Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 682/2008. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR. 682
Ședința publică din data de 13 mai 2008
PREȘEDINTE: Simona Petruța Buzoianu
JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
- - -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.578 din data de 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat nr.61, județul
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SA prin avocat din cadrul Baroului P, lipsă fiind intimatul-reclamant.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este scutit de plata taxei de timbru, declarat și motivat în termen.
Avocat pentru recurenta-pârâtă depune în xerocopie adresele cu nr. 830 din data de 05.02.2008 și nr. 831/ 05.02.2008 emise de SA - Direcția Corporative - Juridic privind salariul de bază mediu pe unitate.
Avocat pentru recurenta-pârâtă SA, arată că nu mai are cereri de formulat.
Curtea ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă SA, solicită în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul de a se constata că sumele solicitate sunt prescrise.
De asemenea, într-un prim subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate, iar într-un al doilea subsidiar, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul de a se acorda salariul de bază mediu pe SA comunicat prin adresele depuse la dosar. Mai solicită ca în cuprinsul hotărârii să se menționeze dacă sumele sunt brute sau nete. Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului de față, in baza lucrărilor dosarului retine următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova sub nr-, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata drepturilor salariale reprezentând un salariu mediu de bază pe societate pentru sărbătorile de Paști și C pentru anii 2004-2005, actualizarea conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecărei sume până la data plății efective.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a fost salariatul societății pârâte, iar potrivit contractului colectiv de muncă, pe lângă salariul lunar era îndreptățită la o suplimentare salarială în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, acest drept salarial fiind consfințit de prevederile art. 168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, însă pârâta nu a acordat aceste drepturi în termenul cuvenit, datorând astfel și beneficiul nerealizat respectiv corecția acestor sume cu coeficientul de inflație.
În dovedirea acestor susțineri, reclamantul a depus la dosar acte.
Societatea pârâtă a formulat întâmpinare, prin care invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, față de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. e din Codul muncii și a solicitat respingerea acțiunii ca prescrise, iar pe fondul cauzei, pârâta a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiate cu motivarea că drepturile suplimentare salariale cerute de reclamantă au fost incluse în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, fiind efectiv încasate de toți angajații inclusiv de acesta.
Pârâta a depus înscrisuri.
Reclamantul a precizat acțiunea, susținând că solicită admiterea acesteia și obligarea pârâtei la plata sumei de 2782,92 lei reprezentând suplimentări de salariu pentru C 2004, Paște și C 2005, actualizate conform indicelui de inflație, calculate la salariul mediu pe societate.
Prin sentința civilă nr. 578 din 18.02.2008, Tribunalul Prahova, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă, a admis acțiunea reclamantului și a obligat pârâta să plătească reclamantului 2380 lei reprezentând primă de C 2004 și primă de Paște 2005, suma urmând a fi actualizată potrivit indicelui de inflație de la data scadenței și până la plata efectivă. S-a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din analiza actelor și lucrărilor dosarului că excepția prescripției dreptului la acțiune nu este justificată, deoarece în cauză nu se aplică dispozițiile art.283 alin.1 lit.e din Codul muncii -evocate de pârâtă, ci cele ale art.283 alin.1 lit.c din același cod, potrivit cu care în cazul unui conflict de muncă al cărui obiect îl constituie plata unor drepturi salariale neacordate, termenul de formulare a acțiunii este de 3 ani de la data nașterii dreptului.
Referitor la fondul acțiunii, tribunalul a reținut că, potrivit art.168 alin.1,2 din contractul colectiv de muncă pentru anul 2003 primele de Paște și C au fost incluse în salariul reclamantei însă ulterior aceste suplimentări salariale nu i-au mai fost efectiv plătite, așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului.
Drept consecință, prima instanță a admis acțiunea, reținând în sarcina pârâtei obligația de plată a sumei cerute de reclamantă respectiv 2380 lei reprezentând prime de C 2004 și prime de Paște pentru 2005 - ce vor fi actualizate cu indicele de inflație.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat recurs pârâta SC SA B, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Recurenta a susținut că în mod greșit a fost soluționată excepția prescripției dreptului la acțiune, în cauză termenul în care reclamanta avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani - așa cum s-a argumentat de instanța de fond.
Sub un alt aspect, s-a susținut că din interpretarea dispozițiilor art.168 (1 și 2) din contractul colectiv de muncă pe anul 2003 rezultă că toate primele negociate cu salariații prin reprezentanții sindicali vor fi incluse în salariile de bază ale acestora, ceea ce s-a și întâmplat, reclamanta primindu-și drepturile salariale pe care le-a pretins din nou prin acțiunea sa.
S-a mai susținut că suma acordată de instanță a fost raportată la salariul mediu brut, iar nu la echivalentul unui salariu de bază mediu pe SN SA, astfel cum s-a stabilit prin art.168 din contractul colectiv de muncă.
Pentru aceste motive, s-a cerut în principal admiterea recursului, casarea hotărârii și în principal, respingerea acțiunii ca prescrise, iar in subsidiar, ca neîntemeiate ori modificarea acesteia în sensul acordării către reclamantă a drepturilor salariale raportate la nivelul unui salariu de bază mediu pe SN iar nu la cel al unui salariu mediu brut.
Curtea, verificând sentința recurată, prin prisma criticilor aduse, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar si sub toate aspectele conform art.3041Cod pr.civ. constată că recursul exercitat de pârâtă este fondat, urmând a fi admis ca atare pentru considerentele care succed:
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, se constată că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile art.283 alin.1, lit.c din Codul muncii iar nu pe cele ale lit.e din același articol, evocate de pârâtă, deoarece este mai presus de orice îndoială că obiectul acțiunii promovate de reclamant îl reprezintă plata unor drepturi salariale, termenul de exercitare a acțiunii fiind cel de 3 ani iar nu de 6 luni-aplicabil litigiilor relative la neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia.
Referitor la fondul cauzei, Curtea retine că potrivit art.287 din Codul muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților.
Din înscrisurile aflate în dosar-inclusiv cele depuse în recurs rezultă că, începând cu anul 2003, anual, s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
În acești termeni, în mod corect, prima instanță a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantului-aceste drepturi i-au fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul muncii.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamant fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului.
Cu toate acestea, sentința urmează a fi modificată în parte, ca efect al admiterii recursului, deoarece sumele acordate de tribunal cu titlu de prime pentru C 2004 și respectiv Paște 2005 contravin art.168 alin.2 din contractele colective de muncă negociate si semnate de reprezentanții sindicatelor și patronat. In conformitate cu acestea, salariații au dreptul să primească prime de Paște si C echivalente cu un salariu de bază mediu pe SNP.
Stabilind cuantumul sumelor, prima instanță a luat greșit în calcul salariul mediu brut. În realitate, respectând clauzele contractului colectiv de muncă, drepturile reclamantei însumează salariul de bază mediu/ de 799 lei-corespunzător primei de C 2004 și respectiv 850 lei prima de Paște 2005, în cuantum brut, din care urmează a se reține contribuțiile la stat.
Această sumă urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, de la data scadenței fiecărei sume la plata efectivă.
Pentru considerentele care preced, Curtea va admite recursul exercitat de pârâtă, în temeiul art.312 rap.la art.304 alin.1 pct.9 cod pr.civ. va modifica în parte sentința primei instanțe în sensul că va reduce suma acordată la suma brută de 1649 lei, reprezentând: 799 lei - primă C 2004, 850 lei - primă Paște 2005, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.
Se va menține restul dispozițiilor sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SA, cu sediul în B,-, sector 1, împotriva sentinței civile nr.578 din data de 18 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în comuna, sat nr.61, județul P și în consecință:
Modifică în parte seentința în sensul că reduce suma acordată la suma brută de 1649 lei, reprezentând: 799 lei primă C 2004, 850 lei primă Paște 2005, sume actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei prime până la plata efectivă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu
--- - --- - - -
Fiind în Concediu de
prezenta se semnează de
Președintele instanței
GREFIER,
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored.CP/SȘ
2 ex./27.05.2008
f- Tribunalul Prahova
ROMÂNIA
GREFA CURȚII DE APEL PLOIEȘTI
3 iunie 2008
Prezenta copie a deciziei civile nr.682 din data de 1 mai 2008 pronunțată de Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, este conformă cu originalul aflat la mapa de decizii pe anul 2008 și se atestă de noi, fiind irevocabilă, potrivit legii.
S-au anulat taxa judiciară de timbru în valoare de 2,00 lei conform chitanțelor fiscale nr.-;i - din data de 2 iunie 2008 și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
Grefier șef secție,
Președinte:Simona Petruța BuzoianuJudecători:Simona Petruța Buzoianu, Ioana Cristina Țolu