițiile în care reclamantul nu a fost prezent în unitate în nicio zi din perioada de preaviz, nu avea dreptul la acordarea tichetelor de masă.
Critica cu privire la nulitatea clauzei prevăzute la art. 168 din contractul colectiv de muncă este nepertinentă, întrucât prin sentința recurată nu a fost constatată nulitatea acestei clauze.
Sunt argumentele pentru care, Curtea în temeiul dispoz. art. 312 Cod pr. civ. raportat la art. 304 pct. 8 din Codul d e procedură civilă, va admite recursul și va modifica sentința, în sensul că va respinge pe fond cererea de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA - Membru Grup împotriva sentinței civile nr. 7345/03.12.2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, având ca obiect drepturi bănești.
Modifică sentința, în sensul că respinge acțiunea în totalitate.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2009.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
3 ex/IE/13.11.2009
fond:
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela
