Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 810/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 810

Ședința publică de la 22 iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Jănică Gioacăș

JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Camelia

- -

GREFIER -

La ordine a venit spre soluționare recursul civil declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PNî mpotriva sentinței civile nr. 304C/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns avocat pentru intimatul-reclamant Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățământ și Cercetare N, lipsă fiind părțile.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- procedura de citare legal îndeplinită;

- în cauza nu s-a solicitat judecata în lipsă.

Curtea constată că recursul a fost declarat și motivat în termen, legal scutit de plata taxei de timbru.

Avocat depune la dosar împuternicirea avocațială și note scrise; la solicitarea instanței precizează că în 2005 toți reclamanții îndeplineau condițiile pentru tranșe; reclamanții au solicitat doar ca instanța să constate dreptul, în ceea ce privește perioada, stabilirea ei revenind angajatorului.

Nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul apărătorului intimatului.

Avocat, având cuvântul, solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii de la prima instanță, care este temeinică și legală, solicitând instanței a avea în vedere notele scrise depuse la dosar.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului civil de față constată următoarele:

Prin cererea introdusă și înregistrată la Tribunalul Neamț sub nr- din 28.11.2008 ( precizată la 13.03.2009 - fl. 14 ), Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învățământ, pentru membrii de sindicat, G, -, Liliea, și a chemat în judecată pârâții Liceul Comercial " " P N, Consiliul Local N și Consiliul Județean N, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata drepturilor salariale neacordate, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30,35 și peste 40 de ani de activitate în învățământ, pe o perioadă de 3 ani anterioară introducerii acțiunii, actualizată în funcție de coeficientul de inflație, defalcat pe fiecare lună, până la data efectivă a plății.

În motivarea cererii s-a arătat că salarizarea personalului didactic este reglementată în principal de prevederile Lg.128/1997 privind Statutul personalului didactic, cu modificările și completările ulterioare, iar potrivit art.50 din acest act normativ, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la 30,35 și la peste 40 de ani de activitate în învățământ pentru fiecare dintre tranșele suplimentare de vechime, acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Deși Legea 128/1998 a suferit numeroase modificări dar și abrogări ale unor aliniate, totuși prevederile art.50 alin (1) și (2) nu au fost modificate sau abrogate.

Această creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare nu s-a acordat nici reclamantului, ceea ce a determinat ca toate drepturile salariale care se stabilesc conform Legii 128/1997 să fie greșit calculate, precum și efectuarea de înscrisuri eronate în carnetele de muncă, cu consecința calculării greșite a pensiilor.

Motivând în drept acțiunea, reclamanta a invocat disp.art.283 alin (1) lit.c) din Codul muncii, ale art.48-51 din Legea 128/1997, cu modificările și completările ulterioare, iar în dovedirea susținerilor sale a depus la dosar înscrisuri (fl. 4,5,6-9 dosar fond).

Pârâtul Consiliul Județean Naf ormulat întâmpinare ( fl. 49 ) solicitând respingerea acțiunii în raport cu el pentru lipsa calității sale procesual pasive.

La rândul său, pârâtul Consiliul Local Naf ormulat întâmpinare ( fl. 53 ) prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în temeiul art. 8 din HG 538/2001, art.25 din Legea 84/1995 și art. 36 din Legea 215/2001 iar, pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât nu există nici un fel de raporturi între reclamanți și consiliul local.

Prin sentința civilă nr. 304/C/15.04.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului Județean N și, în consecință, s-a respins acțiunea față de acesta pe excepție; s-a respins excepția lipsei calității procesual pasive invocată de Consiliul Local N ca nefondată și s-a admis acțiunea astfel cum a fost precizată; drept urmare, au fost obligați pârâții Liceul Comercial " " P N și Consiliul Local N să plătească reclamanților drepturile salariale legal cuvenite fiecăruia, reprezentând contravaloarea tranșelor suplimentare care se acordă la 30, 35 și 40 de ani de activitate în învățământ, calculate începând cu data de 1.12.2005, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

În expozitivul sentinței s-au reținut următoarele considerente:

Excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Județean N este întemeiată întrucât:

Potrivit art. 167 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 republicată "unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse"

În alin. 13 din același articol se prevedere că "finanțarea de bază și finanțarea complementară a unităților de învățământ se face pe bază de contract, întocmit conform normelor metodologice pentru finanțarea învățământului preuniversitar și primarul localității în a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ".

Văzând dispozițiile legale sus-citate, reiese că pârâtul Consiliul Județean N nu are atribuții în ceea ce privește finanțarea unităților de învățământ preuniversitar din județul N drept pentru care tribunalul a admis excepția invocată și a respins acțiunea față de pârâtul Consiliul Județean N pentru lipsa calității sale procesuale pasive.

În ceea ce privește calitatea procesual pasivă Consiliul local N s-a reținut că excepția nu este întemeiată întrucât:

Potrivit dispozițiilor art. 36 lit. d, e din Legea nr. 215/2001,consiliul local are obligația de efectua toate demersurile pentru asigurarea repartizării sumelor necesare în vederea salarizării personalului didactic din învățământul preuniversitar.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 167 alin.1 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, "Unitățile de învățământ preuniversitar de stat funcționează ca unități finanțate din fonduri alocate prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale pe a căror rază își desfășoară activitatea, de la bugetul de stat și din alte surse, potrivit legii". Mai mult decât atât, prin legile anuale privind bugetul de stat finanțarea cheltuielilor de personal pentru instituțiile de învățământ preuniversitar de stat se efectuează din taxa pe valoare adăugată, fiind repartizată de Consiliul județean, consiliilor locale ale comunelor, orașelor și municipiilor ( art. 7 din Legea nr. 388/2007).

Drept urmare, având în vedere că, fondurile bănești privind plata salariilor personalului din învățământul preuniversitar se alocă prin bugetele locale, de către consiliile locale, instanța a constatat că excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către acest pârât este nefondată.

Pe fond s-a reținut că acțiunea este întemeiată justificat de următoarele considerente:

Membrii de sindicat precizați în tabelul anexat cererii de chemare în judecată, în numele cărora reclamantul a investit instanța cu soluționarea cauzei, au calitatea de personal didactic în învățământ preuniversitar și toți îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute de art. 50 din Legea nr. 128/1997.

Conform art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de tranșele de vechime la salarizare stabilite de lege și de trei tranșe suplimentare, care se acordă la împlinirea a 30, 35 și la peste 40 ani de activitate în învățământ, pentru fiecare dintre acestea din urmă acordându-se o creștere a coeficientului de ierarhizare de 1/25 din coeficientul de ierarhizare corespunzător tranșei anterioare de vechime.

Potrivit dispozițiilor art. 48 alin. 1 din Legea nr. 128/1997, salariul personalului didactic se compune din salariul de bază, stabilit conform legii și o parte variabilă, constând în adaosuri, sporuri și alte drepturi salariale suplimentare, numite în cuprinsul legii.

Din reglementarea acestei norme legale, în acord cu conceptul general de salariu din dreptul muncii, tribunalul reține că elementele sistemului de salarizare proprie personalului didactic sunt reprezentate pe de o parte de salariul de bază care constituie elementul principal al salariului, iar pe de altă parte de sporurile, adaosurile la salariul de bază, care reprezintă elemente accesorii ale salariului.

Cadrelor didactice în numele cărora a acționat reclamantul nu le-a fost acordat acest spor salarial deși, îndeplinesc cerințele pentru acordarea tranșelor suplimentare de vechime, susținându-se că, normele metodologice care să precizeze modul de aplicare concretă a dispozițiilor art. 50 alin. 1 și 2 din Legea nr. 128/1997, nu au fost elaborate. Această împrejurare nu poate constitui însă un impediment în acordarea drepturilor salariale care au fost prevăzute în lege, iar în lipsa unei mențiuni exprese a legiuitorului nu pot fi prejudiciate cadrele didactice de anumite drepturi salariale care li se cuvin.

și necorelarea legislativă a actelor normative de salarizare a personalului didactic din învățământ preuniversitar au fost înlăturate prin nr.OG 15/2008 (aplicabilă cu data de 01.01.2008) care, în art. 5 alin. 2 se prevede expres că: " în coeficienții de multiplicare din anexa nr. 2, prevăzute la ultimele trei tranșe de vechime recunoscută de 30-35 ani, 35-40 ani și peste 40 ani în învățământ, sunt cuprinse și creșterile de 1/25 din coeficientul de multiplicare corespunzător tranșei anterioare de vechime, prevăzute de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 128/1997, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen, motivat și legal scutit de plata taxelor judiciar, pârâtul Consiliul local N, înregistrat pe rolul Curții de APEL BACĂU sub nr-.

Recurentul a criticat sentința pronunțată de instanța de fond doar cu privire la respingerea excepției lipsei calității sale procesuale pasive. Ca motive de recurs pârâtul a reiterat apărările formulate în întâmpinarea la cererea de chemare în judecată.

Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare la recurs, ci doar concluzii scrise prin apărător prezent la termenul din 22.07.2009, solicitând respingerea acestuia ca nefundat, fără cheltuieli de judecată.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, de actele și lucrările dosarului, precum și față de dispozițiile art. 304/1, 312.pr.civ. prezenta instanță constată caracterul său neîntemeiat, justificat de următoarele:

Cheltuielile de personal reprezintă o categorie de cheltuieli din finanțarea de bază a învățământului preuniversitar definit de art.15 alin.7 din Legea nr.84/1995. (art.167 alin.5 lit.a din Legea nr.84/1995 modificată).

Finanțarea de bază se asigură conform art.167 alin.3 din aceeași lege prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de statși din alte venituri ale bugetelor locale.

Finanțarea de bază a unităților de învățământ se face pe bază de contract încheiat între directorul unității de învățământ preuniversitarși primarul localitățiiîn a cărei rază teritorială se află unitatea de învățământ (art.167 alin.13 din Legea nr.84/1995 republicată și modificată).

Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă fără echivoc faptul că recurentul-pârât este titular al obligației raportului juridic dedus judecății el fiind persoana care asigură finanțarea de bază în învățământul preuniversitar.

Celelalte acte normative invocate de recurent în motivele de recurs nu stipulează contrariul celor reținute mai sus.

Se constată deci că prima instanță a pronunțat o soluție legală cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât.

Pentru considerentele expuse Curtea va respinge recursul ca nefondat și va lua cat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI PNî mpotriva sentinței civile nr. 304C/15.04.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.

Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi 22 iulie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Camelia

GREFIER,

red.sent./

red.dec. /23.07.

tehnored./2 ex./23.07.

Președinte:Jănică Gioacăș
Judecători:Jănică Gioacăș, Petrina Manuela Aștefănesei Camelia

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 810/2009. Curtea de Apel Bacau