Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 636/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
PRECUM ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 636/CM
Ședința publică din data de 2 noiembrie 2009
Complet specializat pentru cauze privind
conflicte de muncă și asigurări sociale
PREȘEDINTE: Maria Apostol
JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - -
Grefier - - -
S-a luat în examinare recursul civil formulat de reclamantulG, domiciliat în,-, județul C, reprezentat prin Sindicatul, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 259 din 27 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în C,-, județul C, având ca obiect conflict de muncă - drepturi bănești (contravaloare tichete de parcare).
Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din data de 27 octombrie 2009 și au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Curtea, pentru a-i da posibilitatea intimatei pârâte să depună concluzii scrise și având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul dispozițiilor art. 156 alin. 2 și art. 260 alin. 1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea asupra cauzei la datele de 29 octombrie 2009 și 2 noiembrie 2009.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Prin cererea înregistrată sub nr- la Tribunalul Constanța, reclamantul G reprezentat prin SINDICATUL a solicitat instanței în contradictoriu cu pârâta SC SA ca prin hotărârea ce se va pronunța, să dispună:
- obligarea pârâtei la plata drepturilor salariale reprezentând diurna aferentă zilelor nelucrătoare, în perioada 01.01.2006 până la data înregistrării prezentei acțiuni;
- obligarea pârâtei la plata contravalorii tichetului de parcare nr. 23/26.11.2008 în valoare de 50 lei;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că este angajat la SC. în funcția de Adjunct Sef Secție și deține și funcția de Președinte al Sindicatului, iar activitatea sindicală pe care o exercită implică întruniri atât la sediul societății cât și deplasări la organizațiile Federației Cartel
, la care sindicatul este afiliat, iar aceste deplasări au fost deplasări în interes de serviciu, care potrivit CCM trebuiau decontate în integralitate de societate.
Reclamantul a considerat că societatea pârâtă a apreciat cu privire la deplasările efectuate(care includ și zile nelucrătoare) că nu trebuiesc decontate, deoarece conform art. 149 alin 7 din CCM la nivel de unitate reprezentanților Sindicatului convocați sau delegați la diferite acțiuni sindicale vor fi considerați în delegație, iar cheltuielile aferente vor fi suportate din fondurile societății comerciale.
De asemenea art. 78 alin 1 lit C din același CCM prevede că, salariații plecați în delegație vor primi o diurnă de deplasare egală cu 65% din salariul de bază mediu pe unitate/ zi.
S-a susținut că deși la întoarcerea din delegație reclamantul a depus ordinul de deplasare nr. 430 vizat la destinație și înregistrat la SA sub nr. 16857/03.12.2008, din cele 4 zile de delegare pârâta a refuzat plata celei de a 4 zi motivat de faptul că aceasta este zi nelucrătoare și plata taxei de parcare, care se includea la taxa de transport.
Reclamantul apreciază că refuzul societății de a plăti diurna aferentă zilelor nelucrătoare este nelegal și netemeinic.
La data de 30.01.2009 s-au depus la dosarul cauzei precizări asupra obiectului principal al acțiunii, respectiv deplasările care au inclus și zilele nelucrătoare de 3 și 4 noiembrie 2007;18,24,și 25 noiembrie 2007și 29 noiembrie 2008; iar cuantumul unei zile de diurnă fiind 49 lei, iar valoarea celor 6 zile este de 294 lei.
În susținere au fost depuse acte.
Pârâta nu a depus întâmpinare; dar a depus documentație ce cuprinde: deconturile formulate de către reclamant între anii 2006-2008; contractul colectiv de muncă aplicabil între anii 2003-2008; și contractul colectiv de muncă aplicabil între anii 2008-2012.
Prin sentința civilă nr. 259/27.02.2009 pronunțată de Tribunalul Constanțas -a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost modificată în sensul că a fost obligată pârâta la plata către reclamant a diurnei aferentă zilelor nelucrătoare: 03.11, 04.11.2007, 18.11. 24.11, 25.11.2007 și 29.11.2008 dar s-au respins restul pretențiilor ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a solicitat plata drepturilor salariale reprezentând diurna aferentă zilelor nelucrătoare din deplasările în Serbia pt. zilele de 03 - 04 11.2007; 18.11,24.11,25.11.2007 din deplasarea în pentru zilele 18.11,24.11 și 25.11.2007și respectiv ziua de 29.11.2008 când s-a deplasat la
Contractul colectiv de muncă /2003 și-a încetat valabilitatea la data de 04.11.2008 când a fost înregistrat sub nr. 278/04.11.2008 noul contract colectiv.
Vor fi avute în vedere prevederileart.149 alin.7din CCM la nivel de unitate potrivit cu care,reprezentanții sindicatului convocați sau delegați la diferite acțiuni sindicale, în țară sau străinătate, pentru una sau mai multe zile, vor fi considerați în delegație, iar cheltuielile aferente ( transport, cazare și diurnă) vor fi suportate din fondurile societății comerciale.
De asemenea și prevederileart. 78 alin 1 litdin CCM dispune:,salariații societății comerciale trimiși în delegație în țară beneficiază de - diurna de deplasare egală cu 65%din salariu de bază mediu pe unitate /zi,
Din punct de vedere al naturii juridice, contractul colectiv de muncă reprezintă un actsui generis, el fiind, concomitent, atât contract, generator de drepturi și obligații, cât și izvor de drept, adică o normă convențională negociată.
Prin încheierea contractului colectiv, dreptul muncii devine un drept negociat de origine convențională, creat de patron și salariați, în funcție de condițiile economice și sociale precum și de interesele celor două părți.
Conform art. 236 (1) Contractul colectiv de muncă este convenția încheiată în formă scrisă între angajator sau organizația patronală, de o parte, și salariați, reprezentați prin sindicate ori în alt mod prevăzut de lege, de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea, precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă; ( 4)Contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților.
Legea statuează în sensul că dispozițiile contractului colectiv de muncă reflectă voința partenerilor sociali, care însă trebuie să se manifeste întotdeauna în conformitate cu prevederile legale. În speță, nici o altă prevedere legală nu interzice aplicarea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, iar participarea reprezentanților sindicali la întrunirile menționate - în măsura în care nu au fost infirmate - se înscrie în ansamblul activităților specifice.
În speță, se constată lipsa oricărei negocieri asupra acordării contravalorii tichetelor de parcare nr. 23/26.11.2008, astfel că o asemenea pretenție nu-și găsesc temei legal/ contractual.
Art. 287. - Sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.
Pe cale de consecință, va fi admisă în parte acțiunea, astfel cum a fost modificată, în sensul că societatea pârâtă va fi obligată la plata către reclamant a diurnei aferente zilelor nelucrătoare și respinge celelalte pretenții ca neîntemeiate.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul. În motivare a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea pentru plata de către pârâtă a taxei de parcare. În acest sens a susținut următoarele: nu s-au avut în vedere prevederile art. 146 alin.7 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate; stipularea în mod expres a taxelor de transport este edificatoare pentru a se înțelege prin aceasta taxa de parcare, taxa de poduri și orice alte taxe privind circulația cu mijlocul de transport; motivarea instanței că nu a fost negociat acest drept este fără susținere atâta timp cât părțile au negociat prin contractul colectiv de muncă că acest tip de cheltuieli - de transport - se suportă de societate; o exemplificare a acestor cheltuieli ar fi fost inutilă atâta timp cât este fără dubiu că taxa de parcare face parte din cheltuielile de transport; în cauză sunt aplicabile prevederile art. 20 din HG nr. 1860/2006 în care sunt exemplificate taxele de transport întrucât pârâta este o societate cu o participație majoritară a statului.
Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, a susținerilor părților, a prevederilor legale aplicabile și a probatoriului
administrat în cauză, în conformitate cu art. 3041Cod.pr.civ. Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În cauză, problema care se pune este aceea a interpretării noțiunii de "cheltuieli de transport" respectiv dacă acestea includ și taxele de parcare a autovehiculului cu care se efectuează deplasarea sau nu.
Se constată că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, societatea pârâtă și-a asumat prin art.149 pct. 7 obligația de a suporta cheltuielile de transport și cazare precum și diurna pentru deplasările efectuate în afara localității în interesul organizației sindicale de către reprezentanții acesteia din urmă.
Se are în vedere că potrivit art.44 din Codul Muncii, ca regulă, angajatorul suportă cheltuielile de transport și cazare precum și indemnizația de delegare în cazul în care aceasta are loc în interesul său.
Prevederea cuprinsă în art. 149 pct. 7 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate are caracterul unei excepții de la regulă, în sensul că angajatorul suportă aceste cheltuieli și în cazul unor deplasări făcute în interesul altei persoane juridice, respectiv organizația sindicală.
În aceste condiții, această prevedere contractuală este de strictă interpretare.
În condițiile în care în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu se indică în mod expres ce cuprind și ce înseamnă cheltuielile de transport, clauza contractuală respectivă trebuie înțeleasă în sensul obișnuit al termenilor și trebuie interpretată potrivit regulii generale instituite prin art. 983 din Codul civil în favoarea celui care se obligă, respectiv angajatorul, ceea ce înseamnă că nu trebuie incluse în obiectul de reglementare al clauzei alte cheltuieli, care nu sunt cheltuieli propriu-zise de transport ci cheltuieli ocazionate de transport. Astfel, cheltuielile de transport propriu-zise sunt cheltuielile făcute pentru achitarea tarifului de transport (în cazul folosirii mijloacelor de transport în comun), pentru achiziționarea combustibilului și pentru folosirea rețelei naționale de drumuri (atunci când se folosește un mijloc de transport individual), după caz.
Taxa de parcare percepută de anumite hoteluri sau societăți care administrează locuri de parcare nu reprezintă cheltuieli de transport. Acestea sunt ocazionate de deplasarea cu un mijloc de transport individual însă nu sunt inevitabile și nici absolut necesare transportului, parcarea autovehiculului putându-se face și în locuri de parcare publice, amenajate sau nu în acest scop. Pe de altă parte, parcarea autovehiculului nu este absolut necesar a se face la locul de cazare. Ca urmare, o astfel de cheltuială nu poate fi considerată ca făcând parte din cheltuielile de transport în înțelesul obișnuit al acestei noțiuni.
În ceea ce privește prevederile art. 20 din HG nr. 1860/2006, se constată că acestea nu au aplicare.
Astfel, în cuprinsul acestor prevederi, taxa de parcare a autovehiculului este inclusă în cheltuielile de cazare iar nu în categoria cheltuielilor de transport cum susține recurentul.
Se constată că aceste prevederi includ, prin voința emitentului actului normativ, taxa de parcare în categoria cheltuielilor de cazare deși în mod obișnuit cheltuielile de cazare includ în principiu doar prețul camerei încheiate de hotelier.
Așadar, este vorba de o normă cu caracter special, care instituie o excepție și care este de strictă interpretare, aplicarea sa neputând fi extinsă și la alte situații decât cele reglementate de actul normativ care o cuprinde.
Or, actul normativ invocat face referire la situațiile în care deplasarea are loc în interesul angajatorului.
Din acest motiv, aplicarea sa nu poate fi extinsă și la situațiile în care deplasarea se face în interesul altei persoane, iar angajatorul și-a asumat obligația de a suporta cheltuielile aferente acestor deplasări în mod excepțional, în considerarea calității persoanei care efectuează deplasarea sau a persoanei în interesul căreia se efectuează deplasarea (cum este cazul de față al reprezentanților sindicatului din care fac parte angajații societății).
Ca urmare, contrar susținerilor recurentului, în mod corect instanța de fond a reținut că nu există un temei legal sau contractual pentru obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor determinate de plata unei taxe de parcare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod.pr.civ. se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de reclamantulG, domiciliat în,-, județul C, reprezentat prin Sindicatul, cu sediul în C,-, județul C, împotriva sentinței civile nr. 259 din 27 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimata pârâtăSC SA, cu sediul în C,-, județul
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
- - - -
- -
Grefier,
- -
Jud. fond -,
Red./dact. dec. jud. -/23.11.2009
dispozitiv gref. -
2 ex./23.11.2009
Președinte:Maria ApostolJudecători:Maria Apostol, Mariana Bădulescu Răzvan Anghel
