Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 704/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ

DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA NR. 704

Ședința publică din data de 15 mai 2008

PREȘEDINTE: Vera Andrea Popescu

JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

: - -

Grefier:

Pe rol fiind judecarea recursului formulat pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 303 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliu în Câmpina,-, - 7,. B,. 23, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă SC SA, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică încheiat la data de 5 mai 2008 și intimata reclamantă, reprezentată de avocat din Baroul Prahova, conform contractului de asistență juridică nr. 459 din 6 mai 2008.

Procedura legal îndeplinită.

Recurs scutit de plata taxei de timbru.

S- făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:

Avocat depune la dosar pentru recurenta pârâtă, în copie, adresa nr. 831 din 5 februarie 2008 înregistrată de Direcția Corporative - Juridic sub numărul 48 din 5 februarie 2008, adresa 830 din 5 februarie 2008 înregistrată de Direcția Corporative - Juridic sub numărul 47 din 5 februarie 2008 și adresa SNP SA înregistrată de sub nr. 726 din 17 decembrie 2008, un exemplar al acestor înscrisuri comunicându- și apărătorului ales al intimatei reclamante, după care, având cuvântul arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursului.

Avocat depune la dosar pentru intimata reclamantă chitanța fiscală nr. 459 din 6 mai 2008 reprezentând onorariu apărător în valoare de 200 lei și întâmpinare, un exemplar comunicându-l și apărătorului recurentei pârâte, după care, având la rândul său cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul pentru dezbateri.

Curtea ia act că părțile nu mai au cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Avocat având cuvântul în susținerea recursului pentru recurenta-pârâtă solicită în principal admiterea recursului și constatarea acțiunii ca prescrisă avându-se în vedere faptul că intimații și-au întemeiat

acțiunea pe dispozițiile art. 168 din CCM afirmând că dispozițiile din acest articol nu au fost respectate.

Ori dacă temeiul pretențiilor este contractul colectiv de muncă, textul de lege care își găsește cu necesitate aplicarea în speță este art. 283 alin. 1 lit. din Codul muncii.

Într-un prim subsidiar solicită admiterea recursului, modificarea în tot sentinței primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii, avându-se în vedere faptul că instanța de fond nu a ținut cont de susținerile societății în sensul că aceste sume solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat deși din lectura art. 168 alin. 2 al contractelor colective de muncă pe anii 2003 și 2004 rezultă că primele de Paști și de au fost incluse în salariul de bază al fiecărui angajat.

Într-un al doilea subsidiar se solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței în sensul acordării primelor solicitate raportat la salariul de bază mediu pe SC SA, în conformitate cu adresa nr. 831 din 5 februarie 2008 SC SA - Departamentul Resurse Umane, înregistrată de Direcția Corporative sub numărul 48 din 5 februarie 2008.

Se solicită de asemenea, ca instanța să facă mențiunea că sumele reprezentând premii de Paște și de C raportate la salariul de bază mediu sunt sume brute, din care urmează a se deduce CAS și CASS întrucât, în practică, sunt executori judecătorești care nu au înțeles să aplice și aceste deduceri.

Cheltuielile de judecată se vor solicita pe cale separată.

Avocat având la rândul său cuvântul pentru intimata reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile nr. 300 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, ca temeinică și legală, avându-se în vedere considerentele din întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

În esență, se arată că primul motiv de recurs invocat, prin care se pretinde că dreptul la acțiune este prescris, este nefondat, întrucât în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 283 (1) lit. din Codul muncii și art. 145 alin. 5 din CCM așa cum a stabilit instanța de fond.

Se arată de asemenea, că recurenta nu făcut dovada că aceste drepturi salariale suplimentare au fost incluse în salariul lunar.

Se solicită ca instanța să aibă în vedere doar actele depuse la dosar și care sunt semnate atât de patronat cât și de sindicat și din care rezultă cuantumul salariului mediu în raport de care se plăteau primele de și Paști. Aceste sume au fost negociate cu sindicatul și nu cele invocate prin adresele depuse la acest termen de recurentă.

Pentru aceste considerente se solicită respingerea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 303 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova ca nefondat, cu acordarea cheltuielilor de judecată în sumă de 200 lei conform chitanței fiscale nr. 459 din 6 mai 2008.

CURTEA

Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 5630 lei reprezentând drepturi salariale suplimentare și neacordate pentru perioada 2005-2006, cu ocazia săărbătorilor de C și de Paște, sumă ce va fi actualizată cu rata inflației la data plății efective.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a fost salariata SA- Câmpina din anul 1972 și apoi din anul 2005 până la 05.05.2006, în funcția de cartograf.

A mai susținut reclamanta că, deși contractul colectiv de muncă pe anii 2004, 2005, 2006 prevedea suplimentări salariale de Paște și de C, nu a primit aceste suplimentări, ori prevederile art.168 alin.1 din CCM sunt clare și nu lasă posibilitatea unei interpretări ambigue, suplimentările salariale prevăzute cu prilejul și a Cului fiind drepturi salariale câștigate și nu pot fi pierdute și desființate prin CCM în urma negocierii cu sindicatul.

Pârâta SC SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune deoarece potrivit disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de la nașterea dreptului la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori ale unor clauze ale acestora, iar pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând că drepturile salariale s-au introdus în salariul de bază al fiecărui salariat începând cu anul 2003, ulterior la data de 31.08.2007 a emis o notă privind precizarea situației primelor de Paște și C prevăzute de art.168 din Contractul Colectiv de Muncă al SC SA.

Prin sentința civilă nr.303 din 1 februarie 2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma brută de 5630 lei reprezentând prima de C pe anii 2004, 2005 și prima de Paște pentru anii 2005,2006, sumă ce urmează a fi reactualizată potrivit indicelui de inflație începând cu data scadenței fiecărei sume și până la plata efectivă, a obligat pârâta la 200 lei cheltuieli de judecată către reclamantă și a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând beneficiu pe anii 2005,2006, ca nedovedit.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, tribunalul a constatat că, așa cum rezultă din rezoluția de primire cererea a fost înregistrată la data de 26.10.2007, în cadrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, obiectul acțiunii constituindu-l plata drepturilor salariale.

Ca urmare, în baza art.137 Cod procedură civilă tribunalul a respins excepția prescripției dreptului la acțiune.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că reclamanta a fost încadrată la la societatea pârâtă SA- Câmpina din anul 1972 și apoi din anul 2005 până la 05.05.2006, în funcția de cartograf, când raporturile de muncă au încetat prin disponibilizare.

Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anul 2004 prevede în cuprinsul art.168, cu prilejul sărbătorilor de Paște și C angajații SN SA urmează a beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP SA.

Prin alin.2 al aceluiași articol, se prevedea ca pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat.

Contractele colective de muncă pe unitate negociate și aplicabile la nivelul societății pârâte a menținut pe anii 2004, 2005, 2006 suplimentările salariale prevăzute la alin.1 al art.168 din Contractul colectiv de muncă.

Coroborând disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pentru anul 2004 cu cele ale art.168 din Contractul colectiv de muncă pe anii 2005-2006, tribunalul a apreciat că părțile semnatare au înțeles să păstreze pentru salariați beneficiul suplimentărilor salariale prevăzute de art.1 al aceluiași articol din Contractul colectiv de muncă și în cuprinsul anilor 2004, 2005, 2006, suplimentările fiind introduse în salariul de bază al fiecărui salariat numai pentru anul 2003.

A mai constatat tribunalul că pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau potrivit art.168 alin.1 din Contractul colectiv de muncă, întrucât deși avea obligația conform Codului Muncii de a dovedi că a inclus primele de C și de Paște în salariul de bază al angajaților, nu a făcut dovada plății către reclamantă a acestor suplimentări salariale de C și de Paște pentru perioada 2005-2006, astfel că drepturile salariale pentru reclamantă se ridică la suma de 5630 lei.

Faptul că în Nota întocmită de Comisia Paritară SA se menționează că voința comună a părților a fost aceea ca începând cu anul 2003 primele de Paște și de C să fie introduse în salariile de bază ale fiecărui angajat, nu înseamnă în mod automat ca aceste suplimentări au și fost incluse în salariile de bază, cât timp nu a făcut nicio dovadă în acest sens.

Totodată, tribunalul a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata beneficiului pe anul 2005 ca nedovedit întrucât reclamanta nu a făcut nicio dovadă în sensul că reclamanta i-ar datora pe anul 2005 vreo sumă de bani cu acest titlu.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal pârâta "" SA solicitând în principal admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea acțiunii ca urmare a prescrierii dreptului la acțiune sau, în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței instanței de fond în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii sau modificarea în parte a sentinței în sensul admiterii în parte a acțiunii și a obligării sale la plata primelor solicitate în raport de salariul de bază mediu pe societate.

A susținut recurenta-pârâtă că dreptul la acțiune cu privire la sumele solicitate s-a prescris întrucât primele de C și de Paște nu reprezintă drepturi salariale, în cauză fiind incidente disp.art.283 alin.1 lit.e Codul muncii conform cărora termenul de prescripție pentru aceste sume este de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune; în consecință în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată prin întâmpinare.

A mai învederat recurenta-pârâtă că primele pretinse de intimata-reclamantă nu sunt datorate, acestea fiind incluse în salariul achitat lunar, dovadă în acest sens fiind disp.art.168 (2) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 și 2005

care prevăd că pentru anul 2003 aceste prime au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, dar și notele emise ulterior de Comisia paritară.

Totodată, chiar în ipoteza în care prima instanță ar fi concluzionat că aceste sume nu au fost plătite, a reținut în mod greșit cuantumul acestora prin raportare la salariul mediu brut pe unitate în condițiile în care potrivit art.168 (1) din contractele colective de muncă pe anii 2004 și 2005 suplimentările drepturilor salariale cu ocazia și Cului au fost stabilite la un salariu de bază mediu pe "" SA.

Recurenta-pârâtă a invocat în susținerea acestui motiv de recurs adresanr.2919/12.11.2007 emisă de SC "" SA.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, susținând în esență respingerea recursului declarat ca nefondat.

Curtea, examinând sentința recurată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate, dar și sub toate aspectele conform disp.art.3041Cod procedură civilă, constată că recursul este fondat din considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe unitate pe anii 2004,2005și 2006 cu prilejul sărbătorilor de Paști și C angajații SNP SA beneficiau de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe societate.

Conform dispozițiilor art.257 din Codul Muncii sarcina probei în conflictele de muncă revine angajatorului, acesta fiind obligat să depună dovezile în apărarea sa până la prima zi de înfățișare.

Ori, pârâta avea posibilitatea să probeze faptul plății acestor drepturi salariale prin prezentarea fluturașilor emiși reclamantei pentru lunile în care s-au stabilit primele de Paște și C, probă pe care aceasta nu efectuat-

În consecință în mod corect prima instanță a reținut că intimata-reclamantă nu a primit sumele solicitate.

În ceea ce privește însă cuantumul acestora instanța a făcut o greșită apreciere a înscrisurilor depuse la dosar, acordând sume în cuantum mai mare decât acelea rezultând din aplicarea disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 și 2005.

Astfel, potrivit dispozițiilor sus menționate nivelul suplimentărilor salariale acordate cu ocazia Cului și în anii 2004-2006 reprezentau un salariu de bază mediu la nivelul "" SA, din adresa nr.2919/12.11.2007 emisă de SNP "" SA reieșind că pe anul 2004 salariul de bază mediu pe în luna noiembrie 2004 fost de 799 RON, în luna aprilie 2005 de 850 RON, înainte de Cul 2005-de 927 RON, înainte de Paștele 2006 de 1047 RON.

În consecință, acesta este cuantumul corect al sumelor datorate de recurenta-pârâtă intimatei-reclamante cu titlu de prime de de C și Paște pe anii 2004 -2006, aceste sume urmând a fi actualizate conform indicelui de inflație de la data scadenței fiecăreia până la plata efectivă a acesteia.

Susținerea recurentei-pârâte în sensul că aceste sume au fost incluse în salariul lunar al reclamantei, astfel cum s-a întâmplat și în anul 2003, motiv pentru care în contractele colective de muncă pe anii 2004, 2005 și 2006 s-a făcut mențiune în acest sens, urmează a fi apreciată ca neîntemeiată. O asemenea concluzie rezultă din modul de formulare al ambelor variante ale art.168 (2) din contractele colective de muncă la nivel de societate pe anii 2004-2005 din care rezultă că drepturile prevăzute în art.168 (1) au fost incluse în salariile angajaților recurentei-pârâte doar pentru anul 2003, astfel încât dacă părțile contractante nu ar fi intenționat acordarea lor în anii 2004-2005pe lângăsalariile cuvenite salariaților nu le-ar mai fi prevăzut în art.168 (1).

În plus, principiul interpretării clauzelor contractuale în sensul în care acestea își produc efecte justifică înlăturarea susținerii recurentei-pârâte în sensul că voința părților contractului colectiv de muncă a fost aceea exprimată în notele emise de Comisia Paritară.

În ceea ce privește excepția prescrierii extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâta SA, în mod corect instanța de fond a constatat că în cauză nu își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art.283 alin.1 lit.e care stabilesc un termen de prescripție de 6 luni pentru acțiuni având ca obiect neexecutarea contractului colectiv de muncă sau a unor clauze ale acestuia, ci art.283 alin.1 lit.c) care stabilește un termen de prescripție de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune în ceea ce privește plata unor drepturi salariale.

Având în vedere disp.art.168 (1) din contractul colectiv de muncă pe anii 2004 și 2005 conform căruia sumele acordate cu ocazia și Cului reprezentând un salariu de bază mediu suntsuplimentări de drepturi salariale, dar și prevederile art.43 din Codul fiscal potrivit cărora premiile sunt asimilate salariilor, rezultă că termenul de prescripție a dreptului la acțiune de 3 ani ce a început să curgă de la data scadenței primelor ( începând cu decembrie 2004) nu era împlinit la data introducerii acțiunii - 26.10.2007.

Din considerentele expuse în baza art.312 Cod procedură civilă Curtea va admite recursul declarat de pârâta "" SA și va modifica în parte sentința în sensul că va reduce suma la care pârâta a fost obligată față de reclamantă de la 5630 lei la 3623 lei brut reprezentând: primă C 2004-799 lei, primă Paște 2005- 850 lei, primă C 2005- 927 lei și primă Paște 2006- 1047 lei, sume ce se vor actualiza în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecăreia până la plata efectivă.

Va menține restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 303 din 1 februarie 2008, pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă, cu domiciliu în Câmpina,-, - 7,. B,. 23, jud.

Modifică în parte sentința în sensul că reduce suma la care pârâta a fost obligată față de reclamantă de la 5630 lei la 3623 lei brut reprezentând: primă C 2004-799 lei, primă Paște 2005- 850 lei, primă C 2005- 927 lei și primă Paște 2006- 1047 lei, sume ce se vor actualiza în raport de indicele de inflație de la data scadenței fiecăreia până la plata efectivă.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică azi, 15 mai 2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

- - - - - - -

Fiind în concediu de odihnă

Prezenta se semnează de

președintele instanței

Grefier,

Red.

Tehnored.

3 ex./23.05.2008

dosar fond- - Tribunalul Prahova

judecători fond -

-

operator de date cu caracter personal

număr notificare 3120

Președinte:Vera Andrea Popescu
Judecători:Vera Andrea Popescu, Marilena Panait Simona

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 704/2008. Curtea de Apel Ploiesti