Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 5870/2009. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI PT. CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 5870
Ședința publică de la 30 Octombrie 2009
Complet constituit din:
PREȘEDINTE: Manuela Preda Popescu
JUDECĂTOR 2: Corneliu Maria
JUDECĂTOR 3: Mihaela
Grefier:
Pe rol, judecarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 991/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, precum și cu intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Mehedinți și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recursul este declarat și motivat în termen legal, iar în cauză se cere judecarea pricinii potrivit art. 242 alin. 2 Cod proc. civ.
Curtea, având în vedere că se cere judecarea în lipsa părților, constată pricina în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA:
Asupra recursului civil de față:
Tribunalul Mehedinți, prin sentința nr. 991 din 04 iunie 2009 admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Tribunalul Mehedinți, Curtea de APEL CRAIOVA.
Au fost obligați pârâții, la plata sporului de confidențialitate de 15%, începând cu data de 08.12.2007 la zi și pentru viitor, pe durata derulării raporturilor de muncă, sume actualizate la data plății.
A fost respinsă acțiunea față de Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
S-a dispus completarea corespunzătoare carnetului de muncă.
Pentru se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Cu privire la fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta fac parte din categoria personalului din unitățile din justiție (unități finanțate de la bugetul de stat ), raporturile juridice de muncă ale acesteia fiind guvernate de codul muncii conform dispoz. art. și art. 295 din acest cod. În ceea ce privește stabilirea existenței sau inexistenței discriminării petenților, prin neacordarea sporului de confidențialitate, instanța urmează să cerceteze situația în care se află reclamanții în raport cu alte categorii socio - profesionale, tratamentele care se aplică acestora, justificările și criteriile tratamentelor diferențiate.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303/2 decembrie 2000) în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuia analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile iar nu neapărat în situații chiar similare.
În speță este fără putință de tăgadă apartenența petenților la personalul din unitățile de justiție. Acestora, în calitate de judecători le-a fost impusă prin lege o obligație profesională imperativă,specială și specifică, de confidențialitate ( art.99 lit. din leg. 303/2004 și art 4 din legea 303/2004 raportat la art.l5 din codul deontologic și art. 78 alin. din legea 567/2004 și art. 9 din codul deontologic ), care se îndeplinește în cadrul executării raporturilor de muncă. Prin însăși natura sa, activitatea judiciară implică administrarea sau cel puțin contractul cu informații confidențiale, unele chiar clasificate sau secrete de serviciu, constând în date privind arestări,interceptări ale convorbirilor telefonice, protecția victimelor, date cu caracter personal al justițiabililor și colegilor de serviciu, sesizări adresate organelor statului, venituri salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală, etc.
Însă, în unitățile bugetare, faptului îndeplinirii obligației de confidențialitate i-a fost recunoscut și dreptul corelativ de natură salarială.
Astfel, conform art. l3 din OUG nr. 57/2000, art. 30 alin.3. din OG nr. l37/2000, art. 3 din OG nr. 38/2003, art.l3 alin. din OUG nr. l23/2003, art. 3 din OG nr.l9/2006, art.l5 alin.l din OG 6/2007, art. 20 alin 3 din Legea 656/2002, art.l5 din OG 64/2006, art.l3 din OG nr.l0/2007 - debitorii obligației de confidențialitate au fost recunoscuți în mod firesc ca și creditori ai dreptului corelativ la sporul de confidențialitate, unitățile bugetare fiind debitoare ale obligației sinalagmatice de plată a acestui spor salarial.
Toate persoanele din acest cadru al personalului din unitățile bugetare, inclusiv reclamanții sunt parte a unui acord juridic de muncă guvernat de codul muncii, toate prestează o muncă și ca efect al acestor premise se supus obligației de confidențialitate indiferent de categoria socio - profesională ( funcție deținută).
Într-adevăr, conform art. 26 raportat la art.l și art. 295 alin.2. din codul muncii, indiferent de categoria socio - profesională, în perioada în care o persoană prestează muncă, îi revine obligația de confidențialitate.
Cu privire la natura juridică a obligației de confidențialitate a reclamanților, instanța a reținut că aceasta reprezintă clauză legală a raportului de muncă al acestora, o clauză obligatorie (iar nu facultativă, ca în dreptul comun al muncii ), însă raportul de muncă indiferent dacă este tipic sau atipic, are întotdeauna un caracter juridic sinalagmatic.
Din acest motiv, obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contra prestației unității bugetare de plată a drepturilor salariale respectiv a sporului în sensul art.l55 din codul muncii, corelative îndeplinirii prestației de confidențialitate de către reclamanți.Ca atare, legiuitorul instituind obligația sinalagmatică profesională ( de muncă ) de confidențialitate în sarcina petenților, implicit și de drept, a institut și o obligație de plată pe cale de analogie a legii ( deci obligația de plată este implicită, lacunar fiind doar aspectul privind cuantumul procentual al acestui drept salarial ).
Ca atare obligația de confidențialitate constituie o noțiune juridică și legislativă largă, atotcuprinzătoare care este recunoscută de lege tuturor celor care prestează activități în temeiul unui raport de muncă indiferent de felul raportului de muncă și al funcției deținute.
Deci petenta se află sub aspectul analizat într-o situație identică, nu doar comparabilă cu tot celălalt personal din unitățile bugetare.
Ca urmare principiul egalității de tratament in salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă, acesta cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă a excluderii petenților de la acordarea sporului de confidențialitate impus în mod egal de lege pentru cei ce muncesc, indiferent de categoria socio - profesională din care fac parte.
Prin neacordarea sporului de confidențialitate, petenta a fost în mod evident și grav discriminată, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică, care fundamentează și generează acest spor salarial, întrucât le-a fost refuzat sporul de confidențialitate nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor, (condiția îndeplinirii obligației legale de confidențialitate ), ci sub pretextul că aparțin unei anumite categorii socio- profesionale, criterii declarat în mod expres de lege, ca fiind discriminatoriu ( art 2 alin l din OG l37/2000).
Pentru a asigura plata efectivă a acestor drepturi a fost admisă acțiunea și împotriva pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și a fost obligat acest pârât, să aloce fondurile necesare achitării de către ceilalți pârâți a sumelor reprezentând sporul de confidențialitate reactualizat.
In ce privește perioada 24.10.2005 - 05.03.2006, raportat la data introducerii cererii, s-a admis prescripția dreptului material la acțiune potrivit art. 283 alin. 1 lit."c" codul muncii și s-a respins acțiunea pe această perioadă, ca fiind prescrisă.
Ministerul Justiției și Libertăților a formulat recurs împotriva sentinței nr. 991/2009 a Tribunalului Mehedinți, pe care o consideră nelegală, solicitând modificarea acesteia și pe fond respingerea acțiunii.
Este criticată sentința în temeiul art. 304 pct. 4 cod procedură civilă, cu motivarea că instanța depășit atribuțiile puterii judecătorești prin admiterea acțiunii și acordarea drepturilor solicitate, care nu sunt prevăzute în lege, deci adăugat la lege, cu depășirea atribuțiilor conferite de lege.
Critică, de asemenea, sentința pentru aplicarea greșită a prevederilor OG nr. 137/2000 care au fost declarate neconstituționale de către Curtea Constituțională în măsura în care din aceste prevederi s-ar desprinde concluzia că instanțele judecătorești au competența să anuleze sau să înlocuiască norme juridice sau să le înlocuiască cu altele cuprinse în alte acte normative.
Consideră că sunt neîntemeiate motivele aduse de instanța de fond în sensul că făcut aplicațiunea actelor normative comunitare care au prioritate față de reglementările interne, deoarece și Curtea Constituțională, în deciziile prin care a constatat neconstituționale prevederile OG nr. 137/2000 ținut seama și aplicat și prevederile internaționale - Declarația Universală a Drepturilor Omului, Consiliul European al Drepturilor Omului, cât și practica
Analizând sentința recurată în raport de criticile formulate și probele administrate, Curtea apreciază că nu sunt motive de casare sau modificare prevăzute de art. 304 cod procedură civilă și va fi menținută.
Astfel, noțiunea de discriminare este definită, așa cum s-a precizat și la instanța de fond, prin art. 2 din OUG nr. 137/2000, aceasta incluzând în sfera sa: dispoziția de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. 1; prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1. fata de alte persoane, în afară cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare; orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunități.
Mijloacele de eliminare a tuturor formelor de discriminare sunt menționate expres la art. 2 alin.10 din acest act normativ, respectiv: a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acțiuni afirmative, în vederea protecției persoanelor defavorizate care nu se bucura de egalitatea șanselor; b) mediere prin soluționarea pe cale amiabila a conflictelor apărute în urma săvârșirii unor acte/fapte de discriminare; c) sancționarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispozițiile alin. 1.-(7).
Comportamentul discriminatoriu atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz, în condițiile legii.
Art. 3 din același act normativ, arată că dispozițiile prezentei ordonanțe se aplica tuturor persoanelor fizice sau juridice, publice sau private, precum si instituțiilor publice cu atribuții în ceea ce privește: condițiile de încadrare în munca, criteriile si condițiile de recrutare, selectare si promovare, accesul la toate formele si nivelurile de orientare, formare si perfecționare profesională; protecția si securitatea socială; serviciile publice sau alte servicii, accesul la bunuri si facilități; sistemul educațional; asigurarea libertății de circulație; asigurarea liniștii si ordinii publice; alte domenii ale vieții sociale.
Curtea Constituțională a constat neconstituționale dispozițiile art. 1, art. 2 alin. 3 și art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 numai în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță însă, prima instanță nu a anulat ori a refuzat aplicarea unor acte normative cu putere de lege și nici nu le- înlocuit cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative ci, dimpotrivă, a făcut aplicarea întocmai a acestor dispoziții legale, stabilind că reclamanții fac parte dintre persoanele enumerate la art. 3 din ordonanță.
Prin urmare, nu se poate reține că hotărârea atacată este pronunțată cu depășirea limitelor puterii judecătorești și deci, că este afectată de motivul de nelegalitate menționat la art. 304 pct. 4 cod. pr. civ. așa cum se încearcă a se acredita de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților.
De menționat, tot în sprijinul acestei concluzii, sunt și dispozițiile art. 27 din același act normativ, care conferă competența instanței de a acorda despăgubiri și a restabili situația anterioară discriminării.
În sensul acestei interpretări sunt și dispozițiile art.2 pct.2 din Convenția nr. 111/ 1958 privind discriminarea în domeniul ocupării forței de muncă și exercitării profesiei ratificată de România prin Decretul Consiliului de Stat încă din 1974 prevede ca diferențierile, excluderile sau preferințele întemeiate pe calificările cerute pentru o anumită ocupație, nu sunt considerate discriminatorii, dar în speță neacordarea sporului de confidențialitate nu are la bază o astfel de justificare obiectivă și rezonabilă, deoarece restul personalului bugetar nu primește sporul de confidențialitate pentru calificările cerute de ocupația acestora, ci doar pentru că sunt debitori ai obligației de confidențialitate, la fel ca și reclamantul.
Ori, având în vedere atribuțiile prevăzute în statut, codul deontologic și regulamentul de ordine interioară al instanțelor și parchetelor pentru personalul auxiliar de specialitate ce funcționează în cadrul autorității judecătorești din România rezultă în mod clar și indubitabil ca acestei categorii profesionale îi sunt aplicabile obligațiile vizând respectarea confidențialității lucrărilor, fără a i se acorda, în contrapondere, sporul de confidențialitate raportat la gestionarea informațiilor prelucrate în cadrul funcției exercitate dând astfel conținut discriminarea existentă între diferitele categorii socio-profesionale ce uzitează date cu caracter confidențial sau " secrete profesionale".
Chiar dacă dreptul în litigiu nu este reglementat prin Legea nr. 567/2004 și OUG nr. 8/ 2007, aceasta nu înseamnă că reclamanții nu pot reclama o situație discriminatorie dintre cele enumerate mai sus, în raport cu alte categorii socio-profesionale, atâta timp cât au situații comparabile, respectiv, au, în egală măsură, obligația de confidențialitate.
Așa cum a arătat și instanța de fond, obligația de confidențialitate personalului auxiliar de specialitate rezultă din împrejurarea că, prin natura activității desfășurate, aceștia au acces la informații confidențiale, fiind obligați să păstreze secretul profesional, să nu dezvăluie sau să folosească informațiile obținute în calitatea pe care o au, să păstreze lucrările cu caracter confidențial în incinta instanței, să nu permită consultarea lor.
Neacordarea sporului de confidențialitate reclamanților ori, eventual, acordarea unui spor mai mic de 15% creează o stare evidentă de discriminare, atâta timp cât și aceștia se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest spor salarial pentru celelalte categorii socio-profesionale ținute de respectarea obligației de confidențialitate, menționate de către recurent prin motivele de recurs (personal militar și funcționari publici cu statut special din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională).
Nu în ultimul rând Curtea are în vedere considerentele reținute de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr. 46 pronunțată la data de 15 dec. 2008, admis recursul în interesul legii, și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispoz. art. 99 al. 1 lit. d din legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor republicată cu modificările și completările ulterioare,raportat la art. 16 al. 1, 2 din Codul deontologic al magistraților și art. 78 al. 1 din legea 567/2004, privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al Parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată raportat la art. 9 din Codul deontologic, judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază lunar.
Dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea deciziilor în interesul legii este obligatorie pentru instanțe în conformitate cu dispoz. art. 329 alin. 3 pr.civilă.
Ca atare, în temeiul dispoz. art.312 alin.1 teza II pr.civilă, Curtea va respinge recursurile declarate de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților împotriva sentinței civile nr. 991/04.06.2009, pronunțată de Tribunalul Mehedinți în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă, precum și cu intimații-pârâți Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea de APEL CRAIOVA, Tribunalul Mehedinți și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, având ca obiect drepturi bănești.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30 octombrie 2009.
Președinte, - --- | Judecător, - - | Judecător, - |
Grefier, |
Red. Jud.
2 ex/IE/26.11.2009
fond:
Președinte:Manuela Preda PopescuJudecători:Manuela Preda Popescu, Corneliu Maria, Mihaela
